De-ale mele

Miracolul 33. Mass-media huzureşte

Azi am decis să mai deschid o pagină pe blog. În ultima vreme m-au marcat mai multe catastrofe ecologice , dar şi evenimente care m-au lăsat fără suflare. Catastrofa aviatică în care a murit elita politica poloneză, catastrofa ecologică provocată de British Petroleum, catastrofa ecologică din Ungaria. Se întîmplă lucruri uluitoare în jur şi unele dintre ele vor ajunge pe această pagină.

Se spune că EL este peste tot. Eu cred că Dumnezeu este acum tocmai într-o vacanţă prin Chillie. Unul cîte unul, oameni despărţiţi de credinţă sau poate foarte credinciioşi, revăd acum lumina zilei. Rudele minerilor salvaţi, după 69 de zile petrecute în iad, sunt indignate de atenţia sufocantă a presei. Acestea se revoltă pentru că nu sunt lăsate să-şi îmbrăţizeze oamenii dragi fără ca să fie filmaţi sau fotografiaţi.

Salvarea minerilor blocaţi în Chile, o operaţiune “fără precedent în istoria umanităţii”| MULTIMEDIA

Autor: Cristina Botezatu

Lacrimi şi bucurie în Chile, unde se desfăşoară operaţiunea de salvare a celor 33 de mineri blocaţi într-o mină din San Jose. După 68 de zile petrecute la 700 de metri adâncime, primii mineri au fost scoşi la suprafaţă în această dimineaţă, în ropote de aplauze.

IMBRATISARE ISTORICA

Primul miner salvat a fost Florencio Avalos, de 31 de ani, al doilea în ierarhie la conducerea minei. El a fost scos la suprafaţă la ora locală 00.10, după zeci de zile petrecute pe fundul unei mine din San Jose, în nordul statului Chile, alături de alţi 32 de muncitori.

Operaţiunea de salvare a durat numai 15 minute şi s-a desfăşurat fără probleme, prin intermediul unei nacele metalice cu diametrul de 53 de centimetri prin puţul de salvare adânc de 622 de metri, scrie AP.

Cu un zâmbet larg pe faţă, Avalos şi-a îmbrăţişat fiul de 7 ani şi pe soţia sa, Monica. A urmat o îmbrăţişare emoţionantă cu preşedintele chilian Sebastian Pinera.

Minerul a fost dus la spitalul de campanie instalat la mină, unde a fost supus unor examene medicale. În locul său, în subteran, a intrat un salvator pentru a-i ajuta pe ceilalţi mineri să iasă la suprafaţă.

După o oră, un al doilea bărbat, Mario Sepulveda Espina, a respirat aerul de afară. Vesel, le-a dăruit salvatorilor suveniruri- rocă din închisoarea din subteran.

  • “Am avut un noroc extraordinar! Am fost aproape de Dumnezeu şi de diavol”, a spus Mario Sepulveda

Cel de-al treilea miner salvat a fost Juan Illanes, la acelaşi interval de o oră, respectând astfel programul anunţat de autorităţi. 36 de ore ar dura întreaga operaţiune de salvare.

A urmat Carlos Mamani, un bolivian în vârstă de 23 de ani, al cărui socru a anunțat că acesta a decis să nu mai intre niciodată în subteran. El urma să îl întâlnească pe şeful statului bolivian, Evo Morales, care a venit în Chile special pentru această ocazie.

După bolivian, au fost salvați alți 11 mineri, numărul celor care au văzut, în sfârșit, lumina zilei ajungând astfel la 15 până la 18.00, ora României.

În acest moment, stresul posttraumatic este duşmanul de la suprafaţă al minerilor din Chile, avertizează psihologii.

FOTO: REUTERS

Operațiunea de salvare din Chile, fără precedent

“Miracolul 33”, aşa cum a fost denumită operaţiunea, este una fără precedent. Au trebuit zeci de zile numai pentru a ajunge la ei. În tot acest timp, o camera video şi o sondă a menţinut legătura între cei blocaţi în subteran şi lumea de afară.

Autorităţile chiliene au precizat că minerii vor fi scoşi la suprafaţă într-o anumită ordine: mai întâi cei abili, capabili să reacţioneze la posibile probleme, apoi cei slabi, iar ultimii cei mai puternici, care mai pot aştepta câteva zeci de ore în subteran.

Salvarea minerilor a atras atenţia lumii întregi. La fața locului sunt peste 2.000 de jurnaliști din toată lumea, iar milioane de oameni urmăresc cu sufletul la gură operațiunile de salvare la televizor.

SUA au felicitat Chile pentru minuţioasa operaţiune de salvare. “Ce dovadă remarcabilă de speranţă şi competenţă!”, a apreciat purtatorul de cuvant al Departamentului de stat american.

  • Camaraderia şi rezistenţa minerilor, eficienţa operaţiunii de salvare şi solidaritatea celor implicaţi în operaţiune au trimis lumii un mesaj de speranţă şi încredere”, a transmis preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso

Şi preşedintele chilian, Sebastian Pinera, a exclamat că este “o operaţiune fără precedent în istoria umanităţii” şi că din această încercare “am învăţat valoarea credinţei şi a speranţei, valoarea prieteniei şi a solidarităţii”.

Șeful statului a mai anunțat că mina nu va fi redeschisă până când securitatea angajaților nu va fi garantată.

  • “Fie ca lecţia minerilor să rămână mereu vie (…) Ei au demonstrat, aşa cum au făcut-o şi victimele cutremurului de pământ din februarie, şi cei care reconstruiesc ţara, că atunci când Chile este unit şi trece peste adversităţi poate realiza lucruri mari”,preşedintele chilian, Sebastian Pinera

Comentarii

Previous Post Next Post

2 Comments

  • Reply Alecu 14 October 2010 at 16:24

    SUPERB! ADEVĂRAT şi UMAN!

    câteva add’suri:

    AFP – Renaştere, miracol, naştere reuşită
    New York Times – această salvare a ‘smuls lacrimi reporterilor experimentaţi’
    SUN: ‘Cine nu a lăcrimat în faţa acestor scene emoţionante văzându-i pe mineri că ies din mormântul acela îngrozitor?’
    Daily Mirror :’Mântuire’, DAILY TELEGRAPH: “Miracolul de la San José”, DAILY EXPRESS ‘Re-Naştere”.
    TIMES consacră zeci de pagini “poveşti extraordinare a celor 33 de bărbaţi şi a unei ţări mândre’.
    DAILY MAIL :’Într-o lume sfâşiată de conflicte şi cruzime, este bine să ne amintim de puterea inventivităţii umane şi a compasiunii’.

    Un scriitor chilian, A.Skarmetaqui : ‘o poveste mondială despre moarte şi înviere.Rar se întâmplă ca un eveniment să producă efecte atât de globale şi ca speranţa unei ţări mici şi îndepărtate să devină speranţa lumii întregi’.

    STRAITS TIMES (Singapore)’Toţi eram interesaţi de soarta acestor străini blocaţi într-o mină aflată la 16.000 kilometri depărtare de noi’.

    Fox, CNN, Euronews şi BBC au transmis în detaliu operaţiunea de salvare consacrând ore în şir difuzării operaţiunii în direct.
    Noi, insă trăim inglodaţi în electorale, plahatniuci si mocanisme, liturghii la amn şi curţiapeluri zilnice. Ne zbatem in propria omleta politica. DEŞI am putea scoate capul, am putea să ne bucurăm alături de o ţărişoară MICĂ şi de o lume MARE.

    rectific. Am fi putut.

  • Reply Silvia 15 October 2010 at 10:52

    UN MARE SUCCES PENTRU CHILE SI PENTRU INTREAGA OMENIRE!!!!! cu totii speram sa traim intr-o lume/tara mai buna, dar cu ce contribuim???Sa incercam sa fim mai buni azi decit ieri si miine mai buni decit azi 😉

  • Leave a Reply