SARE SI PIPER

(P)ÎN SFÂRŞIT! UN CADOU PERFECT PENTRU GOSPODINE

Acum câteva luni, într-o după amiază de vineri, după o zi de muncă şi pe nemâncate, îmi mai rămase un lucru de făcut. Să onorez invitaţia unei companii care reprezintă un brand al unui procesor de bucătărie, de ultimă generaţie, despre ale cărui funcţii am auzit doar la superlativ.

Am invitat cu mine şi câteva gospodine moderne: una care toată copilăria a gătit pentru fraţii mai mari şi mai mici, alta căreia nu-i place gătitul și încă una care are noroc de un soţ care găteşte.

20131101-203111.jpg

Ni s-a promis o demonstraţie a funcţiilor acestui super robot prin intermediul câtorva feluri de bucate gătite în faţa noastră.

20131101-202916.jpg

20131101-202941.jpg

Prima a fost limonada. Fix 2 minute – atât a fost necesar pentru ca Thermomix să tranforme zahărul în pudră, iar portocalele şi lămâiele, cu tot cu coajă, să devină pireu şi apoi totul să fie amestecat cu apă şi geaţă. Şi dacă limonada m-a lăsat rece, la propriu, apoi ceea ce a urmat m-a făcut chiar să vreau să vă povestesc despre Thermomix.

20131101-203014.jpg

20131101-203259.jpg

Supă cremă de mazăre, brioşe cu răchiţele, zabaglione şi un desert din fructe congelate care pur și simplu m-a frapat – toate acestea au fost gătite cu viteza unei comete, fără a se utiliza alte electrocasnice sau ustensile – toate în şi cu ajutorul Thermomix, cu excepţia brioşelor, care au avut nevoie de un cuptor.

20131101-203246.jpg

20131101-203219.jpg

20131101-203341.jpg

Desertul din gheaţă şi fructe congelate, trecute prin Thermomix, nu mai avea nevoie de nimic ca să-ţi dea senzaţia că ai în faţă o îngheţată superfină şi aromată.

20131101-203356.jpg

Maşinăria are minim 10 funcţii în ea: mixer, maşină de tocat, moară de cafea sau condimente, steamer (funcţia de gătit pe aburi), malaxor ( funcţia de amestecare a ingredientelor pentru pâine), cântar, timer, maşină de gătit, shaker, zdrobitor de gheaţă, blender, râşniţă, încălzitor de mâncare (ce ar înlocui uşor microunda nocivă), thermos, masina de facut lapte de soia, preparator de hrană pentru bebelusi sau raw vegan (la 37 oC). În volum, ocupă circa 40 de cm în lungime și cam tot atâta în lățime, iar în înalţime nu se deosebeşte cu nimic de parametri unui robot obişnuit de bucătărie.

20131101-203545.jpg

Toate au ieşit deliciocase, dar mai ales rapid şi fără zeci de farfurii sau electrocasnice murdare.

Dar o funcţie anume m-a impresionat în mod deosebit. Bucătarul care demonstra talentele acestei invenţii germane, produse în Franţa, a scos într-un moment dat un pachet de frişcă obişnuită, de magazin, din frigider şi în mai putin de 4 min, cu ajutorul Thermomix l-a transformat în unt. Aceeaşi procedură putea fi făcută şi cu frişca de casă.

20131101-203034.jpg

20131101-203052.jpg

Să vă spun de ce anume obţinerea atât de uşoară a untului m-a impresionat.

De mai multă vreme nu mai mănânc untul din magazin. Maică-mea, fiind specialist în tehnologia alimentară şi muncind mulţi ani în domeniu, mi-a povestit multe despre calitatea untului cu pricina şi că în compoziţie poţi găsi orice porcărie numai nu unt.De aceea eu o tot rugam să găsească unt de casă la femeile de la piaţă. Dar şi acolo, deseori, aveam surprize: coloranţi, margarină, prea multă apă. În condiţii de casă însă e cam greu să obţii untul. Aşa că atunci când am văzut cât de uşor şi rapid poate fi acesta obţinut, firesc că m-am încântat.

Dacă aţi şti ce gust mirific avea untul acela! Îmi imaginez doar ce gust putea să aibă dacă era făcut din frişcă de casă. Cum eram noi toate destul de flămânde, pâinea cu unt şi dulceaţă de cireşe, pregătită tot în Themomix, a avut mare succes.

Pentru cine este Thermomix?

1.Pentru cei care nu ştiu să gătească, dar vor să gătească acasă şi sănătos.

2.Pentru cei care nu au timp să gătească sau care stiu sa gateasca sau fac acest lucru in mod profesional pentru a garanta un rezultat bun.

Cu ajutorul cuţitului performant, care poate atinge până la 10400 de rotaţii pe minut, şi a butoanelor care reglează prelucrarea termică pot fi făcute mici minuni gastronomice: creme sofisticate, mâncare pentru raw vegani, poate fi călită ceapa sau puteţi obţine un pateu fin din ficat, nu de culoare maronie ci roz . Şi toate acestea cu un singur aparat.

Pentru a vă oferi mai multe surse, ca să vă faceţi o impresie, am rugat şi fetele prezente să-şi spună părerea despre Thermomx.

20131101-203426.jpg

Olga Melniciuc, 31 ani: “Un aparat perfect pentru o femeie modernă, care chiar iţi permite să combini viaţa personala cu cea profesională şi să reuşeşti să le faci pe toate.”

20131101-203410.jpg

Victoria Prunici, 29 ani: ” Chiar dacă ştiu să gătesc bine, aş prefera un astfel de aparat pentru că mi-ar uşura viaţa.”

20131101-203458.jpg

Viorica Tătaru-Pleșca, 24 ani, căsătorită, 1 copil: ” Îl vreau cât mai repede şi eu, din primul salariu al soţului. “

20131101-203513.jpg

Cristina Moroz – Brădescu, 31, căsătorită,1 copil: ” Unicul aparat de bucătărie pe care îmi doresc să-l primesc în dar. Procedura de obţinere a untului este impresionantă. “

Fiecare dintre noi a plecat cu senzaţia dulce a victoriei asupra bucătăriei. Şi mai ales cu bucuria că în sfârşit a fost găsită soluţia împotriva uciderii timpul în bucătărie. Nemaivorbind de bucătarii marelor restaurante atât de la noi, cât şi din străinătate, unde Thermomix este folosit la scară largă. Petru Scaleţchi, Bucătarul Diplomat, de exemplu, foloseşte doar Thermomix în bucătărie.

Ce trebuie să vă spun e că jucăria costă puţin peste 1000 de euro. Nu e puţin, știu. Când am ajuns la Montreal, pregătindu-mă să-mi construiesc un alt cuib, unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să văd dacă au Thermomix aici în vânzare. Mare mi-a fost mirarea să descopăr câteva şcoli de gastronomice unde te puteai înscrie la o prezentare similară cu cea la care am participat la Chişinău. Şi m-am înscris. Iar într-o după amiază de sâmbătă chiar am participat. Eram curioasă să văd ce alte feluri de bucate vor găti. Şi m-am convins, încă o dată, că deşi ar fi o investiţie pe care aş face-o nu imediat, dar în curând, de Crăciun, de exemplu, nu m-aş supăra să-mi fac un asemenea cadou. E o investiţie care mă va salva atât de mulţimea de alte electrocasnice care se adună într-o bucătărie, dar mă va ajuta să econonomisesc timp şi să diversific bucatele pe care le gătesc.Ocupă 40 de cm în lăţime şi cam tot atâta şi în înăşţime.

20131101-203545.jpg

Dacă doriţi să asistaţi la o demonstraţie similară, fără obligaţia de a cumpăra Thermomix, ci doar pentru a descoperi toate funcţiile acestuia, puteţi da un telefon la 069280715 pentru a vă înscrie.

Demonstraţiile gastronomice au loc pe str. Albisoara 82/8, bir. 305.

P.S Şi dacă vă lăsaţi cucerite, primiţi şi 10 ani garanţie pentru Thermomix.

Comentarii

Previous Post Next Post

5 Comments

  • Reply Maria S 3 November 2013 at 10:23

    salut, stai departe, dar oricum te gindesti la binele gospodinelor de la Chisinau. mersi mult, sanatate tuturor.

  • Reply Antoan 4 November 2013 at 11:33

    Foloseste google, nu-ți fie lene să depui efort, Baftă

  • Reply browser 4 November 2013 at 17:29

    omg.
    What the **** is this?
    Se plateste ceva pentru chestii din astea?
    Credeam ca au trecut timpurile… 🙁

  • Reply iepurasdelaoras 5 November 2013 at 15:37

    Tare-s curioasa daca ti l-ai cumpara cumva? Tinanad cont de pret…? 😀

    • Reply nataalbot 6 November 2013 at 05:17

      A zis doar. Poate de sărbători.

    Leave a Reply