De-ale mele

Fabricat în Moldova. Trist şi optimist

Acum o săptămână s-a încheiat a 12-ea ediţie a expoziţiei Fabricat în Moldova. A 12-ea! Cu toate că pe mine mai puţin mă atrag evenimentele la care oamenii se vor înghesui mai mult pentru cârnaţ decât pentru ceva cu adevărat valoros, am decis şi eu să trag o fugă. Mai ales că aveam şi o misiunea specială: să descopăr producători noi şi produse ecologice. De data aceasta la eveniment au participat 300 de producători locali: un pavilion plin cu mărfuri industriale şi unul cu produse alimentare.

Imediat la intrare te lovea o privelişte cu iz sovietic. E ciudat cum organizatorii şi participanţii din răsputeri ţin la a nu schimba nimic. După 12 ani de existenţă a expoziţiei se putea acumula atâta experienţă, încât Fabricat în Moldova să arate nu ca o banală piaţă sub acoperiş, ci ca un târg internaţional, la care străinii să se înghesuie pentru a cumpăra lucruri unice, autentice şi produse alimentare locale frumos expuse şi prezentate . E cam timpul să ne învăţăm să credem în puterea ambalajului, a zâmbetului şi a unui stand onorabil. Aş fi vrut să văd branduri nu denumiri de XXX SRL sau SA ZZZZ. Aş fi vrut să văd metode de expunere a mărfii mai interesante şi mai creative.

Cei de la Pegas se vede că pot călători şi au şi bani. Salamurile lor se vindeau într-o gheretă sub formă de căruţă bavareză, frumoasă şi scumpă. Un stand în care investeşti o dată şi apoi îl ai pentru mulţi ani înainte. Dar am vazut şi halva care se vindea direct din cutie de carton şi nu arăta deloc apetisant.

Dar să vorbim despre lucruri pozitive. Cică e o chestie care dă rezultate. Dacă vorbeşti de rău – răul se înmulţeşte, dacă vorbeşti de bine – binele se înmulţeşte.

Întâi am intrat în primul pavilion, acolo unde puteai vedea parada gustului şi a modei autohtone. Cu amărăciune constat că oricât s-ar investi Din Inimă în Branduri de Moldova, atâta timp cât multe dintre aceste branduri vor continua să facă haine urâte, ele nu se vor bucura de popularitate şi nici notorietatea brandului nu va creşte. Aveam bani în portofel, eram gata să-i cheltui, dar nu aveam pe ce. Absolut întîmplător am observat, cu coada ochiului, ceva care mi-a plăcut, ca să aflu că acest ceva este produs de o fabrică din Hânceşti, la comanda Benetton. Şi o parte din acele colecţii, create pentru export, erau de vânzare şi la expoziţie.

M-am bucurat să pot da doar 315 le pe un poncho bej, gros, împletit în cosiţe, imens, bun de folosit şi ca plapumă şi ca fular. Noroc că am dat peste proprietar. Am scos la un preţ bun şi un al doilea poncho, de culoarea cernelii. Pentru ce? Păi da poncho se murdăreşte repede. Şi e bine să ai unul rezervă în dulap.

Am descoperit nişte bondiţe extraordinare din piele şi blană naturală,produse în Comrat. Dar acestea aveau o croială atât de ciudată, încât orice mărime ai îmbrăca îţi adaugă vizual vreo 5 kg şi te făceau pătrată. Dacă s-ar umbla la acest aspect, bondiţele ar face o concurenţă pe măsură oricăror haine frumoase la care ne scăpăm prin magazinele din străinătate.

Mi-a plăcut stand-ul colorat al Bombonici-lor – un brand de haine pentru bebeluşi. „Bombonici” are o proprietară de milioane, pe care am cunoscut-o şi la emisiune. O femeie – motoraş, inteligentă şi răsărită la minte, deci era şi firesc să-şi dorească să spargă clişeele de expunere neinspirată a mărfii.

Îl respect şi îl susţin mult pe Vitalie Burlacu, care produce nişte accesorii din piele de toată frumuseţea. Aceasta este doar o piesă dintre cele care nu te pot lăsa indiferentă. Sunt bravo pt că au gust şi pentru că au produse atât pt femei cât şi pt bărbaţi.

Eu am pus ochiul pe un sacvoiaj extraordinar din piele brun-roşcată – perfect pentru călătoriile scurte unde nu ai genţi de dat la bagaje. Aştept să-mi fac puţin timp ca să merg la depozitul lor unde am auzit că e raiul accesoriilor din piele, pentru cei care le preferă anume din acest material.

În ultima vreme am o slăbiciune inexplicabilă pentru artizanat autentic. Caut covoare ţesute şi aflu nişte legende triste despre cum acestea se adună de la femei, de prin sate, şi sunt schimbate pe covoare de fabrică. Atât cei care le adună cât şi cei care se despart de aceste covoare au senzaţia că au prostit unul pe celălalt. Uite aşa un paradox al vieţii.

Cumpăr oale din lut şi feţe de masă croşetate. Am primit în dar o covată veche din lemn şi nu ştiu dacă omul care mi-a oferit-o ştie cât de mult acest cadou contează pentru mine. Cred că mă gândesc tot mai mult la o casă născută undeva în visele mele. De aceea m-am bucurat enorm să văd la Fabricat în Moldova şi meşteri populari. Ei însă erau cam mâhniţi pentru că nu le-au prea mers vânzările. Oamenii vin să cumpere salam şi conserve, dar nu au bani pentru ii şi feţe de masă croşetate manual.

Am reuşit să cumpăr o lucrare din lemn a meşterului Victor Pelin. Probabil am ales-o sub influenţa lunii ferbruarie.

Iar de la meşterul de pănuşi Natalia Cangea am primit în dar aceasta lucrare.

Aici se cam încheie impresiile mele pozitive despre mărfurile industriale moldoveneşti.

La produse alimentare situaţia e mai fericită.

Avem câţiva producători mici de vinuri. Asta bucură. Doar că nu pricep din ce resurse aceştia supravieţuiesc? Cei mari exportă chiar şi în China. În rest, fiecare gospodar din Moldova caută măcar un pic de vin de-al său să şi-l facă acasă. Unde îşi vând licoarea micii producători de vin?

Avem mulţi apicultori. Şi asta bucură. Unicul zahăr sănătos dîn alimentaţia noastră poate fi cumpărat direct de la producător, nu doar de la market. Toţi apicultorii încearcă să impresioneze cu ceva. Unii dintre ei se încumetă să facă ţuică din miere, cvas din miere ,lumânări şi multe alte produse apicole.

Acest apicultor m-a convins să-i fac o vizită când vor începe să zumzăie albinile .

Unde oare aţi mai putea gusta miere direct de pe fagure?

O altă linie în industria locală, care presupun că merge bine, sunt nucile şi uleiurile. Nu înzadar multe dintre ele nici nu ajung pe piaţa noastră.

Migdalele şi nucile sunt exportate la preţuri mult mai înalte decât dacă acestea s-ar vinde la noi în supermarket.

Despre ceilalţi două sute şi ceva de producători nu vă povestesc nimic. Salamuri nu consum, calitatea lactatelor de magazin aş discuta-o, iar conservele cred că fiecare le are de la mama lui. Rămân în aşteptare pentru când tot ce e mai gustos şi frumos Fabricat în Moldova va fi ambalat şi servit moldovenilor ca cea mai extraordinară mândrie a ţării.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply alex 11 februarie 2013 at 07:21

    Intradevar Fabricat în Moldova lasa mult de dorit, dar merita sa ramanem optimisti si sa vedem partea buna a lucrurilor. Nice refresh la blog:)

  • Reply Ea 11 februarie 2013 at 10:29

    Nata, ai schimbat interfata….. si e lipsita de culoare 🙁 adauga ceva verde macar pe alocuri sa se simta viata 🙂 In rest, apreciez in continuare tot ce scrie poetul din tine 🙂

  • Reply EL 11 februarie 2013 at 11:12

    da mie imi place noul design..e minimalist si foarte fine…

  • Reply ea 11 februarie 2013 at 20:56

    Ea si EL se contrazic…firesc:) sunt de acord cu „EL” desi sunt o „ea”:))) Imi place interfata noua, contrastul alb-negru este simplu, elegant si modern!

  • Reply Yana 11 februarie 2013 at 22:16

    Cei de la Pegas au cumparat caruta pentru ziua orasului, si erau nemultumiti ca nu si-au intors investitiile, asa ca au retinut din salariile angajatilor cam o patrime in luna ceea. De parca bucatarii au mers si au convins proprietara sa investeasca banii. ei calatoresc, au idei si tot saracul om care munceste sufera

    • Reply Ion 18 februarie 2013 at 12:23

      Oare e un motiv de autosesizare pentru cei de la Inspectoratele de Munca ori ei nu citesc bloguri (Imi cer scuze de abatere de la tema) Si mie imi pare rau pentru aranjare rafturile si ideile fixe expuse.

    Leave a Reply