De-ale mele

VACANȚA CU COPIII

Vacanțele noastre sunt ca și amprentele noastre. Fiecare cu vacanța lui. Unuia îi place să doarmă mult, în timp ce altul se trezește mai devreme decât cocoșii și începe să scape linguri pe jos. Unii se bronzează chibzuit, alții se prăjesc sub cel mai arzător soare. Unii petrec ziua la plajă golind sticlele de bere și pufnind din trabucuri, alții se ghiftuiesc cu fructe și sucuri fresh. Unii vor discoteci și beție, alți vor relaxarare și ședințe SPA. Unii intră fugind în mare, stropindu-i pe toți, alții, tiptil și atent pentru că vai! apa e rece! Ah! Cât de diferiți suntem, noi, adulții, când vine vorba despre propriul confort în vacanță.

Dar când vacanța-i cu copiii, e cu totul altceva. Începi să cauți pe google „Traveling with kids”, la micul dejun trebuie neapărat să avem terci, la prânz trebuie neapărat să avem….prânz, iar adormirea celor mici la amiază devine o misiune aproape la fel de complicată ca a lui Tom Cruise.

Și mai complicat în vacanță este să ai un program atât pe placul copiilor, câ și al părinților. Mie îmi place să mă duc la piața agricolă, ele vor la supermarket. Mie îmi place să gătesc acasă, ele sar de bucurie când aud cuvântul tavernă. Ele vor în apă, eu vreau la mal. Ele vor înghețată, eu vreau ca ele să nu uite să-și adune farfuriile de pe masă, după ce au mâncat. Ah, ce haioși sunt copiii aceștia, ai noștri.

Așa că, when you are TRAVELING WITH KIDS, bucuria lor, devine și bucuria noastră.

Ieri, de exemplu, aș fi vrut să fac un bus tour al Atenei, să mai vizităm niște ruine legendare, dar pentru că aceasta durează și copiii repede se plictisesc, am ales grădina zoologică ATTICA.

Și a fost extraordinar, pentru copii, dar mai ales pentru noi, părinții. De aceea scriu. Că poate folosește și altora experiența noastră de la Zoo.

20130807-151217.jpg
În primul rând, nu mergeți de dimineață. E prea cald și istovitor pt copii. Iar animalele, pe căldură se ascund și nu apucați să le vedeți. În plus, vietățile la Zoo sunt hrănite la ore anumite și de obicei asta se întâmplă când se mai răcorește afară, deci ratați o bucată bună din spectacol, dacă plecați prea devreme.
Luați-le copiilor apă potabilă suficientă și câte o hartă a parcului. Le place, se simt maturi, cercetași și îi ajută mai ușor să memorizeze tot ce văd.

20130807-151512.jpg
După contactul cu maimuțele, am întrezărit similitudini puternice între noi și ele, mai ales când unii dintre noi încercam să le atragem atenția orangutanilor. Bufnițele sunt niște scumpe, marabu este o pasăre mai tristă decât hitul Antoniei, iar comunicarea cu cele 4 girafe de la Attica a adus grupului nostru emoții neașteptat de frumoase.

Your browser does not support the video tag
Dar cel mai important, nu scăpați delfinii. La Attica au program educațional cu delfinii. Noi am venit la Zoo pe la 12, iar spectacolul începea la 18. Erau puține șanse să rezistăm până seară. Și ce păcat ar fi fost, dacă plecam și ratam această bucurie.

Your browser does not support the video tag
Copiii au uitat de oboseală și au stat cu gura căscată o jumătate de oră. Iar noii, mamele, am plâns. Pe bune. Pentru că e tare emoționant să fii atât de aproape de un adevărat miracol al naturii și să vezi niște super ființe acvatice, atât de inteligente și afectuoase cu antrenorii lor.

Your browser does not support the video tag

Contactul cu lumea lor, a animalelor, este o bună terapie pentru suflet. Dar e trist că acest contact se întâmplă cu ele, aflându-se în spatele gratiilor.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply