De-ale mele

Run Pasha, Run!

O semifinală Eurovision care a inundat facebook-ul local cu emoţii pozitive. Asta bucură. Înseamnă că emoţiile normale, simple, fireşti, banale, chiar dacă nu se mai regăsesc în multitudinea de probleme politice, economice şi sociale, nu au fost uitate. Iar prezenţa lui Pasha la Baku poate fi măcar la fel de interesantă ca spamingul cu scrisori electorale a pseudobinevoitorilor acestui popor.Tricolorul lui Pasha m-a înaripat. El trebuie scos şi fâlfâit cât mai des. Pentru că avem cu ce fâlfâi.Avem 3 culori şi o stemă. Şi băieţi, nu e nici un simbol în poziţionarea Moldovei lângă România pe ecran. E o simplă coincidenţă. Chiar oamenii din scenă au explicat pt romanticii de la noi: plicurile se deschid aleatoriu.Minuni se întâmplă, de Paşti şi Crăciun.

N-am văzut decât recapitularea de 2 ori a tuturor concurenţilor. Iar printre ei au fost trecute în revistră  şi ţările care intră în competiţie fără concurs. Aşa au ei acolo nişte reguli descriminatorii:) pentru Franţa, Italia, Germania, Spania şi MB. Cică cine-i cu banul, ăla intră în competiţie şi-aşa. Cu ocazia asta l-am văzut pentru prima dată pe Roman. Nu-i suficient că eşti frumuşel, tinerel şi talentat, dar mai şi intri şi fără concurs la Eurovision. Asta-i viaţă? Să le ai pe toate şi să fii şi aşa de frumuşel? Nu, eu cred în puterea greutăţilor.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply Urtep 23 mai 2012 at 09:57

    Presupun ca conducatorii RM acum se roaga ca Pasha cumva sa nu cistige 🙂
    S-a prezentat binisor, discutabila doar vestimentatia lui, bine macar ca nu-i bred-ul ala de la preselectie.

  • Reply nicole 23 mai 2012 at 14:05

    Nata sa stii ca Roman o muncit mult pina o ajuns la Eurovision nu l-o lasat Stefan Raab asa cu una cu doua fara critica si una si altele …..da el so tinut bine la orice treapta caci leo avut destule la TV -ul german ..dar stii ce m-o bucurat mult anul asta ca nemti iau vorbit mult despre ai nostri si asa cum tu l-ai laudat pe Roman ca e frumusel asa au zis ei de Pasa nostru uite asa…..si stii cum zic nemtii egal cum si ce e Pasa nostru si gata frumusel cinta si el nostruuuu

  • Reply Medeea 23 mai 2012 at 23:06

    Ma bucur si ma emotionez mult. Cinta divin si mai si dragalas, dar indata imi apare un pic de tristete, o tristete nationala de neapreciere, caci la noi ca sa se dovedeasca ca baiatul are talent trebuie sa fie mai intii apreciat de straini si apoi belim ochii si noi. Cum ramine cu multimea de copii talentati din tara care inca nu a fost descoperita de straini?

  • Reply alessia 23 mai 2012 at 23:42

    ziceai ca o consideri pe tilda swinton frumoasa, si mai ales pt ca nu intra in tiparale atat de apreciate de genul masculin. se pare insa ca in privinta barbatilor, ai exact aceleasi gusturi care le pun pe femei intr-o mare oala. bine punctat, tinerel si frumusel.

    • Reply nataalbot 24 mai 2012 at 06:40

      Am si eu neajunsuri, cine nu le are? Oricum preferatul meu este un urit-frumos vincent cassel

  • Reply lara croft 26 mai 2012 at 23:42

    http://www.youtube.com/watch?v=dlR36RUa3kk
    Mie imi par amuzanti. Apreciez tinerii care au timp, curaj si initiativa !!! Trebuie de promovat 😉

  • Leave a Reply