Monthly Archives

January 2012

De-ale mele

Povestiri de limbă scurtă

Nu ştiu dacă aţi observat. Chiar mă ţin de angajamentul pe care mi l-am luat pt 2012. Mi-am scurtat limba. Am numai de câştigat. Şi când mă mănâncă tare, fac Ministerul Adevărului. Cred în puterea picăturii chinezeşti, dar şi în artileria grea. Vreau, sper, visez ca o dată şi o dată, să crape gheaţa în Moldova. Vreau să dispară toţi politicienii de acum. Toţi ca unul. Uite-aşa. Şă ne trezim mâine dimineaţă şi să nu mai fie nici unul. Iar oamenii normali, care nu s-ar băga niciodată de politică, să se apuce de Moldova, ca de-o cocioabă părăsită şi să o readucă la viaţă. Vreau ca toţi care calcă pe bec, să aibă puţină demnitate şi să-şi dea de bună voie demisia. Că aşa e frumos. Şi dacă nu au această demnitate, să nu pretindă că-s miniştri. ah…şi mai vreau ceva…ca toţi demnitarii care sug acum din Moldova bani, fără a lăsa un echivalent bun în spate pentru ţară, nu pentru ei…să li se facă greaţă…să nu mai poată de atâta lăcomie…..să le vină înapoi….şi nici ghimbirul să nu-i mai ajute.

Azi am sărbătorit ziua lui tăticu. Tata nu i-am zis niciodată. Aveam un obicei prost de a glumi şi a-i spune Vanea, când eram o adolescentă obraznică.A făcut 65. Doamne, ce noroc are maică-mea. Tăticul meu e unic. Pentru că se duce pe ger de 3 ori după 3 cratiţe diferite în debara. După care îi crapă răbdarea şi spune: ia, mai duceţivă voi….Pentru că îmi porneşte dimineaţa maşina, ca să se încălzească motorul. Pentru că merge de 3 ori la bancă, cât eu mă plimb în vacanţă, ca să mă salveze pe mine, căscata, care şi-a lăsat cardul acasă. Pentru că îmi opăreşte plantele pentru ceaiul de dimineaţa şi îmi face băutura aia prostească, în care el nu crede…smoothie. Toţi cei care au un tătic ca al meu, trebuie acum să îl îmbrăţişeze.

Şi eu am noroc. Nu ca maică-mea, din păcate. Dar cum să te plângi de noroc? El ori este, ori nu-i. Azi m-am trezit lângă cine mi-e bine.Şi am pictat o răţuşcă. Am cumpărat creme şi vaze la market şi m-am lăsat convinsă de prinţesele mele să le cumpăr prostioare. Azi am făcut baie împreună cu fetele în cadă.Şi am fost la sport şi m-am chinuit ca să ard ceva din ce-a gătit maică-mea pt aniversarea lui tăticu. Galina Tomaş face asta zi de zi, de câteva ori pe zi, cu leneşe de-alde mine. Ne face să urâm ce-i mai bun pe lume. Prăjitura lui Pavlov de la Creme de la Creme, tarta cu brânză de la Delice D’ange, plăcintele mămicăi. Bineînţeles, Galina nu-i din cauciuc şi nu vă pot recomanda tuturor să luaţi legătura cu ea. Dar are o echipă de instructori excepţionali care ar putea cu fiecare dintre voi să facă ce vreţi voi: să vă slăbească, să vă îngraşe, să vă încapă în hainele în care nu mai încapeţi şi să vă ajute să vă uitaţi cu ochi împăcaţi în oglindă.

Aş vrea aşa măcar 2 zile din săptâmână. De când cu Ministerul, n-a rămas decât 1. Mă întreb, la fel ca şi voi…dar oare merită?

Băieţii de la Carla’s Dreams au deja aproape 60000 de mii de vizualizări la anterioara operă, atât de diferit primită de voi. La noi în redacţie, o mai cântăm când ni se face viaţa mai dulce. Cam pe la 17 în fiecare zi. Trebuie urgent de crescut vizualizările la următoarea piesă. Apropos, băieţi, dacă tot nu ne cunoaştem, omul cu gluga mi se pare foarte simpatic. Dar n-ar fi deloc rău să daţi măcar un semn de viaţă. Pentru început aş accepta să am o cântare în duet cu voi. Fac parte din cei 95 % din moldoveni care visează să se facă artişti. Şi mai fac parte din cei 90 % care pot face de 100 de ori mai bine altceva decât sî cânte. Succese pt Carla’s Dreams şi o săptămână bună tuturor.

29 January 2012
De-ale mele

Atenţie concurs! Preselecţia Moldovision 2012

Acest concurs nu are nici premiu, nici perspectivă mare.Deocamdată. Poate doar îţi oferă şansa ca timp de o lună să afle despre tine circa 10000 oameni noi. Cu FB ar ieşi chiar mai mulţi. Mai departe, fă ce vrei cu ei.

Am intrat, din nou în febra Eurovisionului. Au început, tradiţional, scăndălaşele.Cântăreţele s-au pus pe dat jos kilogramele, se fac lansări şi conferinţe de presă absolut inutile, la care presa nu se duce. Dacă ar promite cineva să-şi arate vreun sfârc, ar fi altă treabă.

Suntem un popor petrecăreţ. De aceea ne place să dansăm şi să cântâm. Dar mai ales să cântăm. Unde te uiţi, peste tot măcar un copil, un vecin, un coleg, o rudă cântă sau visează la asta. În fiecare săptămână cunosc oameni, tineri şi mai puţin, care visează să-şi petreacă tot restul vieţii în muzică. În plus, mai vine pe poştă mea câte un mesaj cu rugămintea de a promova un talent în devenire. Multe dintre operele prezentate nu pot fi puse la tv. Şi nu neapărat din cauza înjurăturilor. Pur şi simplu provoacă reacţii la limita între râs şi plâns. Apoi m-am gândit că oamenii ăştea şi-au făcut vreo speranţă în legătură cu mine. De ce oare subiectivismul gusturilor mele să le decidă soarta? Noroc că pe blog poţi face ce vrei sau aproape tot ce vrei. Aşa că promit, de acum înainte, în fiecare săptămână să vă ofer spre judecata dvs cântece noi. Vom face un Moldovision al nostru. Ce naiba ne tot dăm în mintea europenilor? Şi tot filosofăm dacă e sau nu de Eurovision cutărească sau cutărească piesă. Sunt ei mai buni ca noi? Au ei ceva ce noi nu avem şi ar merita plagiat? Mentalitate? Ordine? Legi? Lăsaţi-o voi mai moale….Cum n-am fost în Uniunea Europeană atâta timp, nici nu vom fi în apropiaţii 12 ani. Deci să ne păstrăm verticalitatea şi să continuăm să umblăm gheboşi, încruntaţi şi trişti, că aşa ne este cătătura.

Începem cu cea mai proaspătă propunere. Venită acum câteva zile. Cine-i următorul? Trimiteţi mesajele cu linkuri de pe youtube la această adresă: nataalbot@gmail.com. Pentru cine nu a înţeles, juriul sunteţi chiar voi. Să curgă criticile. Să fie clar, acest concurs nu este un fel de Golden Rasberry award. Altfel ar trebui să-i iau tot pe artiştii noştri binecunoscuţi şi să-i supun la tot felul de umilinţe. N-am chef. Aşa e mult mai distractiv.

La ei, în străinătate, e underground, la noi – muzica din beci. Trăiască muzica din beci!

23 January 2012
De-ale mele

Clubul Nostru vă invită!

Ai şi familie şi carieră, dar simţi că nu le poţi avea pe ambele? Doina Cernavca susţine că următoarea sa invitata la Clubul Nostru ştie răspunsul la întrebarea: Cum să le combini şi să rămâi femeie. Eu nu prea cred, de aceea sunt curioasă să o cunosc.

Ce-ar fi să daţi un telefon şi să aflaţi dacă mai sunt bilete?

 

Între timp, această divă a Show-lui “O Dată În Viaţă” are pe youtube biografia în imagini. Eu pe Iuliana Tudor am văzut-o cântând, dar nu ştiam că anume prin muzică s-a lansat.

Este şi mamă, şi interpretă,şi prezentatoare tv şi vedetă. Iată, cum arată acum în tv.

Mai aveţi dubii? Ne vedem pe 25.

23 January 2012
CĂLĂTORII

Din vacanţă

Ştiu că scriu tot mai rar, dar nici nu dorm mai mult, aşa cum mi-aş fi dorit. Chiar şi acum, în loc să dorm scriu. Ap asta-i normal? Scriu mai rar, pentru că am de povestit prea multe. Şi sincer, îmi este foarte greu să aleg un lucru anume despre care să scriu. Complexul omului care a făcut şi ştiri îmi spune să nu scriu despre mai multe odată. Să povestesc doar un singur subiect. Cu asta stau mai greu.

Ş-apoi mă tem să nu cad în banalitate cu atacurile mele de extaz visavis de locul în care de fiecare dată revin cu speranţa că acolo îmi voi petrece bătrâneţile. Da cine ştie? Poate peste vreo 35 de ani, citind acest blog, veţi afla că în sfîârşit m-am lăsat de prostii, am aterizat în Olanda şi bărbatul vieţii mele tocmai mi-am făcut cadou de ziua mea o seră de orhidei.

În fine…un scurt rezumat al celor întâmplate în ultima vreme.

Braşovul este un oraş simpatic, mai ales sub zăpădă. N-ar fi deloc rău dacă primarul nostru s-ar înţelege cu primarul din Braşov sau cu primarul celei mai prăpădite localităţi din România ca să-i facă cadou Chişinăului în fiecare an decoraţiunile de iarnă pe care le-a folosit anul trecut. Cu toţii am avea doar de câştigat. Pentru că Târgul Secuiesc arată mult mai conceptual de sărbători decât sectorul Râşcani din Chişinău. Oricum oraşele europene nu folosesc decoraţiunile de iarnă doi ani la rând, deci ce i-ar costa pe cei de la Institutul Cultural Român, dacă tot sunt atât de activi, să organizeze această binefacere. Şi noi am fi mai fericiţi pentru gusturile în evoluţie ale Primăriei de Chişinău, şi careva din România ar face un lucru bun pt Chişinău. Ruşine este să furi, să spui minciuni, nu să împrumuţi decoraţiuni de iarnă de anul trecut.

Amsterdamul nu are zăpadă, dar are narcişi înfloriţi acum, la sfârşit de ianuarie, şi este fermecător pe orice vreme. Mai ales când îţi plimbi copiii pe bicicletă, printre canale frumos iluminate, printre  chioşcuri cu hering şi printre vitrinile împânzite cu reduceri ale magazinelor, în care nu ai timp să intri pentru că eşti o mamă plecată la odihnă cu copiii. Mi-am mai împlinit un vis. Mi-am dus cele mai iubite fiinţe  în cel mai iubit oraş. Am fost cu bărcuţă pe canale, am fost cu bicicleta prin parc, am mâncat bunătăţuri şi am văzut prieteni dragi. Le merge strună şi nu duc deloc dorul ţării timide şi cuminte, ţării fără preşedinte. Proaspetele mele descoperiri sunt legate de faptul că la ei poţi primi o promovare la serviciu şi după aceea, în loc să te avânţi într-o nouă cursă de cal, poţi să-ţi iei concediu  de 6 luni.  Tot la ei, copii la grădiniţă nu mănâncă viermi, pentru că la ei copii nu sunt hrăniţi de grădiniţă. Adică sunt hrăniţi, doar cu ce le dă mama de acasă. Vai, ce minunat ar fi dacă şi la noi părinţii ar insista pe mai multă responsabilitate proprie şi în loc să se indigneze din cauza alimentaţiei proaste din grădiniţe şi şcoli, să refuze această alimentaţie pur şi simplu. Şi să-i dea copilului în geantă pachetul cu ce cosideră mama că e mai bun pt copilul ei.

Am fost şi la Paris câteva zile. Recunosc, cu toată ruşinea, că nu m-aş mai duce acolo, decât  de nevoie. Mai ales că am găsit Massimo Dutti şi la Amsterdam, în sfârşit.Pentru mine totul e prea mult acolo. Patos, statui, magazine, limbă rusă, turişti.

Denumirile de staţii în metroul franţuzesc au început să fie dublate în rusă. Înţeleg intenţia francezilor de a fi cât mai prietenoşi cu cei care îţi cheltuie atât de mulţi bani în ţara lor. Dar pentru un om ca mine,din Moldova, e puţin cam too much. Vreau să evadez, nu să schimb doar prefixul telefonic. Noroc de aceste calorifere magnifice, care mi-au mai furat gândurile de la made in USSR.

Gata cu voi.Revin la cartea mea. Nici nu vă spun cum se numeşte şi despre ce e. Pentru că e minunată.Când o termin, v-o recomand. O săptămână bună.

 

17 January 2012
De-ale mele

Eu şi legumele.Punkt.

Nu-mi place să scriu. Decât pe blog. Pentru că scrisul pe blog nu este nici obligaţie, nici deadline şi nici angajament.

E tare greu să scrii. E tare greu să scrii interesasnt. Dar e şi mai interesant să scrii greu. Mi se pare mai uşor să scot un nou proiect la tv, decât să fac o revistă pe care să o citească toată lumea.

Îmi place însă să-mi văd pozele prin reviste. Pentru că eu apar prea puţin prin reviste şi nu mi se pare normal. De aceea am acceptat să scriu un articol pentru Punkt. Citiţi  AICI.În schimbul apariţiei pozei mele, în format mare, frumos, am scris un articol tak- sebe. Principalu e că sunt eu acolo. Eu, în studiou, la emisiune. Ca să nu mai rămână un om viu pe pământ care să nu ştie cine sunt eu şi unde lucrez. Apropo, în afară de articolul meu tak-sebe, în ediţia aceasta, ca de obicei, sunt o grămadă de chestii interesante de citit. Şi poze…una cu mine…

 

9 January 2012
De-ale mele

Pentru 1 lună de mândrie, mulţumim!

Ieri traversam PMAN  şi am văzut o scenă de film. Doar fumul lipsea. O maşină răsturnată, cioburi de prabriz, poliţie şi aşa o tristeţe, de credeai că-i începutul sfârşitului. Poate pentru cineva care traversa ieri Ştefan cel Mare cu 120 la oră chiar a fost sfârşitul lumii, mie nu mi s-a părut nici măcar curios ca să filmez pe Iphone, ca să le dau colegilor de la ştiri. Nu era nici o cameră acolo şi nici o televiziune. M-am gândit că poate scăpăm de-un accident azi la ştiri. Dar n-a fost să fie. S-au găsit curioşi să filmeze şi să posteze. Preiau ca să ilustrez:

Din păcate, nu există nici o legătură între numărul de ştiri cu accidente, difuzate zilnic la ştiri şi numărul accidentelor. Deşi, mâ gândesc, la câtă oroare difuzează buletinele de pe şoselele ţării, unii urcând la volan…ar fi putut să fie ceva mai smeriţi.Altfel, la ce bun aceste doze de adrenalină transmise prin ecranul azuriu în fiecare seară?  Nu-i pe asta. Oameni să fim.  Pe lângă scena groaznică pe care am urmărit-o, am observat că PMAN arăta sinistru.

Nici bradul nu mai lumina, nici ghirlandele….Vorba cântecului: празники прошли нас застали будни….Mi-am imaginat că ne aşteaptă încă cel puţin 3 luni de un oraş gri, urât şi şters şi am înţeles că trebuie să-i spunem neapărat lui D. Chirtoacă un Mulţumesc pentru că a colorat Chişinăul de sărbători. Nu pentru că i-a păsat de oftatul nostru cronic din anii precendenţi. Ci pentru pentru 1 lună de mândrie, demult uitată, pe care au trăit-o chişinăuienii de Crăciun. Mândrie pentru că facem parte dintr-un oraş care sărbătoreşte.

De-acord, la pomul Chişinăului am mai putut umbla cu toţii. Sau mai bine nu trebuie. Că dacă ne apucam cu toţii, precis că se găsea vreun Ion Corcodel care punea vreo bucată de dibond sau stea din termopan în vârf. Personal, protestez împotriva brazilor naturali. Şi împotrivă iluminării holerice de care a avut parte pomul din centru în acest an. Aici îi felicit pe cei de la Orange pentru cochetul brad din faţa Teatrului de Operă care nu pare să-l fi făcut pe primarul nostru să să simtă cu nasul şters.

În rest, decoraţiunile de sărbători în centru au existat. Şi asta deja e bine. Păcat că se terminau fix unde începea zona altor sectoare.  Ştiu că-s scumpe, ştiu că niciodată nu avem bani ca să trăim mai frumos. Şi mai ştiu că există priorităţi pentru un oraş-capitală. Una dintre aceste priorităţi este imaginea lui sau aşa numitul marketing. Cred că în Primăria Chişinăului nu există un departament marketing sau dacă există, acesta este condus de vreo mătuşă de 62 de ani pe care nu o pot concedia din lipsă de dovezi precum că nu şi-ar îndeplini calitativ obligaţiunile de serviciu.

În fine, de data aceasta, comparativ cu anii precedenţi, am un semi oftat. Pentru că nu a fost chiar atât de râu. A fost şi mai rău în alţi ani. Dar se poate şi mai bine. Mult mai bine. Mai ales la capitolul iluminare a PMAN -lui care, fiind înconjurat de atâtea ghirlande, se afla în beznă toate sărbătorile. De aceea, atât colibele cu izvar cât şi trenuleţele pentru copii arătau jalnic. Pentru că iluminarea bună face dintr-o babă fată mare,  d-apoi dintr-o Piaţă a Marii Adunări Naţionale….

9 January 2012