Sare si Piper

1 an de Sare şi Piper.

Duminică am stat până la 12 noaptea la montaj, ieri la fel.Ne pregătim de o ediţie specială de aniversare. Azi ne-am îmbrăţişat cu toţii în echipă şi ne-am pupat, am mâncat bomboane de la Ora de Ras, am ascuns sub masă o şampanie tot de la ei, că la noi nu e permis alcoolul în companie, am reuşit să le trezesc interesul celor de la ştiri care fac un reportăjel de aniversare şi am făcut o dezbatere pe fb cu Vasile Botnaru despre „Valoarea emisiunii mele care se estimează în cantitatea de parteneri care își doresc să apară în ea.”Da, aşa mi se pare că un produs tv de divertisment îşi justifică existenţa: dacă este atractiv şi comercial. Bineînţeles că aş putea să îndrug romantisme gen: oferim telespectatorilor posibilitatea de a evada din rutină, am venit cu un spectru larg de reţete noi, promovăm un mod sănătos de viaţă şi alimentaţie corectă, oferim glume şi voie bună, îi eliberăm pe cei de acasă de stres şi inhibiţii, avem cei mai valoroşi invitaţi din Moldova şi vedete din străinătate. Toate sunt adevărate, dar toate trebuie să aibă un echivalent de audienţă. Sper că după 1 an de Sare şi Piper televizorul din casa voastră se deschide mai des la Jurnal TV. Am noroc de şefi care ne oferă această şansă şi o echipă care încearcă din plin să o valorifice. Suntem 8 oameni care scoatem 4 show-ri pe săptămână plus o echipă întreagă în regie. Toţi oamenii ăştia trebui motivaţi şi justificaţi. Credeţi că îmi arde de romantisme? Acum 1 an m-am ambiţionat să fac cea mai bună emisiune autohtonă de divertisment. Chiar şi colegii de la televiziunile concurente nu ezită să ne spună că facem o treabă excelentă. Deci,mulţi ani înainte Sare şi Piper!

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

16 Comments

  • Reply tania 8 noiembrie 2011 at 16:37

    La multi ani Sare si Piper! Sa aveti inspiratie si multi invitati interesanti! Si – desigur- AUDIENTA!

  • Reply veronika 8 noiembrie 2011 at 16:42

    La Multi Ani !!!
    Sunteti cei mai BRAVO

  • Reply vesnushka 8 noiembrie 2011 at 16:49

    UHUHUHUHU!!!!!!!!!!
    GIP GIP URAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!
    UN PAHAR DE CEAI DE MINTA PENTRU SANATATEA VOASSTRA! A TUTUROR!
    C-O-N-GR-A-T-U-L-A-T-I-O-N-S

  • Reply emma 8 noiembrie 2011 at 16:49

    La multi ani!!! Multumesc ca imi faceti ziua mai buna de fiecare data cand va privesc!

  • Reply Tatiana Alexandrov 8 noiembrie 2011 at 18:21

    MULTI ANI SI TOTI PRODUCTIVI, PLINI DE IDEI COLORATE, INVITATI DEOSEBITI SI RETETE SANATOASE!PUPICI NATEI, LUI ANDREI SI LUI SIRGHI

  • Reply Ssssss 8 noiembrie 2011 at 21:40

    imi place mult emisiunea voastra! va doresc s-aveti un public cit mai numeros si sper sa va vad inca multi multi ani inainte in acest format!!!! felicitari!!!!!!

  • Reply Cristina 8 noiembrie 2011 at 21:55

    La multi ani! Sunteti BRAVO!
    Puteam sa nu deschid televizorul saptamini intregi. Intr-o zi intimplator am dat de „sare si piper”, de atunci va urmaresc regulat. La fel de atunci vineri a devenit o zi mai trista. Uneori, din obisnuinta pornesc pe la 5:00 televizorul si realizez cu mihnire ca e ziua de vineri.

    In ceea ce priveste emisiunea aniversara, ma asteptam la mai mult show si am fost un pic dezamagita sa aflu ca nu aveti inca planuri speciale pentru emisiune in anul care vine.

    Eu sunt sigura ca nu va fi mai rau, ba chiar va fi mult mai bine fiindca sunteti cei mai tari.

    Va iubesc!

  • Reply Gina 8 noiembrie 2011 at 22:30

    Jurnal TV in general, si Sare si Piper in particular au ridicat nivelul calitatii pe piata tv. am devenit o jurnalodependenta iar SiP este ,,doza,, mea zilnica (deci va imaginati cum ma simt eu de vineri pina duminica…).

    LA MULTI ANI GUSTOSI !!!!

  • Reply liuda 9 noiembrie 2011 at 02:02

    felicitari..dar recunosc m-am asteptat ca la un an de zile m-am asteptat la o emisiunea mult mai interesanta, mai dinamica..astazi pe kipul vostru se citea net oboseala. stiu, si prezentatorii sunt oameni si obosesc chiar din cale afara citeodata, dar astazi era aniversarea voastra.
    P.S. La multi ani!

  • Reply portalu 9 noiembrie 2011 at 11:10

    hey-hey-hey! la multi ani sare si piper! cea mai tare emisiune! ; )

    undeva, in universul asta mic si neinteles de restu, voi faceti mai mult decat sa aduceti o ‘doza de zambet si de relaxare’ pe fetile oamenilor; voi creati microcosmosuri si le umpleti cu roluri; apoi imbratisati rolurile astea si le jucati; iar tranzitia de la cosmos la alt cosmos, seara de seara, e ca ridicarea si trecerea rubiconului la fiecare 24h. daca viata consta din multe chestii mari multe placeri mici, placerile mici fiind uitate, pentru ca asa e structura asta prosteasca a omului, voi..creati placerile mici; necesare; indispensabile; undeva, in subconstient, ele salasluiesc si ne fac mai..buni? : )

    hai tsiom tsiom, pentru un 08/11/12 viitor : )

  • Reply Tatiana 9 noiembrie 2011 at 11:33

    La multi ani !!!!! Ador Jurnal TV si in special emisiunea dumneavoastra. Sunteti super si va multumim ca va iubiti tara si orasul unde locuim si faceti tot ca sa prosperam. Nata esti SUPER !!!!!!!!!

  • Reply maria 9 noiembrie 2011 at 12:16

    Felicitari!!! La mai multe emisiuni si tot atit de interesante.
    LA MULTI ANI!

  • Reply dida 10 noiembrie 2011 at 02:33

    Happy Birthday to You, Sare si Piper!!! Congratulations! You do a great job! You are the best! I Love You! Many thanks!!! 🙂 :*

  • Reply Rating 10 noiembrie 2011 at 10:26

    Ната, вы правы, но благотворительное Тв отличается от коммерческого возратом рекламных денег. Мне очень нравится Ваше шоу, я смотрю все передачи, но информации о рейтингах нет никакой. И покрытие у канала маленькое. (поэтому и рейтинги маленькие) И это не ваша вина. И шоу ваше может продаваться, и рекламодателей можно найти. Думаю это не ваша задача, а задача рекламного отдела. Ваша задача качественный продукт, который Вы и делаете. Надо начать с качественного мониторинга. И вкладывайте в покрытие )) и будет вам счастье. )) Удачи ))

  • Reply Violetik 11 noiembrie 2011 at 11:05

    La Multi Ani! Dar mai e muuult de lucrat pentru un titlu demn de „cea mai bună emisiune autohtonă de divertisment. Chiar şi colegii de la televiziunile concurente nu ezită să ne spună că facem o treabă excelentă.”

  • Reply Napocel 14 noiembrie 2011 at 12:28

    Felicitări, la cât mai multe emisiuni reușite!

  • Leave a Reply