Monthly Archives

December 2012

De-ale mele

La mulţi ani!

Eu sunt departe de Moldova acum. Şi acesta este unul dintre câteva lucruri care  mă bucură foarte mult în această mică vacanţă de iarnă. Pe mine nu ţara, pe mine oamenii mă disperă. De aceea îmi doresc cel mai mult să se întâmple o schimbare. Fie eu să devin mai bună pentru oamenii acestei ţări, fie oamenii să devină mai buni.

De-ale mele

“Povești pentru copii cuminți” de la JurnalTV

Chiar și cercetătorii britanici recomandă poveștile ca cea mai eficientă modalitate de a transmite un mesaj în mintea fragedă a unui copil. Probabil că nici noi, maturii, nu ne-am supăra să ne citească cineva din când în când cîte o poveste care să ne amintească despre faptul că trebuie să fim mai grijulii cu sănătatea noastră, că trebuie să muncești mult ca să obții beneficii, că trebuie să fim respectuoși cu alții, că trebuie să fim mai iertători și mai toleranți.

20121228-182637.jpg

Aceste și multe alte învățături intră în setul de bază a educației numite “cei 7 ani de acasă”. Reieșind din experiența anului trecut, pot cu mâna pe inimă să vă recomand noua ediție a audiobook-lui “Jurnalului cu povești” cu genericul “Povești pentru copii cuminți”. Pentru că anul trecut copiii mei, dar și mulți alți despre care am auzit, s-au îndrăgostit, pur și simplu, de poveștile și personajele interpretate de prezentatorii noștri. Continue Reading

De-ale mele

Pictăm sănătos

Eva pictează. Cu ajutorul profesoarei sale Oliga Anatolievna. Sâmbetele le aşteptăm şi eu şi ea. După lecţie îmi aduce ceva spre aprobare. Ochii i se fac mari cât cerul, zâmbetul fix ca o prăpastie de mare, dinţii de lapte concurează cu cei de os în zâmbet. Ştie că-mi place ce pictează, dar de fiecare dată are nevoie să mai audă asta de la mine. De când a început să picteze, am început şi eu să trăiesc cu aceste tablouri. Şi să-mi fac speranţe. Că poate fata mea are o atracţie spre frumos, are gust, se pricepe la a alege culorile, poate s-ar pricepe singură la a decora un spaţiu sau a crea o ţinută. Şi chiar dacă asta i-ar plăcea să facă, oare ar trebui să o împiedic să-şi urmeze calea, ştiind cât de întrebată este o meserie învăţată la Arte în Moldova?

Deocamdată, ştiu că mi-am pus în gând ca tablourile Evei să meargă mai departe de pereţii casei noastre. Aşa am ajuns la Spitalul pentru copii Emilian Coţaga. Acolo am petrecut o zi întreagă cu Eva şi Irina Moisei, o tânără mămică şi foarte talentată absolventă a Academiei de Teatru, Muzică şi Arte Plastice. Irina nu a reuşit să-şi găsească un job în domeniu său. Deşi i-ar plăcea foarte foarte mult. Copilul său stă cu buneii la Călăraşi, iar Irina munceşte nopţile într-un local de agrement ca să poată măcar ceva câştiga. Irinei i-ar plăcea enorm să facă ceea ce o pasioneză şi să mai şi căştige din asta. Deocamdată însă i-am propus un act de voluntariat. Şi îi mulţumesc pentru că a acceptat. Mai mult, pasionată de idee, Irina a pictat ceva şi în spitalul din Călăraşi unde a stat recent cu copilul. Dacă cineva caută un om talentat, întrebaţi-mă vă rog de Irina. Sper în curând să mergem şi spre alte locuri în care copiii din Moldova îşi refac sănătatea. Ca să pictăm pereţii cu tablourile Evei. Acceptăm în echipa noastră şi alţi voluntari. Pentru că Moş Crcăciun există.Moş Crăciun eşti tu.

Întîmplâtor sau nu, dar isprava noastră a coincis cu toată harababura aceasta cu reforma în medicină. Vorba aia, noi pictăm, dar ei se piaptănă.

De-ale mele

Balul Brazilor 2012. Cum a fost?


Iertaţi-mi întârzierea. Nu aş fi vrut în 3 cuvinte să vă povestesc despre Balul Brazilor de Crăciun, iar pentru nişte impresii pe-ndelete, abia acum am făcut rost de timp.

În primul rând, voi lăsa laudele pe seama altora. Mai bine vă voi spune adevărul despre Balul Brazilor de Crăciun. Cu toate că am planificat să mă ocup de el mult mai puţin, motiv pentru care am făcut o echipă şi cu Doina, bătăi de cap au fost mai multe decât mi-am imaginat.

Continue Reading

De-ale mele

Bruschetta cu brie și sos de răchițele. Izvar din cidru de mere. Combinația perfectă împotriva anxietății provocate de mâncarea din avioane. Mix de salată cu avocado, ciuperci portobello cu umplutură bestială, pastârnac și morcovi la cutor – toate crescute în câmpul celui mai eco fermier din Marea Britanie – 100 % bio. Varză de bruxelle – inevitabilă pe masa englezească de Crăciun. Cum s-ar zice Wellcome to Great Britain’s world of eco agriculture! Mulțumesc Doamne pentru prietenii împrăștiați prin toată lumea. Mai ales pentru prietene gurmande și vegetariene. Vineri încep explorarea târgurilor de Crăciun londoneze. Sper să vă aduc și vouă niște imagini. Continue Reading

De-ale mele

Astăzi este una dintre zilele despre care se spune că vremea a fost mai bună decât ziua. Dar vremea știți și voi cum a fost.
Nu e chiar atât de simplu să-ți cultivi o calitate care îți este străină. Mai ales când ești mare. Dar viața chiar devine mai simplă când ai reușit să-ți înrădăcinezi puțină capacitate de detașare sau pofighism.
Când ultima dată v-ați agitat semnificativ mai puțin pentru lucruri pentru care,în mod normal, ați fi făcut spume la gură. Știți cu câte minute în clipa aceea v-ați prelungit viața?
Când ultima dată ați încheiat ziua cu un nou capitol de carte în locul unui nou status pe fb?
Dar știți că somnul după o pagină de lectură e chiar mai profund și mai liniștit?
Ce le doriți oamenilor care vă fac rău?
Eu le doresc liniște în suflet. Și nu mă pot bucura pentru nici un eșec, chiar și a celor care nu-mi sunt dragi.
Cum procedați când haina pe care ați îmbrăcat-o azi nu vă vine bine și vă simțiți ca un galoș vechi?
Eu, arunc invitația de la un eveniment, nu, de la 2 evenimente , la gunoi și aflu de la colegii mei detalii despre minunata seară pe care tocmai am aruncat-o la gunoi. Mă plictisesc deja din auzite și mă bucur că m-am simțit un galoș și nu m-am dus și eu acolo.
Vreți să vorbim despre metabolism?
Azi nu. Mai bine despre pohu…sm
De o săptămână încerca să nasc 2 strofe cu 8 rânduri rimate despre crăciun și moș și există și nu-mi iese nimic.
Întrebare, cum să scrii versuri când nu-ți este a scrie?
Inspirația trebuie să vină de undeva. La fiecare diferit. Eu o caut în exterior. De exemplu în orașul în care trăiesc de 33 ani.
Ce vă vine să spuneți când realizați cât de urât e Chișinăul pe flioșcăiala asta?
Eu vin repede în redacție unde e colorat și bine. Și unde sunt oameni colorați și buni.
Acum 3 ani, fix într-un 10 decembrie, am spus Da luptei cu gândurile sinucigașe.
Azi au fost 3 ani de când mi-am făcut viză de reședință la Jurnal.
Noroc că această dragoste durează mai mult decât la Beigbeder.
Nu-s bună la declarații de iubire.

De-ale mele

 

 

[nggallery id=24]