De-ale mele

Durere sub microscop….sau lupt pentru ca sa traiesc

M-am macinat foarte mult inainte de a scrie acest mesaj. Incerc , pe cit de mult pot, sa gasesc acel echilibru subred intre exhibitionism si bun simt. Am hotarit sa incerc sa fac ceva ca sa nu ma innec in durere. Adevarul e ca, pe mine timpul nu ma ajuta, ba dimpotriva, simt ca imi face si mai rau. “Aventura Americana”,o calatorie departe  de casa, a fost un pai salvator pentru mine, dar de scurta durata. Pentru ca, la intoarcere  m-am simtit de parca nu as fi plecat nicaieri. Stiu ca nu sunt singurul om de pe pamint care trece printr-o tragedie. Am descoperit in aceasta perioada oameni care sufera. Din diferite motive. Au pierdutpe cineva drag, au soti nesimtiti, sotii lor sunt prea buni pentru ele, nu sunt implinite sufleteste, nu le ajung bani ca sa-si realizeze visele, au copii bolnavi,nu pot ramine insarcinate, nu primesc satisfactie de la sex, nu-si pot gasi jumatatea,nu cred in viitorul luminos al Moldovei s.a.m.d  Dureri si suferinte cite furnici intr-un furnicar. Cum isi infrunta oamenii acestia durerea? As vrea sa cred ca o infrunta…Eu una, caut solutii, o evadare, si sper foarte mult ca incercarile mele sa dea rezultate. Va voi oferi mai multe detalii, doar dupa ce incerc asta pe propria piele. Si am s-o fac, ca sa ajut  un suflet, doua, trei sa se repuna pe picioare.

Comentarii

Previous Post Next Post

65 Comments

  • Reply mysoul 8 September 2009 at 15:26

    “D-zeu nu-ti da mai multe incercari decat le poti duce”,fraza asta daca sincer o uram cand aveam 13 ani si-am pierdut cel mai drag suflet…mda,durerea a fost enorma si de ce sa mint ..mai este..cineva mi-a zis ca sunt ca stuful,la o furtuna si un vant puternic ma indoi ,dar nu ma rup.
    ..esti un stuf si tu..(scuza-mi indrazneala)

  • Reply Jozef 8 September 2009 at 15:49

    Каждый по-своему переносит горечь утраты. Многие ощущают острую душевную боль, которая вытесняет все остальные чувства. Например, когда Леонардо было 14 лет, его отец скоропостижно скончался от сердечно-легочной недостаточности. Леонардо навсегда запомнил тот день, когда услышал от своей тети печальное известие. Сначала Леонардо отказывался верить в случившееся. На похоронах он видел тело своего отца, но все происходило как будто не наяву. В течение следующих шести месяцев Леонардо не мог даже плакать. Он часто ловил себя на том, что ждал, когда отец вернется с работы домой. Только примерно через год он наконец осознал, что отца больше нет. И тогда его охватило ужасное одиночество. Даже просто возвращаясь домой, Леонардо сразу же вспоминал об отце. Нередко он не мог сдержать чувств и плакал.
    Случай с Леонардо показывает, насколько сильной бывает скорбь. Однако от этого гнетущего чувства можно избавиться. Тяжелые раны на теле затягиваются со временем. Для того чтобы зажили душевные раны, требуются месяцы и даже годы. Со временем острая боль утраты притупляется, и жизнь постепенно перестает быть мрачной и бессмысленной.

    Считается, что, когда человек переживает горе, это помогает ему оправиться от потрясения и приспособиться к новым обстоятельствам. Место, которое раньше занимал живой человек, теперь опустело. Поэтому придется научиться жить без него. Переживания необходимы для эмоциональной разрядки. Конечно, горечь утраты каждый переносит по-своему. И все же, подавляя чувства, можно подорвать психическое, эмоциональное и физическое здоровье.
    Что поможет справиться с горем?
    Многим из тех, кого постигла тяжелая утрата, помогло то, что они могли кому-то рассказать о своих чувствах.
    Например, мне помогло то, что я мог поговорить об отце с другими. Мне становилось легче, когда я делился своим горем. Облекая свои переживания в слова и доверяя их тому, кто готов посочувствовать и внимательно выслушать, вы можете получить облегчение.

    P.S. Este bine Nata ca ai scris acest mesaj, nu trebue sa te macine acest lucru, varsa aceasta durere din suflet. Stim ca esti puternica dar nu trebue sa te autodistrugi. Te rugam mult. Sintem multi care te avem ca exemplu si tinem mult la tine.

  • Reply A.P 8 September 2009 at 16:09

    Am adormit acum la amiaza visindu-te pe tine, “eu plingeam,si tu te apropii de mine cu lacrimi in ochi, ma iai in brate si continui sa mergi… ”

    In acel moment a sunat cineva la usa si eu m-am trezit… Am deschis lap top-ul si vad mesajul tau…

    Sunt gata sa te iau in brate ca sa te ajut sa treci peste aceasta durere(ca sa nu simti nimic)…asa cum ai facut-o si tu in visul meu.
    Te iubesc…

  • Reply rodica 8 September 2009 at 16:31

    Salut! Inteleg foarte bine prin ce treci… pentru ca o tragedie care mi sa intimplat cam un an si jumatate in urma m-a marcat, mi-a schimbat viata…(dintr-o fata plina de viata m-am transformat intr-un robot care este programat sa faca zi de zi unul si acelas lucru) … Sint foarte de acord cu tine ca timpul nu vindeca si cu cit trece mai mult doare mai tare… la mine nu a trecut din contra golul cu care am ramas in suflet este mai mare si mai apasator… nimic si nimeni in lumea asta nu-l poate acoperi.
    Am incercat multe ca sa uit: job pina tirziu, sport, m-am inscris chiar si la niste cursuri, m-am straduit sa ies cit mai des la o cafea, la o inghetata ca sa nu fiu singura si sa-mi pierd controlul, dar nimic… Poate ca cindva o sa reusec sa ma gindesc la tot ce s-a intimplat fara ca sa pling, dar pina cind nu reusesc.
    Sorry ca mi-am descarcat sufletul si poate am plictisit pe cineva…

  • Reply nata 8 September 2009 at 16:42

    Nata fii tare asa cum te stim!!! Avem nevoie de tine!!!

  • Reply nata 8 September 2009 at 16:58

    Eu nu comentez prea des pe blogurile pe care le citesc cu regularitate. Nu sunt o mesterita a cuvintelor.
    N-am rezistat. Apreciez ceea ce spui, faci, esti. Tin mult la tine. Stiam ca ti-e greu. Vin in fiecare zi la tine sa vad daca n-ai nevoie de ceva. Asa face mama mea cand afla ca mi-e rau.
    Si toamna asta apasa….

  • Reply Aliona 8 September 2009 at 17:07

    Draga Nata,

    As fi mai uman sa/ti transmit cuvinte de consolare insa tin prea mult la tine ca sa nu fiu sincera pina la capat. dat fiind ca m-am consumat pina la capat intr-o durere similara cu a ta vreau sa-ti spun ca ti se va intimpla acealasi lucru…va trebui din pacate sa te macini pina cind durerea va lua o forma de contemplare care iti va permitre sa traiesti mai departe. Nu stiu daca asa e corect…dar asa mi sa intimplat mie…Si imi pare rau ca nu puteam sa pling asa ca sa pot respira mai usor…aveam insomnii infernale…dar a trecut totul. Este straniu ca undeva m-am lasat consolata de civintele unei persoane mai indepartate penstru mine…. care m-a lasat sa cred ca fratelui mei i-a mers ca a trait experienta unei surori ca mine…alti nici asta nu au…si tu ai avet aceasta posibilitate..esti o mama extraordinara…
    Nu vei infruntya durerea asa cum crezi trebuie s-o traiesti din plin ca pe oricare alata experienta..asta este crucea pe care o duci. Dumenezeu sa te pazeasca si sa-ti aduca impacare.

  • Reply Iuliana 8 September 2009 at 17:15

    citind postul acesta mi-am amintit de subiectul unul film. eroul principal era un baietas de vre-o 10 ani care in urma temei de acasa data de profesor si-a pus in scop sa ajute trei persoane sa faca o schimbare, sa-si realizeze un vis, etc. fiecare dintre aceste trei persoane drept multumire trebuiau sa ajute pe altele trei persoane. filmul se numea, daca nu gresesc, “zaplati vperiot”.
    cine stie, draga Nata, poate vei fi un model de urmat si vei fi in stare sa-ti regasesti linistea. Doamne ajuta!!!

  • Reply arina 8 September 2009 at 17:56

    Ai dreptate Nata, in fiecare din noi mocneste cite o durere, motive sunt multe. Si atunci cind ma intreb de ce anume cu mine s-a intimplat asta, suferinta ma consuma si mai mult. Si atunci imi suna ca un clinchet cuvintele profului de actorie: “Invatati sa va bucurati de viata cu tot ce va ofera ea, bucurii, lacrimi, durere. Daca aveti familie, bucurati-va ca o aveti, daca va lipseste, bucurati-va pentru cei ce se bucura de ea, bucura-te de cel ce iubeste, pentru cel ce reuseste, incercati sa vedeti doar partea pozitiva a lucrurilor. Mergind pe strada sa nu va adinciti in ginduri negative, ci sa observati cet e de frumos cerul, cit de interesant cade o frunza, cum se grabeste o furnica, un rasarit de soare, aura lunii etc. Sa urmariti si sa observati ceia ce te incarca pozitiv”. Astazi sunt singura, inca necasatorita, fara iubit… dar fericita! Oare de ce?

  • Reply Vio 8 September 2009 at 19:32

    Nata, te respect mult pentru ceea ce faci şi pentru ceea ce eşti (blogul tău spune multe lucruri frumoase despre tine). Îmi dau seama că încerci să înăbuşi o durere vie şi e greu…
    Eu, în momentele de grea încercare îmi amintesc despre parabola în care se spune că atunci cînd ne este cel mai greu, Dumnezeu, de fapt, ne poartă în braţe. Ai privit filmul ,,Куда приводят мечты”?Eu am găsit în acest film răspunsuri. Alt loc de regăsire şi împăcare cu mine însămi e biserica. Vara aceasta m-au ajutat enorm de mult discuţiile cu un preot.
    Dacă aş putea, te-aş îmbrăţişa cu multă căldură şi dragoste…Dar las aceasta pe seama îngerilor.

  • Reply vio 8 September 2009 at 20:13

    Dragostea pentru tot ce e frumos pe mine m-a salvat.

  • Reply Ana 8 September 2009 at 20:59

    Nata, scumpo, drago, stiu cit de greu iti este, dar te rog fii tare, toti avem nevoie de tine. Te inteleg caci si eu am o durere extrem de mare in suflet deja de 2 ani si stiu ca va fi pina la ultima mea rasuflare. Nu, nupot sa trec peste asta caci traiesc fiecare zi cu speranta si cu lacrimi in ochi, ma doare, ma doare, ma doare… Increc sa zimbesc la toti dar numai sufletul meu stie cit sufera, au fost perioada cind credeam ca toata lumea din jur imi provoaca sila, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut si peste asta… Asa e viata si trebuie sa o traim asa cum este.
    Sincer, iti spun ca cind ma duc la biserica aprind o luminare pentru ingerasul cel drag si ma rog pentru tine si familia ta ca sa va dea putere, stiu ca e greu dar trebuie sa avem putere. E strigator la cer… doare, doare, doare…
    Scuze, dar inchei aici caci nu mai pot scri si nu vreau sa se simta la voi ceea ce simt eu in aceste clipe.
    Numai bine la toti….

  • Reply IuliaT 8 September 2009 at 21:17

    Ai vazut filmul “P.S. Te iubesc” ? Poate te ajuta sa gasesti raspunsuri…
    http://www.youtube.com/watch?v=3GNxdc-wlw4

  • Reply Z.M. 8 September 2009 at 21:34

    Citeam comentariile de mai sus si mi se impaingineau ochii in lacrimi, in fiecare mesaj e ceva care te atinge in adinc.
    Durerea fiecare om o simte la un anumit moment, numai ca fiecare o duce cum poate. Eu sunt un om inchis in ce priveste sentimentele. Daca am ceva pe suflet inima mi se fringe in particole, sufletul nu-l simt dar nimarui nui spun o vorba, ci sufer cu fiecare celula din mine.
    Cu mai multi ani in urma mama fiind bolnava cautam prin portmoneul tatei ceva informatii despre diagnostic, am gasit impaturita o foaie in care scria “cancer stadia a 4” si atunci am inteles de ce l-am vazut pe tata plingind dupa coltul casei. Atunci am sesizat de ce mama mereu imi spune ca eu ii seaman lui taicameo. Imi venea sa urlu de durere, hoinaream pe strazi parca nu mai aveam rost in viata. Apoi au urmat 2 ani de calvar pentru mine din punct de vedere stare sufleteasca, etc. Sa intru in casa si s-o vad pe mama cheala(in urma chimioterapiei) plingind in fata oglinzii a fost pentru mine culmea durerii. Mama s-a facut sanatoasa, parca printro minune, dar toti am ramas marcati psihologic de acea perioada. Si atunci am inteles ca cel de sus nu face alegeri, aici totii suntem egali, toti suferim la fel. Care acum sufera care mai tirziu, dar la toti le este dat sa treaca prin asta. Si cind suferim noi ne intrebam de ce oare nea ales pe noi, dar tot in clipa asta mai stau mii de oameni si se intreaba acelasi lucru. De aici trebuie sa porneasca lumea si sa uite de rautate, cind intra in troleu sa ofere locul la oamenii de virsta a treia, cind vad o fiinta mai slaba so ajute… Mi se rupe inima cind vad durerea poporului nostru numai ca la noi in tara nu este cine s-o arate si s-o scoata la iveala, de ce la Romania lumea danseaza in scopuri nobile ca sa ajute pe cei suferinzi dar la noi de dimineata cind pleci la lucru si parca pari fericita cineva te injura cind treci pe zebra.???????????

    • Reply E.T. 23 September 2009 at 13:24

      Oamenii la noi sunt indurerati, tristi si suferinzi…Cam greu in RM sa fii fericit, doar daca asta iti propui ca scop

  • Reply Svetlana 8 September 2009 at 21:40

    poate o schimbare a locului de trai?

    – “…sau lupt pentru ca sa traiesc”
    – TREBUIE SA TRAIESTI! 2 FLORICELE SCUMPE AU NEVOIE DE TINE!!!

  • Reply Lena 8 September 2009 at 22:13

    am strigat in gura mare la inmormintarea mamei ca nu exista nici un fel de Dumnezeu daca a permis asa ceva sa se intimple pentru ca mai apoi sa inteleg si sa-mi dau seama ca doar cu el si cu ghindul la el am rezistat si am reusit foarte multe in veata,durerea din an ce trece este mai tare si mai tare(20 de ani au trecut parca azi s-a intimplat).Cind nustiu cum sa procedez pe Dumnezeu intreb,cind ma doare ma rog la El,cind am bucurie ii multumesc,cind sunt la serviciu,cind conduc masina,inainte de culcare-cind sunt singura.Imi place singuratatea.Durerea ma facut sa fiu si sa ma simt alta decit ce-ilalti.Sotul pina nu demult mi-a fost persoana care imi impartasea durerea dar nu demult mi-a zis ca a obosit si…nu vreau sa discut.Iar eu mi-am cumarat o cruciulita astazi si o jucarie de plus-un soare zimbaret foarte dragut,atit de pozitiv.

    • Reply Nata Albot 8 September 2009 at 22:51

      Lena, barbatii sufera, dar altfel, acumuleaza emotiile si nu suporta ideea ca femeia de linga ei este slaba si are nevoie de sustinere, pentru ca ei, bietii, exact de asta au nevoie: o femeie puternica, buldozer, sa nu sufere si sa ofere multa sustinere celui de alaturi. Iti doresc din tot sufletul sa intelegi ca durerea iti eclipseaza prezentul. 20 de ani e foaaarte mult. Nu am nici un drept sa judec, dar refuz sa cred ca vrei sa te sinuzici moral.

  • Reply Alina 8 September 2009 at 22:24

    Sint alaturi de tine…

  • Reply Lena 8 September 2009 at 22:31

    permanent ma rog la Dumnezeu sa nu treca copii mei prin cea ce-am trecut eu,in adinc stiu ca ei isi au soarta sa si cit de mult eu nu as dori n-o pot schimba,oricum sunt gata mereu pentru a lupta.

  • Reply Dana 8 September 2009 at 22:43

    Draga, Nata! Sa stii ca mereu am apreciat puterea ta de-a infrunta greutatile si de cateva ori pe zi intru pe blogul tau sa vad ce-ai mai scris.Esti o dna demna de urmat, care ne invata si ne da incredere(mie personal)ca trebuie sa iei viata in mainele tale.Eu doar iti urez un lucru, sa fii mereu puternica si asa cum esti si in fine vei fi rasplatita.Tu esti model pentru foarte multi!
    Urez familiei tale multa sanantate!!!

  • Reply dirtymartini 8 September 2009 at 22:47

    Nata, pe net se gasesc forumuri de si pentru parintii care trec prin ceea ce treci tu acum. cauta-le.

  • Reply Lena 8 September 2009 at 23:15

    Nuuu! sunt prea puternica,avem doi copii,sunt un exemplu pentru ei si le vreau mult bine.Recent am aflat deacea putin plutesc si sunt in cautare la dece ?cum?pentru ce?eu?

  • Reply gloria 8 September 2009 at 23:50

    dragà Nata,dupà cele intimplate nici nu indràzneam sà intru pe blog ca sà nu te deranjez ,cu nimic nu se poate màsura suferinta pe care o ai,mà rog sà te intàreascà dumnezeu sà cresti fetitele tale care au ce-a mai mare nevoie de tine.toti am trecut peste greutàti,doamne uneori si eu mà gindesc cum am mai rezistat,dar stii ,cineva iti dà putere chiar si atunci cind iti fuge pàmintul de sub picioare,esti o femee tare,curajoasà,noi sintem multi care iti dorim tot binele din lume si suntem mereu alàturi de tine .imbràtisherile intregii noastre familii.

  • Reply dany 8 September 2009 at 23:57

    Nimic din durerile pe care le avem noi nu se compara cu durerea ta,cea de mama.Si ce n-am spune noi,…ca suntem cu tine….,ca te inbratisam,….eu stiu ca asta nu functioneaza,decit…… sa dai timpul inapoi.
    Eu eram studenta,anii se adaugau si eu nicidecum nu imi gaseam un prieten,sau poate si nici nu lam cautat,credeam ca o sa vina un print ..in camin.. si o…sa ma intrebe,vrei sa fii..?Putin situatia ma stresa ,toti se intrebau,de ce>ce-i cu ea?Si intr-o zi eram in parc si vorbeam cu o prietena ,la care ea zice.Principalul SANATATEA,eu in gindul meu zic,ei,ce folos ca-s sanatoasa,daca nu am prieten….
    Ca peste citeva luni sa mi se puna un diagnostic…..tragic….cu un final..rau….
    Si a inceput lupta,,,,,,,operatie,,,,proceduri…chimie..radio..durere,,,cadere de par…………
    Au trebuit toate astea ca sa inteleg ca intradevar SANATATEAe principalul,acum parca e bine…mersi…casatorita..cu copil….Si nici acum nu inteleg de ce D-zeu ma ales?Stia ca o sa fac fata acestei incercrai?
    Si pina acum ma intreb,de ce te-a ales pe tine?
    Casa te faca si mai puternica?dar de ce cu asa pret?
    Nustiu ce sa scriu cas a inchei mesajul,decit sa-ti urez multa multa putere… sa mergi inainte.

    • Reply E.T. 23 September 2009 at 08:36

      Dany intradevar, sanatatea conteaza mult.
      Iti doresc numai bine, si …fii Sanatoasa.

  • Reply niku 9 September 2009 at 09:26

    Nata, noi toti suntem cu tine.
    Imi dau bine seama, si tu la fel, cite tragedii sunt pe lume. Dar ceea ce ti s-a intimplat tie a atins sufletele la milioane de oameni. Si mie la fel. Si am plins, deoarece l-am cunoscut personal, si a vorbit cu mine si…Eu nu-mi dau seama cum poti trece peste astfel de momente, dar poate, te rugam, sa fii tare pentru fetite aici si pentru baiat aici si acolo, caci stiu ca cu ratiunea e greu sa intelegi, dar El e aici…
    Zilnic, la prima ora accesez doua pagini:1)nataalbot.md si2)memoriam.ru – o sa fie de mare folos, si tie si ingerasului…
    Crede si o sa va revedeti!! Doar la sigur o sa va revedeti!!! Si eu o sa-l revad… si iar o sa-mi vorbeasca..

  • Reply lilly 9 September 2009 at 10:18

    in speranta ca aceste cuvintele te vor ajuta mai mult sau mai putin, vreau sa-ti spun ca iti inteleg durerea! trebuie sa faci ceva, NATA!!! eu am avut o stare de macinare care m-a sufocat timp de un an. probleme de familie, ramasa fara job…… convertita in atelierul de pictura care l-a un moment dat am inceput sa-l urasc, am ajuns la marea disperare. nu imi doream absolut nimic. plina de ura, poate shi un pic de invidie, dezamagire, dispret fata de sine…ma transformam intr-un cocolos de lut lipicios care nu mai trebuia nimanui…. la un moment dat fratele mi-a zis: – draga mea surioara, tu ai sa ajungi sa urashti lumea shi tot ce te-nconjoara, vrei sa ajungi ca tata??? m-a lovit cu aceste cuvinte unde ma durea cel mai mult… la un moment dat il uram shi pe el, fratele. sfatul meu este- sa nu te indepratezi de prietenii tai care ii simti tu ca sunt adevarati, cei care te vor “palmui” cu vorbe sincere spre binele tau. mai ales acum, in aceasta perioada cand nu iti poti gasi locul, linishtea… acum cauta-i shi spune ca ai nevoie de ei. priveshte-te prin ochii lor!

  • Reply Cristina 9 September 2009 at 11:08

    Nata, e normal ca cei care trec printr-o incercare a vietii sa caute evadari, raspunsuri, istorii similare cu a ta…insa nu ajuta asta. Amintirile, sentimentele si prezenta celor pierduti fizic sunt reale si nimic nu schimba asta. Eu cred ca tu si singura intelegi asta foarte bine. Este important ca moral sa te impaci cu realitate, sa o accepti si sa continui. Sunt sigura ca asa si va fi, insa necesita timp, efort,mult curaj si multe multe altele . Cu timpul durerea va fi mai mica, insa nu va disparea niciodata. Este foarte greu. Raspunsuri insa le putem gasi in tot ce ne inconjoara.
    Toate mesajele postate m-au marcat puternic. Prin sinceritatea lor, prin univocitatea, prin durerea lor. Doresc tuturor liniste sufleteasca. Aveti grija de voi si de cei de linga voi ce inca sunt.

  • Reply Silvia 9 September 2009 at 11:18

    Nata.. te admir foarte mult si daca ar fi posibil .. sunt convinsa ca fiecare din noi ar lua cate o particica din suferinta ta, pentru ca tie sa-si fie usor-usor..
    sper foarte mult ca simti prezenta noastra si ca aceasta cat de cat iti face bine..
    Sa te ajute Dzeu sa treci si peste aceasta.. caci asa cum ai scris odata, “ceea ce ai in suflet, nimeni nu-ti poate lua”..

  • Reply Doina 9 September 2009 at 11:31

    Am cunoscut o familie de greci extraordinara. Cand erau tineri erau celebri si bogati, de altfel nici astazi nu le lipseste nimic. Au vazut lumea in lung si-n lat. Insa viata le-a luat ce au avut mai scump, unicul lor fecior a murit de inima. Era student la arhitectura. Pentru acesti oameni timpul s-a oprit in loc, am gasit camera baiatului lor asa cum a lasat-o el. Carti, casete-video, aranjate minutios, chitara intr-un ungher. Ea nu mai crede in Dumnezeu, mi-a zis la ce bun, daca ea luat ce avea mai scump in viata asta. El tace, e o tacere dureroasa, care ar striga. Dupa moartea feciorului ei, ea s-a imbolnavit rau. Insa astazi e bine. S-au resemnat. Trebuie si tu sa se resemnezi. Pana la urma, resemnarea e o virtute. Macinari din astea, ca daca eram in secunda respectiva, la momentul potrivit, poate nu se intampla tragedia, nu-si au rostul. Moartea e iminenta, toti o sa murim intr-o zi, trebuie sa acceptam acest gand, aceasta consecinta a vietii. Cu toti avem oameni dragi, care ne-au parasit, raman vii in sufletele noastre, le tinem minte expresia fetei, gesturile, vocea, poate chiar si mirosul, ii visam. Si fiecare vis e o sarbatoare. Plecarea lor, e incontestabil in sufletele noastre o rana, dar cu timpul se cicatrizeaza, iar durerea asta te face mai profund, poate mai intelept. Cand mi-e extrem de greu, ma gandesc la ei cei ce au plecat prea devreme, ma gandesc cat de mult ii iubesc, cat de mult mi-e dor de ei si cat de mult ma iubesc si ei pe mine de acolo. Doar sufletul lor nu a murit. Si-acolo stiu ca sunt bine. Resemnarea elibereaza.

    • Reply E.T. 23 September 2009 at 08:42

      Doina…iti multumesc, ai descris atit de bine lipsa oamenilor dragi din viata noastra…
      Iti multumec inca o data.M-a marcat.

  • Reply tania 9 September 2009 at 11:40

    BUNA, NATA TU TRECI ACUM PRIN FAZA PE CARE O NUMESC EU: CONSTIENTIZARE, ADICA INCEPI SA PERCEPI CE TI SE INTIMPLA. MIE CIND MI-A MURIT MAMA, VREO JUMATATE DE AN NU AM PLINS, NU AM SUFERIT, CACI NU INTELEGEAM CE S-A INTIMPLAT, SI ABIA DUPA AM INCEPUT SA-MI EXTERIORIZEZ SENTIMENTELE, SINCER CIND AI SCRIS TU 1 MESAJ, INCA IN IULIE, MA GINDEAM CA VA VENI MOMENTUL SI O SA SIMTI NEVOIA SA SPUI, SA SPUI ORICUI, CACI SUNTEM OAMENI SI LA UN MOMENT DAT AVEM NEVOIE DE SUSTINEREA TUTUROR, LA UN MOMENT DAT CEI DRAGI NU SUNT SUFICIENTI, CACI SUFERA SI EI, DA TU AI NEVOIE DE PUTERE. BRAVO, “FUERA DOLOR” E CEVA CE INSEAMNA: AFARA DURERE, SI ASTA TREBUIE SA FACI SI TU, TIMPUL LE VINDECA PE TOATE, SI SA NU CREZI SI SA NU ASCULTI PE NIMENI CARE ITI ZICE SAU SCRIE CA SI PESTE ANI DOARE LA FEL DE TARE, NU E ASA, DIN FERICIRE TIMPUL LE VINDECA PE TOATE, LA INCEPUT E INFERNAL, SI NU A-I CE-I FACE, NU DEPINDE DE TINE, IN TIMP VA TRECE, SE CICATRIZEAZA, NU SE UITA, DAR NU MAI DOARE ASA TARE, ITI ZIC EU CARE AM RAMAS FARA MAMA LA 13 ANI, SI AU TRECUT 10 ANI DE ATUNCI, SI NU CONTEAZA, MULTI ZIC CA NU SE COMPARA, ADICA DUREREA, DA SI PE MINE M-A DURUT, SI MA DOARE, INSA NU FAC DIN ASTA O TRAGEDIE ZILNICA, MAI AM CRIZE CIND PLING, DAR IARASI NU FAC DIN ASTA UN OBICEI, INDIFERENT DE ORICE, VIATA MERGE INAINTE, POTI SA RENUNTI SA CREZI, DAR MIINE TOT VA VENI, ASA CA TREBUIE SA MERGI INAINTE, PENTRU COPII, DAR PENTRU TINE IN 1 RIND, ESTI OM, SI NU TREBUIE SA TE CHINUI, EU CIND SUFAR, SI NU ANUME DIN CAUZA ASTA, IN CAZUL IN CARE MI SE INTIMPLA CEVA, PAI MERG LA BISERICA, E BINE, CEL PUTIN CIND M-A DURUT CEVA TARE, AM FOST, SI PARCA DUPA, A FOST MAI BINE, TREBUIE SA VORBESTI CU CINEVA, CHIAR AJUTA, EU AM INCERCAT O PERIOADA CIND AM AVUT CAREVA PROBLEME, SA TAC, AM CREZUT CA INNEBUNESC, MULTUMESC CA O AM PE SORMEA, CU EA VORBESC, SI MA AJUTA, DESPRE ORICE, ORICIND, SI MA AJUTA, AR FI BINE SA VORBESTI CU CINEVA CARE NU A TRECUT PRIN ACEASTA TRAGEDIE, EI TOT SUFERA, SI CUM NU AI VREA TU, DAR NU O SA TE INTELEAGA ASA CUM VREI TU, CACI SUFERA SI EI, SI NU POTI CERE SUSTINERE DE LA UN OM CARE SUFERA, SI MAI TARE O SA VA DOARA, CRED CA AR FI BINE SA VORBESTI CU CINEVA CARE SA TE ASCULTE, SI SA POATA SUPORTA CEEA CE VEI SPUNE, FARA LACRIMI, AI NEVOIE DE CINEVA PUTERNIC, CARE SA POATA SA -TI FIE ALATURI ORICIND, FARA A SUFERI, CA SA INDRAZNESTI SA SPUI TOT, SI SA POATA SA TE ASCULTE, CEI CARE SUFERA ALATURI DE TINE, NU O SA INTELEAGA CIT DE TARE AI VREA TU, O SA PLINGA LINGA TINE, DAR, NU AI NEVOIE DE ASTA, TU AI NEVOIE DE SUSTINERE, NU DE COMPATIMIRE,PARCA AS MAI VREA SA SCRIU CEVA, DA NU MAI STIU CE, CEEA CE STIU, E CA , VA VENI ZIUA CIND VA TRECE, O SA TREACA ORICUM, SI VA FI BINE SI PENTRU TINE, EU NU TE CUNOSC PERSONAL, DAR DACA AI NEVOIE DE CEVA, ITI STAU LA DISPOZITIE, SI SA NU ITI FIE RUSINE SA SPUI CE TI SE INTIMPLA, NU E VORBA DE CONFESIUNI, DAR E MAI USOR SA VORBESTI, SI ACUM AI TOT DREPTUL SA FACI TOT CE VREI.

    • Reply E.T. 23 September 2009 at 08:44

      Tania te inteleg. Eu am inceput sa sufer cu adevarat, dupa ce l-am inmormintat pe tata, caci am ralizat cu adevarat ca el nu-i.Nu pot sa va redau cit demult doare.

  • Reply Mary 9 September 2009 at 11:46

    Salutare fetele. eu cind am o durere in suflet privesc la televizor cazuri mult mai grave care nici nu gindeam ca exista, si care implica copii nevinovati si care ma fac sa pling amarnic sau chiar vad pe drum oameni care au deficiente fizice cu care tre sa traiasca toata viata si atunci i-mi dau seama ca situatia mea nu e chiar atit de grava si tre sa pretuiesc viata. Apoi de multe ori i-mi dau seama ca atunci cind sunt prinsa intr-un lucru la care ma concentez in totalitate ma face sa uit de toate problemele. ma mai ajuta sa ma pling prietenilor, numai ca am descoperit ca prietenii pot sa te asculte citeva minute ce te doare, dar totusi ma simt mai bine dupa ce spun cuiva ce ma macina.
    Si sotului meu ii spun si pling si i-mi sta mai usor.
    O alta scapare este fetita mea, care este activa si vrea sa ne jucam sa comunicam, ea este cea mai buna prietena a mea, ma iubeste asa cum sunt. ma mai ajuta si curatenia in casa.
    Am mai citit undeva ca un remediu foarte bun de revitalizare ar fi sa alergi undeva mult mult pina te obosesti complet, pina ramii fara puteri.
    ma mai ajuta sa observ oameni noi, interesanti, otimisti, veseli, i-mi dau un stimul enorm sa ma schimb si eu, sa-mi revina gustul pentru viata. am mai descoperit ca o schimbare face bine, o schimbare de decor.
    cred ca suferinta va trece cu timpul……

  • Reply iulia 9 September 2009 at 12:33

    Dragă Nata! Înţeleg strigătul tău la cer de durerea pe care o simţi, căci şi eu mi-am pierdut o persoană dragă- tata (de jumate de an). Tare nu-mi ajunge sfatul lui, privirea lui, îndemnul lui. Mai multe lucruri neplăcute se întîmplă cu familia mea de atunci, însă întotdeauna ma prind cu gîndul că , dacă el ar fi i viaţă, ar fi totul altfel. Am şi eu două fetiţe, şi înţeleg că trebuie să mă iau în mîini pentru ele. Te îndemn şi pe tine să te gîndeşti la odoraşii tăi pentru a mai alina din durerea prin care treci. Să ştii Nata! că îţi urmăresc paşii tăi şi te admir ( avem multe puncte de tangenţă).Să vă aibă în pază Domnul!!!

  • Reply Dina 9 September 2009 at 13:00

    Orice as scrie aici e departe de durerea ta, dar stiu ca pentru a simti fericirea in toata splendoarea ei, trebuie s-o compari cu un necaz mare. La 19 ani am fost violata in cel mai jalnic mod si am trait absolut singura acel moment. Nu am avut curajul sa spun nimanui nimic. Trebuia sa fiu fericita pentru cei din jur. Acum, peste 13 ani, am o familie, 2 copii sanatosi, dar imi mai stau ca niste ace adanc infipte in suflet acele momente groaznice. Un an in urma am facut un avort. Aparuse un copil nelatimpul lui. Cand am simtit cum a iesit acel botzisor din mine credeam ca mor de durere (nu fizica, pentru ca aceasta trece mai repede).
    Cred ca precum dragostea adevarata, durerea le este data doar anumitor oameni. Dzeu ii alege pe cei mai tari ca sa le mai testeze odata puterea. Pentru ca nu cumva sa ajunga la sfarsitul vietii repetenti la vreun sentiment uman…

  • Reply danutza 9 September 2009 at 14:06

    Si eu am trecut prin multe suferinte,dar totusi simt ca incep sa-mi revin cu ajutorul celor dragi,al sotului si tara straina in care ma aflu,scopul,dorintelor si a credintei mele,merg la biserica si aprind o luminare si ma rog…
    Am gasit ajutorul in cuvintele sfinte,am luat Biblia si am inceput sa citesc…cind mi-e greu citesc urmatoarele verseturi …,,Imi ridic ochii spre munti …De unde imi va veni ajutorul ?
    Ajutorul imi va veni de la Domnul,care a facut cerurile si pamintul,Da El nu va lasa sa ti se clatine piciorul.Cel care te pazeste nu va dormita.
    Domnul te va pazi de orice rau,iti va pazi sufletul.
    Nu va ingrijorati dar,de ziua de miine,caci ziua de miine se va ingrijora de ea insasi.Ajunge zilei necazul ei.
    sper ca nu v-am plictisit…numai bine la toti.. capul sus…si inainte…

  • Reply Victor 9 September 2009 at 14:18

    Nata, nu pot fi in locul tau si n-am cum sa stiu exact ce simti si nici nu stiu ce-as face eu in locul tau, dar fiind parinte incerc sa gasesc o atitudine, care cred, ca ar ajuta un parinte sa depaseasca o astfel de criza.
    Cred, ca rebuie sa scapi de compatimiri si sa te indepartezi pe o perioada de vreme de cei care te compatimesc cel mai mult. Desi este natural si firesc ca cei, care te iubesc sa-si manifeste astfel de sentimente, ele nu te ajuta, ba dimpotriva – iti dau o parte din suferinta lor in plus la cea pe care o ai singura.
    Ai nevoie de comunicare cu cineva care te poate ajuta sa te ridici da’ nu sta alaturi si plange de mila.
    Si mai cred, ca trebuie sa privesti pierderea in sine altfel – ceea ce crezi ca ai pierdut in lumea in care traiesti acum, nu a disparut de fapt, a trecut doar dintr-o lume in alta, dintr-o forma in alta, mai putin materiala, mai greu de sesizat, dar nu sufera decat atunci cand suferi tu. Incearca sa cantaresti emotiile, gandurile… nu obtii un rezultat sesizabil, dar ele exista… sau nu?
    Uite aici niste ganduri…
    Noi ne temem de ceea ce nu intelegem… dar frica si suferinta nu ne ajuta sa cunoastem invizibilul, nu ne apropie de ceea ce numim noi Dumnezeu, dar ne indeparteaza de el si ne intuneca. Cand privesti o stea, posibil ca ea nu mai este acolo de unde vine lumina ei, dar pentru noi, in lumea noastra ea exista…
    Ai curaj si ridica-te! Nu-ti mai dau sfaturi, pentru ca singur nu prea le iubesc, da’ vreau sa te rog sa ramii cu noi, asa cum ai fost, asa cum te cunosc oamenii, pentru ca toti au nevoiei de tine, si in primul rand copiii tai!

    • Reply Nata Albot 9 September 2009 at 18:50

      Victor: nu stiu cine esti, barbat sau femeie, as fi placut suprinsa sa aflu ca esti barbat si as mai vrea sa-ti spun ca vizita ta pe blogul meu, prin acest mesaj si-a justificat efortul.

  • Reply E.T. 9 September 2009 at 14:58

    …………….cine n-are dor pe lume…..sa vina seara la mine…..sa-i dau dorul cu-mprumut……….ca la mine e mai mult.
    Doamne am o suparare…tare sufletul ma doare….
    Am pus dorul pe cintare Si l-am pus c-un sac de sare…si l-am pus c-un sac de lut…….tot dorul o tras mai mult….

    ps:Sufer in suflet, sufer in gind, sufer pentru ca mi-i dor la infinit de persoana cea mai draga pe care am pierdut-o.
    Lipsa lui ma doare si absenta-i din Univers.
    Au trecut 3 ani…si de cite ori ma pomenesc cu gindul la el….ma ofilesc si ma innec in lacrimi.Oricine ce mi-ar spune…n-o sa ma inteleaga niciodata ce am simtit si ce dor port in inima.De acolo nu mi-l poate lua nimeni.
    Cica-s toate trecatoare, la mine n-a incetat sa treaca nici o clipa.Poate nu am vointa sau poate nu vreau.Dumnezeu stie ciT incer sa ascund asta caci inveninez si viata celor din jur cu dorul asta “bolnav”.Deaceea prefer sa sufer in tacere in sufletul meu si cu Sufletul meu.

    Nata eu cred ca unele dureri se vindeca in timp.Asa mi-a spus bunica…Eu mai astept sa treaca vreme…

  • Reply eva 9 September 2009 at 15:32

    Eu am o fetitza de un an. De cind s-a nascut ea, sotul a devenit o alta persoana. Probabil vom divortza. E urit si trist de tot….

  • Reply Alioana 9 September 2009 at 16:15

    Nata te iubim ,fii tare!!! pling citind toate destainuirile aceastea,am trecut si eu prin multe in viata aceasta,dar stiu ca Dumnezeu ma vede si ma iubeste.. Mereu vin la tine in blog ,aici imi regasesc linistea ,sunt persoane minunate care iti scriu,simple,dar citind cele de sus mi-am dat seama ce mult sufera lumea…. credeam ca doar eu… am trecut in ultimul timp prin multe greutati,care mau afectat si moral si fizic,dar cum zice mamica mea nu trebuie de dat aripile in jos … cu toate ca asta fac mereu cind trec printr-o greutate sufleteasca.. ma rog la dumnezeu s-o tina in viata sai dea putere,caci mama e totul pentru noi…

  • Reply iepuras 9 September 2009 at 16:44

    Stii, eu m-am macinat foarte mult cu ideea cum sa te sustin. Am renuntat sa te sun de citeva ori si citeva sms-uri nu au mai ajuns la tine 🙂 Mi-am facut griji si am stat cu gindul la tine aproape in fiecare zi. Si stiu sigur ca nu am fost unica. Neputinta asta de a face ceva a durut pe fiecare dintre toti noi, cei care tinem la tine, chiar daca nu am mai avut curajul sa ti-o aratam.

    Eu cred foarte mult in capacitatea organismului de vindecare, de autoterapie.
    La un moment dat obosesti sa te doara. Nu uiti, nu ai cum uita, dar eviti cumva starile astea de prea multe ginduri si intrebari. Organismul o face pentru tine. Cel putin asa a fost la mine. Cel putin asa sper sa fie si la tine.

    Si faptul ca iti pasa sa scrii sau nu pe blog despre lucruri personale si mai ales daca ai indraznit totusi sa scrii ca te doare, si incerci sa faci ceva, mie imi pare ca e un inceput de vindecare. Sper foarte mult sa am dreptate.

    Mai puternica ca tine femeie nu am intilnit. Sincer, asa cred. Sa fi vrut sa te magulesc o faceam demult. Daca alte femei au reusit sa treaca prin asta, tu nu ai cum sa nu rezisti. De data asta nu sper, STIU ca am dreptate.

    P.S. Te gindesti la oamenii din jurul tau, la problemele lor, la sufletele pe care vrei sa le pui pe picioare, la barbatul de alaturi (care te vrea puternica)… tu la tine te gindesti vreodata?

  • Reply Renata 9 September 2009 at 17:33

    “…ca nu exista nici un fel de Dumnezeu daca a permis asa ceva sa se intimple….”
    nu vreau sa supar si sa jignesc pe nimeni dar nu voi accepta nici un argument, sa scrie cartile sfinte orice ar scri…ales nu ales….nu vreau sa ma aleaga nimeni pentru nimic….si nu vreau nici o mama sau tata din lumea asta sa fie cica ales cu asa pret…
    Nata am certitudinea ca tu vei trece peste asta!!!

  • Reply Vio 9 September 2009 at 19:42

    Nata, e admirabil cîtă lume ţi-a scris! Şi nu spre compătimire, ci spre susţinere.
    Aş vrea să mai adaug ceva, ceea ce n-am îndrăznit să spun în primul mesaj: ar fi bine să te dăruieşti viaţă unui alt copil. O nouă maternitate e minunată, or tu ştii aceasta poate mai bine decît alţii!

  • Reply Vlada 9 September 2009 at 20:56

    http://www.youtube.com/watch?v=-uIQp9Dqcrw

    Eu am o metoda de autoconsolare… Plang atata cat simt ca am nevoie sa plang (singura)… treptat respir mai usor pt. ca simt ca nu sunt singura…

  • Reply star77 9 September 2009 at 22:06

    E dureros cand pierzi pe cineva drag, am simtit-o si noi in familie anul acesta. Nu suport sa ma compatimeacsa cineva, de fapt urasc chestia asta. Fiecare are nevoie de putin exhibitionism. Stiu ca esti o femeie puternica! Vei reusi! Familia ta are nevoie sa fii puternica, prietenii tai o vor pe Nata Albot innapoi, admiratorii te asteapta! Cu tot respectul!

  • Reply natalia 9 September 2009 at 23:59

    mult timp m-am gindit la tine cum treci peste asta, cum as trece eu, Doamne fereste, daca mi s-ar intimpla asa nenorocire..
    dar cite sfaturi nu ti-ar da, oricine, macar ca le vei intelege, va fi greu sa le indeplinesti, caci inima si ratiunea nu se impaca …

    cind mi-i greu, ma gindesc la Univers, in sensul deplin al cuvintului. La cit de enorm e tot ce ne inconjoara si noi nu vedem si la cit suntem de minusculi in comparatie cu el. Viata unui om inseamna mai putin de o secunda, fata de miliardele de ani a universului, planeta noastra e ca un fir de nisip, care daca ar disparea cindva – nu s-ar observa… La fel si problemele, suferintele noastre….
    Nu stiu, da pe mine ma ajuta… ma face sa ma pierd in acest univers.. necazurile mele sa conteze mai putin…
    si inca un sfat ti-as da: trebuie sa va schimbati locul de trai, adica casa. Caci e insuportabil sa vezi in fiece zi locurile pe unde alerga, patul in care dormea, tot-tot ce tine de el. Nu ai sa uiti si nu inseamna asta tradare fata de memoria lui. Dar voua la toti va va fi mai usor: un nou trai, un anturaj nou, etc..
    Si nu te chinui sa fii tare. Ai dreptul sa fii slaba, ai dreptul sa plingi, ai dreptul sa suferi…

  • Reply Lena 10 September 2009 at 15:25

    Nata,multumesc mult pentru sfat,mi-a esit din cap am uitat sau poate eram prea ocupata ca sa-mi dau seama(ma refer la buldozer),mai salvat sau poate chear neai salvat.Eu cred ca iti dai seama ce lucru enorm faci.Sincere urari de bine.

  • Reply svetlana 10 September 2009 at 16:03

    e o durere fara margini, fara inteles si fara nici o speranta…la moment…mai ai doua fete fara care nu vei putea sa-ti traiesti viata si care sufera copilareste,dar au nevoie de tine cum ai nevoie tu de ingerasul , care v-a parasit. Cuprinde-ti copii si sufera din plin durerea . pina cind se va obosi sufletul tau..si atunci iti va fi mai usor .
    nimic nu dispare,alina-ti durerea cu gindul si convingerea ca sufletelul lui traieste in tine si cind ii vei da drumul se va naste in alt copil, chiar poate si in al tau,daca te mai hotarasti, cine stie.
    ma doare mult ce ti-s-a intimplat ,am si eu doua fete mici si imi pare rau ca nu reusesc sa le acord toata atentia mea, mai tip la ele cind vin obosita de la serviciu, nu le sarut la timp, nu le cuprind la timp. Dar asta e viata. Trebuie sa citim mesajele transmise de sus si sa traim mai departe. Fii puternica si alinati durerea cu fetitele tale.

    • Reply luminita 4 September 2012 at 19:36

      foarte frumos ati scris despre sufletul care traieste in ea…eu mi am pierdut copilasul acum 6 luni.implinise 5 ani in 26 dec 2011 si din mai 2010 a fost diagnosticat cu cancer cerebral.stiu sigur ca daca voi avea un alt copilas va fi sufletul lui alinut….va imbratisez, luminita, mamica lui alinut

  • Reply aetak 10 September 2009 at 22:58

    Eu ştiu că eşti puternică şi odată ce ţi s-a întîmplat astă tragedie înseamnă că anume tu te vei descurca cel mai bine. Fiecare îşi poartă crucea cum poate…tu o porţi la nivel!
    Nu sunt meşteră în expunerea cuvintelor ….zic doar…Poţi, Ştiu că poţi, Trebuie să poţi să treci peste!
    Timpul le pune pe toate la locul potrivit….o să te convingi mai tîrziu….
    Vorbele-s de prisos totuşi acum…Te cuprind!

  • Reply Lia 11 September 2009 at 10:47

    Cu placere! Ma gandeam ieri la timp shi la faptul ca in final ar trebui sa intelegem valoarea lui, pentru a sti cat valoreaza viata noastra. Ieri am inteles ca ziua de maine valoreaza cat zeci de ani din trecut. De ce? Pentru ca in viitor avem posibilitatea sa ne revansam pentru durerile din trecut. Din trecut ne ramane doar sa scoatem invatamintele, din viitor insa ne ramane TOT, shi e al nostru :). Iti urez o zi frumoasa shi nu uita sa zambesti 😉

  • Reply new old 13 September 2009 at 22:10

    totul era prea frumos in viata mea, de aceea multi se intrebau daca e adevarat. aveam un serviciu f.bun, aratam foarte bine, eram persoana publica, recunoscuta pe strada, eram tanara proaspat casatorita, aveam salarii bune si multe oportunitati in fata. nu ma gandeam daca imi merit fericirea, dar stiam ca sunt fericita.

    mi-am dorit un copil. atunci totul s-a schimbat. pierderea primului copil m-a aruncat din barca normalitatii. eram inca neechilibrata cand l-am pierdut si pe al doilea. nu mai vroiam sa ma cunoasca nimeni pe strada, nu vroiam sa ma compatimeasca rudele, nu vroiam sa merg la birou si sa vad efortul colegilor de a comunica cu mine. nu acceptam nimic, simteam ca nimic nu e ceea de ce aveam nevoie. ma intrebam insa in fiecare zi – de ce am fost aleasa eu pentru aceasta?

    cand am inteles ca astept cel de-al treilea copil m-am ascuns. nu am vorbit cu nimeni si nu m-am aratat in public aproape toate 9 luni. am stat multe luni prin spitale. acolo am gasit femei care au nascut si cate 4 copii morti, dar tot il asteptau pe urmatorul, nu cedau. cu doua dintre ele aveam termen egal si am mancat saptamani in sir dintro farfurie visand la ziua in care toate trei vom fi fericite. era anul nou si ne-am dus fiecare pe cateva zile acasa, ca sa revenim curand pentru nastere. Cand am revenit, le-am gasit pe cele doua femei in doliu, le murisera copiii.

    eu am plecat acasa cu primul meu copil viu. Dar m-am intrebat in fiecare zi – de ce am fost aleasa eu sa am un copil?

    Acum am doi copii. Am renuntat la multe, la serviciul acela, la confort. nu ma mai recunoaste lumea pe strada, nu mai sunt frumoasa cea de atunci. nu am mai dormit bine vreo noapte de atunci. Dar am realizat multe. Cei doi copii nu au tot ce vor, dar au tot de ce au nevoie.

    Si am mai invatat un lucru – privesc orice copil ca pe copilul meu, le deschid usa tuturor care bat la usa. I-asi lua la mine pe toti cei care vor, dar deocamdata ai casei nu sunt pregatiti de asta. Totusi, am inceput sa simpt ca un copil, al oricui nu ar fiu – e o fericire universala si nu personala. asa am inceput sa ma simt mai bine. desi oamenii considera ca am degradat, ca nu mai sunt glamuroasa si sexy, eu ii consider pe ei degradati. acesta e unicul conflict nerezolvat dina viata mea, dar care nu ma doare.

    PS. te cunosc personal si cred ca nu ai nevoie de aceasta confidenta. Vad ca la aceasta postare au venit cele mai multe mesaje. Mi-am zis si eu ca tine – poate ajut vreun suflet sa treaca peste o perioada grea.

  • Reply Otilia Dragutanu (ex. Palade) 13 September 2009 at 22:38

    Nata m-am gandit mult daca sa-ti scriu si ce sa-ti scriu…. Si am hotarat sa-ti scriu doar atat, ca am plans cand am aflat de tragedia ta si am vazut oameni plangand care nu te cunosteau decat de pe acest blog…Ceea ce faci e frumos! Si chiar daca simti uneori ca ai vrea sa lasi mainile in jos, nu poti! Prea multi au nevoie de tine 🙂

  • Reply Tatiana 15 October 2009 at 16:54

    Draga Nata,
    Am descoperit aceasta pagina recent. Descoper cu fiecare cuvint ca nu sunt singura care isi mai pune intrebari si incearca sa gaseasca raspunsuri. Pentru mine e genul de suport ce ma motiveaza sa fiu asa cum sunt. Iti multumesc ca expui ceea ce gindesti, indiferent de cit efort iti ia. Nu vreau sa par banala prin acest multumesc, tot respectul tie!!!

  • Reply Victoria* 5 November 2009 at 19:26

    Un articol bun

    http://www.feminis.ro/bloguri/Tine/tu-si-ceilalti/dupa-950

  • Reply INA 4 March 2010 at 02:14

    NATA! NOI TE IUBIM!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Reply Karizma 11 March 2010 at 03:36

    Asa cum mi-ai spus cindva ca sunt o persoana ambitioasa, pentru ambitie este nevoie si de o tona de PUTERE! Daca lumea din jur ar avea cel putin 5% din puterea TA, ar putea trece peste orice si fara amitie. Eu acum sunt cu zimbetul pe buza si iti spun “sunt alaturi de tine si familia ta!”, cu putin pe care il port.

  • Reply Catalina 14 January 2011 at 01:17

    Mi-a zis odata o femeie batrana si inteleapta trecuta prin surghiun unde i-au murit copii, cu sotul in lagar de concentrare (e vb de bunica sotului meu) ceva ce m-am marcat. In cazul unei tragedii toti Il invinuies pe bunul Dumnezeu, cel putin, odata, altii se cearta cu El pe mult timp. Atunci cand copilul tau a cazut, pentru ca il mana curiozitatea sa faca ceva, si il doare rau de tot, tu ca un parinte iubitor il iei in brate si ii pupi BUBA, si cu timpul, ii trece.Si Dumnezeu face la fel, EL A VAZUT CA TU AI CAZUT, El stie ca doare si daca ar putea, ar lua asupra Lui imensa ta durere, El insa te ia in brate si te saruta, ca sa-ti treaca, si Te va ajuta, Te va indruma, Iti va aduce ingeri in chip de oameni, nu sa te compatimeasca, ci sa te invete din nou sa razi in hohote, sa iubesti fara sa-ti fie frica ca vei pierde iar, sa TRAIESTI….

  • Reply vladillena 24 March 2015 at 18:33

    O durere imensa in suflet nu trece o data cu anii. Este povestea mea si a fiului meu mai mare de 10 ani care e diagnosticat cu PCI. Mai am 2 copii si pot spune ca-s fericită in acelasi timp. E o lupta interioara intre momentele fericite si durerea imensa care nu s-a diminuat in timp. Cum traiesc, cum rezist moral deja nu mai contează pentru ca acum si aici contează sa-l ajut, sa-l imbrac, sa-i fac baie, sa facem gimnastica, etc etc. Si ginduri grele uneori ma copleșesc despre viitorul lui stunci cind n-oi mai fi eu. Si simtul vinovăției ca l-am nascut prematur. Si toate celelalte care se rotesc in jurul acestei probleme. Uneori in ipostaza de robot, alteori vie si plina de viață intrec timpul si infrunt greutățile. Imi duc crucea ca multi alții care poate ca o duc si mai greu.

  • Reply vladillena 24 March 2015 at 19:28

    Iar daca baiatul meu nu supraviețuia si aveam in loc de un copil cu dizabilitati un mormint la care mergeam sa aduc flori si sa ma rog, eram mai mult sau mai putin îndurerată? Eram atunci imens îndurerată, eram la fel de îndurerată ca acum. Crucea se zice ca nu poate fi mai mare decit o poti duce. Viata e mult mai complicata decit ne imaginam la 16 ani. Eu nu afirm ca trebuie cu totii sa fim curajosi si ca trebuie sa invingem neaparat toate greutatile vietii, eu zic doar sa fim echilibrati, sa nu alunecam in neant si sa privim in jur cu ochi largi. Sa acceptam in fine ceea ce este pentru ca acceptarea mentine durerea intre limite. Eu sunt indurerata de situatia fiului meu, dar am acceptat, ca sa-mi pastrez echilibrul, ca sa ma bucur de viață, ca sa-mi pot duce crucea.

  • Leave a Reply