Bani pentru artă, Evenimente speciale

Anunţ important pentru tinerii artişti!!!!!

Ştiu foarte bine în ce mă bag. Lumea artiştilor din Moldova nu e una cu care ai vrea neapărat să te legi. Flămândă şi prea puţin alintată, supărăcioasă şi ranchiunoasă. Ei tot timpul au impresia că plebea nu-i înţelege şi nu-i apreciază. Iar atunci când vrei  să faci ceva pentru ei, văd acest gest ca o tentativă de a-i vaccina contra rabiei, împotriva voinţei lor. Neapărat, chiar şi cea mai strălucită idee legată de artă îşi va găsi critici necruţători. Deci nu-mi fac iluzii că toată lumea va fi încântată de ideea&visul meu. Doar îndrăznesc să fac primul pas.

Am o idee. Adică un vis. Vis şi idee la un loc. Le am de când am început să călătoresc puţin prin lume şi să văd ce înseamnă în străinătate arta contemporană, ce înseamnă Tate Museum, ce înseamnă să investeşti în artiştii tineri, ce înseamnă viziuni artistice sărite peste şifer şi fortan.  Arta este o carte de vizită a ţării. În practică, această carte de vizită se manifestă prin expoziţii, evenimente, printr- un aspect trăsnit al locului,ce atrage turiştii şi îi face pe cetăţeni săi să fie mândri că să-au născut în ţara lor. Pentru că ei sunt mişto. Sunt cool că au în ţară asemenea talente.  E cool să fii cool. Aş vrea şi eu să contribui cu puţină susţinere, inclusiv financiară.

Am 32 de ani şi cunosc foarte puţine lucruri despre artiştii moldoveni. Mai exact cunosc doar 4 care îmi plac foarte tare. E ruşinos să fac asemenea afirmaţii, dar asta e realitatea. Poate tu cunoşti mai mulţi, poate nu- i cunoşti deloc.Şi e păcat.  Primul pe care l-am îndrăgit foarte tare a fost Marik Verlan. Un om pentru care mizeria sau minimalismul, dacă vreţi, este definiţia condiţiilor perfecte pentru a crea. El colectează pantofi prăpădiţi de alcoolici şi chiloţei de domnişoare seduse. Acestea, ajungând la Marik acasă, se transformă în sclipiri de talent. Marik Verlan îşi lasă semnătura, o pisicuţă în bărcuţă, pe toate clădirile din oraş. Dacă încercaţi să vă ascuţiţi atenţia în timpul promenadelor prin Chişinău, neapărat o veţi observa pe undeva. După mine, Marik Verlan e un geniu romantic fără asemănare. Are umor, dar nu are deloc nevoia să fie convenabil cuiva. Prima lucrare de mai jos am primit-o cândva în dar de la omul  drag. Pentru acea zi de naştere îi mulţumesc. M-am ales şi eu cu un Marik Verlan în casă.

Despre Eudochia Zavtur ştiam doar din auzite. Mi-a povestit Valentina Vidraşcu despre ea. Dar am descopert-o pe Eudochia Zavtur atunci când am petrecut 2 nopţi într-o casă veche românească din Bucureşti, cu tablouri mioritice pe perete.  Toate purtau semnătura Zavtur. Colecţia de ii pe care o are Valentina Vidraşcu la Bucureşti avea nevoie de aceste vecine pe pereţi. Să nu să se simtă în singurătate, la showroom, cât Valentina e la Chişinău. Tablourile Eudochiei fac parte din aceeaşi poveste cu iile Valentinei. Recent am sunat să o cunosc pe d-na Zavtur. Aştept să pun mâna şi eu pe o lucrare. A rămas pentru mine visul unei nopţi româneşti.

Din păcate, pe Ghenadie Popescu l-am cunoscut personal doar în acest weekend. Si am ramas cu gura cascata.Un artist al cărui cel mai mare talent se ascunde în sensibilitate şi formele pe care le alege pentru a transmite ceea ce simte. Ghenadie simte fenomenele din societatea moldovenească, dar mai ales le exprimă fenomenal. Are o colecţie impresionantă de filmuleţe conceptuale. Iată unul dintre ele, cu atmosfera unei ţări a cărei copiii sunt lăsaţi în grija buneilor şi-şi cunosc părinţii doar prin transferuri băneşti.

Ghenadie filmează, pictează şi crează diverse instalaţii din mămăligă. Am găsit pe net ca să vă arăt şi un tablou de-al său. Îmi este simpatică şi tânăra Anna Constantinova. Lucrările sale îmi place să le admir de la distanţă. Deschideţi linkul ca să înţelegeţi de ce. Dar Anna are un stil splendid. Uşor inspirat de la Dali, dar foarte personal în acelaşi timp.Am aflat recent că Anna este nepoata lui Glebus Sainciuc şi m-am încîntat. Anna nu afişează această legătură de rudenie. Cred că e bine şi cu aceste mici secrete de familie. Eu am ales cea mai puţin reprezentativă lucrare a Annei.

Sunt convinsă că mai sunt în Moldova artişti de care m-aş îndrăgosti. De câteva ori mai mulţi decât îmi imaginez. Dar nu-i cunosc, aşa cum nu-i cunoaşte o mare parte a populaţiei. Pentru că arta nu-i ca pâinea.Se consumă mai greu. Mai ales când nu ştii cum e la gust şi nici nu te-a făcut nimeni curios să-i cunoşti gustul. Poate fi sculptură, pictură, filme de scurt metraj sau instalaţii.

Despre ce este ideea mea? V-o spun foarte curând, dacă îmi promiteţi să transmiteţi un mesaj tuturor artiştilor liberi,tineri (până în 35 ani) pe care îi cunoaşteţi. Vreau şi eu să-i cunosc. Am să le propun ceva….

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

39 Comments

  • Reply Luminita Mihailicenco 29 noiembrie 2011 at 08:21

    Mi-a placut,un articol cald si bun.
    Te invit sa vezi pagina cu arta mea:

    http://www.art-mihailicenco.com

    Cele bune si mult succes!
    Lumi

    • Reply nataalbot 29 noiembrie 2011 at 09:19

      Curios. Cam singeros. De ce ideea creierului e atit de prezenta?

      • Reply Luminita Mihailicenco 29 noiembrie 2011 at 13:55

        Incarcatura simbolica ce-o poarta “creierul” determina prezenta lui active in tablourile mele. Radacinile se trag din analiza rodiei ca purtatoare nu numai a gustului si a culorii unui fruct,ci si a simbolismului accentuat:rosu-fertilitate-energie-un intreg format din particule mici, toate avand rolul de a uni si stimula functionalitatea intregului…asa am ajuns sa fac paralele intre rodie si creier, astfel descoperind aspecte neatinse de mine pana la momentul respectiv: 1.suprafata pictata poate fi o provocare,un dialog,o justificare sau doar / tocmai un material organic.
        2.analizez perspectiva SCHIMBARII de la inaltimea complexitatii relatiilor umane…prin dialogul propriu-zis sau prin comunicarea muta:ganduri,vise,premonitii…

  • Reply Gina 29 noiembrie 2011 at 08:59

    Bună Nata !
    merci. datorită articolului l-am descoperit pe Mark Verlan. mă mândresc că este de aici, de la noi. cunosc o artistă tânără şi îi transmit neapărat idee ta genial de originală. mult succes în cadrul proiectului
    cele bune şi frumoase

  • Reply cozmolici victoria 29 noiembrie 2011 at 09:49

    Bună Nata !

  • Reply Radu 29 noiembrie 2011 at 10:09

    Buna ziua Nata!!!

    De creatia lui Mark Verlan imi place.
    Si ideia promovata e super! Poate ajunge si la autoritati ideia sa-i promoveze pe tinerii care sant cunoscuti mai mult peste hotare de cat acasa.
    Mai cunosc o pictorita foarte tanara, Valeria Duca (valeriaduca.com), ma impresionat cata informatie este pe google despre ea.
    o sa-i transmit sa citeasca articolul Tau.
    Succese!!!

  • Reply Kiky 29 noiembrie 2011 at 11:29

    Buna Nata,

    m-a impresionat arta lui Marik Verlan, as vrea sa-i vad lucrarile. Unde pot sa-l gasesc?

  • Reply ana 29 noiembrie 2011 at 13:05

    Cunosc si eu o tinara artista ,
    http://www.aglaia3v.com
    http://www.youtube.com/watch?v=XcHUTpq-uhw

  • Reply Radu 29 noiembrie 2011 at 13:12

    http://valeriaduca.com/ro/

  • Reply liza 29 noiembrie 2011 at 13:16

    http://www.latunov.info/

  • Reply cris 29 noiembrie 2011 at 16:40

    buna Nata, nu stiu care-i proiectul dar din articol suna minunat 🙂
    visam si mai visez sa deschid o galerie de arta in Moldova dar din frica tot aman si ezit :/ dar e vremea sa intre cineva in lumea asta minunata a artei moldave si sa gaseasca toate stelele care sunt in ea 🙂
    spor mare 🙂

  • Reply Catalin Pislaru 29 noiembrie 2011 at 17:30

    Ma numesc PISLARU CATALIN am absolvit Academia de arta din Roma la momentul actual activez in domeniul artei in Italia.

  • Reply Andrei Tarnovski 29 noiembrie 2011 at 18:41

    iata aici un ilustrator tare tare bun http://carollinar.daportfolio.com/
    imi plac lucrarile ei

  • Reply Alavatchi Alexandr 29 noiembrie 2011 at 19:37

    Suntem un cuplu artistic….www.alavatchi.com si http://www.savitchi.com

  • Reply nucca 29 noiembrie 2011 at 21:00

    buna Nata. Eu sunt Irina si vreau sa te invit pe blogspot-ul (www.danasavin.blogspot.com) surorii mele Dana. Ea este apsolventa Academiei de Muzica Teatru si Arte Plastice, facultatea Design Vestimentar. Dana este foarte talentata, extrem de modesta si este mindria familiei noastre. Sora mea este creatoarea costumelor pentru scena, pentru ansamblul de copii Lolipop.

    Secces.

  • Reply Cristina 29 noiembrie 2011 at 22:21

    iata o pictorita tinara si talentata http://www.facebook.com/media/set/?set=a.182093091883762.41435.100002492164862&type=1

  • Reply ARTELIT 29 noiembrie 2011 at 22:45

    Centrul Cultural ARTELIT are unul dintre obiectivele sale promovarea tinerelor talente, apeleaza ))) te ajutam in studiul tau cu mare placere!
    http://www.artelit.org/
    http://centrulculturalartelit.blogspot.com/

  • Reply Buga Diana 29 noiembrie 2011 at 22:47

    Tinara generatie talentata are nevoie de sustinere si apreciere.. Iata un talent deosebit http://www.facebook.com/media/set/?set=a.109233609133781.6372.100001414283688&type=3

  • Reply sergiu 30 noiembrie 2011 at 01:59

    multumesc

  • Reply ho pa 30 noiembrie 2011 at 02:07

    ca sa vezi! plinisoara-i tara de artisti moldavi. xa xa! pi undi nu ti uitz artisti.

  • Reply Nicoleta C-B 30 noiembrie 2011 at 06:30

    Cezara Kolesnik e la Paris acum si e o pictorita recunoscuta, critic de arta, iar la noi…k toti

  • Reply NodnaMar 30 noiembrie 2011 at 21:11

    Pictor: http://facebook.com/vallicer
    Grafician: http://facebook.com/nodnamar

  • Reply OLga 30 noiembrie 2011 at 21:39

    http://www.behance.net/olis

  • Reply Александр 1 decembrie 2011 at 01:16

    Печален тот факт, что и в данной ситуации художник предстаёт в очередной раз маленьким… дешёвеньким шутом.
    Изначально посыл показался в достаточной степени приятен тем, что хоть кто то в нашей стране хоть на какой то миг заинтересовался художественным контекстом, даже не смотря на то инициатива исходит (якобы)) от частного лица. Ждать пришлось не долго! )
    Когда многоуважаемые коллеги поймут собственную значимость в области развития социума и собственную самодостаточность, вот тогда и начнут их уважать и по достоинству ценить их труд и талант!
    А пока (как не прискорбно) приходится „украшать ёлки”… ))))

    Всех с Наступающими праздниками!

    С Уважением
    Александр Раевский

    • Reply nataalbot 1 decembrie 2011 at 09:33

      Александр, наверное вам ежедневно приходиться строить памятники архитектуры и моё предложение кажеться вам унизительным. Ну так стройте себе дальше и не обращяйте внимание на такие мелочи. Вот такие вот артисты у нас: бедные, но гордые

      • Reply Александр 4 decembrie 2011 at 00:11

        Уважаемая Наталья,
        Как я понимаю Вы не совсем осознали суть моего сообщения…
        И речь не идёт о монументальных реализациях с моей стороны.
        Тем более Наталья я думаю не совсем корректно ставить какой либо диагноз или же мыслить элементарными ярлычками.
        Дело абсолютно не заключается в финансовом благополучии или же в гордыни Данное заключение основывается просто на элементарном анализе сегодняшней ситуации на нашей территории! )

  • Reply Natalia 1 decembrie 2011 at 14:02

    http://www.brodetsky-art.com/

  • Reply Natalia 1 decembrie 2011 at 14:04

    http://irinapadure.com/

  • Reply Doina 1 decembrie 2011 at 20:34

    Salut Nata , eu sunt o tinara talentata in domeniul artei , cum as putea sa iti demonstrz picturile mele!!!!

    • Reply nataalbot 1 decembrie 2011 at 21:31

      Participa la concursul cu brazii si dupa aceea facen si cunostinta

  • Reply Shibaev Dmitri 2 decembrie 2011 at 16:17

    Poftim.. Activez în domeniul graficii şi picturii.

  • Reply alexandra 2 decembrie 2011 at 22:34

    eu nu sunt artista,dar voi participa cu placere la acest concurs al brazilor,sper sa-mi reuseasca.Spor la treaba!!!

  • Reply alexandra 2 decembrie 2011 at 22:40

    Apropo,este o buma oportunitate pt.artistii nostri de a se afirma.Bravo Natei ca organizeaza asemenea evenimente.Avind astfel de persoane in viata tarii noastre,avem toate sansele sa devenim o tara ”ca afara”,adica sa ne bucure ochiul.

  • Leave a Reply