De-ale mele

VIPuri, Face Control şi glume despre nunta anului

Societatea înaltă a Chişinăului este formată pe citeva principii. Selfmade-rii şi prin Moştenire made-rii.

Selfmade-rii sunt cei care nu se ştie de unde au apărut, au ştiut cum să dea din coate şi au rezistat în faţa diferitor calamităţi sociale. Prin moştenire, în categoria VIP-lor, ajung  cei care sunt conectaţi relaţional la VIP-ri. De pe spatele părinţilor decolează copii, de pe cel al iubitului decolează iubita sau invers, de pe cel al soţului decolează soţia sau invers, de pe spatele fratelui decolează o soră şi tot aşa.  Mai exista şi un alt set de criterii: cel profesional şi cel de origine etnică. Unii sunt apăruţi în high class graţie profesiei, activităţii, alţii pentru că au rădăcini străine . Tot felul de ambasade, peace corpuri, organizaţii importante si altele. Pe aceştia foarte usor îi depistezi în mulţime. Ei poartă bocanci din piele roscată, au fizionomie inteligentă şi poartă cravată cu romaniţe sau oameni de zăpadă. In high class-ul nostru mai intra şi o gramadă de fete extraordinare.Chitite. Şi ele un fel de self made-ri. Adică, dacă nu insistau ele să apară prin reviste, nimeni nu mai apuca să descopere aşa comori.Ele îşi fac aranjare la salon pt fiecare recepţie, au un machiaj bun pentru luptă şi ies in evidenţa prin nivelul serios şi conştiincios de pregatire pentru ieşirea în lume. Spre deosebire de societaţile bine conturate ale altor ţări, în high class-ul moldovenesc oricine poate peste noapte deveni high class. Te-ai înţeles cu 7 revsite să scrie despre tine o lună şi jumate şi gata eşti VIP.Revistele noastre ştiu că au un cititor nepretenţios. O să înghită orice. Eşti invitat la tot felul de recepţii şi lansări deosebit de importante. Şi nu contează că tu abia eşti proprietara noului,al miilea salon de frumuseţe sau  companie de turism apărute peste noapte în Chişinău. Exist, deci sunt VIP. Aşa dar felul în care oamenii pot ajunge pe coperte de reviste în Moldova vorbeşte despre faptul că revistelor le e fix în cot dacă o să se vândă proaspătă ediţie sau nu. Ele nu trăiesc din vânzarea revistei prin copertă. Acestea adesea sunt gratuit repartizate în locuri de aglomeraţie sporită. Restaurante, saloane de frumuseţe şi cluburi. De câteva ori pe an se mizează şi pe o faţă populară, o personalitate cu magnet. Dar astea sunt excepţii. Calendarul anual de  apariţie pe coperte este împărţit între companii care îşi scot, cu ocazia aniversării, toată echipa de manageri într-o poză, însoţită de sloganul: Suntem o echipă şi asta ne face cei mai puternici. Apar pe coperte şi străinii. Of, tare ne mai palce să-i pupcurim. Şi lor le place. Ce să-i faci? Cine-i cu banu, ăla comandă muzica. Străinii vin cu vreo remarcă neaşteptată pe copertă,vis-a-vis de cât de primitoare este Moldova: Femeile din Moldova sunt cele mai frumoase! Avem multe VIP-ri. La noi toţi sunt Vip-ri. Şi asta nu e rău.Asta, de fapt, înseamnă că moldovenii nu au nevoie de Vip-ri. Şi nici ele de moldoveni. Ne place să trăim cu toţii în colb şi să fim cu toţii importanţi. Cantitatea de VIP-ri pe metru pătrat în Moldova depăşeşte cantitatea de memorie  care ar trebui să ţină minte cine-s oamenii aştia şi de ce ei au devenit atît de cunoscuţi. Cert e că au apărut printr-o sumedenie de poze de la petreceri şi n-ai cum să nu le spui bună seara. Chiar şi în gând.

Azi am văzut la uşa unui club cum oamenii se împart pe categorii. Criteriul de sortate, unul foarte primitiv: ai hlanţug cu cruce  la gât, eşti tuns ca un cioban, ai statura sub mediu, porţi adidaşi albi – gata, nu treci face controlul. Nu mai meriţi să intri in local. La face control –  baieţi de-alde Şoltoianu. Sila esti. Nichevo bolishe ne nado. Poate doar un pistol pentru autoapărare. Mai stii, cine o  vrea să le facă vreun rău.

Mai pe scurt. Azi am aflat cum miroase carnea ţinută 21 de zile în vacuum pentru a fi gata de pregătirea unui steak. S-a deschia un local nou în Chişinău. Foarte drăguţ în interior şi binevenit pentru carnivorii din Chişinău. Şi tot azi am înţeles că nunta lui Ilan Shor nu doar face senzaţie în MD, ci chiar este o senzaţie. Din moment ce, una dintre cele mai populare teme pentru glume la o seară de comedy a fost tocmai despre nunta anului.Apropo glumele destul de inspirate. Un stand up comedy cu Zebra Show destul de.

Am fost destul de vagă. Ştiu. Da ce să fac eu dacă voi vreţi nume, exact, adrese, numere de telefon? C ine şi cu cine? La redacţia noastră a parvenit o scrisoare plină de revoltă. Cică scriu din ce în ce mai prost şi nu mai sunt pe plac. Dar cineva s-a întrebat vreo dată cât de mult eu mă strădui să vă plac? Eu azi m-am întrebat. Eu chiar mă strădui. Sincer.Vă rog, mai daţi-mi o şansă. Altfel…ce rost mai are să ţin acest blog.

Comentarii

Previous Post Next Post

36 Comments

  • Reply dida 24 September 2011 at 00:50

    lasa, Nata! cine are ochi – sa vada, cine are urechi – sa auda,…, cine e nemultumit pe viata – sa fie in continuare, daca asa ii place! tu scrie, cum obisnuiesti, pentru cei care asteapta articolele tale, pentru noi, care apreciem si asteptam chiar cu drag, ca pe povestea de seara. e bine asa cum este! merci chiar pentru efortul tau, de a gasi timp, si putere, si rabdare, dar si teme reale si interesante pentru noi!

  • Reply Dima Muntean 24 September 2011 at 00:52

    …si ce conteaza daca in localul proaspat renovat inca pute a vospsea, el doar se cere a fi pentru VIP-uri iar Face Controlul n-are minte in cap ca sa gindeasca, el are indicatii si basta! Eu inca mai sper sa apara in Chisinau un club pentru Oameni, nu pentru VIP-uri.

  • Reply Anna 24 September 2011 at 02:22

    Imi place obiectivitatea ta Nata, si chiar zilele trecute ma gandeam: “De-ar da Domnul mai multi oameni ca tine pe fata pamantului, dar mai ales in Moldova ca demult eram in lista tarilor inalt dezvoltate”, mai rar oameni cu o sinceritate fara margini cum esti tu! Imi place felul tau de a fi!

  • Reply Nina 24 September 2011 at 09:03

    Nata, chiar imi esti draga…asa cum esti.
    Vorbesti despre sansa..
    Noi toti avem dreptul la o sansa, ….cu exceptia lui Hitler!!!!
    Bafta tie in continuare…

  • Reply Raissa 24 September 2011 at 10:30

    Mie mi-a placut textul. Daca omul scrie spunind lucrurilor pe nume inseamna ca are un text vag/sec? Nata eu zic sa continui, intrucit, stii si singura TUTROR pe plac NU le vei fi niciodata, si, nu prea cred ca asta iti e scopul. Ca sa continui gindurile expuse de tine – VIP-rile noastre sunt mult prea vip-uri ca sa citeasca si sa aprecieze un om cu mintea altfel decit intreaga TURMA.

  • Reply stela 24 September 2011 at 12:07

    Nata, fericita sint, ca existi!
    Ma simt bine cind intru aici, dar si foarte prost…asta e adevarul, rar vad si simt oameni scumpi la minte, tone de vip-uri “scumpi” numai la tufle, haine, genti, lookuri…

  • Reply Mishka 24 September 2011 at 13:26

    VIP – vagonul indivizilor prostanaci (asa i-a botezat o data cineva)

  • Reply Ranbir 24 September 2011 at 16:56

    Exist, deci am timp sa citesc si blogul tau.Un vot de la mine…i love you:)

  • Reply margareta 24 September 2011 at 20:10

    VIPuri… sunt si ei oameni… poate unii pling mai mult ca noi. In general societatea noastra e tare bolnava din toate punctele de vedere si nimeni nu ne poate ajuta, atata timp cat noi nu facem nimic pentru a ne ajuta noi pe noi.

  • Reply Alina 24 September 2011 at 20:14

    Ieri am privit cu sotul filmul cu Sarah Jessica Parker( Oare cum o reusi). Si chiar imi pun intrebarea asta? Cum, tu Nata reusesti pe toate? Si la televiziune,si la radio, si cu copii, si la “tusovci” cu vipuri ( scriu cu litere mica v, ca nu consider oamenii din tusovka glamuroasa-vipuri). Esti BRAVO pentru aceia ce faci, si daca iti place si primesti placere de la asta, de ce sa te intereseze oamenii invidiosi?

  • Reply sua_v(E) 24 September 2011 at 23:01

    Intradevar, cui nu-i place s anu citeasca. Eu personal stiu de ce-mi placi, pentru ca ai un nume care s-a facut remarcat pe puterile tale pe inteligenta ta si prin fapte, da anume prin fapte si nu prin vorbe. Iti urmaresc activitatea profesionala inca de cind ai inceput la radio. Mie atunci imi placea s-o ascut pe Nata Albot, imi place ca ai adus emisiuni noi, ai dezvoltat un post de televiziune si sincer in fiecare dimineata cind vad DESTEPTARE zic bravo, uite daca o pus Nata miina, emisiunea e emisiunea ai curatat emisiile de alde Ilinca Avram si altele care desigur au talente dar nu erau puse la locul potrivit. Doamne cit imi place s-o vad pe Lilu cu Sergiu, o combinatie perfecta, Alina, vai cit mi-a fost dor de Alina, da acolo e locul ei, Andrei Bolocan alta decsoperire minune….Nata meriti apluze si respect. Uite acest articol imi demonstreaza inca o data ca scrii pentru noi, ca intelegi ce intelegem si noi dar nu avem cui spune, simti ceea ce simtim si noi si ai tupeu sa scrii….tu estuna din Doamnele care imi place sa le ascult mereu, sa le citez, pentru ca esti femeie inteleapta tacticoasa si unde pui tu miina pune si Dumnezeu aprobarea….esti super, scrie draga scrie pentru ca e un talent! Iti urez succes si iti transmit energie pozitiva!

  • Reply baiatul cu salcami la poarta 25 September 2011 at 07:35

    adevar curat…pseudovedete, bicikarism si vorba lui mardare…nika cultura…Nata la Parlament cu tine/…multi nu vor avea somn cu tine acolo

  • Reply LILIANA 25 September 2011 at 08:27

    si de la mine un vot pupcurist :)… Te ador, Nata!!!

  • Reply eu 25 September 2011 at 15:30

    si tu, Nata, ce fel de vip esti…? de unde ai decolat…? de pe spatele lui Uskov cumva…? :)) Targul Chisinaului e mic…limea vede, lumea stie… Nu e invidie asta. Concluzia ar fi urmatoarea: intai sub nas, dupa care-sub padure.

    • Reply nataalbot 26 September 2011 at 10:42

      acesta este un comentariu de ris:))

    • Reply Iri 26 September 2011 at 11:54

      ce stii tu despre Nata? NIMIC!!!!!! altfel nu ai sctie asa comentarii stupide….. Ea e o Domna demna de urmat, un exemplu de mama, jurnalista, femee de afaceri, un om puternic….. o FEMEE cu litera mare.!!!!!!!!!!
      Nata esti bravo!!!!! te apreciez mult

    • Reply Senin 26 September 2011 at 21:29

      Tu care îţi zici “eu” – în umbra pseudonimelor simpliste este mai uşor să faci acuzaţii în care nici nu crezi, aşa-i? 😉 Din umbră este mai uşor să îl visezi pe Uskov şi să o ponegreşti pe nevasta sa? Da dacă te gândeşti mai bine – cum este să trăieşti din umbră şi să urăşti pentru că alta munceşte de se rupe, chiar te simţi bine aşa?

      Poate îţi ei o porţie de senin şi înveţi să te bucuri de ce eşti când nu cobori sub orice valoare a propriului “eu”, de ce poţi fi dacă ai urî mai puţin şi ai investi mai mult să ieşi din umbra pe care ai lăsat-o să-ţi intre în suflet?…

    • Reply Lena 27 September 2011 at 22:29

      Vrei sa spui ca Uskov a platit capici ca Nata sa lucreze la Aquarel,Pro FM,Jurnal TV(Desteptarea,Sare si Piper..) sau poate ii scriea seara cuvintele si scenariu pe ziua urmatoare dr poate si blogool i-l duce, HA-HA-HA.Aici alta concluzie este necesara “mai intii capul gindeste si dupa gura vorbeste”

  • Reply lex 25 September 2011 at 18:50

    Salut, mie imi place ce faci si imi place cum iesti, celor cui nu le convine n-au decit sa nu citeasca.

  • Reply Tanusha 26 September 2011 at 10:23

    NATA, esti o femeie demna de RESPECT!!!!! eu intotdeauna cind am o clipa libera deschid blogul tau si citesc si ma inspir cu pozitiv!!!!! Tine-o tot asa!!!! Esti cea mai sincera fiinta care am ascultat-o si citit-o vre-o data! eu continuu sa te apreciez, si doamne fereste sa te retragi de pe arena, ca s-a pierdut moldovioara noastra draga!!!!! PUP

  • Reply ILONA 26 September 2011 at 10:59

    stiti ce-mi place cel mai mult la femeia asta? ca le reuseste pe toate! de dimineata are cite 2 sedinte de citeva ore, nu reuseste sa ia micul dejun si de multe ori imi place s-o admir cum rontaie morcovi cu miez de nuca, sau iaurt, mere, apoi mai reuseste sa le traga mita pe spate la vreo citiva, isi planifica agenda pentru o saptamina, face materiale video, redacteaza texte, isi pregateste emisiunea si le da idei la toti cei vreo 50 de oameni pe care ii are in departament…si inca mai scrie si aici…bravo!

  • Reply Ilinca 26 September 2011 at 14:53

    Oameni buni, cu Nata Presedinte o sa ajungem departe!
    Hai cu mic cu mare la votare,
    Nata e singura noastra scapare!
    Doar ea poporul il va ajuta
    Si de mizerie ne va scapa!

    Viitorul nostru – e Nata!
    Presedintele nostru – e Nata!

  • Reply Alina 26 September 2011 at 16:24

    Vezi sa nu trezesti cu vreun glonte din cauza ca ai “abijit” pe cineva…….

  • Reply natali 27 September 2011 at 08:16

    eu astept sa scrii zilnic ….te pup …

  • Reply Vica 27 September 2011 at 13:48

    Fiind in Moldova, te citeam mai des, mă distram si plângeam împreună cu tine, acum nu prea am timp, dar atunci când mi-e dor de casă, iți citesc blogul. Îmi place la tine aici, aici și rămân!

  • Reply Dan 27 September 2011 at 15:02

    De citeva luni nu scap nici un articol de-al Natei…am inceput chiar sa privesc Sare si Piper, seara dupa lucru mai prind citeva secvente. Inca nu am preceput de ce imi place aceast show, probabil pentru o incarcatura binevenita de zimbete si glume. M-am abonat si la stirile JurnalTV insa nu-mi place site-ul si nu prea le citesc. :))) Am vrut doar sa spun ca-mi place ca Nata scrie, nu pentru ca sunt deacord cu totul ce e pe acest blog dar pentru faptul ca cele citite ma fac sa descopar, sa gindesc si in final sa inteleg.

  • Reply Tatiana 27 September 2011 at 16:46

    Salut draga Nata!!!
    Blogul tau e printre primele site-uri pe care le citesc dimineata:)
    Sunt departe de tara in care m-am nascut, dar aproape mi-i tot ce se intimpla in R.Moldova. Imi place cum vezi lucrurile si persoanele. Imi place blogul tau si te citesc mereu mai bine de un an. Mi-ar parea rau sa nu mai scrii aici, daca sincer, simt ca voi citi in curind o carte, semnata de tine:)
    Iti urez succes si rabdare, dar una mare, caci nu e usor sa convietuiesti cu atata lume invidioasa…
    Cu mult respect,
    Tatiana

  • Reply Ghenadie 27 September 2011 at 18:16

    Ce fel de local cu carne? In sfarsit un steak-house adevarat? Spune, te rog, cum se numeste sau da-mi un indiciu…

    • Reply nataalbot 28 September 2011 at 10:19

      Buffalo steak house, v. Alecsandri

  • Reply chicu lilia 27 September 2011 at 21:03

    NATA si eu apreciez mult tot ce faci si imi place din zi zi mai mult si mai mult cum faci lumina la noi in tara. datorita tie descopar atitea lucruri interesante,importantae,porsonalitati deosebite si demne de urmat.datorita tie am inceput sa traiesc mai din plin.vreau sa cresc,sa invat,sa ajut sa fac si eu ceva util in viata aceasta. sa fii sanatoasa si scrie,scrie ,scrie,scrie………………

  • Reply Lena 27 September 2011 at 22:19

    Daca o faci pentru tine merita s-o faci mai departe, daca o faci doar pentru noi atunci trebuie sa te opresti. Realizai frumoase.

  • Reply Lilia 28 September 2011 at 08:25

    Nata,continua sa scrii si nu te uita la nimeni! Oameni rai sunt mult mai multi,in ziua de astazi,decit buni. Tu esti bravo si nu ceda,fii tu insuti! Daca ai sti, cita energie pozitiva imi dai,citind dimineata articolul tau, imi ajunge sa ma simt bine o zi intreaga! Esti un exemplu de urmat!

  • Reply aurasu 28 September 2011 at 18:27

    Nata,de-ai sti cit te iubim si cit de mult astept sa scrii,pot sa te caut si de trei ori pe zi,te admir,si ma simt bine,ca pot sa te cunosc.Succese!!! Te iubim,te asteptam!!!

  • Reply geni 29 September 2011 at 12:51

    I-mi place, am primit placere citind, foarte bine!!!!!!!!!!!! Si nu uita ca te iubim, si sa ne bucuri mereu scriind ceva interesant!!!!!!

  • Reply lilia 6 October 2011 at 20:49

    Nata regulat citesc blogul tau si numai astazi am decis sa scriu doua rinduri si anume imi place ce faci cum faci, cum gindesti, esti o persoana foarte talentata si frumoasa.

  • Reply Victoria 10 October 2011 at 12:07

    Buna autoarei si tuturor cititorilor! Mi-i tare trist sa citesc caci cu multe din cate citesc sunt totalmente de acord, e si mai trist ca-mi suscita surasul, (devin repetitiva) e trista situatia Moldovei si cetatenilor ei si tuturor “cetatenilor prin corespondenta” sau de origine…
    Fiind cat de cat obiectiva, am si observatii. Imi dau seama ca interesul tau Nata, de a placea publicului e bilantat cu dezinteresul, e normal si uman, caci inteleg, scrii in primul rand pt. placerea sufletului tau si bineanteles dupa, pt. un public. Faptul ca avem un public care ne apreciaza sau ne urmareste e placut, caci realizezi ca ceea ce faci nu trece neobservat. Uneori rasfoiesc paginile blogger-ilor si citesc de toate, in special daca-mi suscita interesul, asa am facut si cu paginile tale, le citesc pe toate impreuna si poate cineva nu va gasi logic acest mesaj, caci se refera la mai multe articole citite… in unul din “articolele” tale am citit despre “demnitatea personala care zi cu zi ne este calcata in picoare”, la un moment dat ai trecut la orgoliu si aici vreau sa te contrazic. Deaceea ne este asa cum este noua cetatenilor moldavi, caci suntem plini de orgoliu si nu de demnitate. Demnitatea terzeste respect, demnitatea e o valoare umana pe care trebuie s-o cultivam, orgoliul insa e o prostie pe care doar persoanele slabe fara caracter il poseda. O tara, deci un popor cu demnitate nu ar astepta si nu ar privi cu indiferenta degradarea societatii ci daca ar avea demniate ar trezi respectul chiar si “dusmanilor” sai. Suntem umiliati de aceeasi politicieni cu aceeasi obraznicie si nu avem dorinta si curajul sa ne scuturam gunoiul si mizeria si sa ne spunem durerile si dezamagirile! Si asta e pt. ca ne lipseste demnitatea si avem prea mult orgoliu. Atata timp cat ne-am “inselat unul pe celalalt”,facut o mica vacanta vara si ne-am facut “evroremont” suntem “civilizati”….Pacat…. In articolul de mai sus ai exprimat cu lux de amanunte gandurile mele triste despre realitatea “noastra” si aici nu-s deacord cu un amanunt “tunsoarea de cioban”, as vrea eu macar jumatate din “stilatii” moldoveni sa aiba sufletul si “tunsoarea unui cioban”. Doar un om cu litera mare are sensibilitatea unui cioban. Nici expresia pe care des o auzeam prin “partile sovietice”: “taran” nu imi este pe plac, caci dupa cum stii si tu “intelepciunea, vine de la sat” si asa este! Am avut bunei la sat, am cunoscut tarani, la care ma plec cu respect si de la care mai am multe de invatat…Succes pt. tot ceea ce faci cu daruire.

  • Leave a Reply