Evenimente speciale

Moda din MD

Îmi amintesc cum mulţi, mulţi ani în urmă, nici nu mai ştiu câţi, pe când exista Centrul de Modă, maică-mea m-a luat cu ea la o paradă de modă. Pe vremea aceea angajaţii primeau invitaţii la diverse manifestări, printre care şi prezentarea colecţiilor fabricilor noastre de textile. Am avut emoţii foarte mari, era o sumedenie de lume, mă aflam undeva aproape de pasarelă şi ţin minte cum m-au impresionat pălăriile imense, sacourile ciudate, dar şi modele foarte înalte şi slabe. Cred că anumite evenimente din copilăria noastră lasă o amprentă mult mai mare asupra noastră, decât părinţii îţi pot imagina. Aşa că azi mi-am luat fetele la un eveniment similar de la Moldexpo. Le-am aşezat în primul rând şi le-am lăsat să admire colecţiile designerilor moldoveni. Trebuie să recunosc, au fost câteva piese chiar deosebite. În special, m-a impresionat colecţia unei fete din Drochia. Demult nu am mai văzut ceva atât de minuţios şi iscusit lucrat. Valeria Borziac va veni şi luni la Sare şi Piper la Jurnal TV ca să puteţi descoperi această splendoare de colecţie etno. Aş fi foarte fericită, dacă aş putea să-i ofer măcar o şansă cât de mică, să se facă văzută şi recunoscută.

img_5936

A mai fost o colecţie super interesantă pentru bărbaţi. Alexandru Luchian, va veni şi el la Sare şi Piper în următoarele zile.Talentat, tânăr, la început de cale, un gust estetic şi o abordare a ţinutei masculine, aşa cum îmi place mie.

img_6069

Vă las să vedeţi cele mai interesante piese din ArtPodium – evenimentul pe care Valentina Radcenco, fără nici o susţinere financiară din partea statului, îl organizează al 5-lea an la rând, oferind unica motivaţie designerilor moldoveni de a şi continua activitatea şi a crede în ceea ce fac. Vizitaţi galeria foto.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply VioMD 18 mai 2011 at 14:36

    Imi place ca in Moldova evenimentele culturale incep sa ia amploare. Ar fi fost frumos daca si statul s-ar implica macar cu un mic suport financiar, caci arta nu apare din nimic.

  • Leave a Reply