De-ale mele

Cea mai curajoasă dintre pământeni

Astăzi nu-mi pot găsi locul. Am o tahicardie continuă. La 4 și ceva dimineața a sunat telefonul. M-a sunat Denis și mi-a zis că Natalia e de 3 zile în comă și că ar fi bine să fiu la curent, că s-ar putea să nu o mai văd in viață. După aceea nu am mai închis un ochi. Peste câteva ore Natalia s-a stins. Cea mai curajoasă dintre pământeni, după 12 ani de cancer, după zeci de operații suportate, era gata să mai suporte încă tot atâta doar pentru a-și vedea băiatul mare. Natalia nu a fost doar o luptătoare pentru viața ei și a copilului pe care a reușit să-l aducă pe lume, în pofida bolii. Natalia a fost și va fi un exemplu de cum trebuie să te scoli, de fiecare dată când viața te îngenunchează și să mergi mai departe, în pofida unei lumi înconjurătoare foarte sceptice.
Optimism neînfricat, odihnește-te în pace.

Acest reportaj a ajutat-o pe Natalia să-și prelungească zilele petrecute alături de soțul și băiatul său Ionuț. Reportajul a fost făcut acum 1 an și jumătate. De atunci, l-am botezat pe cel mai visat dintre copii, dar pe Natalia, din păcate nu voi putea să o mai văd. Sunt prea departe. O parte din mine plânge din cauza aripilor sale frânte, o altă parte din mine se bucură că acest spirit luptător a scăpăt de chinuri și își va proteja oamenii dragi cu și mai multă ardoare, de acolo de sus.

Comentarii

Previous Post Next Post

8 Comments

  • Reply diana 9 July 2012 at 21:48

    Dureros. Curajos. Optimist. Caz similar pot aduce situatia de boala a unei doamne, care sufera de cancer in 3 parti ale corpului: unul la creier, unul la coloana vertebrala si altul la plamini. E o ruda indepartata care ,,a fost pe picioare” pina la botezul nepoatei, apoi, fiind internata in spital, a fost diagnosticata de cancer. S-a adresat la medic cind acuza deja paralizie in membrul superior si inferior sting. A fost totdeauna si continua sa fie curajoasa, puternica si luptatoare. E profesoara, e om care stie bine sa demonstreze omenia, e optimista stiind de diagnostic, e sotie si mama de exemplu. Acum e la sedinte de chimioterapie, sperind ca totul va fi bine.
    Noi, cei sanatosi, zilnic trebuie sa multumim Domnului ca sintem bine, cu miini si picoare, ca putem sa ne satisfacem singuri nevoile, fara a chinui pe cineva si pe noi insine. Multumesc lui Dumnezeu inca o data.

  • Reply Marina 9 July 2012 at 23:45

    Imi plinge sufletul cind o ascult cu cit curaj a trecut prin atitea incercari…Foarte dureros. Primiti condoleantele mele…

  • Reply maria 10 July 2012 at 00:56

    Dumnezeu sa o odihneasca in liniste si pace!

  • Reply Tatiana 10 July 2012 at 02:04

    MOR IN CHINURI GROZNICE SI CU ADEVARAT E SI MAI TRIST CA SUNT TRATATI DEFAPT SPUS STAU IN CELE 4 PERETI IN SPITALELE DIN CHISINAU SI ISI ASTEAPTA ZILILE CIND VOR PLECA “acasa”…
    …in afara de faptul ca niste indivizi se imbogatesc si isi hranesc ego-urile pe socoteala oamenilor de rand si mai ales a planetei, mai mult de atat NU FAC NIMIC AUTORITATILE din spitalel ONCOlogice.

    p.s ”moartea ascunde,dar nu desparte” cei care ne sunt dragi noua sunt cu Domnul,iar daca noi stam aproape de EL,nu putem fi departe de Ei.

  • Reply Carolina 10 July 2012 at 11:32

    O lectie de viata si curaj, multumesc Nata pentru acest reportaj, inca o data m-am convins ca trebuie sa acceptam tot ce avem si sa fim fericiti azi, ca miine nu se stie ce va fi.

  • Reply Olga 11 July 2012 at 21:32

    odihneasca-se in pace..

  • Reply nelly 14 July 2012 at 06:26

    dureros de trist. in asa cazuri ma intreb : ”de ce ?”. de ce se intampla una ca asta dupa atatea sperante si fortza…. stie cineva ?

  • Reply Victoria 16 July 2012 at 10:52

    Draga Nata, datorita tie, lupta a mers mai departe!!!

    http://www.facebook.com/pages/OPT-Moldova/201542996537035

  • Leave a Reply