CANATA

– 38

Aici e ger. Trândeț de frig. Îngheață aerul în nări. GPS-ul începe să delireze în mașină. Geamurile îngheață nu doar pe dinafară, ci și pe dinăuntru. Lăcățile la uși împietresc. Munții de zăpădă par să triumfeze de la ideea că se vor topi abia peste vreo 6 luni, conform spuselor  fratelui meu. Oamenii de aici știu cum să înfrunte asta. Asta se numește GER canadian. Se încalță în niște creații îngrozitor de simpatice,bombate, de cauciuc, dar călduroase, cu păsle înăuntru. Eu încă mă mai țin cu păslele mele de la Amsterdam. Dar simt că nu pentru mult timp. Cică în februarie e adevăratul crivăț. Qubeqois mătincă așa și îl numesc: Krivetzi sau creveți. Eu abia învăț să mă împac cu gerul. Mâine încercăm să ne îmbujorăm cu câteva ore pe patine. În Vieux Port. Unde un om cu sufletul cald din Moldova a promis să ne arate niște mișcări pe ghiață. Eu, de fapt, mă tem de patine. Pentru că tare nu-mi place să cad în fund. Și nici în genunchi, și nici în coate. Cineva s-a mirat că am pus la cale această distracție ”teafără” a noastră la -22 grade, care se simt în realitate ca  -38. Mi se pare super tare tot ce mi se întâmplă. Interersant, cât oare mi se va părea?

Am avut un revelion foarte vesel. Așa cum îmi place mie. Am adormit fix pe la 00.15 și m-am trezit supărată că nu mi-am împlinit somnul, râcâind la toți oamenii mei dragi, cu care speram, în sfârșit, după atâția ani de depărtare, să sărbătorim Revelionul împreună.

Am fost nevoită să explic a doua zi că tare nu-mi place când nu-mi împlinesc somnul. Atunci se trezește ariciul din mine.

Am fost iertată.

În schimb, la toate cele întâmplate nu tare bine, se pot adăuga și câteva bucurii.

haitura

”Everybody in the casa mare” a fost primul eveniment oficial al Koolture Tricolore, sora canadiană a ceea ce face Klumea în Moldova. Am tras o petrecere cu moldovenii de aici. O bună parte din ei aș vrea să-i mai văd a doua, a treia și a patra oară. Sper că și ei.

baloane

Un lucru nu-l pot înțelege. De ce unii dintre ai noștri când aud de ”Bal Mascat” se încruntează. Și cred că să îmbraci ”sfitere” întunecate sau rochii, nepotrivit de mulate și scurte pentru vârstă, forme și atmosferă este mai mai cool decât să pui pe tine un accesoriu colorat. Mai ales dacă te duci la o petrecere tematică, cu un cod vetsimentar. Poate nici nu-i neapărat să înțeleg.

Am avut însă și oameni Klumea. din acei care au înțeles că nu vor veni alții să-i distreze. Și s-au distrat ei înșiși destul de bine.

colorat

Omul din imagine mi-a spus că cei ca mine pot mult mai multe face pentru țara lor fiind în afară, decât rămânând acasă. Nu știu exact ce a avut în vedere Marc, dar cred că a avut dreptate. Descurajantă dreptate.

marc

În schimb, mi-am uns cu miere strunele. Le-am arătat la oameni filmul ”Culorile”. Au aplaudat.  Sper că nu din politețe.

Apoi m-au încântat unele talente emigrate din Moldova în Canada. Tare dulce a mai sunat țambalul lui Alexandru Șura la petrecerea noastră montrealeză.

sura

paula

O adevărată supriză au fost pentru mine surorile Fratea și Alexandrina – fata cu chitara. Ceva mă face să cred că noi încă vom mai răsturna niște munți pe aici  cu fetele acestea.

fratea

Alexandrina

O altă bucurie. Avem și aici o mână de gospodine excepționale care au gătit bunătățuri de nedescris, iar copii noștri au făcut negoț cu ele și au și savurat din ele, ca să țină minte cum e ”ca la mama”.

gospodine

Mai avem, ce-i drept cam puțini, dar toți ai noștri, oameni cu o îndeletnicire artizanală. Sper la acest capitol să mai inspirăm și să mai încurajăm lumea. Numai ciorapii noștri de lână cât succes ar avea dacă s-ar apuca cineva să-i împletească.

O altă bucurie, demult râvnită. Am găsit bilete la Cirque du Soleil. Nu că m-aș lăuda. Dar m-aș cam lăuda. Că nu e lucru simplu să găsești bilete la spectacolele lor. În aprilie mergem cu toții să vedem un nou spectacol. Între timp, am citit biografia acestei întreprinderi.  O istorie de succes incredibil de frumoasă. Și m-am umplut de tristețe. Noi nici circari nu prea mai avem în Moldova, și în loc de circ în curând va răsări pe neașteptate o ”novostroicică”. Amin.

cirque

Memoria telefonului meu nu mai are loc. Semn că trebuie să fac ordine în ea. O să fac și vă voi aduce o serie de fotografii nepublicate în 2013. Fiecare cu istoria sa.  O să fibă vesel. Cred că sigur.

Un La Mulți Ani! tuturor vouă. Și nu uitați: somnul și umorul sunt ca un fratele și un frate, a nimănui. Adoptați-i în anul care a venit. Vă scriu eu, pe la 4 dimineața, pentru că am stat cam mult azi cu ochii în acte și am pierdut somnul.

Pup.

Comentarii

Previous Post Next Post

11 Comments

  • Reply AZUCENA 2 January 2014 at 06:00

    Delicioasa petrecere, vreau la voi.

  • Reply Nina 2 January 2014 at 06:12

    Draga Nata…sa stii ca te citesc cu mare drag de fiecare data, si abia astept urmatoarea postare..
    Sanatate tie si oamenilor tai dragi!

  • Reply olga 2 January 2014 at 07:51

    Nata esti fireasca, umana si asta spune multe despre tine…Un AN Nou plic cu surprize surprize

  • Reply browser 2 January 2014 at 08:08

    La Multi Ani!
    Told yeah about winter 😉
    Frumoase fotografii si oameni.
    Cirque de Solei poate fi o dezamagire. Prea mult hype. (Pentru a merge o singura data e ok).

  • Reply moldoveancadincanada 2 January 2014 at 09:32

    Felicitari pentru un eveniment asa frumos organizat, data viitoare poate reusim si noi astia din Ottawa sa tragem o fuga in Montreal.
    P.S. La patinaj va invit pe Rideau Canal, cica cel mai lung patinuar din lume 😉

    • Reply nataalbot 2 January 2014 at 10:49

      Am auzit de canalul vostru. Poate ajungem si pe la voi intr-o buna zi.

  • Reply Elina Mariana 3 January 2014 at 02:48

    Draga Nata!
    La multi ani! Multa sanatate si multa inspiratie! Esti de admirat!
    Dar…,uite,vreau saprecizez ceva…ai comis o mare gresala, zicind ca noi nu avem circ?. Ba avem si cu foarte multi actori colorati:rosii,verzi,albastri, rozi…de toate culorile si se numeste:PARLAMENT.Nu demult au avut si tn program foarte frumos:”box”. -foarte distractiv,iar actorul principal era Marian Lupu…
    Te pup si te admir!

  • Reply Maria S 3 January 2014 at 16:20

    La multi ani! Succes, noroc, realizari, sanatate. Tare ii invidiez pe cei care te au alaturi (invidie pozitiva). Ai grija de tine.

  • Reply Eu 4 January 2014 at 04:51

    vrem mai multe poze…

  • Reply vica 6 January 2014 at 23:20

    of, Nata, de-ai sti cit dulce sufletului meu ai adus cu acest eveniment din 29 decembrie. Esti tare BRAVO. Spiritele bune te-au indreptat spre Canada sa bucuri ochi, urechi, inimi…tare vreau ca acest pas din viata ta..sa fie de bun augur…..sa ai numai noroc de lucruri bune. La Multi Ani!!! The best!!!

  • Leave a Reply