Florile Vietii

„Povești pentru copii cuminți” de la JurnalTV

Chiar și cercetătorii britanici recomandă poveștile ca cea mai eficientă modalitate de a transmite un mesaj în mintea fragedă a unui copil. Probabil că nici noi, maturii, nu ne-am supăra să ne citească cineva din când în când cîte o poveste care să ne amintească despre faptul că trebuie să fim mai grijulii cu sănătatea noastră, că trebuie să muncești mult ca să obții beneficii, că trebuie să fim respectuoși cu alții, că trebuie să fim mai iertători și mai toleranți.

20121228-182637.jpg

Aceste și multe alte învățături intră în setul de bază a educației numite „cei 7 ani de acasă”. Reieșind din experiența anului trecut, pot cu mâna pe inimă să vă recomand noua ediție a audiobook-lui „Jurnalului cu povești” cu genericul „Povești pentru copii cuminți”. Pentru că anul trecut copiii mei, dar și mulți alți despre care am auzit, s-au îndrăgostit, pur și simplu, de poveștile și personajele interpretate de prezentatorii noștri.

20121228-182655.jpg

Anul acesta, bucuria de a le oferi copiilor mei o nouă porție de povești,
unde se aude și mama lor, este și mai mare. Pentru că poveștile nu sunt preluate, ci compuse de Viorica Nagacevschi în exclusivitate pentru prezentatorii JurnalTV. Deci fiecare istorie a fost inventată reieșind din caracterele și profilul celor care le povestesc. Viorica, trebuie să recunosc, este o mare meșteriță, un adevărat magician al cuvintelor.
Uneori am impresia că în loc de deoxid de cabon, Viorica expiră rime.

20121228-182705.jpg

20121228-182735.jpg

20121228-182726.jpg

Așadar povești originale, din gura prezentatorilor JurnalTV, cu sfaturi pentru o bună educație și bun simț, iscusit ambalate în diverse istorii haioase – un cadou perfect de sărbători, pentru cei mici. CD-ul îl găsiți într-o ediție limitată în librăriile ProNoi. De ce costă 79 de lei? Pentru că copii voștri merită tot ce e mai bun. Pentru că este un produs frumos, exclusiv, o ediție limitată și în loc să cumpărați daruri care în sumă vor lasă mai puține amintiri și mai puține emoții, alegeți Jurnalul cu Povești.

Sărbători Fericite!

P.S. Apropos, tot în librării veți găsi și cartea Vioricăi Nagacevschi, dacă preferați să aveți și o versiune de hârtie a aceluiași CD.

20121228-182713.jpg

Pe mine, când eram mică, părinții mă învățau să nu interviun în discuția maturilor, să mă adresez la ei nu cu Tu, ci Mata,  să știu să cer doar ce-și puteau ei permite

și să încerc să fiu cea mai bravo, ca ei să fie mândri de mine.  Eu încerc să-mi învăț fetele că oamenii sunt foarte diferiți și trebuie să-i acceptăm așa cum sunt ei,  să spună doar adevărul, să-și ducă toate lucrurile începute până la bun sfârșit, să fie curajoase și libere, să pună preț pe cunoștințe. Știți oare că toate aceste învățături pot fi transmise unui copil prin povești?

20121228-182747.jpg

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply LILIANA 29 decembrie 2012 at 08:58

    Fantastica ideea!

  • Reply Cristina 23 ianuarie 2013 at 18:55

    baietelul meu are abea 7 luni si de fiecare data cind aude la TV video despre Jurnalul cu povesti pentru copii cuminti, devin cel mai bucuros si tipa de rasuna casa…iar noua ni se umple inima de bucurie, e minunat…

  • Leave a Reply