EVENIMENTE

CE UNGEM PE PÂINE, AIA MÂNCĂM

Zilele acestea la Chișinău se unge pe pâine Domnica. La cât de expirat este subiectul și mai ales subiecta, mă mir și nu mă mir cum se  încearcă acumularea vizualizărilor pe seama ei. Mai înțeleg când se scufundase vasul și am rugat-o pe Ana Mardare s-o găsească de sub pământ și să-i fure un interviu. A fost primul interviu cu eroina. Interviul a fost cumpărat de la Jurnal cu mulți bani de o sumedenie de televiziuni din întreaga lume, iar Ana a luat o primă binemeritată. Atunci era actual. Atunci nu conta ce prostii scoate pe gură. Conta să aflăm cine este ea. Dar acum, când știm cine este, de ce o mai ungeți pe pâine? Oare audiența de 3 zile poate fi comparată cu răul pe care îl faceți transformând acest personaj în vedetă, mai nou, și în una dintre cele mai sexi femei ale Moldovei? Mă întunec.

În schimb, m-a luminat o fotografie acum câteva seri. Unde regizorul Igor Cobîleanski  pășea falnic pe covorul roșu al Ceremoniei Premiilor GOPO, alături de un cuplu misterios.

igorbab3 În seara aceea filmul ”La limita de jos a cerului” în regia lui Igor Cobîleanski  a luat 2 premii GOPO în România. Iar eu tot mă gândeam la acel cuplu frumos care îl însoțea pe Igor. Erau atât de…cum să spun..m-au făcut să mă umplu de mândrie pentru ei.  Erau frumos îmbrăcați, zâmbăreți, emoționați, pe covorul roșu. Atunci m-am întrebat oare care din site-rile, televiziunile de la Chișinău, se vor înfige în acest cuplu de actori? Se va întreba cine sunt ei, ce-au făcut, de-ai cui sunt? Să-i transforme pe ei în eroi. Să-i descopere.Să ne ajute și pe noi să-i cunoaștem. Să-i promoveze. Să-și facă vizualizările mult dorite.

igorbab Numele româncei  Ela Ionescu e mai ușor de găsit pe google. Iar pe partenerul său de film, moldoveanul Igor Babiac l-am văzut mai întîi în ” Tenis cu Moldovenii”, apoi în filmul ”Culorile”, acum ”La limita de Jos a Cerului” și în curând, din 4 aprilie,  în rolul principal al filmului ”Ce Lume Minunată”, în regia lui Anatol Durbală.  Tânăr, frumos și probabil într-o dulce perioadă de glorie. Un fel de ”a new star is born”. igorbab1

Cum cinematografia moldovenească este un fel de embrion reținut cam mult timp  în burta mamei, faptul că pe un actor nou apărut, cu o fizionomie destul de curioasă,  pe care îl îndrăgesc regizorii, îl invită în tot mai multe producții, nu este un motiv să ne interesăm de el. Îl vedem pășind elegant, la costum  pe covorul roșu al unui festival care valorifică munca unui regizor basarabean cu 2 premii GOPO, nu este un prilej să-l promovăm? De ce să nu se facă din el un mic erou? Pentru că e prea cuminte? Pentru că nu-l vorbește lumea? Pentru că ne pricepem mai mult să preluam știri decât să generăm noi înșine știrile? Ei de ce vă înfruptați voi din Domnica, când sunt oameni care chiar merită cerneala voastră.

igorbab2

Eu aleg să mă plictisesc (dacă asta cred jurnaliștii) de frumos, talentat, valoros și promițător, decât să vomit de la atâta sexualitate, banalitate și prostie. De aceea am citit unicul articol de pe Ziarul Național pe care l-am găsit  despre aceast promițător actor al Moldovei.

CE UNGEM PE PÂINE, AIA MÂNCĂM. SPUNE-MI CE MĂNÂNCI CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI.

P.S Dragă Igor, nu te cunosc. Dar sper să nu-mi porți pică pentru că ți-am dedicat acest articol. Poate tu nici nu vrei să te bage presa în seamă. Dar eu vreau. Mult succes.

Comentarii

Previous Post Next Post

5 Comments

  • Reply Cristina Birsan 27 March 2014 at 09:05

    BRAVO IGORI,MA MINDRESC CU TINE!

  • Reply elena 28 March 2014 at 02:40

    Bravo Igor!Eu îl cunosc personal şi sunt mîndră de asta!Şi mai sunt mîndră de faptul, că Nata are curajul întotdeauna să spună lucrurilor pe nume!Într-adevăr se promovează nonvalori, din păcate, şi asta mă întristează foarte tare!!!!!!dar să sperăm, că, cu timpul, lucrurile se vor schimba în bine!

  • Reply Vitalie 28 March 2014 at 15:31

    Daaaaamn, e ushor sa cazi de acord cu spusele Natei! Femeiushka ceea cu un nume atat de frumos de `Frunze de dor` hraneste atentia moldovenilor de la scufundarea navei. TV-urile racordate la cererea publicului, ne-o proiecteaza pe ecrane cu ostentatie…Bunaoara, cu mult mi-e mai la inima Ela Ionescu cu Igor Babiac, or, oamenii astea cu siguranta respira cu inteligenta si talent si au ce ne spune…sa ne traiti dlor actori! realizari frumoase demne de asiratiile voastre

  • Reply Elena Cudalb 30 March 2014 at 01:52

    Ai dreptate Nata, 100% ((
    Dar nu erai tit dumneata printre cei ce promoveaza prostia? Nu-ti amintesti cu cita insistenta ni-l bagai in gat pe Pavel Turcu? Seara de seara, zi de zi, ne spuneai ca asa suntem noi toti, moldoveni, ca Pavel, prosti ! La cele mai vizionate TV si la cele mai vizionate ore! Iar in tara se intamplau lucruri cu adevarat importante, stiri, relatari sau lucruri utile care nu mai ajungeau la telespectatori din cauza ca acolo era: Pavel Turcu si Nata. Asa ca, scriinda o asa tema, da-o anonim, sa nu aiba efect invers

    • Reply nataalbot 30 March 2014 at 23:12

      Dragă Elena, mulțumesc pentru replică. Răspund pe puncte.
      1. Paralela ta este irelevantă. Noi din Pavel Turcu am scos un anti-star. Mainstream-ul moldovenesc avea nevoie de Turcu ca oamenii să înceapă să facă
      diferența. Domnica este construită ca un star, sistematic, idiot, serios și pe bune.
      2. Pe vremea cind aparuse Pavel Turcu eu încă nu munceam la TV și nu nici ”la cele mai vizionate ore”. Jurnal era pe atunci doar o televiziune online. Si chiar si acolo, subiectele care meritau atentie nu erau selectate de mine. Eu aveam pe atunci alte datorii.
      3. ”Seara de seara, zi de zi, ne spuneai ca asa suntem noi toti, moldoveni, ca Pavel, prosti” – este inventia dumitale asa ca pastreaz-o si nu mi-o atribui.
      4. Pavel Turcu nu este un prost, doar pentru ca a compus un cintec si a crezut ca poate cu el participa la Eurovision. Prosti sunt cei care pun cruce pe visatori.

    Leave a Reply