De-ale mele, Sare si Piper

Îngheţată din avocado

Astăzi aşteptam musafiri în vizită. Maică mea s-a ocupat de bucatele de bază, eu am ales să mă ocup de desert. În vacanţă îmi picase în cale un articol cu 7 reţete ce au la bază avocado. Printre ele am descoperit şi reţeta de preparare a îngheţatei din avocado. Sunt o mare fană avocado, dar îngheţată din avocado nu gustasem niciodată. În primul rând, am avut noroc să găsesc la Nr 1 nişte avocado de o calitate excepţională. Coapte şi proaspete. În al doilea rând, mi-am permis să schimb proporţiile din reţeta de bază pentru că 2 pahare de zahăr mi se părea cam mult. În al treilea rând am adăugat nişte arome extraordinare de coajă de portocală, cardamon, mintă, curcuma dintr-o răşniţă de condimente pentru prăjituri. Rezultatul a depăşit aşteptările. Pe net veţi găsi o sumedenie de reţete de pregătire a îngheţatei, dar ca a mea – nici una.

20130113-234420.jpg

20130113-234443.jpg

20130113-234432.jpg

M-am gândit că poate veţi hotărâ să vă scoateţi stresul,cauzat de încheierea vacanţei şi revenirea la muncă, printr-o porţie bună de îngheţată…de casă….din avocado. Şi atunci vă destăinui secretele primei mele experienţe de îngheţată făcută acasă. La cât de bună a ieşit, probabil voi face din ea specialitatea casei. Deocamdată am făcut cam multă, aşa că îmi voi bucura colegii de serviciu în prima zi de muncă de după vacanţă.

1.2 pahare de lapte se pun la foc mic

2. se adaugă condimentele care vă plac (scoţişoară, cardamon, coajă de portocală rasă şi neapărat vanilie , preferabil o păstaie). Eu am turnat un pic de esenţă de rom şi 2 linguri de coniac.

3. Lăsați pe foc până începe să fiarbă, apoi lăsaţi la balcon să se răcească

4. bateţi 4 albuşuri cu un pahar de zahăr pudră (eu am pus zahăr obișnuit şi se topea cam greu)

5. când laptele s-a răcit, îl puneţi din nou pe foc foarte mic şi introduceţi în el albuşurile bătute cu zahăr

6. amestecaţi încontinuu până masa devine cremoasă şi începe devine densă

7. puneţi într-un blender 3 avocado curăţate şi stropite cu zeamă unei lămâi sau lime

8. după ce le-aţi transformat în pireu adăugaţi 1 cană de frişcă bătută sau smântână de casă. Bateţi bine în blender.

9. luaţi amestecul de pe foc şi turnaţi-l în blender, bateţi bine.

10. turnaţi cremă într-un vas şi lăsaţi-l în congelator pe noapte

11. scoateţi îngheţata din congelator cu 10 min înainte de servire.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

16 Comments

  • Reply irinel 14 ianuarie 2013 at 02:18

    Îngheţată din avocado, cine ar rezista? Delicios! Cred ca o sa fie iar o retetă molipsitoare:))

  • Reply Viorica 14 ianuarie 2013 at 02:23

    E o combinatie minunata…nici eu nu ma dau in laturi de la asa ceva. Un inceput de saptamina cit mai dulce!

  • Reply Cristina 14 ianuarie 2013 at 05:30

    Pe asta cred c-o fac chiar azi cu ocazia Anului Nou pe stil vechi:) Felicitari pentru prepararea si impartasirea ei! La Multi Ani pentru tine si familia ta draga Nata!!!

  • Reply Natalia 14 ianuarie 2013 at 12:50

    mmm,neaparat am sa incerc…multumesc

  • Reply riki 14 ianuarie 2013 at 17:37

    si eu vreau o asa bunatate! YUM!!! YUM!!!

  • Reply Alina 14 ianuarie 2013 at 18:01

    merci de reteta, m-am inspirat des de aici:) La multi ani!

  • Reply valeria 14 ianuarie 2013 at 20:59

    spectaculoasa inghetata, hai sa incepem saptamana cu ceva special:)

  • Reply Me 14 ianuarie 2013 at 21:08

    ce desert exotic, esti bravo ca de obicei! Pupici

  • Reply carpediem 14 ianuarie 2013 at 22:37

    Mersi pt reteta. Numaidecit o punem la incercare 😉

    • Reply carpediem 19 ianuarie 2013 at 16:49

      A iesit superba! Mi-am luat oficial ramas bun de la inghetata de la magazin 🙂

  • Reply Iris 15 ianuarie 2013 at 15:08

    Cit de tare ai batut albushurile cu zahar? Pina a devenit alba si „tare” ca pentru bezea? Sau, doar un pic? cit sa se amestece cu zaharul?

    • Reply nataalbot 15 ianuarie 2013 at 19:57

      ca pentru bezea

      • Reply Iris 18 ianuarie 2013 at 15:51

        Am facut-o! Si mi-a reusit! Delicioasa!!!!!
        Merci mult pt idee!

  • Reply Tatiana 11 februarie 2013 at 18:37

    Multumesc mult pentru reteta! O inghetata pur si simplu delicioasa!!!

  • Leave a Reply