Poştaşii Chişinăului

Consecinţele furtunii

Recunosc. Sunt puţin descurajată. Adică nu. Stai că mint. Mi s-a tăiat puţin din elan. Şi asta doar din cauza unui avânt adolescentin care n-a trecut testul unei anterioare experienţe de organizare a unui brainstorming prin facebook. Există şanse să vină prea puţini oameni sau prea mulţi. Regula nr.1 a unei acţiuni sociale de amploare. Stabileşte scenariul acţiunii într-un cerc restrâns, dar foarte restrâns, apoi prezintă scenariul unui public larg, dar cât mai larg…şi atunci: având motor şi itinerar…ai toate şansele să ajungi la destinaţie.

Neaşteptat de multă lume a reacţionat azi la ideea unei furtuni de idei cu privire la organizarea unui ceva, încă nu ştim ce, pentru a opri fărădelegile care se întîmplă cu patrimoniul arhitectural al Chişinăului şi mai ales cu aspectul lui steclopatizat. Asta nu poate decât să mă bucure. A venit un tată cu odraslele lui scumpe,  protestatari profesionişti, ruşi îndrăgostiţi de Chişinău,  bloggeri şi specialişti în comunicare( mult prea buni, dar mai puţin entuziasmaţi de reuniune). Mulţi şi vorbăreţi. Toţi supăraţi pe aleşii poporului, lipsiţi de adevărată putere de decizie şi foarte corupţi. Toţi erau conştienţi că discuţia urma să fie depolitizată, pentru a fi una cât mai eficientă. Odată decis acest lucru, numele primarului Dorin Chirtoacă a început să răsune tot mai rar, însă a celor doi subordonaţi ai săi, viceprimarul Nistor Grozavu şi arhitectul principal Vladimir Modârcă – nu. Participanţii la reuniune, mai ales cei foarte implicaţi şi documentaţi, nu puteau povesti despre cele 80 de demolări de până acum, fără a menţiona numele celor care s-au semnat sub ele. Culmea e că Dorin Chirtoacă cunoaşte situaţia. De ce nu ia măsuri mai radicale?  Un motiv ar fi legislaţia care nu-i permite să-şi demită funcţionarii implicaţi în aceste istorii. De ce nu-i permite? Pentru că prin judecată aceştia vor fi restabiliţi în post.Aşa cum s-a întîmpla, de fapt, cu arhitectul Chişinăului, V. Modârcă, care în cei 20 de ani de urâţire a Chişinăului, a reuşit să se restabilească în post, chiar în timpul mandatului anterior a lui Chirtoacă, dacă nu mă înşel. D-ul Grozavu, din discuţie, mi s-a părut un om ok. Poate doar mi s-a părut, poate nu. Deci s-ar putea degeaba omul să sughiţe după întîlnirea de azi. Dar pe Modârcă nu-l poate demite.Asta este ipoteza primarului nostru. Serios? Mă întreb eu. Nu are probe relevante la mână pentru a porni o eliberare legală din post sau nu vrea să le aibă?

Dar sub acest steclopachet proaspăt instalat pe str. Mitropolit Varlaam, ştiţi cumva cine s-a semnat? Vreau şi eu să aflu, de ce un magazin de cosmetice, aşa peste noapte bagă o carcasă oribilă pe colţul decupat al intrării în această curte, crezând, probabil, că omul care a proiectat, cândva demult, această intrare în curte, aşa doar dintr-o prostie a hătărât anume aşa să-şi imagineze acest loc din Chişinău.

Revenind la reuniunea de azi. Am reuşit într-un final, graţie lui Dumitru Ciorici, să mai potolim nişte spirite, să stabilim o agendă şi să luăm nişte decizii. Despre punerea lor în practică vă voi ţine la curent. Deocamdată, am hotârît să-i susţinem pe cei de la Curaj, care au pus deja la cale o acţiune de protest chiar lângă nemaiexistenta Poştă veche a Moldovei, din intersecţia Pârcălab şi Mitr Varlaam. Luni, 27 iunie, la 9.00 poftiţi de vă alturaţi. Vom fi acolo şi noi.Dacă din cei 1500 de vizitatori ai mei, măcar 1/10 vor găsi timp să vină cu două flori şi o lumânare, voi considera că mi-am împlinit misiunea. Dacă nu, avem răbdare.. Dacă nu noi, apoi cine o să le facă bube în cap aleşilor noştri.

Cea mai mare bucurie a mea, dacă tot am stabilit în sfârşit o legătură cu d-ul Chirtoacă, e să-l văd la acest protest, aşa cum mi-a promis şi dacă tot va fi prin zonă, să treacă şi pe la locul cu pricina, din poza de mai sus, ca să vadă isprava supuşilor săi. Unul dintre supusi, d-ul Modârcă nu acceptă apariţii tv, dezbateri, nu ştiu cum arată, şi nici google images nu oferă măcar o poză prăpădintă. Mie însă mi-ar plăcea ca poporul să-ţi cunoască eroii.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Cristi78 26 iunie 2011 at 06:34

    Furtuna intr-un pahar de apa.

    Chiar mi-am facut acum un refresh rapid cu google asupra tuturor publicatiilor despre incercarile de a concedia pe cineva, intreprinse de d-l Chirtoaca.

    Surprinzator. A reusit doar in doua sau trei cazuri in privinta unor membri PCRM. Ca aia joaca dupa reguli si electoratul nu sufera pufusorul pe botisor. Asa ca nu se impotriveau, primind directiva clara de la „partia”

    In rest, am mari dubii ca Dorin al nostru ar avea ceva studii juridice. Actul de demitere din functie special se facea intr-atat de incompetent ca nu putea ramane netaxat de orice judecatorie care tine la reputatia sa.

    Sa va amintesc cel putin epizodul cu una din demiterile doamnei de la social: in public, la consiliu, sub camerele tv, timp de cinci minute intr-un acces de furie. Ho-ho, eu inteleg, surprize-surprize, dar dragi concetateni… suntem intr-un stat de drept si exista si Codul Muncii, o chestie „marunta” pentru un liberal showman dar deloc neglijabila pentru un jurist. Chirtoaca, daca a umblat la lectii cand era la Bucuresti, stia ABSOLUT EXACT ca prima instanta de judecata o va remite in functie. Si ar putea scoate si daune morale de pe Primarie ca organ public. Pentru denigrare in public in absenta unor probe concludente, stabilite si acceptate de judecata, materializate printr-o sentinta.

    Asa ca sfatul meu pentru un absolvent de facultate de drept: intai dai in judecata, obtii sentinta si apoi fugaresti omul (in public). Nu invers. Surprize-surprize? Nu cred. Mai curand se facea intentionat. Si asa si va continua daca aceasta debandada nu va fi sever sanctionata de societate.

    Eu il inteleg pe tanarul-batranul-deja primar. Deabea se tine la acest post (un milion pentru casa lui Ciocan o-ho-ho, mama de ce nu m-ai facut presedinte de CEC?), trebuie sa se sprijine pe reteaua veche mafiota, doreste sa arate taranului de la Durlesti si Colonita ca lupta cu mafia si ca judecatoriile sunt corupte si el este „jertva comunistilor”. Cum altfel ar impusca patru iepuri?

    Numai prin asa demiteri publice din functii incat orice judecatorie sa fie nevoita sa restabileasca persoana in functie. Si toti sunt multumiti. Mai ales fiintele gingase, femeile a la Moldova, gen Nata Albot, care privesc peste patru ani aceasta opera in bulbuci roz de sapun si tot compatimesc „jertva”. Uitand ca totusi sotul si-au ales un om gospodar, potent si deja format de viata. Barbatul trebuie sa aiba oua. Atunci femeia are timp sa-si permita luxul „sa-l compatimeasca pe „tinerelul” ista de la primarie, obijduit de masculii istea din pcrm”.

    Si despre Grozavu cu Modirca. Toti ei par oameni adecvati. Altfel nu mai ajungeau la asa functii. Atunci de ce oare lucrurile nu se misca?

    Oamenii se judeca dupa fapte, nu dupa cuvinte. La alegeri au rupt carne din adversar, atat prin metode legale, cat si ilegale. Adica cu PCRM au uitat de Lege si au facut pe drac’n’patru pentru rezultatul scontat dar patru ani n-au putut stopa demolarile? Cred ca suntem prosti, debili si idioti?

  • Reply vio 26 iunie 2011 at 10:20

    ‎…Doare!!!
    La gheretele acestea m-am gandit cand am revenit in tara, in ianuarie 2010. Am remarcat ca in doar patru ani au aparut ca ciupercile dupa ploaie…sute, sute, mii..peste tot…Prima intrebare pe care i-am pus-o cumnatului meu, caci el m-a luat de la aeroport, a fost: „de ce atatea butci albe in stanga si in dreapta? Nu este frumos, e ca la tigani!”…Fiind aici nu le mai bagi in seama…
    Intrebati ce cred despre faptul ca sunt multiple corobci din astea albe in fiecare curte, bloc locativ, prieteni dar si persoane pe acre am apucat sa le cunosc in cadrul facultatii mi-au rapsuns ca e bine si culmea,…ca este confortabil: „nu trebuie sa faci drum lung la magazin, ci iesi doar pana in afara scarii facand rost de tot de ce ai nevoie: rasarita, bere, apa, paine”
    EU stau in regiunea sediului central Union Fenosa. Sa vedeti ce priveliste „frumoasa” este aici! Un „yard”, deci o portiune mare de gazon a fost distrusa acum cativa ani, in loc fiind instalate fel de fel de cutii din astea care semana cu cele mai neingrijite cocioabe din mexic…Iar la colt s-a format un alt Pianii Ugol…abia acum am inteles de ce toti zic soferilor de maxitaxi sa opreasca la „pianii ugol”..acolo, dintotdeauna, a fost coltul betivilor, un colt „intelectual”. In fiecare zi de dimineata si pana seara tarziu, bezdelnishii, banuiesc ca nu au ce face, isi dau intilnire acolo, la tochka. Beau cat incape in ei pana nu se mai tin pe picioare, iar spre seara auzi doar injuraturi si isterii…Si multe altele:( Trist!

  • Reply Napocel 26 iunie 2011 at 15:01

    Modârcă… păi e o lege prin care primăria e obligată să accept o dezbatere publică inițiată-solicitată de cetățenii urbei. Adunați-vă mai mulți și solicitați în scris primăriei să accepte o dezbatere publică la care să fie prezent și acest Modârcă

  • Leave a Reply