De-ale mele

Avem brazi. Avem oameni.

Buna mea prietenă Natalia Morari spune că încă nu totul e pierdut, dacă oamenii fac asemenea brazi şi mi-i trimit. Eu încă îi mai aştept. Şi de fiecare dată când îmi deschid mail-ul, cu sufletul la gură citesc mesajele voastre  şi vă admir creaţiile . Din păcate, artiştii tineri din Moldova ştiu doar să se plângă din cauza că s-au născut într-o ţară a imposibilităţilor, dar nu par să fie receptivi la asemenea idei. Cine ştie, ce artist tocmai a ratat şansa de a fi descoperit prin bradul său şi apoi să primească oferta de a-l decora pe cel din centrul Chişinăului.

Apropo, despre cum arată Chişinăul anul acesta. Considerabil mai bine decât in toţi anii de până acum. Şi ideea cu ţurţurii luminescenţi e bună şi faptul că sărbătoarea nu se termină imediat cum începe alt sector. Dar bradul, tot şchiopătează. Şi mai ales şchiopătează imaginaţia celor care au hotărât să pună iluminarea bradului chişinăuian pe regim de licărit rapid. Aşa încât nu mai înţelegi cum arată bradul în ansamblu, acesta este iluminat pe bucăţi, şi aceste bucăţi licăresc atât de rapid, încât într-o ţară civilizată, familiile celor bolnavi de epilepsie ar cere ca iluminatul în halul acesta să fie oprit, pentru că oboseşte ochiul şi provoacă crize de epilepsie. Am primit brazi din Râşcani, din Croaţia şi din SUA. Am primit brazi de la mămici care stau acasă cu bebe, de la meşteriţe şi chiar şi de la băieţii de la presa sportivă. Un sincer mulţumesc. Acum decid soarta brazilor voştri. Urmează să-i expunem, iar apoi şi o licitaţie. Dar toate la timpul lor. Deocamdată, vă urez multă inspiraţie şi măcar cîte vreo 10 brazi trimişi în fiecare zi pe adresa mea: nataalbot@gmail.com

Comentarii

Previous Post Next Post

35 Comments

  • Reply marika 11 December 2011 at 18:41

    Buna Nata am tmis si eu bradut prin mail tau…

    • Reply nataalbot 11 December 2011 at 22:10

      si nu te-ai regasit printre poze? atunci, mai trimite o data

  • Reply marina 11 December 2011 at 22:22

    sunt foarte frumoase toate , am ochit vreo 2 brazi originali , mia placut bradul din crengi si jucari crosetate dupa cum vad. .. merita sa fie printre primii 10

  • Reply natalita 12 December 2011 at 09:31

    Salut Nata,brazii sunt superbi nici odata nu mi-am imaginat ca asa ceva se poate de facut,sper sa cistige cel mai bun,pacat ca eu nu te pot uimi cu unul.Daca nu te superi , ai mai aflat ceva de vre-un serviciu de Mos Craciun la domiciliu?

    • Reply nataalbot 13 December 2011 at 00:50

      as fi vrut sa aflu, dar din pacate Mosul be cam ocupat acum, sper sa-mi aduca vesti bune cind se elibereaza…

  • Reply marika 12 December 2011 at 15:00

    gata am mai trimis odata,acum sper sa ajunga 🙂
    Bravo celor care au creat bijuterii in forma de brazi,aveti miini de aur.Sarbatori frumoase si cu zapada!

  • Reply 4iTer™ 12 December 2011 at 17:49

    Salut la totzi !!!!!¡

  • Reply marika 13 December 2011 at 12:14

    cu toate ca nu imi gasesc bradutul meu vesel prin poze…oricum imi place sa ii admir pe ceilalti 🙂

    • Reply nataalbot 13 December 2011 at 12:19

      care bradut nu-l gasesti?

      • Reply marika 13 December 2011 at 16:27

        este unul confectionatt din plasa decorativa si mailul se numeste ,,bradutul vesel,,

  • Reply elvirika 13 December 2011 at 17:50

    Buna!!!Nata,cum pot sa incarc poza mea?

  • Reply Lia 13 December 2011 at 18:06

    14 decembrie inclusiv?

  • Reply Dana 13 December 2011 at 18:11

    am postat si eu bradutii mei la voi pe facebook “Sare si Piper” nu am stiut ca trebuie trimisi pe blogul tau Nata,insa aici nu reusesc sa postez poza..poate ma ajuti cumva.Iti multumesc anticipat! :*

  • Reply Adriana 13 December 2011 at 19:33

    Salut Nata !!! Am trimis ieri bradutsul meu si nu il gasesc))) rosu din aţe numeroase)))
    E tot ok

  • Reply nicoleta 13 December 2011 at 19:44

    nata felicitari pentru multii brazi pe care iai acumulat, dupa asta va fi o licitatie la care vor participa toti brazii sau doar cei 10 ?si cine ii va cumpara adica vor putea si oameni simpli sai cumpere sau doar oamenii publici? Fiecare brad e frumos in felu sau , dar sunt deacord cu Marina si vreu sa vad si eu bradul din jucarii crosetate printre priimii 10 sau printre primii 5

  • Reply Patricia 14 December 2011 at 09:20

    Cind va fi topul a celor mai buni brazi ?

    • Reply nataalbot 14 December 2011 at 09:29

      Pina la sfirsitul acestei saptamini

      • Reply Patricia 14 December 2011 at 09:56

        sooper)

  • Reply alinuzza 14 December 2011 at 14:12

    eu cred ca ar fi cel mai bine daca toti brazii vor paricipa la licitatie si copii sa aleaga care este cel mai frumos brad.

  • Reply marika 14 December 2011 at 14:53

    Ce pacat ca nu imi gasesc si bradutul meu prin poze de vinerea trecuta il trimit in fiecare zi prin mailul tau si…totusi nu ajunge 🙁 Si azi l-am trimis deja de pe un o alta adresa de mail…

  • Reply Jio 14 December 2011 at 15:57

    Nata, incluzi toti bradutii sau mai selectezi din ei ? 🙂 pe adresa de gmail am trimis un bradut :), si astept cu nerabdare sa apara

  • Reply Galina 14 December 2011 at 17:28

    Nata, am iexpediat ieri pozele cu brad, si azi repetat. Puteti sa confirmati recpetionarea pozelor?

  • Reply Dana 14 December 2011 at 19:31

    Nata iti multumesc ca ai acceptat si bradutii mei,succes la toata lumea!

  • Reply Olga 15 December 2011 at 09:21

    Nata, s-a intimplat asa ca am trimis bradul nostru inca de ieri. Dar numai astazi a venit raspuns de pe mail ca nu a ajuns cu succes. Am trimis imaginea din nou!!! Sper s-o vad impreuna cu alte lucrari, te rog!!! Multumesc anticipat…

  • Reply cristina 15 December 2011 at 10:30

    Sunt foarte deosebiti cu totii dar cel din capace de sticla cred ca va fi cistigatorul! Nata nu te opri aici, cred ca daca in fiece luna vei organiza un concurs de felul asta vei avea receptivitate! In modul asta sar putea stringe bani pentru cei mai nevoiasi! Am dat o idee. Dar eu cred in oamenii nostri si stiu ca avem cu ce! Eu sunt una din participante si voi participa de fiecare data daca voi avea la ce! Multa bafta!

  • Reply C.C. 15 December 2011 at 13:58

    Nata ceva nu e in regula cu site-ul. Deja de 3 ori trimit un mesaj in text si nimic. Nu se plasează. Mă oboseste. Vreau ca toată lumea sa admire un brad care s-a prezentat zilele acestea într-un muzeu de la Londra si nu reușesc. Sa vad dacă acest mesaj se plasează 🙂

  • Reply Natalia 15 December 2011 at 19:30

    Nata, nu pot gasi bradul meu intre fotografii. Am trimis pe mail nataalbot@gmail.com si nata.albot@jurnaltv.md pe data de 14 (azi am mai trimis inca o data)..sper ca voi participa! Succese la toti!))

  • Reply Costel 16 December 2011 at 15:47

    Nata , ti-am trimis bradul inca mai alaltaieri si nul gasesc

  • Reply Romanul 16 December 2011 at 23:30

    Va recomand cu caldura. Un frumos cadou de Craciun. N-o sa va para rau…
    Trupa Taxi tocmai a lansat pe 5 decembrie 2011, ora 10:16, videoclipului piesei “NonStop”, melodie la care si-au adus aportul popularii realizatori TV Razvan Simion si Dani Otil.
    Directorul de imagine al clipului este Viorel Sergovici, in timp ce de partea de productie s-au ocupat Taxi si Sergiu Stoian. Regia videoclipului este semnata de Anthony Icuagu.
    La filmarile noului clip Taxi au participat urmatoarele vedete: Andra, Crina Abrudan, Andreea Berecleanu, Bianca Brad,Carmen Bruma, Adina Buzatu, Corina, Corina Caragea, Gianina Corondan, Laura Cosoi, Diana Dumitrescu, Andreea Esca, Giulia, Andreea Ibacka, Elena Ionescu (Mandinga), Jojo, Melania Medeleanu, Maia Morgenstern, Gina Pistol, Adela Popescu, Mihaela Radulescu, Dana Rogoz, Dana Savuica, Paula Seling, Sandra Stoicescu, Teo Trandafir, Iuliana Tudor, Iulia Vantur, in total vreo 30 de frumuseti ale show biz-ului romanesc. Are Romania femei frumoase, destepte si talentate, are…

    Citeste mai mult: Hot new: Taxi feat. R&D – NonStop (videoclip)

  • Reply Olga 17 December 2011 at 09:30

    Ce placere de dimineata de vazut si bradul nostru… Multumesc Nata, este o persoana cu suflet mare!!! :-*

  • Leave a Reply