Evenimente speciale

10.10.10

Dialog între mine şi mine..(pls fără aluzii la careva devieri psihice)
– Nata, ce ai fi vrut să faci iubito în această magică zi a cifrelor?
– Păi, cum adică ce? Cel mai mare vis al meu, în acestă zi, e să lucrez. Neapărat să lucrez.E duminică totuşi. img_2767Să stau în ploaie, cu machiaj, coafură, în cea mai frumoasă, romantică şi vaporoasă rochie, cu un microfon în mână, să-mi îngheţe măinile şi vârful degetelor de la picioare,să mă fac că nu plouă şi să-i fac şi pe vreo 300 de oameni să uite de ploaie, frig şi de ziua de luni care urmează.
– Şi ţi-a reuşit? Cum?
– Uuuuu. Ştii vorba aia: satu arde, da baba se chiaptănă. Azi am înţeles că nu e o zicală chiar atât de proastă. Având în vedere condiţiile climaterice precare, evenimentul din start nu promitea mare lucru. Dar musafirii s-au simţit binişor, ascunzându-şi pielea de găină sub plapumele primite în dar, au urcat la înalţime să admire oraşul, au văzut cele mai spectaculoase focuri de artificii şi au gustat din canapeuri gustoşele.
– Şi totuşi cum ţi-a reuşit?
– Păi am avut un partener cărui nici cu pistolul la tâmplă nu-i închizi gura. Slavic Romanică. Bun băiat. Adevărat profesionist. Rezervat în spatele scenei, dar foarte generos în faţa publicului.img_2776

Şi bineînţeles, această superbă rochie, care cred că şi pe cel mai mare ger te-ar încălzi cu gândul că eşti aproape irezistibilă.img_2761

Pentru aceasta nu pot pot decât să-i spun un mare mulţumesc Cătălinei şi salonului Royal, al cărui proprietară este. Îţi face din ochi de pe strada Bucureşti, Crown Plaza. logo_royal_nou

Vă sugerez să mergeţi neapărat acolo, dacă veţi avea nevoie să arătaţi excelent şi nu vă veţi dori decât o rochie cu adevărat specială. Sper, că de aici în colo, să legăm cu Royal o colaborare  frumoasă, care mi-ar permite de fiecare dată să ies în scenă cu capul sus ridicat. Ce puţin îi trebuie unei femei pentru a se simţi pe cal, pe ploaie, pe scenă….

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply Alla 11 octombrie 2010 at 00:37

    asa frumoasa…pakat ca am ratat evenimentul,dar eram la lukru si eu(

  • Reply cheeboo 11 octombrie 2010 at 01:02

    te-ai descurcat de minune si chiar ma intrebam cum poti rezista pe asa frig …

  • Reply sofia 11 octombrie 2010 at 18:40

    uite cum iti stralucesc ochii…………..

  • Reply Cristina 17 octombrie 2010 at 11:12

    arati superb

  • Reply Gabi Marcu 5 decembrie 2010 at 13:34

    La drept vorbind…….cu totii am inghetat in ziua aceea,nu mai vorbesc de cei care au avut treaba si pe intreg teritoriu pe ploaie……..cu sila imi amintesc cit de tare ma imbolnavisem a 2-a zi!!!!!!!!!!

  • Leave a Reply