Animest 2011, Evenimente speciale

Cum poţi deveni voluntar la Anim’est?

Atenţie! Au mai rămas doar 5 zile!

Dacă îţi plac filmele de animaţie, eşti dedicat și entuziast şi vrei să faci parte din echipa unui eveniment de anvergură internaţională, atunci locul tău este la Anim’est! Trimite un mail cu CV-ul tau şi o scrisoare de motivaţie pe adresa d.marian@altfilm.md, până pe data de 25 octombrie 2011. Fii convingător. Vei avea şansa de a câștiga experiență lucrând alături de o echipă pasionată, într-unul dintre departamentele noastre (guest, promovare, PR, tehnic, etc), vei avea acces la toate filmele şi evenimentele din timpul festivalului, vei cunoaşte invitaţii și echipa festivalului și vei simți atmosfera celui mai important festival de film de animație din România chiar din interiorul acestuia! În plus, experiența de voluntar în organizarea unui festival internaţional de film s-ar putea să conteze mult în CV-ul tău.  Înscrie-te acum în echipa de voluntari a celui mai îndrăgit festival de film din București! De şase ediţii încoace, Anim’est este unul dintre evenimentele româneşti cele mai căutate pentru voluntariat. Prima ediţie a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est la Chişinău va avea loc în perioada 3 – 6 NOIEMBRIE 2011 la Cinema ODEON.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply Trecator 20 octombrie 2011 at 13:30

    1. Cu ce se vor ocupa voluntarii?
    2. Pina la urma, voluntarii vor activa la Bucuresti sau la Chiisnau, deoarece nu e clar: se spune ca festivalul e la Bucuresti, dar este organizat in Chisinau — cum asta?
    3. Voluntarii vor fi ocupati full-time, de dimineata pina seara, timp de 4 zile, sau part time?

    Merci.

    • Reply nataalbot 20 octombrie 2011 at 13:40

      Voluntarii sunt pentru Chisinau. Voluntarii vor ajuta la organizarea evenimentului, fiecare pe ce domeniu se pricepe mai bine.. Despre full time nu cunosc detalii. Scrieti pe mail.

    • Reply Toma Peiu 20 octombrie 2011 at 15:48

      Voluntarii sunt pentru editia speciala Anim’est organizata anul asta pentru prima data la Chisinau. Noi organizam de 6 ani acest festival anual in Bucuresti, cu o editie restransa la Cluj, imediat dupa. De anul acesta vrem sa aducem acest brand care are mare succes in Romania si la Chisinau, un oras care merita si are nevoie de evenimente culturale de calitate. Speram sa fie de succes anul asta si sa devina un eveniment mare si de traditie si in Moldova.

      Avem nevoie de voluntari care sa ne ajute in organizarea si promovarea festivalului, la departamentele Acces (coordoneaza si asigura accesul in sala), Tehnic si Subtitrati (ajuta echipele care fac proiectiile si realizeaza subtitrarea electronica a fiecarei proiectii), Invitati (au grija, impreuna cu noi, de invitatii festivalului), Presa (ne ajuta la toate activitatile legate de partea de comunicare), Promovare (ne ajuta cu impartitul pliantelor, stickerelor, afiselor si altor materiale promotionale prin oras), Acreditari (gestioneaza Biroul de Acreditari pentru Invitati si Jurnalisti – au in grija listele de acreditati, dau ecusoanele, pachetele de festival etc).

      Nu cerem voluntariat full time. Bineinteles ca cei care au timp si disponibilitate au ce face toata ziua la Anim’est, insa ceilalti vor fi impartiti dupa un program care va tine cont de disponibilitatea lor si de necesarul pe fiecare post si departament, in parte.

      Sper ca te-am lamurit, cat de cat. 🙂 Iti stam la dispozitie pe mail pentru mai multe intrebari / nelamuriri.

      Toma

    Leave a Reply