De-ale mele

DESCOPERĂ, ÎNDRĂGOSTEȘTE-TE, IUBEȘTE. EUDOCHIA ZAVTUR

Sunt îndrăgostită de țărăncuțele ei de ceva timp, după ce am văzut un tablou semnat de ea în showroomul Valentinei Vidrașcu din București. Niciodată nu aș fi putut crede că o pictură îmi poate aduce atâta bucurie. Pur și simplu, uneori în viață, se întâmplă să descoperi lucruri și oameni care îți plac din prima, fără vreun motiv anume. Pe care ai senzația că i-ai iubit într-o viață anterioară și îi vei iubi într-o viață viitoare. Tabloul pe care l-am văzut pe perete s-a culcat atât de plâpând pe sufletul meu, încât numele Eudochiei Zavtur s-a aranjat în memoria mea pe policioara oamenilor pe care trebuie neapărat să-i cunosc. De atunci am reușit să o invit la emisiune, să facem și un reportaj despre ea, dar ori de câte ori mă apucam să-i vizitez atelierul, ceva intervenea și nu mai ajungeam.

Acum 1 an, când Eudochia a scos 2 cataloage frumoase cu lucrările sale, eu m-am grăbit să i le aduc Evei, ca să-i împărtăș din ceea ce iubesc. Ieri seara ne-am apucat să facem ordine în cărți, să le sortăm pe cele vechi de cele noi, să hotărâm ce păstrăm și de ce ne despărțim. Așa am dat peste acele cataloage. Le-am răsfoit din nou și am înțeles că e un semn: trebuie neapărat să merg la atelier.

Eudochia nu este omul camerelor și nici al microfoanelor, și nici al ochilor mulți. Ea își satisface nevoia de comunicare prin tăcere fizică și, probabil, foarte multe trăiri interioare, la ea acolo, pe str. Dimo, în atelierul în care crează.

În rest, sunt doar exclamații și superlative. Or eu de ele mă cam tem, mai ales în formă scrisă. Și nu aș vrea să creadă unii că m-am închipuit un mare expert în artă. Nu, opțiunile mele artistice sunt pur intuitive și nicidecum altceva. Mai bine vă uitați la poze. Și felicitați-mă. Sunt mândra posesoare a câtorva țărăncuțe.Iar dacă aceste frumuseți au un ecou și în sufletele voastre, întrebați-mă cum o puteți găsi pe Eudochia Zavtur.

Vecinele

Urmează o serie de țărăncuțe născute în timpul unei escapade de inspirație căutată înVeneția

Această Mireasă nu va apărea pe coperte de reviste de nunți. Pentru că fotografia nu ar putea transmite toată măreția, mândria și poate tristețea eroinei.

 

Iar următoarele 2 tablouri rămân deocamdată în visele mele. Vise, care oricum, mai devreme sau mai târziu, se împlinesc.

Comentarii

Previous Post Next Post

2 Comments

  • Reply olga 11 July 2013 at 16:08

    Cum o putem gasi pe Doamna?

  • Leave a Reply