Uncategorized

GHID

Un an. Ai fost condamnată la viață. Așa mi-a spus un bun prieten. De câte ori pe zi plîngeam și-mi scrîșneau dinții de neputință și disperare. De cîte ori îmi ștergeam lacrimile înainte să intru la serviciu sau să ma văd cu ai mei: să nu-i traumez, să nu-i sperii. Fiecare amintire e mai vie decît mine. Și pentru că am fost condamnată la viață, tot ce-mi doream era să întîlnesc oameni care să nu-mi facă și mai rău prin cuvinte, prin gesturi necumpătate. Am avut însă parte de tot felul de situații….cîteva dintre ele vi le povestesc…de ce? Pierderea unui om drag de cele mai deseori îi ia pe oameni prin suprindere. Pentru astfel de situații nu există nici un ghid special de comportament, atitudine pentru oamenii îndurerați. Din păcate, se întîmplă să  greșim din dorința noastră de a fi plini de compasiune.

Primul mesaj a venit pe blog de la o „bună creștină”. Aceasta mă acuza de faptul că mi-am revenit prea repede și că se pare că nu am învățat deloc minte din această tragedie.

Regula nr.1

1. Nu judecați un om îndurerat care încearcă să supraviețuiască. În mod normal, o mamă care își pierde copilul ar trebui să meargă împreună cu el.Și nu o dată m-am gîndit că asta ar fi pentru mine cea mai mare manifestare de milă divină.

Am întîlnit o cunoștință în stradă. Un artist. La ceva timp după ce mi-am scos panglica neagră din piept. Nu ne-am văzut de mult. Ne-am întrebat zglobiu cum e cu viață și cînd să ne luăm rămas bun, acesta spune: Apropos…..Nata…condoleanțele mele! Măi, măi, măi,măi…ce durere. Dar cum s-a întîmplat? Eram gata să mă prăbușesc sub pământ. De unde vine curiozitatea asta? Oare din dorința de a fi plin de compasiune?

Regula nr 2:

Eu știu că tu știi despre ce mi s-a întîmplat. Nimic nu mă poate ajuta. Poate doar timpul. Și dacă vrei să-mi fii cu adevărat de  ajutor, încearcă să nu-ți satisfaci curiozitatea din contul durerii mele.

Am întîlnit recent o vecină. M-a întrebat de una, de alta, ca să nu mă întrebe chiar din prima despre  copiii, cum băiatul, da știu, dar ce s-a întîmplat? Eh, încearcă măcar de fete să ai grijă. Fuck…nu e vorba nici de indiscreție, nici de lipsă de bun simț. E vorba despre lipsa unei culturi de comportament cu un om îndurerat.

Regula nr.3

Nu veniți cu sfaturi.Veniți cu iubire și grijă.

M-a sunat acum cîteva zile o cunoștință. Și, amuș îi anu? mă întrebă ea, de parcă eu aș putea uita. Cîte aș da să mă trezesc și să înțeleg că e doar un vis urît. Dar nu e.

Regula nr. 4

Mai bine ia o pauză. Stai liniștit, tăcerea ta este mult mai binevenită decît particparea ta.Nu suna, decît așa…

Știu că nu vin cu recomandări plăcute și nici n-aș vrea să le consider utile. Scriu mai mult din nevoia de a fi alături de cei ca mine și mai ales alături de cei care le sunt alături de cei ca mine. Așa s-a întîmplat că mulți oameni îndurerați m-au contactat să povestească despre pierderea și suferința lor. M-am simțit utilă.

Regula nr 5

 Evitați oribilul cuvînt „condoleanțe”, evitați să vă satisfaceți curiozitatea, evitați să amintiți despre durere. Ea oricum nu se uită. 

 Dorința oamenilor de a fi participativi într-o astfel de situație nu este penibilă decît dacă se exprimă prin ochi plini de căldură și lumină, ocuparea timpului cu divesre ocupații plăcute și mai ales nu prin întrebarea : Nu cum tu? ci prin propunerea Hai să ne plimbăm…

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

65 Comments

  • Reply Victoria 29 iunie 2010 at 23:51

    Nata, ai scris un adevăr adevărat. Nu ştiu dacă l-aş putea numi altfel. Ai dreptate când spui că oamenii încearcă să pară utili şi interesaţi de tristeţea cuiva, dar de fapt aceştia, conştient sau inconştient, provoacă mai multă durere, trezesc mai multă tristeţe…

  • Reply angela arama 30 iunie 2010 at 00:13

    Iti multumesc. Este tocmai ghidul de care am nevoie, dar pe care nu am apucat sa-l formulez atat de lucid si exact. Nata, te-am imbratisat atunci la CTC, pentru ca am citit ghidul in ochii tai, dar si in inima mea. Recunosc, aceasta imbratisare mi-a dat puteri. Pentru ca e mare lucru sa cunosti un om despre care, poate, ai citit doar in carti celebre. Un om care intruchipeaza in masura existentiala stiinta de a suferi cu cea mai mare demnitate. Dumnezeu, sunt sigura, te iubeste nespus pentru asta. „Detentia” ta se va sfarsi in curand, nu exista suferunta gratuita!

  • Reply felicia 30 iunie 2010 at 00:31

    eu ma gindeam cum ash fi reactionat eu, cum ash fi procedat in situatia data; si mi-am dat seama m-ah fi dat batuta. Doar un singur lucru poate salva de la innecul asta in amar- copii.Copii care au nevoie de mama lor puternica si tare

  • Reply anonimus 30 iunie 2010 at 00:33

    Urasc sa aduc cuiva condolenate – ma deranjeaza pe mine personal ca ma bag yn durerea altuia si am ynteles cyt de penibil e sa le primeshti, la 22 de ani, cynd a plecat mama.
    Yi simt yn schimb caldura cynd ymi amintesc de momentele frumoase cand era yn viata: probabil asta este unicul mod acceptabil de a pomeni pe cineva. In general mi s-au sters din minte toate imaginile sumbre si a ramas doar lumina si caldura.
    Nush, poate o astfel de reactie este efectul instictelor de supravietuire, fara dureri spirituale si amintiri negative.
    P.S. Sorry, poate nu trebuia sa comentez acest post.

  • Reply olya 30 iunie 2010 at 00:38

    Cu totii avem parte de momente neplacute in viata. Important e sa ne amintim de acei oameni cu drag!!!
    dar cel mai important e sa mergem inainte si sa zambim, daca putem. caci daca vom sta tristi vom suferi prea mult
    Sunt atatea lucruri care ne fac sa zambim si asta e bine.
    Tu ai pentru ce zambi si ai pentru ce trai viata din plin
    Nu suntem noi vinovati pentru lucrurile care ni se intampla in viata…….asa e dat de la Dumnezeu

  • Reply Nona 30 iunie 2010 at 01:11

    nu ezista si nici nu o sa existe un astfel de ghid. durerea se simpte doar prin durere. nimeni nu poate consola durerea din adincul sufletului. e o experienta prin care trebuie sa inveti sa traiesti, desi de multe ori nu sti cum si de ce ….

  • Reply diana 30 iunie 2010 at 01:39

    esti puternica! esti bravo!
    Dumnezeu sa te iubeasca in continuare!

    da la intrebarea „nu cum tu?” raspunde-le ” cu curu-n drum” :)) si lasa-i sa se simta prost! ( prostii)

  • Reply Laura 30 iunie 2010 at 02:39

    Nata, iarta-mi curiozitatea de atunci care a aparut instantaneu odata cu noutatea…ea de fapt s-a nascut in fiecare din noi , pur si simplu unii au avut bunul simt de a nu si-o satisface. Cel mai mult insa m-a uimit forta pe care ai gasit-o in interiorul tau ca sa mergi mai departe, fiindca nu tuturora le reuseste. si eu practic am pierdut un om foarte drag mie si nu pot sa accept inca acest lucru. iar de fiecare data cind am intrat pe blog-ul tau cautam, de fapt, un sfat, un ceva care sa imi arate drumul mai departe. Iti multumesc ca ti-ai deschis sufletul, m-ai facut sa inteleg multe lucruri.

  • Reply Laura 30 iunie 2010 at 02:40

    …si mi-ar face mare placere daca ai accepta sa te primbli cu mine.

  • Reply Dana 30 iunie 2010 at 03:41

    Nata, de obicei, asa patesc oamenii care nu prea exteriorizeaza ceea ce simt si gandesc, iar orice intentie a cuiva de a vorbi despre un subiect dureros are alura de indiscretie, incultura, obraznicie chiar… Din punctul meu de vedere, in aceste cazuri anume, este imposibil de a conveni persoanei pe care o abordezi, caci oricand, oricum, oriunde, o sa para discutia impostoare….Iarta-i si tu pe toti cei ce te deranjeaza cu astfel de intrebari si spera ca intentia lor a fost doar una buna… si ca nimeni pe acest pamant, nicicand si sub nici o forma nu poate sa te judece… Cel mai bine e sa cauti o metoda de exteriorizare a celor ce simpti – cum ar fi scrierea unei carti-jurnal pe aceasta tema anume, poate nu neaparat sa fie publicata. Titlu ar fi „I am the BEST Mama for ALL my kids”

  • Reply Violeta 30 iunie 2010 at 04:43

    Mamica mea traieste acum aceleasi sentimente ca si tine, iar eu traiesc aceleasi sentimente ca si fetitele tale. E greu sa intelegi cum sa te comporti „acum”, ca nu cumva lumea sa zica ceva rau de tine. Ai vrea tare sa te lase toti in pace…
    Cit eram acasa mergeam regulat si puneam floricele acolo la El. Suntem vecini acolo.
    Nici nu stiu ce sa-ti mai scriu, fiindca starea asta de regret nimeni n-o poate alina !

  • Reply mitch 30 iunie 2010 at 07:29

    Multstimabila… spune, la cat, unde… eu vin cu „iubire și grijă”
    Hai sa ne plimbam 😉

  • Reply Elena... 30 iunie 2010 at 08:33

    mereu m-am gindit ca nu avem cultura omului de al sustine…

  • Reply Alina 30 iunie 2010 at 09:05

    Sper sa citeasca acest post cit mai multe persoane din anturajul tau.

  • Reply cheeboo 30 iunie 2010 at 09:42

    Intreaba de durere si iti spun „Condoleantele mele”cei care nu stiu ce inseamna sa pierzi o persoana draga.Uneori te poate intreba si un prieten si in acest timp vrei sa il strangulezi fiindca iti suceste cutitul in rana.
    Mai bine ar tacea.Si cind iti vine dupa ajutor dupa jumatate de an cind deja incerci sa nu te gindesti la asta……e culmea.

    • Reply Lidia 1 iulie 2010 at 01:13

      Au trecut 7 ani de cind „a plecat” , de 7 ani in fiece clipa ma intreb de ce el ? De ce nu eu ? De atunci toate cautarile mele au luat o alta directie , si apoi alta , si mereu caut raspunsul la de ce? Era mult mai puternic Merita sa traiasca! Dar nu decid eu si nici fiica Lui. Dupa 7 ani numai stii ce simti. Ramin doar intrebari … dureroase … cum ar fi fost daca nu s-ar fi intimplat?”
      Codoleantele ” e ultimul lucru care merita comentat . Dupa ce traiesti durerea pierderii, cred ca a trai devine o maiestrie: Sa poti sa cauti in continuare Adevar , Sa incerci sa-l definesti si sa fii sigura de Dragostea lui Dumnezeu.?

  • Reply liliana 30 iunie 2010 at 09:51

    da… eu pur si simplu n-am cuvinte, numai emotii…

  • Reply Aliona 30 iunie 2010 at 10:10

    Discretia si bunul simt este ceea ce lipseste la foarte multa lume, iar la noi stii cum e toti cu toti au treaba si trebuie numaidecit sa scormoneasca in sufletul cuiva! Eu prefer sa voebesc singura si sa gasesc putere de a merge mai departe prin a alege singyra oamenii cu care vreau sa comunic. Am trecut in trei ani prin doua tragedii majore, insa la fel ca tine sunt condamnata sa traiesc. Hai sa ne plimbam cu tare mult placere daca ai timp si chef!

  • Reply tamy 30 iunie 2010 at 10:38

    …”uimit forta pe care ai gasit-o in interiorul tau ca sa mergi mai departe” – izbitor…un om poate muri nu numai fizic…stiai?
    Nu toti cei care isi exteriorizeaza sentimentele simt profund totul ce li se intampla. De cele mai multe ori cei introverti sufera mai mult pentru ca e mai greu sa-ti duci durerea de unul singur decat cand o versi deasupra oricarui trecator.
    De fapt nu asta vroiam sa comentez… Citesc totul de pe blogul tau Nata, ma regasesc in multe din cele scrise de tine si vreau sa-ti spun ca multe femei au de invatat de la tine, inclusiv eu.
    Sa tot fii…
    pentru copii in primul rand si pentru noi nu in ultimul…

  • Reply corina 30 iunie 2010 at 10:44

    am citit de citeva articolul…si ma gindeam ce sa scriu….nata…pot sa spun doar ca te admir…ca esti o femeie puternica, cel putin asa vrei sa arati lumii..sunt sigura ca in suflet ai un adevarat razboi…si ca nimic nu te poate bucura mai mult decit zimbetul evei si a soniei…asta e tot ce te poate scoate din amarul imens….tind sa cred ca timpul va aduce si soare in sufletul tau…unul cu dinti..dar v-a fi….o imbratisare virtuala….

  • Reply Tatiana 30 iunie 2010 at 10:57

    As scrie multe la acest subiect dar TOT ce CONTEAZA ca ISUS TE IUBESTE si parerea oamenilor este diferita pentruca noi toti suntem diferiti si unici in felul nostru.Iarta-i pe cei oameni care ai crezut sau ti-au facut rau si TU vei fi IERTATA,iubestii si vei fi iubita!!!Esti o mamica super&superba si ii multumesc lui Dumnezeu ca ai asa copiii dulci si iubitori&…..Mersi pentru TOT!

  • Reply costashel junetzul 30 iunie 2010 at 10:58

    tragedia ta, Nata e ca esti mult prea la „locul tau”, si ai rezistat altfel decit se practica aici>bocete publice, zmulgeri de par, invinuiri ilogice de sfinti si dumnezei…eu,Domne fereste, daca ma voi ciocni cu o astfel de drama in viata mea, deja stiu de la cine voi invata cum sa fac fatza. chiar te admir.fii tare. fii si in continuare cea mai buna mama cum ai fost mereu. multa sanatate tie si familiei tale!!!!!

  • Reply curcudus 30 iunie 2010 at 11:48

    e bun si postul asta, ca si restul, ca si multe lucruri pe care le faci. tu esti un fel de etalon pt mine si te simpatizez, desi inteleg foarte bine ca suntem la fel, doar ca tu un pic mai ambitioasa si curajoasa 🙂
    si ma bucur ca acest etalon il pot intilni pe drum si sa-i zambesc si sa ma bucur si sa merg mai departe 🙂
    recunosc ca odata ti-am facut o poza pe ascuns cand faceai piata la Docuceaev 😉 nu sunt pervers, eram cu sotia si ea tot te simpatizeaza si ambii ne-am amuzat si bucurat cand te-am vazut cum alegeai niste fructe si asa mai departe

    zilele trecute intamplator piciul nostru s-a lovit cu capul de un obiect tare in timp ce era la mine in brate si a plans si un cucui bun ia ramas. mi-am dat seama ca n-o sa-mi ierta daca se va intampla ceva cu el, mai ales din cauza mea… dar pana la urma nici asa nu e corect… niciodata nu stim ce ne asteapta dupa colt si nu putem fi siguri de nimic, in sensul ca „cu noi nu se poate intampla asa ceva”. asta face parte din viata si tre sa luam ca atare desi e greu de recunoscut si acceptat asa ceva…

    da voi aici despre ce vorbiti ca nu am reusit sa prind firul

  • Reply lori 30 iunie 2010 at 12:01

    REF: CONDOLEANTE, nu cred, ca este o iesire incorecta, pina la urma este un fel de a zice, ca esti alaturi si suferi cu cel suferind…. in rest trimite-i in p…a ma-si si cautat-ti de viata ta si a celor dragi, mina are cinci degete, si, toate -diferite, ce vrei de la o multime de indivizi, care-si zic „societate”. Toti au trecut, trec, cu regret,dar vor trece prin asa gen de suferinta cumplita, este una din regulile impuse, fara sa fim intrebati, de catre viata. Sanatate, rabdare si fa ce crezi tu , cae mai bine, succes…

  • Reply Fane 30 iunie 2010 at 13:56

    Ma surprinde rautatea oamenilor, rautatea acestei bune crestine care are tupeul sa te apostrofeze. Cine este ea? Maica Domnului incarnata? Incerci Nata sa justifici oamenii ca cica nu au comportament adecvat in asemenea situatii, ba bine ca nu, nu au bun simt, au o curiozitate bolnava din care deriva o satisfactie la fel de bolnava ca „uite sarmana de ea, bine ca nu mi s-a intamplat mie”, ca „uite ai vazut … stiam ca asa se va intampla”. Dorinta de a judeca pe altii, de a avea inataetatea macar si-n lipsa de nenorociri. Pe cand, totusi ar trebui sa fie altfel, plini de compasiune, nu prin cuvinte inutile, dar printr-un gest, o privire, un zambet, dar nu de fiecare data sa-ti scurme hulpav in rana care mai sangereaza. Aceasta „buna crestina” ce drept are sa-ti fac un asemenea repros monstruos? Ce trebuia sa faci? Sa puna o camera non-stop pe tine, sa vada in fiecare minut cum suferi, cat de greu iti este. Sau mai bine, sa-ti etalezi durerea in piata marii adunari nationale, smulgandu-ti parul din cap de durere, sa vada toata lumea. Ce cretina!
    Pierderea unui copil de catre o mama e contra naturii, e contra lui Dumnezeu. Nu judecati oameni buni! E o pierdere incomesurabila! E o durere care-o urmareste pe mama pina la sfarsitul vietii.

    • Reply Eu 30 iunie 2010 at 14:21

      Daca era un Like puneam o mie….cat de adevarat vorbesti. Stiu bine cata curiozitate a fost in perioada ceea si turbam….moldovenii sunt lipsiti de orice simt, anume bun si plini de curiozitate marsava….

  • Reply iepuras 30 iunie 2010 at 13:57

    asa sint oamenii mai stingaci, mai blegi… nu stiu ce sa faca, cum sa reactioneze si cum sa te sustina 🙂 iarta-i ca nu o fac din rautate…
    cuprind si pup. daca ai nevoie de ceva sint oricind pentru tine :*

  • Reply ALEX 30 iunie 2010 at 14:22

    Draga Nata,ma bucura faptul,ca in sfirsit jeneratia ta se trezeste la realitate,aveti o alta viziune la relatiile dintre oameni.Aveti atita intelepcune in descriere.Nu cred ca ati luat-o de pe bancile scolii unde se dau mai multe cunostinte de care nici odata in viata nu avem nevoie,dar despre etica de comportare ,chiar daca se vorbeste .foarte superficial.Si eu mai socot ca trebue sa te nasti cu suflet receptiv si sensibil,dar e greu sa te dizolvi in societatea unde in capul mesei sta brutalitatea si desfriul.
    Se mai spune,ca acela ti e prieten adevarat,care se bucura de bucuria ta,dar nu acela care te netezeste pe cap atunci cind ai un necaz.

    Sa nu uitam un adevar-singur ai venit pe lume si singur vei pleca.

  • Reply Alexandru 30 iunie 2010 at 14:53

    Toţi cei care comentează acest articol mai bine aţi tăcea. Cuvintele sunt de prisos. Nu cred că cineva e în stare să înţeleagă ce se întîmplă inclusiv şi eu. Sănătate la toţi.

  • Reply sofia 30 iunie 2010 at 15:02

    Nata abia ieri vorbind cu o prietena am aflat de nenorocire,eram in oras si i/am spus prietenei ca nu poate fi adevarat,,,am mers acasa si am rasfoit arhiva pe site/ul tau…era orele 3 noaptea si am plins enorm de mult…mi/am mingiiat copilul pe crestet in timp ce dormea si m/am rugat la Dumnezeu sa/l aiba in grija …ca in rest nu pot face mare lucru…sa/l iubesc si sa ma rog pentru el…

  • Reply xxx 30 iunie 2010 at 15:42

    „Doamne, oricare vor fi vestile pe care le voi primi in timpul zilei, invata-ma sa le primesc cu suflet si intarita incredere ca peste toate este Sfinta Voia Ta. In toate intimplarile neasteptate, nu ma lasa sa uit ca totul vine de la Tine. Doamne da-mi puterea sa trec oboseala zilei de astazi si toate intimplarile din vremea ei. Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa sper, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert”
    oamenii sint asa cum POT ei sa fie, ei nu POT sa ofere mai mult decat au in suflet, iar asteptarile noastre sint doar ale noastre… sa dam voie altuia sa fie altfel …
    ceilalti oameni sint o proiectie a durerii din suflet, durerea doare si nu oamenii. oglinda nu e de vina pentru ce se vede in ea…

    • Reply Lidia 1 iulie 2010 at 01:17

      este rugaciunea mea preferata si face minuni

  • Reply "aliona" 30 iunie 2010 at 15:44

    IMI PARE FOARTE RAU CA ESTI NEVOITA SA TE CIOCNESTI DE ASTFEL DE OAMENI…..ITI SUNT ALATURI…NUMAI GINDURI BUNE P-U TINE!!!

  • Reply Ranbir 30 iunie 2010 at 15:50

    De toate se intimpla in viata…inclusiv o pierderea ca asta. Si acum imi amintesc cind uneori mama pregatea bucate si fugea in cimitir. Unii oamenii credeau ca nu mai este normala,altii nu uitau sa adauge sare pe rana fierbinte cu tot felul de condoleante…care de fapt nici macar nu erau sincere.
    Oare de ce exista morminte? De ce oamenii conserveaza durerea, si servesc din ea la fiecare amintire…De ce….

  • Reply natalia 30 iunie 2010 at 16:15

    am citit si am plins…
    sa ma fereasca Dumnezeu de asa durere, caci nu sunt la fel de puternica ca tine – chiar m-as duce in mormint
    m-ai invatat multe, multumesc pt asta…

  • Reply Max 30 iunie 2010 at 16:48

    Ti-ai gindit vre-o data sa pleci peste hotare? Ai o personalitate si un caracter, care s-ar simti bine si si-ar gasi linistea intr-o tara cu o cultura diferita de cea moldoveneasca. Daca te doare ceva cauta leacul la tine, nu incerca sa-i schimbi pe cei din jur ca nu vei reusi nici odata cu nici un fel de reguli sau ghiduri. Azi il educi pe unul, mine iti apare altul in fata care te va jighni cu o intrebare, te supui unei lupte si unui chin la infinit. Te bati cu un perete, vrei sa-i schimbi pe cei din jur nu-i in puterea ta. Poti schimba doar ceia ce tine de tine personal de si nu-i usor dar e posibil, caci depinde numai de tine.

  • Reply Galina 30 iunie 2010 at 16:54

    Suntem alaturi de tine… macar on line 🙂 Be strong!

    …………………………………………..

    Parerea mea e ca ar trebui sa publicam un „Codul bunelor maniere pentru Moldoveni” pentru ca avem atitea exceptii :)… si sa-l distribuim pe gratis 🙂

    Majoritatea moldovenilor maii degraba cheltiue 500 lei pe inca o pereche de pantofi la moda, decit pe 10 carti.
    Cind aveam 13 ani am primt cadou de ziua mea cartea „Codul bunelor maniere”, fratele meu a fost in Romania si a cumprat vreo 10. Pe atunci nu se gaseau in librarii. Si acuma il consider ca unul dintre cele mai pretioase cadouri.
    Nata, poate faci o campanie? Eu personal sunt gata sa contribui : )

  • Reply elena 30 iunie 2010 at 18:11

    Iti urez ca sa vina o zi cind sa poti scrie un ghid cu un altfel de inceput: Un an. Ai fost priviligiata sa te bucuri de viață.
    Si sa scrii un ghid cu sfaturi cum sa ai taria sa te bucuri de viata, chiar si atunci cind momente nu din cele mai placute ne surprind.
    In ghidul care l-ai scris acum vad doar lacrimi, durere si emotii negative adunate pe parcurs, important sa ai puterea si curajul sa le arunci afara si sa nu le acumulezi in tine doar de dragul ca sa nu jighnesti pe cineva, sa nu ranesti pe cineva, ca dupa un an sa faci din ele un ghid si sa fii condamnata la vita. Oare asta iti doresti, oare asta meriti?

  • Reply Senin 30 iunie 2010 at 20:32

    DRAGA MEA, tu eşti una din cele mai minunate femei din viaţa mea – eu chiar simt asta…

    Ştii că nu sunt cu ai mei, aici unde sunt am învăţat că doare enorm să nu poţi da o parte din propria viaţă pentru a prelungi viaţa unui om drag. Câteva zile în urmă mama a suferit un ictus cerebral, medicii mi-au spus la telefon că la vârsta ei şi cu starea ei de sănătate se moare din asta, iar în cel mai bun caz rămâne pe jumătate paralizată. Dumnezeu a ales cel mai bun caz şi nici o posibilitate ca eu sau soţul să fim alături în timpul când …ea nu înţelegea ce i se întâmplă …dar noi ştiam şi asta ne durea la culme. Zilele astea am mai învăţat o regulă pentru lista ta – „când ştii că un om este la mii de km de mama sa care poate muri în orice moment şi îl întrebi cum se simte ar fi omeneşte să-l asculţi cu adevărat acele 2 minute cât îţi va răspunde …SAU NU ÎNTREBA, e clar că nu va fi un răspuns senin…”

    Mama se simte mult mai bine şi sărbătoreşte azi ziua fiului meu scump… Viaţa este ciudată …de unde să ştiu când plecam de la Chişinău că peste câteva zile voi plânge de bucurie să aud că mama mea este parlaizată …DAR A RĂMAS ÎN VIAŢĂ.

    Draga mea, viaţa este dură nu atât prin încercările ei …cât prin oameni, care de multe ori nici măcar nu au vrut să ne facă rău şi au reuşit să-l facă, accentueze, amintească.

    Dumnezeu să fie alături de rugăciunele noastre…

  • Reply nika 30 iunie 2010 at 21:37

    esti o BRAVO!!! pentru toate ce le faci

  • Reply nika 30 iunie 2010 at 21:42

    am scris aceste versuri intrún fel fiind condamnata la viata…. fiindca imi iubesc viata asa precum E!!

    INTEROGARE

    De ce sa mor
    kind pot trai?!
    De ce sa pling
    kind pot zimbi?!
    De ce sa sufar
    kind iubesc?!
    De ce o viata
    Kind toate vreau sa le traiesc?!

    Vreau sa respir adinc,
    Vreau sa sarut muskind,
    Vreau sa ating simtind,
    Vreau sa pasesc zburind.
    De ce eu vreau?

  • Reply valentina. 30 iunie 2010 at 23:08

    Dragà Nata! esti cea mai frumoasà, si deshteaptà femee,o màmicà dulce si duioasà,o prietenà adevàratà pentru noi toti care iti dorim numai bine si liniste in suflet.invidia lumii nu o poti opri si nici lecui,cum si mentalitatea nu le o mai schimbi.viata merge inainte Nata,fii tare màcar cà eshti atit de gingashà.eu te astept aici,e soare e cald,e o altà lume ,mai schimbà anturajul,te rog vinà,mai ales acum cind ai nevoie de un pic de liniste.te cuprind cu dor si te astept.

  • Reply nata v 30 iunie 2010 at 23:09

    http://www.youtube.com/watch?v=ra12L1Bl0Z4

  • Reply aurasu 1 iulie 2010 at 16:05

    Nata-esti foarte bravo si puternica!!!ma mindresc cu tine…

  • Reply stella 2 iulie 2010 at 21:53

    salut nata, cu 9 luni in urma mi-a pierdut si eu fetita, si ceea ce ai scris parca ai scris despre mine.Doar mamele care i-si pierd copilul pot sa inteleaga imensitatea acestei dureri care nu are comparatie, iar persoanele fara scrupule o sa-si permita sa te judece, o sa-si permita sa te intrebe amanunte care intr-adevar te dor foarte tare ,si cind o sa te vada zimbind o sa te acuze.Nimeni n-o sa inteleaga ca orice lucru cit de mic iti aminteste de copilasul tau, si te doare mai tare ca orice in lumea asta.si eu ajungeam sa cred ca cea mai buna solutie este sa merg cu ea ca n-o pot lasa singura,si cind afara e urit si eu stau in pat la cald, ma gindesc ca nu sunt corecta ca ea sta acolo in mormintul rece si e singura.sint niste ginduri negre care nu iti dau pacem, iar cind vezi copii de-o virsta cu ea te gindesti de ce ,Doamne, exact copilului meu i-ai luat bucuria de a se bucura de joaca…sint o mie si una de ginduri, sint o mie si una de visuri care te distrug incet,incet, iar cind cineva i-si mai da cu parerea sau te intreaba te distrugi si mai tare.cel mai greu lucru in lumea asta este sa-ti inmormintezi copilul.sa vezi cum pleaca cind tu l-ai adus pe lume ca sa te inmorminteze el pe tine.pina azi credeam ca sunt singura cu asa pareri.acuma cind am citit aici este exact ceea ce as zice si eu si te sustin in cele spuse…

  • Reply stella 2 iulie 2010 at 21:56

    pe fetita mea o chema Nicoleta si o puteti vedea pe http://www.youtube.com/watch?v=QWWrsu255gk

  • Reply stella 2 iulie 2010 at 22:14

    inca ceva!fetita mea a murit din cauza vaccinului.acuma sint insarcinata si mi-i tare frica,spune, te rog, ce parere ai despre asta?

    • Reply Nata Albot 4 iulie 2010 at 21:51

      as vrea sa te rog sa-mi scrii pe mail-ul meu: nataalbot@gmail.com….astept

    • Reply antonia 5 iulie 2010 at 13:33

      imi pare rau pentru durererea dmv, am pierdut si eu un copil inca nenascut, acum am altul, dar recunosc ca m-a ingrozit faptul cind am citit ca un vaccin a fost cauza pierderii dvs, de ce nu trageti un semnal de alarma, ca alti copilasi sa nu aiba aceeasi soarta…

    • Reply cct 11 august 2010 at 00:47

      Copilului meu pana acum nu i s-a facut nici un vaccin, are deja 1.4 ani, toata lumea ma acuza ca sunt iresponsabila, si cu gandire primitiva. Dar am citit atatea…mi-e TERIBIL DE FRICA….Nu stiu cum sa fac fata presiunilor. Imi cer foarte mare iertare pentru interventia nepoliticoasa, sunt o simpla mama care vrea cumva sa-si protejeze copilul…cat poate…

  • Reply Daniela 3 iulie 2010 at 19:14

    O femeie – cu o povară barbateasă
    …cu o privire atât de firească
    cu taine şi vise în zbor
    în suflet cu primul fior
    O femeie – plăzmuire cerească
    cu o soarta pământească
    cu o mare dorinţă de viaţă
    cu durere şi bucurie pe faţă
    o femeie – cu suflet mare
    ca un răsărit de soare
    ce trece prin viaţă grăbită
    cu o răbdare nemărginită
    o femeie – mamă dulce, soaţă dorită
    o femeie – ca o stea din Univers răpită
    o femeie – ce plânge neauzită
    o femeie – fie de Domnul pazită.
    L. Popescu

  • Reply E.T. 3 iulie 2010 at 21:37

    “Nu am moarte cu tine nimic”
    de Grigore Vieru

    Nu am, moarte, cu tine nimic,
    Eu nici măcar nu te urăsc
    Cum te blestema unii, vreau să zic,
    La fel cum lumina pârăsc.

    Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
    De-ai avea mamă şi-ar muri,
    Ce-ai face tu şi cum ar fi
    De-ai avea copii şi-ar muri?!

    Nu am, moarte, cu tine nimic,
    Eu nici măcar nu te urăsc.
    Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
    Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

    Nu frica, nu teamă,
    Milă de tine mi-i,
    Că n-ai avut niciodată mamă,
    Că n-ai avut niciodată copii.

  • Reply doinik 4 iulie 2010 at 11:53

    am o antipatie nebuna pu persoanele lipsite de tact si simt

    Cind oare inteligenta si etica va bate curiozitatea distructiva in societatea noastra????

  • Reply Rika 5 iulie 2010 at 17:39

    Ms mult pentru cele scrise…acum o ora am primit un sms din care am aflat ca tatal prietenei mele a decedat…aveam intentia sa o sun,sa-i spun ca imi pare rau…chestii-trestii…shi chiar in clipa ceea dau cu ochii de aceasta pagina…ms ,este o informatzie chiar destul de utila pentru mine…ms

  • Reply igor 5 iulie 2010 at 22:44

    Nata esti Bravo,mi-i greu sa-ti redau in cuvinte cit bine i-ti doresc

  • Reply iINA 6 iulie 2010 at 11:59

    SCUMPA SI DRAGALASA NOASTRA ,NATA!!!!!!! NOI TE IUBIM MULT MULT !!! TE PUP SI TE CUPRIND CU DRAG!

  • Reply dorina 7 iulie 2010 at 17:44

    Mă gândeam să pun în practică decalogul tăcerii, dar nu pot… ne lipseşti… şi nu o zic din politeţe… fără să îmi explic, simt prea gol Jurnalul fără Nata Albot!

  • Reply Alina-Catalina 9 septembrie 2010 at 18:50

    Ma intreb de multe ori cine naiba a nascocit condoleantele astea , ele fac mult mai rau decat bine , dar si in dependenta de tonul cu care sunt spuse…Nu sunt de acord cu ele , in loc sa te sustina , nu fac decat sa te indeparteze de persoana care ti le spune si mai mult … Cei care au trecut prin durerea pierderii unui om drag stiu ca : omul moare de-atatea ori de cate ori pierde pe cel drag …Si am un sfat pentru ei , atunci cand vedeti o persoana in doliu nu intrebati nimic , ce s-a intaimplat , pe cine ai pierdut , cum s-a intamplat – nimic din toate astea …. alaturati-va tacerii , atata tot…caci ajuta mult mai mult decat niste ” condoleante ” aruncate in vant…

  • Reply viorica 17 februarie 2011 at 16:42

    Te admir ori de cite ori te aud, te vad sau iti citesc blogul. ai ceva aparte, o energie deosebita, putere, inteligenta si un suflet minunat. Esti atit de speciala…. Bravo

  • Reply Liliana 22 aprilie 2011 at 10:15

    Fiecare din noi reactioneaza diferit la diferite tragedii asa si cum se bucura si este fericit intr-un mod diferit decit cel de alaturi. Iata de ce sfaturile noastre trebuie oferite numai oamenilor foarte apropiati pentru ca ii cunoastem indeajuns incit sa le invadam spatiul privat fara ai supara.
    Nu incerc sa sfatuiesc doar sa recomand cartea: „Many lifes, many masters” de Bryan Weiss. Carte bazata pe fapte reale scrisa de un psiholog ce isi practica meseria in care dezvaluie intr-un mod foarte interesant multe raspunsuri la intrebarile pe care ni le punem deseori in viata cind ne este foarte greu sau foarte usor. Am gasit cartea numai in varianta engleza, dar maniera in care este scrisa ii permite chiar si unui intermediar sa o inteleaga.

  • Reply Tatiana 12 septembrie 2011 at 18:00

    M-a uimit puterea cuvintelor din mesajul care l-ai scris probabil cu lacrimi, durerea provocata din cauza pierderii unui suflet drag noua, ne ia si o parte din corpul nostru, lasindu-ne goi. Am avut un moment in viata cind mi-am pierdut ambii parinti in aceiasi zi, in acelas gind, si doar intr-o singura miscare…aceasta nu e durere, este un alt cuvint pentru a exprima aceasta stare, o stare unde mintile noastre inca n-ul poate reda, fiindca e prea profund!!
    Nata, esti un exemplu demn pentru mine, si sint sigura pentru miile femei din tara noastra si din afara ei!! Noi iti trimitem energii pentru a te mentine in starea frumoasa care esti acuma!!! esti un ghid spiritual!!!!!!

  • Reply Elena 26 septembrie 2011 at 05:09

    Eu am fost frumost surprinsa de cit de bine le stii tu sa le pui pe toate in ordine,neofensind sau judecid, este foarte frumos si eroic ceea ce faci tu!! astea nu sint complimente ,sint impresii venite din inima, admir tot ceea ce faci si modul in care te-ai „autoavansat”!! sanatate ,si binecuvintare ceresca in tot ceea ce faci!

  • Reply Lina 18 aprilie 2012 at 14:19

    PUTEREA este acea latură care te reprezintă cel mai mult… eşti o femeie talentată şi foarte spirituală…FELICITĂRI!!! Articolele tale sunt profunde, pline de chintesenţă, (şi şirul ar continua la câte aprecieri am pentru ele) într-un cuvânt sunt demne de toată atenţia… BRAVO!!!

    Mi-ar plăcea să te cunosc personal…

  • Reply Svetlana Vizitiu 3 august 2012 at 19:53

    Nata, uneori, oamenii nu constiintizeaza, nici ei, la modul, in care se comporta in asemenea situatii, crede-ma! iarta-i si tu pt acest lucru. Fapt e, ca ei vor, mai des, sa contacteze cu tine, prind orice posibilitate si se fastacesc, fie, se balbaie, nimerind in calea ta, apoi, isi revin si nu cred celor intamplate.Tine minte, diferenta de varsta, nivelul de inteligenta, -toate isi au si ele rolul sau. Sa stii, ca noi, serios, tinem la tine, si ne doare si pe noi, cele intamplate. Dar daca, Dumnezeu asa a dorit.. Nu mai intorci timpul. Important, e sa te ia-i in main, sa prinz la puteri, si mai departe sa fii, la fel de frumoasa si luminoasa, pt noi, admiratorii tai!

  • Leave a Reply