De-ale mele

We eat what we are

Am remarcat că subiecte gen eucaliptul, olăritul sau gătitul la mine pe blog vă lasă tot mai reci, nu știu cum. În schimb un pumn verbal de autoapărare dat unui fost coleg, muligambia, sașa bognibov sau aberațiile unui nimeni despre cât de prost se îmbracă cutare sau cutare stârnește forfotă și zumzăială.Și pe urmă tot voi întrebați de ce se dau la tv atâtea crime și violuri. E simplu: pentru că asta îi face pe oameni să saliveze, să vibreze, să freamăte, dar mai ales să uite de telecomandă.Lumea atât de tare are nevoie să se convingă că Dumnezeu are grijă de ea și o păzește de necazuri, încât este gata să înghită carne și sânge cu tonele din durerile altora.

Numai să nu-mi spuneți că televiziunea e de vină. Sau că aia e o proastă și e interesant să vezi cât de proastă e o proastă care scrie numai prostii. E fix ca la supermarket. Se vând porcării, dar se vând și lucruri bune. Te atrage un chipsișor sau un croissant 7 days fix cum te atrage o faptă oribilă a vreunei ființe umane. Dar poți alege să nu cumperi nici de aia, nici de aia, pentru că imediat locul rămas gol după o porcărie cumpărată de tine, va fi suplinit de o nouă porcărie. Și asta înseamnă că stăpânul porcăriilor o să zică: Ia-te na! Se întreabă, deci se vinde, deci fac bani pe asta.

Vreți să spuneți cumva că știrile cu pedofilii sau presupușii criminali de la Durlești v-au făcut să decideți: nu, eu schimb postul, sunt mai presus de asta. Eu nu consum tragedia sau mizeria altora. Eu consum doar Gustav Klimt și magazinul cultural de la Euronews? Vreți să spuneți că văzând linkul spre încă un articol plin de excremente sufletești ale unei fashioniste, spuneți: nu, eu nu-mi pierd timpul cu asta? Am lucruri mai bune de făcut decăt să inhalez miasma gunoiul din capul unui nimeni.

De ce se arată atât de mult trash la știri? În primul rând pentru că el chiar există. Da, poate pe alocuri și foarte puțin se exagerează. Se dau titluri atractive sau se pun accente logice ce vând bine un trash. În cel de-al doilea și cel mai important rând: trashul aduce audiență. Mai multă decât o veste pozitivă despre nuș ce profesoară premiată de ziua ei profesională. Pentru că impresiile pozitive despre o călătorie, carte sau om nu interesează atât de mult pe cât un articol năucitor despre gusturile vestimentare ale marianei șura sau și mai grav, ale natei albot. Și în timp ce tu înghiți cu poftă ceva urăt mirositor, cineva, de cealaltă parte, își freacă palmele și-și spune: iar am rupt.

Trashul aduce audiență. Din fericire nu noi am inventat asta. Asta nici nu s-a inventat. Asta e ca ziua și noaptea, ca iarna sau vara – un fenomen firesc. Îl accepți și recunoști odată cu o calitate umană absolut necesară cum este curiozitatea. Audiența este convertită mai apoi în diverse beneficii. Pe mine însă mă derutează altceva. La fel ca și în cazul vânzătorului de chipsuri din market, toți cei care generează trash, văzând câte vizualizări au acumulat de la cei care au consumat acest trash, se scaldă în această victorie cu miros de trash și după aia o și vând la alții ca pe o dovadă clară a succesului sau popularității. Dar atât vânzătorii de trașh pe de o parte cât și cumpărătorii de cifre și vizualizări, pe de altă parte, au nevoie de o foarte importantă componentă ca să le iasă ecuația: consumatorul. Care de cele mai dese ori este nici prea selectiv, nici prea pretențios, nici prea categoric, dar foarte curios. Ca să poți învinge o curiozitate vicioasă sau neconstructvă, e nevoie de cel puțin un lucru: de valori. Și poate demnitate, și poate orgoliu, și poate mai mult respect pentru ce cosumăm.

Valorile sunt unicile care rezistă în timp. Dar și ele, valorile, ca și trashul, au nevoie de consumator ca să reziste. Consumatori care să poată spune NU și să aibă curajul de a alege, fără frica de a fi oaia neagră din turmă. Să apese pe buton ca să schimbe postul dacă nu-i pace trashul, să nu citească și nici să nu facă share la vreo diaree veninoasă despre modă și stil. Tot valorile dau curaj unui om să transforme o carte proastă într-o cutie de bomboane, să nu aplaude un artist prost, să nu încurajeze un politician prost, să nu se uite la un meci de fotbal prost, chiar dacă echipa națională mănâncă bătaie și unii cred că merită susținută. Ba nu merită deloc. Când o să joace bine atunci o să merite. Ei, pentru că pierd, oricum sunt plătiți cu bani. Iar susținerea mea trebuie să o merite printr-un joc bun. Să lăsăm romantismul pentru îndrăgostiții din primul trimestru al iubirii.

Un salut pentru cosumatorii de trash care cel puțin nu se indignează de ceea ce consumă. Un mare salut pentru cei care nici nu au ajuns să citească până la aceste ultime rânduri, alegând un film bun, o discuție cu copilul care tocmai și-a terminat temele sau cu mama pe care demult n-a întrebat-o cum se mai simte bunica.

Noi suntem fix ceea ce mâncăm. Dar mai ales noi mâncăm ceea ce suntem. Și în acest context chiar nu mă refer la mâncare. Tot timpul există posibilitatea de a apăsa pe un buton, chiar și unul imaginar – se numește IGNORE.

Comentarii

Previous Post Next Post

24 Comments

  • Reply Lili 12 October 2012 at 03:48

    eu nu privesc TV-ul, imi aleg doar stirile online care ma intereseaza si care nu sunt stresante. Am obosit de negativism.
    Am mai obosit ca nu mai poti sa iesi in strada daca nu esti o fashionista inraita asa cum sunt unele. Bine ca nu sunt o persoana publica, caci as fi facuta cu ou si cu otet. Cineva uita ca nu toti isi permit sa-si cumpere haine mega fitoase de la Benetton, care pe linga ca sunt scumpe, au o calitate foarte proasta. Ma enerveaza ca cineva critica “femeia Moldovei”, care are atitea griji – copiii, sapat, cules poama, muls vaca, serviciu in citeva schimburi, etc. etc. etc. – si vezi draga Doamne poarta cizme negre si nu stie ce-i aia dress-code; sau ca niste absolvente amarite de la tara s-au dus la Goa in rochia de la balul de absolvire. Hai sa ridem de oamenii care au atitea griji si incearca sa supravietuiasca, si fac marea greseala ca nu se imbraca a la fashionistele Chisinaului… E normal sa incalti sandale in noiembrie, dar e sub orice critica ca “femeia Moldovei” sa poarte cizme negre “demisezonce” in aprilie, cind chipurile e tare cald.
    Ma deprima sfaturile si blogurile fashion, tare ma deprima.., nu le mai citesc.
    M-am gindit si la fostul coleg… mai bine tacea!

    • Reply S 12 October 2012 at 07:55

      Deacord total, fiecare are gustul lui, gusturile sunt diferite si nu se critica! Dar si mai mult fiecare are posibilitatile lui si incearca din rasputeri sa se incadreze ca nu cumva sa nu corespunda standardelor…

  • Reply S 12 October 2012 at 07:53

    Cea mai mare problema a societatii in care traim este ca nu optam pentru alternative. nu le avem pentru ca nu le cautam, mergem cu turma, iar daca cumva te abati din turma esti critcat rau de tot si te face sa te indoiesti daca ai facut alegerea corecta. Din pacate, va trece mult timp pina se va misca un pic Moldova din loc, in sens de mentalitatea societatii. Uneori chiar vrei sa fii eucalipt in socieatatea noastra, in caz de te atinge doar sa emani miros frumos si sa nu te mai deranjeze nimeni.

    *Lucrurile sunt asa cum le primeste fiecare.

  • Reply Adryy 12 October 2012 at 09:51

    E trist…dar oamenii sint ca sugativele…..ceva negativ si oribil este absorbit mai repede.
    Eu de ceva timp deja triez stirile. Am obosit de scoopuri si buzzuri, ultima ce ma dezgustat, a fost vilva cu sinii lui Kate….wtf? Ei si, o pereche de sini goi.
    Cit de situatia din Moldova, atita rautate si invidie…..de ce valori vorbim sau visam…..se arunca ca niste hiene la informatie ieftina si de doi bani, cit de critica, nici nu mai vreau sa aduc vorba.
    Nu stiu daca pe piata media din Md apare vreun show, cum au cei de la TF1, daca poate fi interesat cineva…..ca daca nus birfe, omoruri, violuri…..zapuim pina nu gasim singe.
    Trist, trist.
    Sint deacord…sintem ceea ce mincam la propriu si la figurat.

  • Reply Viki 12 October 2012 at 10:01

    le spui dur dar e adevar zici Nata!
    Din pacate intr-o tara saraca valorile sunt nule in toate domeniile. saracia genereaza ignoranta,
    prostie , rautate , nepasare, ncultura si consum activ de trash.

  • Reply Evelina 12 October 2012 at 10:35

    chiar suntem ceea ce mincam. de aceea optez sa-mi hranesc trupul cu mincare sanatoasa, sufletul – cu carti luminoase, mintea – cu cunostinte vechi, antice si de de mult. TV a devenit de mult timp doar posibilitatea de a plinge la un fiml emotionant, sau a ride la o comedie buna.

    p.s. de ce oamenii nu au inca o reactie la teme gen eucalipt, olarit, gatit? pentru ca inca nu sunt pregatiti, sunt fricosi, gindesc ca vor iesi din tipare si vor fi ei insasi. or, asta e de neinchipuit inca…

  • Reply anonim 12 October 2012 at 11:40

    De ce nu apesi si tu pe butonul IGNORE fiindca chiar ma intrebam cind o s-o faca Nata Albot cu sare si otet pe Gabi Sofia Volociuc care a postat articolul cu o luna in urma.Sincera sa fiu si eu sunt de parerea ca nu-ti sta bine in rochia aia.

    • Reply DvT 15 October 2012 at 22:39

      da Nata n-a purtat rochia ca ‘sa-i stea bine’, a purtat ce a fost “Made in MD”, ” made in tara de rahat MD in care toti au ceva de comentat chiar si la ce fel de chiloti porti” . Nata a imbracat un local brand, cum si sotia presedintelui a imbracat un costul de anticvariat, care o face sa arate ca o directortoare de scoala de la sat…zato ‘made in MD’. ‘purtat in US of A”.

      • Reply anonim 17 October 2012 at 12:12

        Atunci putea pune si un sac in cap facut de “bunica made in Moldova” ca sa promoveze brandul autohton. Trebuie si sa-ti mai stee bine in el ca sa poti sa apreciezi valoarea hainei ceelea

  • Reply Urtep 12 October 2012 at 11:41

    The theatre is the involuntary reflex of the ideas of the crowd.
    Sarah Bernhardt

    N-am facut niciodata parte din gloata.

  • Reply Anume 12 October 2012 at 12:43

    Nata Albot, ai reflectat oare pe-ndelete la semnificaţia cuvântului “consumator”? Ce simţi când îl rosteşti? Nu-i aşa că, în contextul vremurilor actuale, care mă fac pe mine şi pe tine să ne regăsim laolaltă (indiferent dacă vrem sau nu) în aceiaşi gaşcă a contemporanilor, cuvântul “consumator” presupune că ceva intră în organism şi de acolo iese doar “trash” (termenul tău)? Eşti de acord că e un cuvânt cu semnificaţie îngustă, dar invaziv ca un parazit, un cuvânt care reduce fiinţa umană la relaţia papă-cacă-nani? Deşi deja se spune (şi pare ok!) – consumator de televiziune, electrocasnice, modă, poezie, muzică, teatru, literatură, dans, pe tine nu te zgârie pe creier? Aşa un pic? Tu doar eşti mult mai mult decât papă-cacă-nani, nu-i aşa? Bunăoară, citind o poezie, taman una romantică din primul trimestu al iubirii, s-ar putea să-ţi vină inspiraţia şi să faci o emisiune bună, care să ajute pe multă lume, deci tu produci, creezi. Nata Albot, tu nu eşti o consumatoare de poezie, nu-i aşa? Tu citeşti poezii. Tu nu eşti o consumatoare de valori, nu-i aşa? Sau totuşi eşti? Ai scris oare intenţionat: “Dar și ele, valorile, ca și trashul, au nevoie de consumator ca să reziste.” Ceva din subconştientul tău a plasat valorile şi trashul pe tabla de joc cu alba-neagra? Sau eşti diversionista subtilă care perverteşte publicul? Eşti în măsură să opui rezistenţă acestui oximoron la modă – “consumator de valori”? Sau revolta ta nu ajunge până aici?

  • Reply carpediem 12 October 2012 at 22:22

    si cum ramine cu ‘suntem ceea ce mincam’? pare a fi un cerc vicios 😉

  • Reply wika 13 October 2012 at 11:57

    “o veste pozitivă despre nuș ce profesoară premiată de ziua ei profesională.” – Lucia Argint e aceea nus ce profesoara si mari succese si realizari ii dorim :*

    • Reply nataalbot 13 October 2012 at 13:08

      Și eu îi doresc multă sănătate. Iar formularea mea nu avea ca scop să subaprecieze perfomanțele profesoarei, ci să scoată în evidență o atitudine a spectatorului iniferent față de subiecte pozitive și succese altora

    • Reply TANIA 13 October 2012 at 14:12

      oricum dati astfel de stiri,chiar daca pe unii nu-i intereseaza,pt ca nu mai pot de atitea prostii cu betivi,violuri si sinucideri!!!Mai nasc si la Moldova oameni!!!si las’ sa stie si cei care saliveaza numai la porcarii de 2 bani!

  • Reply vS 13 October 2012 at 13:08

    daca vezi lucruri trash imprejur… nu este numaidecat sa faci si un articol in asa gen.
    🙂
    ce sa mai vb…. toti vorbesc despre trash vs valori aristocratice …. dar pana la urma tot la trash se coboara

  • Reply Jules 14 October 2012 at 12:26

    Traiesc de mult timp in Spania si nu stiu despre ce fel de trash vorbesti, Nata. Va citesc si va stimez pe amindoua. Imi place cum scrie Gabi si imi place foarte mult ca promoveaza brandurile si designerii autoctoni. Esti de acord sau nu, dar promoveaza negotul autocton, lucru ce ar trebui sa faca multi. Nu poti fi 100% de acord cu nimeni, dar nu din cauza asta il poti numi “trash”. Nici un post de televiziune si nici un ziar sunt obiective, si de aia e necesar sa stim sa selectionam utilul din trash. Si anume faptul ca nu consideram util pentru noi nu se poate considera trash pentru ceilalti. Nata, tot timpul mi-a placut felul tau de a fi. Te-am cunoscut personal in Barcelona vreo 6 ani in urma in oficiul de turism, si mi-ai parut o persoana foarte interesanta, o femeie autentica si puternica caruia nu-i pasa absolut deloc ce cred altii despre ea. Nu te-am recunoscut in articolul asta. Cred ca persoanele publice ca voi doua ar trebui sa asume o anumita responsabilitate pentru ceea ce scriu deoarece sunteti o infuenta pentru cititorii vostri. Succese!

  • Reply Ecaterina 15 October 2012 at 12:57

    Auziti bre…..”persoane publice ca voi doua” ??? Haahhahaa…am rîs cu pofta!!!
    Nata Albot și cine ?!

    • Reply Irina 17 October 2012 at 00:32

      Ha-ha, hi-hi 🙂 bine spus .
      Cam pentru ce merite o Ridica la nivelul si cultura si munca Natei?!

  • Reply Dina 15 October 2012 at 21:39

    Nata sinteti BRAVO, nu stiu cum puteti sa rezistati cu atitia “critici” (paraziti,care sa sfiesc cel putin sa-si scrie numele, stiu doar sa invidieze) ….pentru mine sinteti un adevarat MODEL.

  • Reply DvT 15 October 2012 at 22:23

    mii de scuze ca sciu un mesaj ‘ne v temu’, da poate chiar ‘v temu’.
    citisem nu demult recenzia de kakat a lui Gabie Volosciuc , care se vrea sa fie fashionista ( dar sigur nu e – judecand dupa rochia -i botsita la show-ul ala ‘made in Moldova cu love” )…. in fine… atat de impertinent ii critica pe toti ca mi se facuse sila… de ce scriu asta? pentru ca taaare caut vreo posibilitate sa-i scriu aceste Gabie si nu am cum s-o fac pe blogul ei….si stiu ca urmareste acest blog, desi n-o sa admita.
    deci M’selle Gabrielle, cand o sa muncesti macar o zecime din cat munceste Nata, si cand o sa obtii prin munca ( nu prin kur) macar o zecime din cat a obtinut Nata, numai atunci sa indraznesti sa -i faci Natei recenzie la rokia pe care o poarta. pana atunci – calcati-va va rog rokiile si vorbele Dvstra. thank you very much!

    • Reply Alina 17 October 2012 at 13:58

      BIG LIKE!!!!!!!

  • Reply Irina 17 October 2012 at 00:10

    Gabi e o NESIMTITA, eu daca as fi in locul Natei as Flocai-o intr-o zi, stiu ca nu e bine sa te cobori la nivelul acestei mucoase , dar ar merita vreo doua palme sa-si revina … macar pentru aceasta adresare.
    “Mie, în principiu, îmi plac oamenii care nu urlă în gura mare despre apărarea valorilor autentice și a arhitecturii și a doua zi își întind ditamai bannerul pe cea mai importantă clădire din oraș (Da, Natașa, despre tine vorbesc și ți-o zic fără multe aluzii de 2 bani)”
    Asta scrie Gabi pe ” blogul ” ei.

  • Reply Lidia 19 October 2012 at 21:26

    Felicitari pentru un articol excelent!

    Ai perfecta dreptate!

  • Leave a Reply