De-ale mele

Intre luni şi marţi, despre mame şi bărbaţi

Azi am cunoscut 4 fete, surori, cu diferenţa de vârstă de doar 1 an fiecare. Mama lor e bolnavă, tatăl lipseşte demult din viaţa lor. El nu are treabă. Adică are, dar nu cu cele 4 mici femei pe care le-a lăsat în urmă. Cele 4 surori stau săptămâna întreagă la internat, de vineri până sâmbătă sunt în grija unei singure bunici. Livia, una dintre surori,  visează demult la o bicicletă. Mi-au spus că ar fi gata pe rând să o folosească, doar să aibă parte şi ele de o bicicletă. Sunt gata să le ofer o bicicletă, dar m-aş simţi mai fericită dacă am putea la toate să le oferim câte una. Asta ar însemna vreo 10000 lei, adică nici 1000 $. Din câte ştiu, gesturile de binefacere trebuie să le simţi, să le faci din suflet  şi cu toată dăruirea. Cele 4 surori au fost azi la Sare si Piper, iar eu am simţit ceva abia peste câteva ore. Ajunsă fiind deja acasă.Puteţi să le cunoaşteţi şi dacă simte cineva, cumva, ceva, vă îndemn să vă alăturaţi şi să-mi scrieţi. Minunile nu au nevoie de sărbători ca să se întîmple, dar e frumos dacă acestea vin chiar de sărbători.Dar şi mai frumos era, dacă aceste surori îşi vedeau tatăl venind măcar pe o bicicletă la internat, să le întrebe de cum le mai merge.

Azi a fost o zi caldă. Mai caldă. Dar şi o zi în care am ascultat la telefon istoria unei femei puternice, dar incredibil de puternice, pe care fostul soţ încearcă să o îngenuncheze prin copiii pe care îi au în comun. De ce…oamenii pe care  ajungem să îi iubim întro zi, devin mai târziu atât de străini şi atât de potlogari şi atăt de neiertători şi atăt de răzbunători şi atăt de întunecaţi. Ea ar putea să ceară ajutor celor din jur, dar nu vrea să-şi traumeze urmaşii. Ei au deja o gaşcă şi un mediu care ar putea să le facă rău. Aşa că îşi acceptă amarul destin şi încearcă doar printr-un avocat să facă ordine. Nu-i prea reuşete. El sfidează atât bunul simţ,cât şi legea.

Tot timpul îmi spuneam, auzind astfel de istorii, că Mamele poartă toată responsabiliatea pentru ceea ce educă în bărbaţii pe care îi aduc pe lume. Începând cu implicarea în treburile gospodăriei şi continuînd cu afecţiune, generozitate, compasiune şi  grijă pentru cei dragi. Egoismul, grija pentru propriile plăceri, superficilitatea ar trebui aduse la rang de gunoi, mizerie.  Multe mame însă, din prea multă dragoste, îşi protejează flăcăii de la cele mai elementare exemple de  comporatment, nenorocindu-i atât pe ei, cât şi pe ulterioarele lor alese.

Azi m-a ţinut un prieten de mână şi mi-a spus că-i plac unghiile mele. Tot azi am înţeles cum voi petrece Crăciunul şi Revelionul. Nu e nimic deosebit, dar oricum e mai bine decât nuştiucum.Tot azi  i-am îndemnat pe toţi spectatorii să recapituleze  acest an în decolare şi să-şi recunoască greşelile. Eventual, să îi sune pe cei în faţa căror au greşit şi să-şi recunoască vina.M-a încălzit receptivitatea oamenilor şi pregătirea de a-şi vedea şi bârna din proprii ochi, nu doar paiul din ochiul vecinului.

E o perioadă sacră. Eu, cel puţin, aşa o simt. O perioadă în care ceea ce ni se pare de neiertat, se iartă mai uşor. Îndrăzniţi…

Comentarii

Previous Post Next Post

9 Comments

  • Reply LILIANA 21 December 2010 at 10:33

    NATA, pentru ca esti receptiva si sensibila cum foarte putini oameni reusesc sa fie, vreau sa-ti spun si eu povestea a patru frati, cu un destin nefast. Cel mai mare are 13 ani, urmeaza al doilea de 12 ani si gemenii de 4 ani, sunt fiii a doi tineri medici din Ungheni, doborati de saracie si suferinta… Ei nu-i scriu lui Mos Craciun, nici de la parinti nu cer cadouri, cu inocenta lor de copii maturizati prea devreme, se roaga de sanatate pentru unul dintre fratiorii mai mici, care sufera de o boala practic nemaiintalnita in Moldova. Nu ma pricep la terminologia medicala. Stiu doar ca baietelul trebuie sa respecte un regim alimentar foarte strict si sa nu fie afectat de virusi. Orice abatere face sa-i plesneasca capilarele, pielea i se acopera de pete rosii… Daca iti vine vreo idee cum pot fi ajutati sau daca citeste cineva comentariul si vrea sa le intinda o mana, inseamna ca i-a auzit Dumnezeu.

  • Reply PRESASPORTIVA 21 December 2010 at 10:35

    un titlu tare ingenios !
    un articol plin de adevar !
    n’am privit emisiunea dar parca m-o gadilit prin sufletelu’mi pacatos un fel de jale…
    ce varsta au fetele ?

  • Reply Elena 22 December 2010 at 17:23

    Nata,
    as vrea si eu sa contribui macar un pic… zi-mi te rog cum pot sa-ti transmit niste bani? Mersi, astept.

    • Reply Nata Albot 22 December 2010 at 22:00

      Elena, ma gasesti la Jurnal Tv intre 10 si 12, sau dupa 15.00, str. V.Parcalab 63

  • Reply ()() 23 December 2010 at 21:01

    Nata! regretabil ca iti murdaresti blogul cu asa gen de articole incercind sa scoti in evidenta chipurile o ,,mama”.Intreab-o unde ii cresteau copii atita timp cind dna,,puternica” era insarcinata? Intreab-o de ce in anul 2009 nu a petrecut Sarbatorile de iarna cu copii? Si daca iti pare perfect si de aplaudat gestul de a avea copii cu diferiti barbati,inclusiv cu cei foarte casatoriti, atunci de ce nu-i urmezi drumul? Si tu stii ca la TV si reviste se scrie aproape de perfectiune ca sa scapam lumea de rutina…

    • Reply LILIANA 30 December 2010 at 10:23

      da copiii ce vina au???? Nata a apelat la ajutor pentru copii nu pentru mama.

  • Reply pt liliana 4 January 2011 at 13:12

    Liliana, scuza-ma ca intervin, dar mesajul postat mai sus nu era scris la adresa fetitelor , ci a mamei din al doilea alinia.Probabil pers,care a scris si-a dat perfect seama despre cine a scris Nata.

  • Reply ANA 16 January 2011 at 20:20

    Cind eram mica ma intrebam,daca exista femei nebune intr-o famile si barbati inteligenti, si atunci fiind un copilas naiv spuneam ca in basme,ca nu exista printese rele,dar ajunsa la maturitate am avut sansa sa cunosc asa gen de ralatii cu femei mame in familie care sunt nepasatoare si care vor sa arate ca ele sunt partea poz si sotul,sau fostul un nimeni.Acelasi raport l-am intilnit la invitatul tau ,Andrei TABUICA´´…si sunt inca multe cazuri,cite vieti atitea caractere distincte.

  • Leave a Reply