De-ale mele

NEPUBLICAT

Azi mă apucasem să scriu un text pentru un reportaj şi am deschis la întâmplare un document word de pe desktop. Era un interviu, presupun nepublicat, pentru că nu-mi amintesc să fi apărut pe undeva. Probabil, am uitat să-l trimit înapoi  la redacţia vreunei reviste care mi l-a solicitat. Am şi verificat, a fost făcut prin mai, 2012. În fine, asta nu contează atât de mult. M-a amuzat să-mi citesc propriile gânduri de acum 1 an. Şi să-mi dau seama de ce s-a schimbat şi ce a rămas la fel. Acest stil de interviu e cam expirat pe la noi, dar acum 1 an încă mai era în vogă. Autorul articolului începe gândul şi intervievatul îl continuă.

Studii: Superioare.Jurist licentiat

Domeniu de activitate: Mass media

Hobby și interese: Să –mi iau pe cap mai mult decât pot duce

Eu întotdeauna caut cu ce să mă mai ocup

Eu niciodată nu stau pe loc

Eu consider că Dumnezeu nu se ascunde printre nori.El e în fiecare dintre noi

Eu cred în intuiţie mai mult decât credeam înainte

Eu nu cred că bărbaţii din Moldova vor avea vreodată concediu paternal obigatoriu

Eu tind să fiu mai dăruitoare

Eu vreau cât mai mulţi copii

Mi-e frică de painjeni

Îmi place să vin devreme acasă

Mă inspiră oamenii talentaţi

Eu știu că nu ştiu mare lucru

Eu prefer îngheţata de vanilie celei de ciocolată

Eu admir

femeile trecute de 50

Eu urăsc

când oamenii cred că ştiu exact ce urăsc

Eu disprețuiesc

laşitatea, minciuna, prostia şi neprofesionalismul

Eu visez la o ţară mai bună

Eu regret că nu m-am născut în Olanda

Eu deja

am început să folosesc creme de faţă

Eu încă nu am ajuns să înţeleg pentru ce sunt cremele de faţă

Eu sper că oamenii neapărat vor crea vaccinul împotriva cancerului

Eu pot încerca să fiu mai bună cu oamenii răi

Eu nu pot fi mai tolerantă cu minciuna

Eu sunt sigură că pot iubi acelaşi om o viaţă

Eu citesc înainte de somn

Eu mă intristez când descoper faţa adevărată, urâtă, a oamenilor

Eu prețuiesc fiecare clipă petrecută alături de familia mea

Eu respect promisiunile făcute

Eu caut iubire pe viaţă

Eu presupun că ea există şi mă va găsi

Comentarii

Previous Post Next Post

13 Comments

  • Reply Kokolina 22 April 2013 at 09:44

    Cu siguranta te va gasi! Ti-o doresc din tot sufletul!

  • Reply Natasha 22 April 2013 at 19:26

    Nata, trebuia sa scriu cuvintele care vor urma in continuare cu mult timp in urma, dar na, imi caut si eu mereu ceva de facut si timpul nu-i elastic!

    Aveam o retinere in privinta ta, si nu intelegeam de ce. Si mi-am dat seama in cele din urma ca ma influenta un tip pe skype cu care vorbesc de ceva vreme si care nu mai locuieste in Moldova. Are ceva cu tine, i-am cerut sa-mi spuna detaliat ce anume il roade in privinta ta si am capiat la aflarea adevarului. Ei bine, concluzia e ca lumea ori te iubeste, ori te uraste, nimic de mijloc,

    Ca reusesti sa faci ceva, in timp ce ei se tavalesc in glod si isi sterg mucii ca viata e grea in Moldova.

    In fine, am inteles ca esti ca mine, adica in fel de a fi si atitudine. Am rarit-o cu dragul de moldovean de pe skype, misogin si intelectual artificial.

    Tu esti cea mai indicata sa fii premier in Moldova, dar nu ti-as da votul meu, pentru ca ar insemna sa te arunc in mijlocul hienelor. Tu esti harnica, o calitate pe care o invidiez, frumoasa, deosebita, unica, scumpa.

    Scriu asta, pentru ca noi de obicei scriem doar cand nu ne place ceva.

    Si poate ca intr-un tarziu de noapte te intristeaza lumea rea, si eu vreau sa fiu pe celalalt taler al cantarului.

    Te pup, esti CEA MAI.

    Nu uita…

    • Reply nataalbot 23 April 2013 at 07:28

      Cine-i tipul? Hai să-l prăjim și să-l mâncăm. P.s multumesc pt vorbe calde.

      • Reply Natasha 23 April 2013 at 23:03

        Baiatul nu-si foloseste numele adevarat pe internet (evident). I-am aflat numele adevarat intamplator. Cred ca as putea sa ti-l spun intr-o zi, sa vad ce mai zice pana atunci 🙂

  • Reply Doina 23 April 2013 at 14:01

    Eu iubesc blogul Natei, dar a iubi ceva sau cineva nu inseamna si nu include faptul de a fi de-acord cu el in toate privintele.
    Nata are spirit critic completat de curajul si capacitatea de a se exprima si e foarte activa, multi-lateral dezvoltata, cu interese in diverse domenii, dragoste de viata , munca si dorinta de a depune efort.
    Eu o admir mult, dar nu sunt intotdeauna de-acord cu opiniile ei, si mai ales de modul cum o face uneori; deci mi se pare ca nu e totul chiar asa de alb sau negru 😉 ori o urasti ori o iubesti 😉

    • Reply Natasha 23 April 2013 at 23:17

      D’acc. Nu-mi place sa scriu mult, si de asta comentariile mele par mereu ambigue. Alb/negrul ne caracterizeaza ca specie, parerea mea. Categoric, nu fac parte din acest grup. Din fericire, moldovenii is de 2 feluri. Am fi ipocriti daca am declara ca ne plac tuturor aceleasi lucruri. Si plictisitor. Insa tipul despre care vorbesc este anume fixat pe DA sau BA si nu se va schimba curand. Cred ca asta e si explicatia pentru procesul lent de schimbare a mentalitatii noastre. Anume la acest gen de moldoveni m-am referit.

  • Reply Doina 24 April 2013 at 13:46

    Da, inteleg; suna obsedat, presupun ca are nevoie de o ocupatie spre care sa-si canalizeze energia, sugereaza-i si tu ceva 🙂
    Despre mentalitatea noastra nici nu am cuvinte, suntem atit de fuduli, fara fundament, ar fi mai bine sa punem miinile pe unelte si sa ne apucam de munca!

  • Reply Doina 24 April 2013 at 13:49

    Si cred ca ne-ar fi mai usor pe lume daca totul ar fi alb/negru, simplu, clar, curat, dar noi trebuie sa alegem albul si negru din gama celorlalte si cum experienta mi-a aratat totul e relativ…

  • Reply Rodika 24 April 2013 at 15:35

    Intr-un interviu a fostului premier si acum om de afaceri Ion Sturza:In Moldova ca sa te iubeasca cineva,trebuie sa fii prost sarac si urit!!-cit adevar…..
    Dar eu fac parte din tagma oamenilor care uneori poate boci de bucurie pu succesele altcuiva…
    Iar cei ranchiunosi la TRASH!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Nata ar trebui sa fie presedinta tarii——eu votez!!!!!!!!!!
    Tu esti un cetatean al lumii…..pu asta te iubim si admiram!!

    • Reply nataalbot 24 April 2013 at 18:32

      ei hai sa o luam mai moale…..dar prost, sarac si urit nu e chiar atit de simplu sa fii, sa stii

  • Reply Rodika 24 April 2013 at 19:18

    Referitor la ce sa o luam mai moale draga Nata???
    D-ul Sturza mentiona ideea ca succesul sau este mereu invidiat…..la asta, caci cind o persoana intruchipizeaza frumusete la suflet si chip…cind gindeste global si actioneaza local…are succese remarcabile in cariera si familie……”unii” nu aplauda si apreciaza asta ,dar au dubii la tot….а как же она это делает??se trezesc si dorm doar cu aceasta intrebare in loc sa se resemneze cu ideea ca —Da ,jos Palaria ,,bravo…!!

  • Reply natalia 25 April 2013 at 07:17

    unele “e- uri” se intampla sa se skimbe …
    PS in 2012 erai cam infantila asa :))))

  • Leave a Reply