De-ale mele

ÎNSCRIE-TE LA UN MASTERCLASS DE FELTING!

Slăbiciunea mea pentru aceste accesorii moi şi colorate a început atunci când am ajuns în casa Eugeniei, producătoarea noastră de la Sare şi Piper, şi am ciordit-împrumutat de pe noptieră sa o pereche de mărgele colorate. Mai târziu, Eugenia mi-a dat voie să le păstrez pentru totdeauna.

Apoi, în cadrul unui Yardsale, Antoniţa Fonari, ştiind că am multe bentiţe, mi-a mai făcut cadou una, creată tot din aceleaşi fibre moi şi plăcute la atingere. Bentiţa  nu am mai apucat să o port. Dar las că recuperăm.

În decembrie 2012, am fost la un Christmas Market în Munich şi am rămas uimită de multitudinea de companii care făceau vânzări foarte bune cu aceste accesorii. Mi-am luat şi eu atunci o gumă de păr, care s-a adeverit a fi cea mai utilă şi cea mai extravagantă şi cea mai rezistentă din toate gumele pe care le-am mai avut. Aceasta stârneşte tot timpul emoţii pozitive când îmi prind părul cu ea.

Apoi, într-o bună zi, am cunoscut o fiinţă, aproape extraterestră. Adică incredibil de inteligentă, matură, pasionată şi ambiţioasă pentru ai săi 18 ani. Maria este o fată talentată, datorită careia am aflat că tehnica prin care se obţin aceste minunate obiecte şi accesoriI se numeşte felting.

Am invitat-o pe Maria şi la „Sare şi Piper” şi m-a îndrăgostit definitiv de ea, după acel interviu, pe care îl puteţi urmări aici.

După emisiune, mi-a venit o idee şi i-am propus Mariei să-i organizez un masterclass, la care să adunăm vreo 10 doritori de a prinde tehnica felting. Pentru că eu foarte mult cred în puterea unei meserii, nu profesii, ci meserii, pe care dacă o deprinzi, te va hrăni toată viaţa. Mai ales, dacă această meserie îţi aduce plăcere. Şi mai cred, că uneori oamenii talentaţi au nevoie de cineva care să creadă foarte mult în talentul lor, ca să reuşească în viaţă.

Ceea ce m-a uimit, după o scurtă deplasare în afara Chişinăului, e să aflu că oamenii de la ţară nu au ce face cu lâna de oaie şi o dau pe foc. Incredibil, într-o ţără în care există atâta material pentru felting, lâna locală se aruncă la gunoi, iar cea străină este importată şi vândută în magazine. Şi dacă această tehnică ar intra în cursul de educaţie tehnologică la şcoală? Şi dacă fetiţele ar învăţa feltingul, având la dispoziţie toate materialele din producţie locală, câte lucruri extraordinare s-ar crea, câte afaceri s-ar naşte, câte idei ar deveni realitate.

Pe net există o varietate mare de tutoriale pentru confecţionarea accesoriilor şi decoraţiunilor  prin felting. Dar nimic nu se compară cu o lecţie, faţa în faţă cu un meşter. Am făcut aici o mică selecţie de obiecte şi accesorii ca să vă convingeţi cât de volatil este materialul folosit, dacă este pusă în mişcare creativitatea şi bunul gust.

 

 

 

 



În concluzie, pe 31 martie, la ora 14.00, în cadrul Târgului Porduselor de Post, Maria Răducanu va oferi un masterclass de felting. Primul grup de 10 oameni deja e format. Daca mai sunt doritori, contactaţi-mă pe nataalbot@gmail.com

Preţul de participare la masterclass include lâna şi acul necesar şi este de 100 lei. Dacă doriţi să confecţionaţi un anume obiect sau accesoriu, veniţi cu imaginea acestuia şi mai aduceţi cu voi  mărgele, bentiţe, fundiţe şi altele.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Cristina 26 martie 2013 at 22:59

    Nata, buna. Am vrut sa te intreb daca mai sunt locuri in grupul pentru master class. Se va forma o alta grupa? Mersi mult!

    • Reply nataalbot 28 martie 2013 at 11:45

      prima grupa deja e formata. formam o alta grupa

    Leave a Reply