EVENIMENTE

Minune la patrat..continuare…

Am venit seara acasa si dadaca mi-a spus ca a vazut-o pe vecina noastra Natalia, plingind. M-a gindit in prima clipa, ca poate a suparat-o cineva. Era in a 37-ea saptamina de sarcina gemelara, era convinsa ca vrea o nastere naturala si se gindea ca saptamina viitoare va veni fericitul eveniment. M-am dus pina la ea si am inteles ca e usor speriata. Nu stia ca, ce i se intimpla si doare tare sunt, de fapt, primele contractii. Am stat putin cu ea, i-am facut masajul care mai scoate din dureri, am cronometrat intervalul intre contractii si i-am spus ca, decit sa se duca la spital, mai bine sa mai stea acasa.  Sotul ei era plecat cam la 2-3 ore distanta de Chisinau,asa ca i-am propus sa o duc eu la spital. Intre timp, mama-soacra a sunat medicul care urma sa asiste la nastere si pe care Natalia nici nu a avut ocazia inca sa-l cunoasca. 

De aici incepe  adevarata istorie…. Medicul  le-a spus sa cheme salvarea. De ce? Chipurile, nu o vor primi in spital pe polita de asigurare, daca nu este adusa cu ambulanta. Can you imagine? Nu e deloc complicat sa convingi o femeie care naste, ca poate sa i se refuze internarea in spital, daca nu vine cu ambulanta. Chiar daca e lipsit de ratiune si incalca juramintul lui Hipocrate. Deci,a fost chemata ambulanta. In 30 min a aparut de dupa colt. Iar medicul ajuns la destinatie ne intreaba: De ce n-ati plecat la spital? Pentru ce ne-ati asteptat? Hai ca-i bun….ori avem prea multe ambulante in oras si prea putini oameni care au cu adevarat nevoie de ele, ori nu mai inteleg nimic…. Ajungind la Matenitatea nr 1 de pe Viaduct, aflu cu stupoare ca: din cauza gripei, nimeni din rude nu este lasat sa asiste la nastere. What? Cum asa? Pe ea, o acceptati fara nici o dovada ca nu este purtatoare de H1N1, iar pe mine, care locuiesc cu ea intr-o casa (aici am spus o minciunica) nu? Cum sa o lasi singura, asa speriata,  fara nici o idee despre ce inse intimpla? Nu, si nu, si nu…Intre timp pe usa intrau surori medicale, care veneau din strada, care veneau din suprmarket, unde puteau contacta nu doar gripa si nimeni nu sta la usa sa le verifice. Am asteptat pina sora de garda a uitat de prudenta si m-am strecurat la et.5:))Sa nu credeti ca eram in cautarea unei aventuri. Mi se parea nedrept sa accept smerita aceasta situatie si sa o las in voia medicilor, fara nici un suflet, chiar si vecin, alaturi.

Acolo la et. 5, am descoperit ca nu sunt singura care s-a strecurat printr-o fisura a sitemului nostru medical.Mai era un barbat. Statea saracul de la pe la amiaza si astepta macar vreo veste. L-am intrebat de ce nu intra sa-si sustina nevasta. La care el, s-a uitat foarte mirat la mine si mi-a spus: Pai cum, daca e gripa? Nu dau voie. Locuiti intr-o casa, respirati acelasi aier?, il intreb eu. Mie mi-e mai bine aici, zice el.. Si ea, acolo nu se simte singura, parasita?

Cind insa l-a sunat nevasta sa-I dea vestea buna, am ramas cu gura cascata.“Cit are? 1 metru si  20 (ride) si cit cintareste? 2 kilograme 400 grame? da de ce asa putin?” Deci, nu-l intereseaza cum se simte, daca a obosit, nu-I spune cit de mult o iubeste, nu-I multumeste pentru mostenitor. Il intereseaza ca s-a nascut copilul de numai 2,4 kg.

 

Ma intorc la vecina mea. I-am spus sa mai iasa in coridor, sa ne mai plimbam, sa-I mai fac masaj, sa-I mai povestesc ce o asteapta. Pe ici-colo, mai trecea cite o sora medicala si bolborosea ceva sub nas, foarte nemutumita ca am scos gravida din zona interzisa. I-am propus Nataliei, sa mergem in intuneric, pe coridor. Si aici Dumnezeu ne-a trimis o moasa care ne-a spus ca Natalia trebuie sa revina in odaie, “iar cu dvs. D-na Nata, acus vedem ce facem”. In 10 min sunt chemata, mi se da un halat, bahile. Intru in camera in care Natalia este cazata.Am realizat ca, intre timp, conditiile din maternitate s-au imbunatatit. Nu  mai domina atmosfera aia sinistra de spital. Este o minge pe care lauzele se pot relaxa, mai sunt citeva dispozitive prevazute special pentru a usura durerile. Vecina mea incepe sa se simte tot mai rau, durerile devin tot mai puternice, iar eu ii spun ca asta e abia inceputul, ca trebuie sa se mobilizeze si sa fie absolut sigura ca nu mai e cale de intoarcere si ca ne vom descurca. Ii arat cum sa respire, ca sa suporte durerile, ii fac masaj, schimbam locatia, se culca pe stinga, se culca pe dreapta, se aseaza pe minge, ii stropesc fata cu apa rece, o tin de vorba. I se face tot mai rau.Pe la 23 vine si medicul cu care s-au inteles pentru nastere. Mi s-a parut destul de draguta. Nu stiu cit de greu i-a fost sa-mi accepte prezenta, dar eu nu aveam de gind sa renunt. Am reusit intre timp, sa fac cunostinta cu medicul de garda, D-ul Constantin. Primul lucru pe care m-a intrebat a fost: Daca ai nascut acasa, de ce ai mai venit cu ea la spital? Nu vreau pe nimeni sa conving cum sa nasca. Asta a fost alegerea mea si nu regret deloc. Ea hotaraste singura unde sa nasca. Si daca a ales sa vina la spital, trebuie sa se increada in medici, in metodele lor, in analegticele care li se adminstreaza gravidelor si pastilutele de sub limba. Eu nu accept asta, dar pe cine intereseaza. Nu eu nasc, ci ea.

Mai departe tot mai interesant. M-a imprietenit atit de bine cu medicul, incit m-a lasat sa vad un bebelus tare frumos, nascut putin prematur, m-a lasat sa mai vad o nastere si mi-a povestit diferite istorii din maternitate. Am aflat ca in aceeasi noapte s-a nascut prematur un bebe care cintarea doar 800 g si TRAIESTE!….

Nu stiu daca povestea mea nu e prea obositoare.Daca vreti continuare….scrieti-mi….

Comentarii

Previous Post Next Post

43 Comments

  • Reply Elena 17 September 2009 at 13:19

    Minunat! Mi s-a facut pielea ca de gaina! Sunteti bravo amandoua! Sanatate pentru bebe:)

  • Reply victoria 17 September 2009 at 13:38

    Esti bravo Nata, ca de obicei, felicitari, vreau si o continuare

  • Reply star77 17 September 2009 at 13:47

    Astept cu sufletul la gura continuarea. 🙂

  • Reply Lena 17 September 2009 at 13:48

    Inca mai intrebi? Deja ma intrebam oare tot dormi si de ce oare esti asa de somnoroasa?La ce-l mai interesant moment ne-ai lasat cu gurile cascate si atit. Nu scrie ca noi vom astepta numai scie cit mai detailat si mai mult.

  • Reply Nadia 17 September 2009 at 13:48

    Sure! Astept cu nerabdare!!!!!!! Ce lungime are bebele si cit cintareste…

  • Reply Nica 17 September 2009 at 14:00

    Salutare Nata! Situatia prin care ai trecui este sigur foarte interesanta pentru multe din noi, mai ales cele care am trecut prin nasteri! E o situatie mai putin neobisnuita ca si context, ca si experienta, etc. Iar multe din noi credem ca nu putem face nimic, ca nu depinde de noi, etc. Ba depinde, ba conteaza sa ne implicam si sa incercam cu atitudinea si modelul nostru propriu sa schimbam situatia inspre bine in acest sistem al nostru.

    Eu personal am trecut prin 2 nasteri, absolut diferite ca si atitude a medicilor, conditii, etc. Diferenta a fost atit de mare, incit sunt ferm convinsa ca orice femeie are dreptul sa aleaga unde sa nasca. Starea ei de comfort este tot ceea ce conteaza in astfel de situatii!

    Am avut ocazia sa vad situatii diverse in care sunt “pozitionate” femeile insarcinate: e un dezastru total in Africa (am stat in Liberia, Africa de West) ceva timp si am avut ocazia sa fiu cu femei insarcinate … Am vazut femeile din Nepal si India si masura in care acestea beneficiaza de ceva in dependenta de casta din care fac parte … am vazut condtiile din Brazilia, si multe alte tari …. dar concluzia la care ma intorc de fiecare data e ca pentru a asigura un confort deplin si alternative mamicilor, e nevoie de un spectru mult mai larg de instrumente dintre care cele mai importante dupe mine fiind:

    – educarea si nivelul de cultura a femeii pentru a putea lua decizii independente si informate despre cum si unde vrea sa nasca;

    – educarea si nivelul de cultura a staffului medical pentru a putea oferi cele mai calitative si responsabile servicii si ingrijiri;

    – un cadrul legal care sa garanteze mamicilor siguranta si confort indiferent de unde decid sa nasca (acasa, clinica particulara, spital public);

    Ma opresc aici … astept sa citesc cum/in ce mod s-a rezolvat situatia cu Natalia si rolul tau in toata povestea ei:)!

    Nica

  • Reply rodica 17 September 2009 at 14:02

    Super tare, si foarte interesant! Nu ai fost deloc plictisitoare ba din contra! Cred ca continuarea o sa fie la fel de captivanta!!! Te asteptam cit mai curind cu noi detalii.

  • Reply Mary 17 September 2009 at 14:09

    Salut Nata. este foarte interesant ceea ce povestesti. mi-am inchipuit clar tot cum se desfasura actiunea acolo. si emotii mi-ai provocat. captivant. mai ales unele lucruri sunt utile pentru mine daca mai trec inca o data prin maternitate. ai un spirit de observatie de invidiat. mai povesteste ….

  • Reply niku 17 September 2009 at 14:09

    Vrem continuare…….vrem detalii…. vrem sa stim retrairile tale…. orice…. continuare!!!!!!!!!!

  • Reply Silvia 17 September 2009 at 14:12

    am citit cu sufletul la gura .. numai ca mi s-au inrosit si urechile de curiozitate !!! vrem continuare!!!
    Eu am nascut recent si parca retraiesc din nou aceleasi emotii, aceeasi minune!!! si sunt mandra (:D) ca in toata perioada travaliului (si toate zilele dupa) sotul nu s-a dezlipit de noi si mi-a fost un sprijin enorm!!! Intr-adevar, am nascut IMPREUNA!!! 🙂
    hai povesteste-ne mai departe cum ati adus gemanutele pe lume… 🙂

  • Reply Z.M. 17 September 2009 at 14:19

    Sigur ca vreeeeeem si cit mai detliat. Am citit acest mesaj cu sufletul la gura si cind am vazut ca nu are sfirsit m-am cam intristat si iarasi azi am sa intru de nenumarate ori pe blog pina nu voi gasi articole noi.
    O zi buna la toti

  • Reply Ольга 17 September 2009 at 14:26

    Ната, не томи…..давай продолжение.Читаю, а сердце прям из груди выскакивает, так это все волнительно.Тут же вспоминаются свои роды…..

  • Reply Ana 17 September 2009 at 14:47

    Cit de curajoasa esti… sigur ca vrem continuare caci stam toti cu gura casacata si asteptam, asa ca… urmarea

  • Reply iulia 17 September 2009 at 14:52

    Esti bravo si la acest capitol. Abia astept continuarea povestioarei. Apropo- daca medicul este Constantin Ostrofet, apoi m-ai facut sa-mi amintesc de nasterea fiicei mele mai mici de 11 ani cu ajutorul acestui medic minunat. Isi stie si face meseria foarte bine.

  • Reply anikusha 17 September 2009 at 14:53

    Da-da, continuare, eu singura is in a 22 saptamina a sarcinei, si aceasta istorioara mi-a trezit o curiozitate dubla, asa ca as vrea sa stiu ce a fost mai departe….

  • Reply C.C. 17 September 2009 at 14:56

    “Obositoare”?!….Am citit intr-o rasuflare!
    DESIGUR VREM CONTINUARE!

  • Reply Elena... 17 September 2009 at 14:58

    Sincera sa fiu mi-a placut mult ce ai scris…am recitit …ma amuza…numai Tu…ma mindresc ca te cunosc…dar ce tine de nasteri…cu toate ca nu sunt acasa, dar daca nasc tot in MD vin…sanatate!

  • Reply Soterik 17 September 2009 at 15:06

    Asteptam sfirsit de poveste. Desi sistemul nostru de sanatate lasa de dorit.

  • Reply alissa 17 September 2009 at 15:23

    ;D:D:D , o adevarata aventura !!! si , pentru a ne tine in suspans , ai intrerupt povestirea in momentul culminant !!!!! abia astept happy end-ul !!!!!!
    P.S.: si pe mine ma ia groaza (si greatza !) cind ma gindesc la birocratia sistemelor din MD . cind am nascut eu tot nu se permitea prezenta persoanelor straine in sala de nasteri , in schimb eu am avut noroc : medicul care mi-a primit nasterea i-a permis sotului meu sa asiste ! acum , cind imi aduc aminte , imi dau seama ca anume datorita lui eu m-am putut mobiliza si am dat nastere unei fetitze sanatoase !!!

  • Reply Nana 17 September 2009 at 15:27

    Am citit mesajul dintr-o respiratie, si asta probabil di din cauza ca in cel mai apropiat timp urmeaza sa nasc. Abia astept marele eveniment, iar povestile altora despre nastere ma incita si ma apropie si mai mult de miracolul care urmeaza sa se intample in viata mea. Multumesc pentru poveste si te rog sa continui…

  • Reply Vitalie 17 September 2009 at 15:35

    Bravo, Nata! Esti, ca intotdeauna o adevarata luptatoare. Asteptam continuarea cat mai detaliata!
    Creaza o adevarata mirare si stupoare reactia acelui barbat (oarecum si tata) care nu a fost in stare sa se bucure, sa se minuneze, sa zambeasca… decat sa intrebe prosteste…
    Stiu din propria-mi experienta cum e sa te strecori pe langa femeia de serviciu – mi-am vizitat finuta chiar dupa ce s-a nascut…

  • Reply natalia 17 September 2009 at 15:37

    am nascut ambele fetite la nr. 1 la etajul 5. Si cu toate ca diferenta intre nasteri a fost de 2 ani, am vazut diferenta de comportare acum si atunci.
    Atunci m-au pus sa fac clizma, sa nu am par (scuze de asa detalii) dar acu nimic! Vino cum vrei si nimeni nu mi-a dictat nimic. Drept ca a fost primavara acesta si H1N1 nu se “inventase”.
    A stat cu mine si sotul in ambele cazuri, fara nici o obiectie din partea medicilor. Chiar erau placut surprinse ca el asista si ma ajuta.
    Cu toate ca cu medicul eram inteles, cu moasele nu – se nimerea cea care era pe tura. Si in ambele cazuti am dat peste niste femei exceptionale, care m-au ajutat si s-au purtat omeneste in deplinul sens al cuvintului.
    Sa dea Domnul la toti asa nasteri usoare si placute, cum am avut eu! Chiar am si filmul video de la nastere si ma uit cu placere, caci a fost un moment unic dupa insemnatate!
    Si as putea ajuta si eu pe cineva sa nasca, deoarece nasterea e ceva foarte firesc, natura -mama face totul, noi trebuie doar sa o ajutam. Si acele viitoare mamici care se tem de nastere, sa citeasca cit mai multa literatura, si sa nu asculte babele din curte.

  • Reply Vlada 17 September 2009 at 15:51

    Faza cu gripa m-a terminiat! Ma mira cum de nu au insistat sa-i faca cezariana avand asa “argument puternic”.
    Mai nou, mi-a povestit o vecina de bloc (care a lucrat moasa cativa ani) ca acum cica nu mai e “la moda” cezariana, si medicii incearca cu orice scop sa evite acest tip de nasteri, si nu din motiv ca ar fi tare interesati sa ajute femeile sa nasca in mod natural, ci pt. ca statului nostru (min. sanatatii) i se ofera dintr-un fond strain sume premiale de bani pt. “efortul” depus sa promoveze metodele cat mai naturale si mai putin inau fost mustrati “de sus” cu asprime si avertizati sa micsoreze numarul de cezariene. Nu stiu pe cat e de adevarat “zvonul”, dar sincer, la cate se petrec la noi in “Tara Minunilor” nici nu ma mira…
    Vecina mea urmeaza sa nasca al doilea bebe (primul la nascut 3 ani in urma prin cezariana, ca era “prea mare”) si acum la USG i-au spus ca si asta care urmeaza sa se nasca e “marisor” are ~5 kg, dar medicul care-i urmareste sarcina refuza sa-i dea indreptare la cezariana.
    Pana acum taiau pe cinve vroiau, cum si cand vroiau si acuma deja trebuie sa mori ca sa te taie (vb la figurat).

  • Reply Vlada 17 September 2009 at 15:52

    P.S. Numai bine si sanatate Nataliei si bebelusilor 🙂

  • Reply Vlada 17 September 2009 at 15:55

    P.P.S. “sa promoveze metodele cat mai naturale si mai putin inau fost mustrati” = “sa promoveze metodele cat mai naturale si mai putin INVAZIVE; au fost mustrati”

  • Reply Tamitza 17 September 2009 at 16:15

    Foarte frumos… pacat ca a trebuit sa te confrunti iar cu prostia omeneasca…

    Dar bine, s-a meritat sa fii insistenta dupa cum vad (citesc:) )

  • Reply Lex 17 September 2009 at 16:35

    Astept continuarea……..

  • Reply iepuras 17 September 2009 at 16:42

    Super mega interesant! Parca as privi o emisiune in direct 🙂 Mor de curiozitate sa aflu continuarea!!!!

  • Reply Andrei 17 September 2009 at 16:45

    Desigur Nata ka dorim si continuarea,asteptam cu sufletul la gura… 🙂

  • Reply Stela 17 September 2009 at 17:05

    Ei….Nata come on, ai intrerupt a povesti istoria la cel mai interesant moment ;-). Care este finalul mama&copilul sanatosi??? Baiat sau fetita? fac si eu ca barabatul cela “si cite kg are????” 🙂
    Iar ce tine de sistemul medico-sanitar, atunci cind vrei sa nasti chiar iti vine sa nasti acasa….atat in ceea ce priveste conditiile…mai ales a faptului ca trebuie sa dai obisnuitele atentii ca sa fii tratata omeneste! Pacat 🙁

  • Reply margarette 17 September 2009 at 17:14

    Sinteti foarte curajoasa! Jos palaria! Dar spuneti-mi si mie, pentru ce v-a trebuit sa asistati la nasterea acestei femei?

    • Reply Nata Albot 17 September 2009 at 19:45

      Margarette: stii m-am intrebat si eu acealsi lucru….oare de ce, am vrut atit de mult sa fiu alaturi de ea….stiu ca ti se va parea ciudat….dar daca as putea, as fi alturi de toate femeile care nasc. Stiu cum poate fi o nastere frumoasa si stiu ce poate transforma aceste emotii intr-o eperienta neplacuta. Am vrut ca si Natalia sa-si mai doreasca dupa aceasta copii.

  • Reply Alea 17 September 2009 at 18:06

    Mdaaaa…intr-adevar…ne-ai lasat in cel mai interesant moment. Asa intrasem in esenta povestii si eram asa de acaparata de ea, ca…mai ma suparasem pe tine, de ce nu ai continuat povestea. De invidiam pentru ocazia care ti s-a oferit sa asisti la ceva asa de greu si totdata de minunat. Eu am nascut o singura data (deocamdata), dar de cite ori vreo ruda sau prietena e la Nr.1…nu ezit nici o clipa si fug si eu sa fac macar inconjurul maternitatii…Felicitari pentru mamica, tie pentru experienta prin care ai trecut. Cu siguranta, peste vreo 2 luni ai sa fii nasa de botez.

  • Reply Lilia 17 September 2009 at 18:38

    Mai intrebi? sunt chiar foarte curioasa sa stiu ce a urmat. Am nascut si eu dar sincer nu cred ca as fi curajoasa sa stau sa ajut la travaliu pe cineva, cu mine a stat sotul si m-a ajutat …esti foarte curajoasa!

  • Reply Aliona 17 September 2009 at 19:12

    Istoriile despre nasteri au un farmec al sau… sunt universale… interesante… si nu in ultimul rind – utile.

    Cu toate ca am trait deja o asa experienta, trec fiori prin mine de cite ori ma intorc cu gindul la ea sau ascult despre experientele altora.

    Cit despre fapta Natei: jos palaria!!! pt curaj, pt tot!

  • Reply Lara 17 September 2009 at 19:25

    O “poveste” uimitor de interesanta si desigur ca asteptam nerabdatoare continuarea.
    Ma face sa-mi amintesc si eu de cele 2 nasteri ,prima din care a fost la Maternit.nr.2(bd.Renasterii) , cam aprox.8 ani in urma .Dar cit priveste personalului medical si conditiile oribile de atunci (nustiu cum o fi acum) nu ma prea leaga amintiri frumoase .
    Era zi de duminica si medicul avusese o zi de nastere si desigur ca mai servise cite ceva iar eu ii cam stricasem seara de liniste pe care ar fi putut s-o aiba,deacee a vrut sa “scape” mai repede de mine – grabindu-mi procesul .Consecintele acesteia inca le mai suporta copilul meu si astazi .
    Spre deosebire de prietena ta, Nata,care are un mare noroc avindu-te alaturi , linga mine nu a fost nimeni iar atunci nu mai realizezi tot ce se petrece cu tine, iar cu atit mai mult in jurul tau.
    Am toata certitudinea ca la voi totul a fost altfel si la nivel inalt , la fel cum am avut si eu parte de a doua nastere.
    Deci , nu ne ramine decit sa asteptam … doar tu poti face asteptarea mai usoara ..

  • Reply Vio 17 September 2009 at 21:02

    Eu am avut marele noroc sa nasc in strainatate si spun asta pentru ca am fost tratata ca o regina, ajungind pentru prima data in spital aici in strainatate nu prea stiam la ce sa ma astept dar speram ca e mai bine ca la noi.
    Totusi nu ma asteptam ca voi avea o moasa numai a mea care a stat non stop linga mine tot timpul, care s-a purtat cu mine de parca era mama mea si ca va fi si o studenta la practica de la universitate care imi va face masaj si imi va aduce apa si tot ce vreau eu non stop, desigur camera luxoasa, privata, cu telivizor, cu baie proprie, fotolii (totul gratis, medicina e acoperita de stat), sotul alaturi…
    Iar in momentul culminant cind trebuia sa imping doctorul si moasa au spus pune cite un picior pe soldurile noastre si sprijini-te de noi ca asa e mult mai usor. Nu prea imi inchipui vreun medic in Moldova sa spuna hai pune piciorul pe mine ca sprijin ca asai mai usor de impins copilasul!
    Tu ai facut un lucru minunat sa acorzi sprijinul si indrumarea ta vecinei in acest moment, astept cu nerabdare continuarea.

  • Reply C.C. 18 September 2009 at 01:27

    Draga Vio, si in Moldova sint doctori (in cazul meu moasa,si apropo, aceeasi maternitate ca in istoria aceasta), care a fost amabila si rabdatoare si m-a ajutat mult. Inainte de momentul culminant m-a rugat sa ma asez pe scaun (special, simplu si cu o adincitura in mijloc), sa ma tin cu minele de el, sa pun PICIOARELE PE GENUNCHII ei(moasei) si sa imping. Cit a durat etapa aceasta, nu a schimbat tonul si permanent ma incuraja ca voi reusi si ca sint bravo. Se comprta cu mine ca cu un copil. Si cel mai interesant e, ca nu eram intelese preventiv, nici cu moasa, nici cu medicul, cu nimeni.
    Asa ca, dupa cum vezi, se intimpla si pe la noi minuni si mai exista oameni cu inima mare, care-si fac bine meseria.

    • Reply Vio 18 September 2009 at 16:15

      Eu am plecat cu vreo 9 ani in urma si ma bazez mai mult pe experientele de atunci cu spitalele si cu povestirele mamei mele, prietenelor, dar daca s-a schimbat ceva de atunci ma bucur foarte mult.

      • Reply Vio 18 September 2009 at 16:28

        Dar cred ca daca s-a mai schimbat ceva asta mai mult in Chisinau caci in alte parti, de exemplu centre raionale chiar, nu sate, conditiile in maternitati sun foarte rele, nu au apa, nu au dusuri, nu au rechizite medicale si tot asa…

  • Reply svetlana 18 September 2009 at 11:04

    E o istorie deosebita. Am nascut si eu la acest spital doua fetite si ambele prin cezariana si am avut nevoie sa fie cineva alaturi de mine. au si fost si mama, si sotul si medicul cu moasele sa le dea Domnul sanatate, dar in sala de operatii am ramas singura cu frica si rugaciunea la toti sfintii sa fie totul bine. As vrea si al treilea copil, dar am frica pentru cea de a trea cezariana.
    Nata am o intrebare poate e prea personala, ce a zis sotul tau de toata istoria? cum a reactionat? Nu toti accepta sa nu fii acasa o noapte chiar si mpentru o cauza asa de importanta.

    • Reply Nata Albot 18 September 2009 at 11:27

      Sa nu fii acasa o noapte mai toti ar accepta, important e sa nu faci un obicei din asta.

  • Reply Rodica 21 January 2013 at 22:13

    Sanatate multa mamei, bebelusului si tie, Nata, un Om cu litera mare care, dupa cum incep sa inteleg, va da o mina de ajutor unui suflet aflat in circumstante proaste de cite ori ultimul va avea nevoie. Esti BRAVO in aceasta directie, sa dea Dumnezeu ca fiecare din noi sa aiba alaturi un umar din asta pe care sa poata conta!!!! Si fii sigura, pentru fapta buna pe care ai savirsit-o, Dumnezeu iti va da insutit!!!!! 🙂

  • Leave a Reply