De-ale mele

Cea mai curajoasă Soldăţică

varicela Putere în două cu lacrimi, reţinute în colivie. De aici doare, de-ţi vine să iei lumea în cap, de aici nu vrei să-o dezamăgeşti pe mama, care prima dată îţi spune atât de des “Prinţesa Soldăţel” în loc de nume. Oribilă stare, oribilă încercare. Varicela este un adevărat examen de voinţă pentru un copil. Iar eu nu pot împărtăşi această durere cu ea, decât prin închipuire. Chinul acesta însă mă umple de atâta admiraţie. Mă uit în ochii ei istoviţi de aşteptarea evadării şi mă întreb: De unde atâta inteligenţă în copilul meu? Vin acasă şi o găsesc verde, dar cochetă. Sora ei mai mică, deocamdată ocolită de invazia bubiţelor, îşi caută de treabă. Eu o învăţ pe mezină să manifeste milă şi compasiune. Ea demonstreză că mă înţelege, fix pentru o jumătate de secundă. O atinge printr-un gest rapid şi uită imediat de ceea ce o învăţ. Uitându-mă la chinurile Evei, ascultându-i suspinurile care nu-i permit să adoarmă, mă rog ca varicela să mai aştepte puţin, să crească Sonia. Ele sunt atât de diferite. Şi dacă una mă ascultă şi mă depăşeşte prin înţelepciune şi răbdare, cealaltă este exact viceversa. Şi atunci mă gândesc cu frică: Cum aş putea să o conving pe cea mai neascultătoare să nu atingă aceste bubiţe extrem de dureroase, atât de multe şi atât de periculoase, dacă se sparg.

Azi e a 3-ea zi. Criză. De-abia rezistă. Nu poate adormi. Ar vrea să-şi scarpine tot corpul, şi dacă ar putea şi părul, şi dacă s-ar putea şi sub braţ, şi dacă s-ar putea şi după ureche. Prin chinurile astea, cu siguranţă, ar trebui să trecem în copilărie. Un om matur, pur şi simplu, nu ar face faţă unei astfel de torturi. Eu o alin pe Soldăţica mea, cu mâna pe burtă, uşurându-i puţin starea  şi mă bucur pentru scurta ei memorie de copilărie, dar şi pentru matura ei răbdare. I-am promis că mai e o zi de chin şi după aia durerea va pleca.

Comentarii

Previous Post Next Post

27 Comments

  • Reply Tanea 13 January 2011 at 03:09

    Iar eu nu tin minte cum am suportat varicela. Tin minte ca nimerise exact de ziua mea. Eram verde, ramineam acasa si nu mergeam la gradinitsa si tata mi-a facut toooort de aniversare :)) Si mi-a ramas si o urma pe frunte de la o bubitsa pe care am spart-o :))
    Sanatate fetelor! Totul va fi bine!

  • Reply Mariana 13 January 2011 at 09:31

    Nata, draga noastra, iti dorim cit mai mult caracter de mama ca sa poti trece cu usurinta peste aceste dureri ale Evei, iar ei sa-i treaca varicela si mincarimile cit mai repede, si sa fie cum ai promis tu…azi ultima zi de chin, si durerea va pleca.Si pe Sonia sa o tina sanatatea sub control, ca e micuta si tare dragalasa…
    Multa sanatate cu pupici!!!

  • Reply Senin 13 January 2011 at 09:33

    Draga mea, eu am facut varicela la 30 de ani si rupeam bubitele prin somnul cu cosmaruri. Copiilor nu le-am dat medicamente pentru ca se descurcau bine si vioi cu experienta colorarii in roz (cu exceptia unei nopti in care l-am purtat toata noaptea pe fiu in brate, caci tare mai suspina prin somn daca il lasa nitel in pat sau ma asezam cu el in brate). Totusi, dupa cateva zile am decis sa le dau un anti-alergic ca sa le scoata mancarimile si nu au mai umblat la bubute.

    Pregateste-te moral, picii care stau in aceeasi casa iau varicela unul de la altul aproape suta la suta…

    Rezistenta batalionului vostru!

  • Reply LILIANA 13 January 2011 at 09:56

    vai, Nata, nu stiu daca aduni ceva comentarii la postul asta, descrii ca-n 3D, ca mi se intinde si mie mana sa ma scarpin unde nu am mancarime. Mai vad ce ma asteapta si pe mine cu puradeii mei… ca-s isterica la orice durere a lor.

  • Reply Doina 13 January 2011 at 10:31

    Eu am dormit in primele zile de varicela cu fetita mea, de fapt mai degraba am pazit-o noaptea sa nu se scarpine pt ca in somn copilul nu-si poate controla gesturile. Mi s-a spus ca daca rupe bubitele cu apa o sa-i ramane semne. NU ESTE ADEVARAT. Semne raman daca rupi cojita de pe bubitele deja uscate. Si atat. Nu i-a ramas nici un semn desi am mai prins-o rupand bubitele proaspete cand eu nu eram atenta.:) E greu, dar trece si se uita repede!:)

  • Reply Maia 13 January 2011 at 15:23

    In perioada cînd a făcut băiatul meu varicela, locuiam la Iasi. Păi uite, o doctoriţă mai bătrîoară, mi-a recomandat să-l îmbrac în toată aceasta perioadă (chiar şi noaptea) în ceva roşu. Cică devin mai puţin agasante bubiţele, nu te mai mănîncă chiar atît de tare. Aşa şi am făcut, cu toate că mi se părea cam prostesc sfatul:))))) A trecut destul de uşor prin această experienţă. Nu i-a rămas nici un semn. Dar poate că nu s-a scărpinat căci i-am promis, că-l duc la Mc Donald’s, dcaa nu se scarpina. Nu mai fusese pînă atunci:))))))) Puţintică răbdare şi trec toate!

  • Reply lana 13 January 2011 at 15:42

    Va doresc insanatosire grabnica. Si la noi au avut ambele.De la inceput cea mai mare de 2.5 ani si apoi cea mica de 1.5an.A fost greu vre-o saptamina, apoi totul s-a uitat, si nopti nedormite si temperatura de 39 si vara foarte calduroasa. Ma asteapta inca o incercare si cu a trea fata. Dar va fi ea singura si va fi mai usor. Sper.

  • Reply lucia 13 January 2011 at 17:11

    oare nu exista vaccina contra chicken pox sau varicella in moldova? in multe tari e mandatory. Get well!!!

    • Reply Lili 14 January 2011 at 01:52

      De ce sa bagi in copil un vaccin, care pe linga virus mai contine si fel de fel de kestii urite, gen mercur sau aluminiu? Virusii pe care-i luam in copilarie stimuleaza intr-un mod firesc imunitatea, iar un vaccin deseori provoaca copiilor handicapuri.
      Va trece si va fi totul bine;))) Respekt pentru curajul Evei si rabdarea Ta!!

    • Reply Manane 17 January 2011 at 17:36

      ooooooffff comentarii de astea “da la noi zagranitsei”… vaccinele nu se dau ca sa se elimine o boala (ar fi ideal) dar ptr ca reactia organizmului la ea sa fie mai putin agresiva. Kamelia asta vara o avut, in cele mai unexpected places a trebuit sa o ung cu crema cea alba cu anestetik:))) tocmai daduse caldurile si era si mai greu sa nu se scarpine. rabdare si iar rabdare!pups

  • Reply Tatiana 13 January 2011 at 19:53

    ce declaratie frumoasa de dragoste! superb! tin pumnii pentru Eva!

  • Reply Ulya 13 January 2011 at 21:17

    eu i-am dat copilului Fenistil http://english.consumerhealth.eg.novartis.com/cms.php?id=products_fenistil in picaturi (asta in caz ca nu ai nimic contra medicamentelor). Cel putin nu tin minte sa fi avut nopti albe. L-am uns cu Cytelium http://www.centrofarm.ro/ccC148X002693/detalii_produs/Ducray–Cytelium-Lotiune.html (oxid de zinc sa ii usuce si dezinfecteze bubitele), o emulsie alba ce nu urateste ca verdele de briliant.

    Sanatate fetei! In schimb a scapat, adultii suporta mai greu boala.

  • Reply Lilia 13 January 2011 at 21:25

    E tare greu sa-i explici unui copil ca nu trebuie sa rupa bubitele sa nu le scarpine, eu credeam 3 saptamini in urma ca turbez..prima saptamina de varicela a fost si cu febra 38.5-39. Foarte greu a trecut, el era extrem de nervos si agitat, si bubite erau foarte multe,si el nu-mi dadea voie sa-l”pictez” cu verde de briliant,noroc de un spray cu care-l dadeam pe corp.Iti doresc multa rabdare….ca e mare nevoie de ea in primele zile. Un matur zicea ca se suporta tare greu la maturitate varicela, ceea ce este extern pe corp este si intern pe toate organele.Batfa

  • Reply Catalina 13 January 2011 at 21:40

    Stiu ca in aceste momente sfaturile din jur sunt mai mult decat enervante, dar vreau sa-ti impartasesc experienta mea, cand toti cei trei puradei ai mei au facut varicela vara pe 38grade la umbra. Toti imi spuneau -nu cumva sa-i scalza, cu regularitate sa-i ungi bubitele s.a.m.d. Dupa lecturarea a catorva zeci de site-uri din afara ex-SSSR-ului, am cascat gurile celor din jur prin faptul ca inafara de perioada de febra, ii tineam in baie, facuta din fierturi de ierburi, sunt sigura ca stii care se recomanda pt pici. Si stateau cate 4-6 ore in sir, noroc ca avem doaua sali de baie si o cadita mica, si reuseam sa fac fata cererii-ei chiar se simteau bine in apa, le mai lua din mancarimi, se mai luau cu joaca, si au trecut in record de 12-14 zile. Medicii din jurul meu( ca tare multi mai sunt>..)mi-au zis ca sunt o mama inconstienta, eu stiu ca macar cu ceva le-am usurat chinurile si asta ma face sa ma simt cea mai potrivita mamica pt copii mei. Rabdarica si tie si mult curaj Evei, si daca imi mai permiti sa-ti mai zic ca alor mei le ziceam ca si ingerasii fiecaruia se smt la fel de rau, si noi de fapt cand nu ne scarpinam, il ajutam si pe ingeras sa nu se scarpine, ca ei nu sunt asa de rabdatori..

  • Reply felicia 14 January 2011 at 00:21

    Soldatica-luptatoare 🙂 da cu cine stau fetele, bunica sau dadaca ?

  • Reply Dana 14 January 2011 at 00:26

    Draga Nata,
    Ai niste fete super dragutze si inteligente 🙂
    Bravo pentru asa educatie! Mi-a placut cum reuseai sa sugerezi copiilor astfel incat ei singuri sa inteleaga diferenta dintre mincarea sanatoasa si cea nesanatoasa, intr-o editie de Sare pe Piper. Cind ii voi avea pe ai mei neaparat voi utiza tehnica aia neaparat 🙂

    Rabdare Evei. Sa se faca bine curind 🙂

  • Reply natalia 14 January 2011 at 14:11

    aha.. noi tocmai am scapat de ea: Cea mare a facut cu 2 sapt inainte de Anul nou, apoi fix in seara de revelion a aparut varicela fetitei mai mici si sotului…..

    Asa ca pot sa te asigur, ca ceea prin ce au trecut fetele e floare la ureche pe linga ceea cum a suportat boala un barbat… kapets!

  • Reply Natalia 14 January 2011 at 14:38

    Eu sunt surprinsa sa citesc toate aceste cazuri ,la mine copilul tot a trecut peste aceasta dar nici n-am observat cum a trecut,le-am observat de la prima bubita m-am adresat la un specialist foarte bun me-a pus diagnoza si me-a recomandat sa le ung cu spirt med. 3 ori pe zi ,inafara de burtica n-au mai aparut nicaieri si acelea au trecut fara probleme. Va doresc multa rabdare si desigur sanatate.

  • Reply sylvia 14 January 2011 at 15:56

    Curaj fetelor, si celor mai mici si celor mai maricele 🙂
    Draga Nata, ideea de a o izola pe cea mica, nu e cea mai buna! cu cât mai repede se intimpla cu atit mai repede scapi! Si apoi de chinui o data nu de 2 ori 🙂 iar gyndul ” ca nu cumva s-o atinga” o sa te consume si mai mult..
    Sanatate voua!

  • Reply Alina-Catalina 14 January 2011 at 23:11

    O sa fie bine , o sa treaca 🙂

  • Reply Lencia 16 January 2011 at 03:34

    Eu și acum o întreb ca un copil pe mama : De ce nu m-a pus lîngă cineva care avea cînd eram mică?.. Acum sînt optimistă și mă rog sa mi se întîmple întrun moment mai puțin important al vieții..

  • Reply Maria 17 January 2011 at 10:14

    Cind fiul mai mare avea 5ani a luat-o de la gradinita, dupa care s-a inbolnavit cel mic de 1.5ani. Au suportat foarte usor. Acum caut pe cineva sa-l molipseasca si pe al treilea fecior. Din cite stiu cu cit copiii sint mai mici cu atit mai usor suporta.

  • Reply Gerassol 17 January 2011 at 11:52

    Nata nepotica mea chiar pe 1 ianuarie s-a trezit toata plina de varicela,are 5 ani,la fel e foarte inteleapta , a urmat sfaturile medicului iar in 3 zile bubitele au inceput sa dispara.Este un unguient in forma de baton,foarte mentolat si anti-inflamator,sora mea ii aplica pe fiecare bubita acest medicament si ea avea o senzatie de rece si nu ii venea deloc sa se scarpine, cei drept ei locuiesc in Timisoara,dar poate se gaseste si la noi.Asa nu trebuie sa mai inverzesti copilul plus ca reduce din durere si dorinta de a scarpinaaaa!Insanatosire grabnica!!

  • Reply Denis 17 January 2011 at 12:47

    Tu esti cea mai dulce Mama 🙂

    si ai cele mai dulci fete 🙂

    O sa fie bine

  • Reply Caterina 20 September 2011 at 19:38

    😀 Imi aduc aminte cum am cintat la gradinita intr-o rochita verde, desi nu mai deosebeai rochita de mine ca eram verde si eu. Nu am trecut greu peste asta, dar numi placea sa fiu verde.

  • Reply Katea 12 March 2012 at 13:40

    Nata, spune-mi te rog…varicela ti-a ascultat rugamintea…a mai asteptat sau s-a proiectat si pe Sonia? Daca da, peste cit timp? La mine cea mai mare deja de 2 saptamini are varicela si tot o controlezi pe cea mica, sa nu-mi scape vre-o bubita…si nimic…nu ca as fi nemultumita, doar curioasa de ce nu o i-a si pe cea mica?

    • Reply nataalbot 12 March 2012 at 23:03

      Nu veti scăpa de varicelă cu cea mică, garantez. infecţia are o perioadă de incubaţie şi mai mult ca sigur că în clipa în care citeşti asta, deja să apară ceva. In funcţie de imunitate, s-ar putea să suporte cea mai mică puţin mai uşor. Vă doresc multă răbdare. Cam vreo 5 zile, după asta aţi scăpat.

    Leave a Reply