Monthly Archives

May 2012

De-ale mele

Mai, bun

Сea mai frumoasă lună din viaţa Chişinăului e pe sfârşite. Nu e cea mai frumoasă  doar pentru că e primăvară şi e luna mai. Ci pentru că mai frumoasă ca luna mai nu e nici o lună mai frumoasă în Chişinău. Până aici totul e clar, nu-i aşa?

Cea mai frumoasă, dar şi cea mai plină. Cred că pentru prima dată de când iubesc această lună a primăverii, am trăit un mai atât de activ. Şi pentru că acest lucru nu are cum să nu bucure, aş vrea să trec în revistă evenimentele care au dat şi mai multă culoare Chişinăului în maiul lui 2012.

Pe 18 mai la Chişinău a avut loc premiera mondială a filmului “Tenis cu moldovenii”. Unii mi-au spus  că filmul e mai bun decât s-au aşteptat. Eu cred că este exact atât de bun, pe cât m-am aşteptat. Vreţi o porţie sănătoasă de haz de necaz despre moldoveni?Mergeţi la Gaudeamus! Filmul încă mai rulează. Hai să recunoaştem! Nu mai există pe globul pâmântesc un străin care să-şi omoare timpul, cu atâta zel, de dragul moldovenilor, aşa cum a făcut-o Tony Hawks. Sau poate inspirația lui Tony chiar a ajuns la fundul butoiul și numai moldovenii i-au putut fi o bună muză. Măcar şi pentru asta îi mulţumesc.

Pe 20 mai ni s-a amintit că trebuie să fim mai buni. Asta le reuşeşte de mai bine de 2 ani celor care au instituit tradiţia Yardsale la Chişinău. Mulţumesc băieţi pentru faptul că nu aţi stricat o idee atât de grozavă, implementând-o cu succes şi fâcând-o să reziste la Chişinău. Moldovenilor mai rar le reuşeşte preluarea cu succes a ideilor străine bune. Mai toţi caută să se evidenţieze prin improvizaţii stângace, nu ca la toţi. Eu am reuşit să fericesc câteva cuconiţe, care s-au ales cu rochii de-ale mele, la un preţ amuzant de mic pentru starea în care se aflau. Nu fetele, ci rochiile.Următorul Yardsale va fi prin iunie. Mă tot întreabă lumea cum să ajungă şi ei să vândă câte ceva?E foarte simplu. Căutaţi-o pe Eugenia Boldescu pe fb.Ea le ştie pe toate.

Mergem mai departe.Sacha Baron Cohen,tot el Ali G, tot el Borat, tot el Bruno, revine pe ecrane într-un nou rol. Filmul se numeşte Dictator. Eroul principal continuă să testeze în fiecare dintre noi limitele penibilului şi celui mai negru umor. În sala de cinema se poate râde în hohote, pentru că veţi număra maxim 10 telespectatori. Dar şi ei vor râde cu poftă. Filmul e simpatic.

Pe 24 mai, Karizma a susţinut primul său concert solo. Orice s-ar zice, mie Karizma mi-e dragă. Pentru că dintr-un pui de copchil de bani gata, a crescut o interpretă şi o femeie foarte tare. Karizma munceşte mult asupra calităţilor sale şi ele cu timpul devin tot mai bune. Karizma are gust la lucruri frumoase. Iar această fotografie, prin care le aduce un mic omagiu compozitorilor care scriu pentru ea muzică şi graţie cărora are un repertoriu de un concert solo, este încă o dovadă în plus că fata are idei frumoase. La concert nu am fost, am avut emisie. Dar am auzit numai lucruri frumoase despre spectacol.

Pe 25, vineri, s-au bătut cap în cap 3 evenimente. Eu am apucat doar 2 dintre ele. Spre marea mea uimire, după 10 ani în care nu au mai păşit în Moldova, Vunk – una dintre trupele mele favorite din România, au venit la Chişinău să cânte la aniversarea de 65 ani a echipei Zimbru. Cum? Nici tu nu ai ştiut despre asta? Păi se pare că în afară de cei 400 de oameni care au venit la stadionul Zimbru, nimeni nu a auzit de această aniversare. Au mai cântat Zdob şi Zdub, Natalie Toma, Gândul Mâţei – dar ce folos? Nota 2 celor datorită cărora aniversarea Zimbrului s-a transformat într-o mare ruşine. Eşecul evenimentului ne demonstrează din nou că şchiopătăm rău de tot la capitolul marketing şi PR. Eu de Vunk oricum m-am bucurat. Un LIKE sincer pentru toată trupa şi pentru simpleţea şi omenia pe care au păstrat-o de-a lungul anilor. La emisiune, la Sare şi Piper, băieţii mi-au spus că sunt liberi seara şi că ar fi gata să cânte în vreun club din Chişinău dacă s-ar ivi ocazia. M-am gândit atunci că nu ar fi chiar atât de complicat să repet experienţă unui mare DJ, probabil Tiesto, dacă îmi amintesc bine, care a reuşit în 2 timpi şi 3 mişcari să adune prin twitter o sală întreagă de fani. Ceva însă m-a oprit să-mi asum această îniţiativă. M-a speriat probabil ideea că aş putea trăi o decepţie visavis de capacităţile mele de organizare la viteză a unui eveniment. Acum regeret că nu am avut suficient curaj. Mai ales după ce am aflat câtă lume a fost pe stadion la concert.

La Vunk nu am fost, dar în schimb am aplaudat în picioare la deschiderea festivalului BITEI. Spectacolul coreenilor Taegeuk a fost un start excepţional pentru a 10 ediţie a acestui festival. Mergeţi la teatru, oameni buni! Este o şansă unică de a consuma cultura altor ţări, fără a merge neapărat în aceste țări.Mai puteţi prinde câteva spectacole minunate. Despre ele aflaţi chiar pe www.tei.md. Miercuri şi joi îl puteţi vedea pe Viktiuk. Iar în ultima zi a festivalului nu rataţi spectacolul “Iosif şi Amanta sa”  după piesa lui Val Butnaru, în regia lui Petru Vutcarău.

Tot vineri seara am reuşit la concertul Carla’s Dream. Despre asta am povestit destul.


Pe 26 mai, sâmbătă, a fost o adevărată bătălie pentru public.Pentru că  evenimente au fost multe. Unii au asistat întâmplător la un festival de capoeira.

Sâmbătă seara, pe 26 mai, lumea bună s-a înghesuit la BITEI ca să-i vadă pe Tiger Lillies. Daţi un search pe youtube ca să vedeţi ce aţi ratat.  Tot în această seară fetele mele au fost cu buneii la spectacolul Art Studio Repede. Un ansamblu de dans mixat cu acrobaţii, botezat, n-o să vă vină să credeţi, în cinstea….sponsorului, dlui Repede. Ai mei au rămas încîntaţi de show.

Duminică s-a încheiat festivalul Tandem. Un eveniment binevenit atât pentru artiştii locali cât şi pentru consumatorii de artă modernă din Moldova. E un schimb cultural între artiştii din foarte multe ţări. Sper într-un viitor, poate nu foarte îndepărtat, să vedem şi noi roadele acestui schimb cultural. Să ne convingem că există şi la noi în ţară artişti moderni, care se pot exprima şi prin alte forme decât cântând la nunţi şi decorând recepţii. Visez să avem oameni inspiraţi, care să creeze artă stradală, graffiti şi tot felul de manifestări de talent, care mai de care mai ciudate şi neaşteptate. Deocamdată ne putem bucura pentru 3 moldovence din satul Palanca. Acestea au colaborat timp de 1 an cu designeri vestimentari din Germania. În urma acestei colaborări s-a născut o colecţie de haine ce poartă amprenta ornamentelor noastre tradiţionale. Colecţia va fi prezentată la săptămâna modei din Berlin. Iar moldovencele noastre au fost invitate să meargă într-o vizită la Berlin. Frumos?

Nici duminica nu a fost mai liniştită. Eu, cel puţin, a trebuit să aleg între prezentarea de modă a colecţiei Hai Moldova! realizată în baza deşeurilor, adică un Eco Fashion Show şi Future Shorts, a 2-a ediţie a festivalului de scurt metraje. Imagini de la Eco Fashion Show am urmărit doar în reportajele de la tv. Şi recunosc, am fost plăcut suprinsă să văd lucrările prezentate. Unele detalii precum cravata din carton sau ţinuta din ţolul bunicii au fost fascinante. Păcat că nu avem un muzeu în care să le expunem. Aşa se şi pierd aceste creaţii din deşeuri, fără ca să le  vadă mai multă lume.

Eu însă am mers la Future Shorts. Şi am văzut 7 scurt metraje despre dragoste. Sunt sigură, la fel ca şi oamenii de ştiinţă de la OMS, care au introdus-o în registrul maladiilor, ba chiar i-au dat şi un cod: Dragostea este o boală. Urăsc efectele nocive ale acesteia. Dar e minunat atunci când ţi se dă şansa să iubeşti şi să fii iubit. Aş da orice să pot schimba toate bolile pe una singură. Mai ales că dragostea se tratează în 4 ani. Nu rataţi următoarea ediţie Future Shorts. Organizatorii o promit în vreo 3 luni.

Deci a fost un mai, bun. 12 evenimente , 12 emoţii pozitive într-o singură lună. Deci se poate.

A 13 emoţie au trăit-o cei care s-au uitat la Eurovision. Pentru mine a fost deja cam mult. Aşa că eu, cu mult succes, am tras un pui de somn  în timp ce Pasha la Baku îşi forţa corzile pentru Moldova.

 

 

De-ale mele

Carla’s Dream. Cît în Moldova rezistă un mister?

Am venit la primul concert Carla’s Dream mânată de întrebarea: o va da sau nu în bară băiatul ăsta cu anonimatul său? Pentru că aveam un feeling că asta se va întîmpla. Că această simpatică idee cu identitatea sa enigmatică va fi bulită, în lipsa unei strategii de lungă durată și foarte bine pusă la punct. Nu te poți juca cu propria identitate. Adică te poți juca, dacă știi care este finalitatea. Dacă ai regizat nu doar un intro, ci și un final cu un follow up. Știu că toate aceste cuvinte sună destul de enervant, dar mai pe limba noastră asta ar însemna o singură întrebare: Și mai departe ce? Cînd identitatea ta secretizată devine cel mai important punct de atracție, cel mai important motiv pentru care lumea întreabă de tine – ai dat-o în bară. Odată desecretizat, călăii tăi- publicul, nu te vor cruța. Asta e legea secretului, surprizei. Și odată ce a fost încălcată legea, obiectul acesteia dispare.

În cazul unei campanii de promovare a unei companii de telefonie mobilă cum a fost cea a lui Moldcell mulți ani în urmă: ВЫ НАС ЖДАЛИ? МЫ ПРИШЛИ? și un cerb pe toate panourile din oraș – e clar că era vorba despre un elementar teaser, în care elementul curiozității a fost folosit pentru a lansa un produs nou.

Dar în cazul cînd anonimatul e folosit pentru a lansa un artist anonim, ce urmează? Mai ales în Moldova – țara cumetrilor și nanașilor, unde nu ai cum să păstrezi prea mult timp un secret. Care e destinul acestui anonimat, dar mai ales care este planul A, B și C în caz de ieșire din anonimat, de bună voie sau silit de massmedia?

Atunci cînd am aflat cine se ascunde în spatele acestui produs pe nume Carla’s Dreams, nu am fost cîtuși de puțin dezamăgită, sau poate foarte puțin. Așa e cînd se spulberă o taină. Există un DAR. Anonimul nu vinde doar mister. Are o super voce cum nimeni nu o are, dacă mai și compune singur-atunci și un talent mare, un stil muzical binevenit pentru scena moldovenească, care trebuie definit și respectat. Are fani înrăiți, foarte receptivi, gata să-l venereze și să-l apere de orice rele. Dar cel mai important, Carla’s Dream are emoții, adevărate. Poate să-i tremure vocea, poate să uite și textele pieselor, motiv pentru care a ieșit cu un teanc de versuri în scenă și poate să nu mimeze tremuriciul pe care îl avea cînd încheia fiecare piesă cîntată.

Într-un cuvînt, concertul a fost: bun. Și fanii au fost buni și au plecat acasă cu senzația că au făcut parte dintr-o conspirație: aceea de a face să nu conteze cine e Carla’s Dream în realitate. Primul și unicul proiect muzical anonim din Moldvova a fost lansat. Și deocamdată nu a dat-o în bară. Deci, mult succes și felicitări. Cred că într-o lună massmedia va ucide acest mister și atunci ce urmează?

De-ale mele

Run Pasha, Run!

O semifinală Eurovision care a inundat facebook-ul local cu emoţii pozitive. Asta bucură. Înseamnă că emoţiile normale, simple, fireşti, banale, chiar dacă nu se mai regăsesc în multitudinea de probleme politice, economice şi sociale, nu au fost uitate. Iar prezenţa lui Pasha la Baku poate fi măcar la fel de interesantă ca spamingul cu scrisori electorale a pseudobinevoitorilor acestui popor.Tricolorul lui Pasha m-a înaripat. El trebuie scos şi fâlfâit cât mai des. Pentru că avem cu ce fâlfâi.Avem 3 culori şi o stemă. Şi băieţi, nu e nici un simbol în poziţionarea Moldovei lângă România pe ecran. E o simplă coincidenţă. Chiar oamenii din scenă au explicat pt romanticii de la noi: plicurile se deschid aleatoriu.Minuni se întâmplă, de Paşti şi Crăciun.

N-am văzut decât recapitularea de 2 ori a tuturor concurenţilor. Iar printre ei au fost trecute în revistră  şi ţările care intră în competiţie fără concurs. Aşa au ei acolo nişte reguli descriminatorii:) pentru Franţa, Italia, Germania, Spania şi MB. Cică cine-i cu banul, ăla intră în competiţie şi-aşa. Cu ocazia asta l-am văzut pentru prima dată pe Roman. Nu-i suficient că eşti frumuşel, tinerel şi talentat, dar mai şi intri şi fără concurs la Eurovision. Asta-i viaţă? Să le ai pe toate şi să fii şi aşa de frumuşel? Nu, eu cred în puterea greutăţilor.

De-ale mele

We Need to Talk About Kevin

Azi m-am uitat la un film cu Tilda Swinton. Pentru că îmi place în primul rând de Tilda. Aşa cum îmi place de orice femeie cu o frumusețe-nefrumusețe. Una care nu are nici cea mai mică legătură cu ceea ce vor bărbaţii să vadă ca să-şi conecteze instinctele. Frumuseţea ei nu trebuie neapărat dusă la coafor, zugrăvită cu makeup sau poleită cu ojă. Cu frumuseţea ei nu e de dus la clubul Drive. E o frumuseţe….prea inteligentă, shto li. Ştiu, că bărbaţii care citesc acum aceste rânduri, îşi vor porni butonul misogin spunând: că eu nu pricep nici o s…ă în ceea ce le place bărbaţilor.

O fi….Eu chiar nu pricep nimic în ce le place bărbaților, pentru că am priceput cam multe.

Filmul este bun. Bun, dar groaznic. Despre sacrificii stupide, despre muşamalizarea problemelor de dragul impresiilor false, despre obligaţiile conjugale şi despre limita între sacrificii şi armonie personală. Îl recomand, în special, părinţilor. We Need to Talk About Kevin (2011)

CĂLĂTORII

FOTOREPORTAJ 4: KEUKENHOF

Încă un reportaj foto,şi ultimul din Olanda, din maiul ăsta. Pozele vin de pe meleagurile unde încă buzunarul nu e suficient de plin şi probabil nici  timpul n-a venit să pot trăi în fiecare zi. Dar va veni şi ziua în care voi putea lua maşina ca să ajung în 30 de minute în aceasta grădină unică. Unică este ea pentru  multitudinea detaliilor adunate în acelaşi loc. Keukenhof este deschis pentru public doar 2 luni pe an. În sezonul lalelelor. Un teritoriu imens se transformă într-o paradă de culori, într-o expresie a tot ce poate omul crea mai frumos. Nu e vorba doar despre 7000000 de bulbi de flori de toate soiurile şi culorile, pe care le veţi găsi înflorite. Keukenhof este întruchiparea  apogeului la care poate ajunge imaginaţia umană, jucându-se cu florile şi culorie. Gustul pentru frumos ca şi pentru mizerie, este uşor transmisibil. Găsiţi-vă timp, şi mergeţi măcar o dată în viaţă aici. Pentru 15 euro veţi trăi o experienţă unică, chiar dacă în general, florile nu vă trezesc emoţii prea mari..

Am prins cea mai proastă vreme posibilă. Vânt puternic, ploaie şi frig. Nu se prea vede, nu-i aşa? De astăzi,  20 mai, Keukenhoh şi-a închis porţile pentru pubic. Şi raiul florilor are program. Următorul spectacol este la anul.

De-ale mele

FOTOREPORTAJ 3: COPIII LOR

Copiii lor îs fix ca ai noștri. Frumoși, zglobii, talentați, florile vieții, ce să mai zic. Doar că ei au minim 3-4 copii în familie, mai toţi sunt blonzi şi cârlionţaţi. Taţii lor îşi dădăcesc copiii mai ceva decât mamele. Copii lor nu umblă încoştoşmonaţi cu 3 rânduri de haine, ca să nu răcească, ca ai noştri, ci mai cu seamă foarte subţirel îmbrăcaţi, cu pletele în vânt, chiar şi pe cel mai mare ger. Şi încă ceva. Adulţii îşi pregătesc odraslele de mici să fie descurcăreţi. Să nu se fâsticească – vorba noastră, să intre in vorbă cu străinii, să fie cât mai sociabili, să se manifeste cât mai creativ. Mai pe scurt, cresc copii normali. Pe picior egal cu maturii, şi la port şi la crez.

Olandezii sunt un popor de comercianţi, cu tradiţii negustoreşti seculare. De Ziua Reginei aceştia le oferă şi copiilor posibilitatea să câştige un ban, dar şi să prindă secretele tratativelor şi negoţului. În primul rând, pe 30 aprilie în fiecare an,Vondel Park se transformă într-o piaţă imensă de jucării, haine şi talente, în care maturii se odihnesc, iar copiii vând, negociază şi se laudă cu toate cele învăţate la lecţiile de dans şi muzică.În Vondel Park îi veţi cunoaşte pe cei mai mici comercianţi olandezi.

Acest băieţel a fost învăţat de părinţi să se descurce în orice situaţie. De Ziua Reginei, ştiind că toţi semenii săi vor câştiga bani, şi-a pus şi el un carton pe gât cu un mesaj cel puţin amuzant: Răspund cu Da sau NU la 3 întrebări legate de viiotrul acelei persoane care îmi va plăti 25 cenţi.

Alţii, mai maturi, vor deschide garajul lui tata şi vor organiza un concert cu trupa.

Mai pe scurt, iubiţi-vă copiii, faceţi cât mai mulţi copii şi încurajaţi-i să fie independenţi şi descurcăreţi.

 

 

 

De-ale mele

Vreau să-ți fac cunoștință cu prietenul meu…

– Salut. Ce mai faci? Vreau să-ți fac cunoștință cu prietenul meu?
– Prietenul tău?
– Da, Nata. Iubitul meu.
– Iubitul tău?
– Da.Sunt gay.
– Eşti gay. Nu pot să cred.Asta-i bună.
– Dar te rog să nu spui lui…..

Reacţia mea iniţială a fost destul de infantilă. Totuşi nu în fiecari zi un om apropiat îţi recunoaşte că este gay.Mai întîi am zâmbit. Adică m-a amuzat spiritul meu de observaţie adormit, care niciodată nu a remarcat vreo manifestare ieşită din comun, în comportamentul acestui om. Un bărbat în toată firea, pe care femeile nu-l excită, dar asta nu se afişa nicăieri şi niciodată.

Mai târziu am simţit un sentiment de recunoştinţă pentru acest om şi pentru faptul că a văzut în mine un confident. Pentru că mi-a încredinţat secretul său intim.După atâta timp în care ne cunoaştem a hotărât să-mi spună ce ascunde. De ce ascunde, de ce  a hotărât să aibă încredere în mine? Cu toţii avem nevoie să fim noi înşine. Să fim cât mai apropae de ceea cu ce ne-a înzestrat mama natură. Avea nevoie să nu mai pretindă că este altcineva decât este în realitate.

M-am simţit chiar mai aproape de el, graţie acestei confesiuni pe care a făcut-o fără frica de a fi condamnat de mine. Oricum îi este frică să fie condamnat de alţii. M-a rugat foarte mult să nu spun despre asta unui alt om, un prieten comun. Pentru că acela nu l-ar înţelege şi l-ar renega. Şi pentru că nu vrea pe nimeni să dezamăgească. Dezamăgească…opriţi-vă aici un pic. Imaginaţi-vă că printre noi trăiesc oameni cărora atitudinea noastră le dictează un complex de inferioritate, un sentiment de ruşine pentru ceea ce sunt ei. Cine suntem noi să ne permitem această dojeneală morală? Ne asumăm dreptul de a condamna homosexualitatea, ca şi cum am condamna că afară e iarna, e ger aprig şi nouă asta nu ne place. Dar gerul nu devine mai bând din cauza asta. Şi nici oamenii cu orientare sexuală netradiţională nu devin mai puţini din cauza că nu-i acceptăm.

Precum bine ştiţi, în Uniunea Sovietică sex nu a existat. Apoi am descoperit cu toţii că el exista, doar că nimeni nu vroia să-l recunoască drept ceva frumos şi absolut necesar pentru fiecare om. Apoi a venit dezlegarea la sex, iar oamenii, sălbatici fiind după atâta abstinenţă informaţională, au început să transmită unii altora boli şi infecţii, pentru că prezervativul cică fură din plăcere. Apoi prin intermediul artei şi culturii a început tot mai frecvent să fie rostit cuvântul gay.

Personal, am auzit prima dată cuvântul gay, prin 1991, când aveam 12 ani, fiind fana lui Freddy Mercury, atunci când acesta a murit. Şi când toată lumea zicea că a murit de SIDA, din cauza că era gay. Apoi tot mai mulţi artişti-gay au început să se regăsească printre preferinţele mele muzicale.  Apoi am început să călătoresc şi să văd diverse culturi şi societăţi. Am ajuns prin SUA, în Massachusettes. Acolo am aflat cum un stat, din cele 50 ale Americii, poate să decidă, dacă vrea,  legalizarea căsătoriilor între găy, fără ca să ţină cont de faptul că în alte state din aceeași țară aceste căsătorii nu pot avea loc. Apoi am fost în Olanda şi am văzut familii puternice, cu mulţi copii, şi cele mai vesele petreceri de gay în preajma acelor copii, apoi am fost în Canada şi din nou am remarcat o convieţuire paşnică şi armonioasă în aceeşi societate a gaylor cu heterosexualii.

Aşadar toleranţa faţă de orientările sexuale, diferite decât a mea, este o calitate care în mod firesc s-a cultivat în mine de-a lungul timpului. Sunt un copil norocos, am crescut alături de părinţi care niciodată nu au manifestat intoleranţă faţă de orice fel de diferenţe de ordin etnic, rasial, de vârstă sau sex. Mai mult, părinţii mei sunt atât de normali, încât acum, văzând la tv promotori ai homofobiei,  realizează cât gunoi există în capul feţelor bisericeşti şi schimbă postul.

De aceea, predicile lipsite de orice sens şi raţionament ale părintelui Văluţă, de rând cu promisiunile de răzbunare bisericească ale tuturor businesmanilor bisericeşti de la noi, mi se par întruchiparea stagnării şi nimicniciei, băgate cu multă iscusinţă în sufletele disperate de atâta sărăcie şi dezordine ale moldovenilor. Nu de aici ni se trag necazurile.

Mi se pare îngrozitor să trăieşti într-o societate ortodoxă, în care zilnic cineva se spânzură de dor de mamă, sau se omoară pentru bani, sau violează copii, dar care nu tolearează şi nu acceptă fenomene inofensive, fireşti, atât de intime, dar atât de esenţiale pentru fiecare om. Cred că sexualitatea şi sexul în viaţa noastră pot fi o mare binecuvântare, dar şi o sursă de continuă suferinţă. Depinde de societate, de anturaj, de necesităţile şi mai ales experienţele la care este supus omul în viaţa sa intimă.

Noi avem nevoie de aprobarea celor din jur, avem nevoie de confidenţe, avem nevoie să ne armonizăm cu lumea dură în care trăim. Suntem animale sociale.Neacceptând un fenomen care există de când e lumea şi pâmântul şi care nu se transmite prin propagandă, necăjim oamenii din jur şi îi băgăm în cuşti. De ce? Pentru că ei nu sunt ca noi.

Dragul meu prieten. Sper că mesajul meu nu te va întrista. Pentru că nu ţi-am dezvăluit identitatea. Îţi mulţumesc că mi te-ai deschis. Acum aş vrea să-ţi fiu şi mai aproape.

P.S. Reprezentanţii diasporei moldoveneşti din străinătate au cerut autorităţilor din Moldova să voteze cât mai urgent legea antidiscriminare. Biserica noastră şi acolo vede laba homosexuală atotcotropitoare, susţinând că i-a verificat pe cei din diasporă şi că şi acei reprezentanți sunt gay. Iată şi răspunsul nostru.