Evenimente speciale

O ȘEZĂTOARE DE SECRETE ORATORICE

oratorie

 

 

Cândva l-am contactat pe Vlad ca să-i propun o provocare: să se facă prezentator de televiziune. Mi se părea combinația perfectă între un bărbat copt, frumos și un trainer carismatic, un bun orator, cu rădăcini nemțești, deci nu avea cum să întârzie la emisie și nici la ședințe. În fine, am avut eu socoteala mea în privința lui. Dar Vlad  a zis nu. Și de atunci am început să prietenim. Eu invitându-l cu superba sa nevastă Natalia pe la diverse evenimente pe care le organizam, el mai scriind un gând bun pe fb, un sfat, o întrebare.

Apoi, înainte de plecarea mea în Canada, Vlad mi-a șoptit într-o doară precum că  am putea să facem împreună niște lucruri utile și frumoase, cum ar fi vreu training, dacă m-ar interesa.  Acum, când i-am zis că vin la Chișinău, am reluat ideea de altă dată ca să o coacem până la capăt. După mai multe conferințe pe Skype am stabilit o curriculă foarte interesantă pentru  un training de retorică. Până nu demult știam și eu de cuvântul acesta frumos, fără să-i cunosc prea bine semnificația.

Retorica este arta de a vorbi frumos – o chestie utilă pentru orice om, indiferent de profesie și statut. Să vorbești frumos, coerent, la subiect, scurt, fără greșeli, să poți formula un gând în fața publicului, să poți convinge, să nu-ți fie frică de microfon, să te poți descurca în situațiile în care ceva nu merge și ești expus în fața oamenilor, toate acestea nu sunt niște talente înnăscute. Poate doar parțial. În mare parte, sunt niște îndemânări care  se învață. Cel puțin mie așa mi s-a întâmplat.  Am avut o profesoară extraordinară de română, care m-a pregătit de examenele de admitere la facultate, Dna Larisa gurău. Apoi am avut noroc de Dna Vera Mereuță care ne-a învățat să articulăm și să rostim cuvintele până la capăt. Apoi l-am invitat pe Petru Fumuru din România și a mai băgat în noi niște înțelepciuni de prezentare în fața publicului. Să fiți siguri de un lucru în ce privește arta de a vorbi frumos. Nu are limite de perfecțiune. Întotdeauna, chiar și cei mai iscusiți oratori, se bâlbâie, scapă pleonasme, tautologii, cuvinte parazit, repetă cuvintele într-o propoziție. Întotdeauna este loc de mai bine.

De aceea nici eu și nici Vlad nu ne asumăm rolul de mari oratori. Dar am stabilit un program bun și consistent.  Și vom avea grijă să ne pregătim fiecare așa încât să aducem în aceste 2 zle de  training-șezătoare  cele mai valoroase experiențe pe care le-am trăit fiecare în cariera sa. Acesta este un training pentru profesioniștii din domeniul comunicării, dar poate fi de folos oricărui om care are carențe de comunicare și vrea să mai reducă din ele.

Vlad a numit ”Academia Nicolae Dumitrescu” în cinstea bunelului său. Din beneficiile financiare produse de trainiguri Academia susține mai multe organizații sociale din Moldova. De curiozitate am tras cu ochiul pe site-ul lor.

Ia vedeți ce scrie la rubrica: DESPRE NOI. Sunt niște visători și romantici incurabili.

”Trăim într-o țară ruptă din rai.  Într-o țară în care oamenii își zâmbesc și își dau binețe. Într-o țară în care tradițiile strămoșești se păstrează, se respectă și uneori… se schimbă. Într-o țară în care valorile bătrânilor se împletesc lin cu entuziasmul tinerilor. Într-o țară în care Iubirea este fundamentul Vieții, în care Toleranța se scrie cu ”T” mare și în care Respectul se inspiră și expiră cu fiecare suflare.  Trăim într-o țară în care copiii râd fericiți, în care adolescenții încep să se iubească, în care maturii muncesc pentru a-și realiza visele, în care bătrânii sunt integrați în societate chiar și după pensionare. Trăim într-o tară în care rodul muncii de azi este garantat de fundamentul pus ieri și în care viitorul este doar un pas spre realizarea Viziunii personale.Trăim într-o țară care are nevoie de noi și de care noi avem nevoie. Pentru a ne schimba și influența reciproc, pentru a lua unii de la alții și pentru a da unii altora. Pentru a fi mai buni și mai frumoși împreună.”

Cu această șezătoare de secrete oratorice voi încerca și eu pentru Klumea să fac un fundraising.  Voi dona o partea din onorariu pentru un proiect pe care îl am în cap, dar vă voi împărtăși ideea atunci când voi avea mai multe informații. Mi-ar păcea să văd participantele în ie la eveniment. Sper să nu fie o condiție prea greu de îndeplinit.

Vreau, prin intermediul blogului, să vă ofer 2 bilete la acest eveniment. Condiția ar să-mi povestiți în maxim 7 fraze, o experiență în care ați simțit că nu v-ar strica un training de retorică. Puteți răspunde chiar printr-un comentariu la acest articol. Voi alege căștigătorii pe 15 mai, ca să aveți timp să vă puteți programa participarea și eventuala lipsă de la serviciu, pt că tainingul este miercuri și joi, 28-29 mai.Aștept confesiunile voastre.

Detalii despre eveniment găsiți AICI.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply Tania 5 mai 2014 at 10:20

    Comentariu-confesiune despre o jurnalistă destul de bălbâită care vrea să ajungă la această șezătoare, dar nu are suficienți bani. Ar fi minunat să câștig, însă dacă nu va fi așa, o iau ca o mică eliberare, lăsând comentariul.

    Ai nevoie de „secrete oratorice” atunci când vorbești cu șeful tău pe skype, iar el stă chiar lângă tine, la calculatorul de alături, pentru că îți e rușine or, mai exact, nu știi cum să îi vorbești în față. I am that woman. Când ai multe cuvinte inteligente în cap și nu știi cum să le pui într-o ordine logică și grăitoare, pentru a te exprima omenește. Și în loc să vorbești coerent, spui trei cuvinte și preferi să scrii pe blogul tău anonim, pe care oricum nimeni nu îl citește. Iarăși, e cazul meu. Iar cireașa de pe tort vine atunci când, mergând pe stradă într-o seara frumoasă din Chișinău, îl vezi pe Cătălin Josan. Un artist jos pălăria, un român și un băiat care mișcă multe prin țărișoara asta. Te uiți așa de departe la el, ai vrea să te apropii și să spui „salut, ești bravo, Cătă”. Atât. Însă mergi mai departe, că, deh, nu ai nici curaj, nici abilități să vorbește coerent și clar. Da, it’s all about me, un fel de jurnalistă cu limba înghițită.

  • Reply Tina 7 mai 2014 at 01:44

    Vreau sa vorbesc corect. Vreau sa vorbesc mult. Sunt o fire mai inchisa si mereu ezit de a-mi expune parearea sau, chiar, de a intretine o discutie cu oameni mai putin familiari. Ma blochez in fata oamenilor pe care ii admir. Baietelul meu de 8 ani e mult mai vorbaret si ramin de cele mai multe ori fara replici chiar si in fata lui. Vreau sa ca el sa devina un bun orator si eu la fel.

  • Reply Stella 11 mai 2014 at 00:29

    De-ar fi existat un training similar in Montreal, l-as fi frecventat zilnic, sunt manager si nici de cum nu ajung sa-mi string angajații grămada , prefer sa le repet individual fiecăruia, cu toate ca știu ca mesajul transmis public se percepe altfel decit cele ‘personale’

    • Reply nataalbot 2 iunie 2014 at 18:00

      Se poate organiza si la Montreal.

  • Reply Alina 11 mai 2014 at 16:55

    Buna!
    „Fobia sociala” si de vorbit in public o am din scoala generala, spre regret anume de la profa de romana..pentru care recitatul, prezentatul, cantatul pe la serate scoalare, nu au fost niciodata”foarte bine”, dar au fost mereu”binisor”, „se poate si mai bine”..etc. Surprinzator.. ne-a crescut cam pe toti (generatia mea), timizi si frustrati oratoric. La mine functioneaza atuci cand sunt mai mult de 5 persoane care ma asculta. Imi vine rau, nu iese pe gura exact ce gandesc, ma blochez cand imi aud vocea schimbata in boxe, sau cand am mai multi ochi pe mine in acelasi timp.
    As vrea sa pot sa schimb asta la mine, tare-tare!

  • Reply Tina Bors 13 mai 2014 at 10:05

    Buna Ziua, am tras ku ochiul mai sus, si deja kred ka nu am sanse la kistig :(, nu sunt Profesoara, si nici prezentatoare, …
    Pot sa zik ka iubesk mult si eu sa Komunik, sa vorbesk, sa-mi dezvolt vokabularul si zrta de komunikare, pu ka fiekare ne kreem o arta a noastra, o limba mai altfel zis.. in unele kazuri eram khiar si rugata sa zik un toast, sau ceva frumos, ceea ce nu se intimpla in ultima vreme din cauza serviciului, mi sa restrins putin iesirile prin kompanii mai mari,
    am Finisat o skoala innainte de fakultate unde aveam si un kurs de komunikare, peatunci nici parintii nu ma rekunosteau kind veneam akasa.
    Mi-ar placea mult sa iau si eu parte la sedintele Dumneavoastra, poate as reusi sa ma deskhid innapoi, pu akum sunt mult mai timida si takuta, nu ka innainte,
    Sigur ka mi-ar fi ajutat si pe viitor, pentru ka am unele din vise, unde mi-ar prinde enorm de mult bine Training’ul Dumneavoastra.

    Stiti daka nu, poate makar imi spuneti kumva, ce pret are Biletul, si la ce ore se va petrece, poate reusesk kumva makar la unul din ele sa vin, daka nu la ambele, Va Multumesk, si imi cer skuzee, O Zi Frumoasa Va Doresk!

  • Reply Ion 16 mai 2014 at 06:04

    Salutare Nata!

    Nu sunt sigur dacă voi fi unicul tânăr care voi povesti experiența mea, dar o să încerc și să relatez unele situații din viața mea.

    Unu. Se întâmplat când eram prin anii de liceu, clasa 11. Într-o adunare a sătenilor cu noii aleși ai primării în sala casei de cultură dintr-un sătuc din Moldova, la un moment dat dintr-un număr de oameni maturi care discutau necesități „importante” economice ale comunei, am cerut posibilitatea de a-mi spune și care sunt necesitățile unui tânăr într-un sat. Că numi doresc fântâni noi, ci un râu curat, nu agenți economici noi, dar ca vechiul imobil al unei alimentare, și imobilul spitalului vechi să fie renovat și oferite condiții și posibilitate ca copii din sat să se implice, să se dezvolte creativ… După aia, domnii au continuat să discute despre cifre și bugete, nimic la subiectul meu.

    Doi. În clasa 12 de liceu, timp de o săptămână la pauze ieșeam cu încă un prieten și colegă și recitam tare poeme, creații personale pe coridoarele liceului, creasem un fel de „human zone”și acestea se întâmplau la fel într-un sat, într-un liceu, cu copii, adolescenți, profesori, care ascultă, sau trec indiferenți.

    Trei. Recent, Într-o simplă simplă zi, într-un maxi-taxi care face zilnic naveta tur-retur dintr-un sătuc spre Chișinău, discutam cu un copil de clasa a 4-a care învață la Chișinău, de trei ani face vioara, el poate cânta ceva piese bune, își iubește mama, și cu grijă merge în fiecare zi cu ghiozdanul greu spre capitală și-n apoi,… eu, am discutat prea puțin cu el.

    Necesitatea vorbitului în public am simți-to nu doar lucrurile și evenimentelor mari, dar și în lucrurile mici, o discuție cu o persoană bătrâna sau un copil, sunt și ei public, au și ei nevoi de cineva să le ofere o motivație. Aici de multe ori suntem timizi, însă de aici începem.

    Nata, acestea au fost unele momente în care am simțit nevoie de cunoaște o metodă de a ajunge la inima oamenilor și tot odată ei să ajungă la inima mea, să avem un dialog.

  • Leave a Reply