Cum numai trec de aeroportul Chișinău încep să întâlnesc oameni cu fețe încremenite. Nu, mie nu mi-e mai ușor să critic de departe, fiind plecată din Moldova, așa cum îi văd pe unii că mai tot timpul mă apostrofează. Și nici nu mi-e mai simplu să rămân zâmbitoare și împlinită când vin în Moldova, știind că voi pleca în curând, cum mă apostrofează alții. Mai pe scurt, oriunde m-aș afla, mie îmi este mai ușor, in viziunea unor oameni.
Deși nici părinții mei, darămite niște străini, nu au cum ști când îmi e mai greu și de ce.
În schimb, eu sunt un om foarte curios. Și datorită acestei calități viața mea este nu ușoară sau grea, ci foarte interesantă. Iar când viața este interesantă, te simți mai des fericit, decât nefericit. Și atunci, m-am gândit eu, poate moldovenilor anune “curiozitatea” le lipsește pentru a fi mai puțin frustrați și mai zâmbăreți. Dar curiozitate de aceea, sănătoasă, ca a unui copil căruia nu i se mai termină: “de ce” – le. Pentru că atunci când curiozitatea ta este trează, reușești foarte bine să te deconectezi de la grijile tale și să-ti focusezi atenția pe alți oameni, frumoși, deosebiți, talentați, speciali, unici, extraordinari. Mă simt o norocoasă, pentru că sunt curioasă.
Monthly Archives
August 2014
Știți, eu fac anul acesta 35. Și încă nu mi-am făcut un obicei din a folosi zilnic setul de creme pentru femeile sub 40. Nu, nu pentru că aș fi eu nu știu cum mai norocoasă, m-ar ocoli fireasca veștezire sau aș fi moștenit niște super gene de longevitate. Pur și simplu, nu folosesc nimic. Pentru că nu cred în nimic, în nici unul din borcănașele super frumoase, mate, colorate, mai mari și mai mici, cu brand cunoscut și mai puțin cunoscut. Mai trag câte o mască de argilă și dacă am noroc, un somn bun. Și atât. Eu mă simt împăcată cu mine. O prietena de-a mea însă, cosmetolog de profesie, mereu când mă vede,îmi tot face apropouri la o cură de botox. Că cică e cam timpul. Și eu tot mă amuz de insitența cu care ea mă convinge că botoxul este elixirul făcător de minuni pe care nici o femeie nu ar trebuie să-l ignore.
Restaurant Day este o super invenție pentru a aduna oamenii la grămadă oamenii. Nimic nu unește mai ușor ca un ospăț bun. Mă coving de asta a câta oară. Când vedeam cum se umple casa curții mele de musafiri îmi creștea inima de bucurie. Nu e ușor să suporți discomfortul de a-ți transforma casa intr-un mare depozit de ghirlande, tăvi, linguri, farfurii, tarte, cratiție, foarfece. Un coșmar. Dar satisfacția este atât de dulce, încât suprimă orice dezordine.
Zilele acestea Celine Dion a anunțat că își suspendă activitatea pentru a se dedica totalmente copiilor și soțului său, bolnav de cancer. Imediat a și apărut o știre cu calcule estimative ale impactului economic pe care îl va avea această pauză asupra economiei Canadei și SUA. Peste 2000 de locuri de muncă, companii aeriene, hoteluri, restaurante, magazine de haine, restaurante, bilete de avion care depind direct de concertele organizate de Dion. Este vorba de milioane de dolari care nu vor mai rula, din cauza acestei pauze.
Fac această introducere epică pentru a vă atrage atenția că suspendarea exportului de produse agricole din Moldova către Rusia este un eveniment cu un impact foarte mare și dureros. Mai ales pentru o țară atât de mică și dependentă cum este Moldova. De aceea, intenția autorităților de a lua măsuri urgente pentru a diminua impactul este nemaipomenită. Chiar și premierul Leancă o să gătească o plăcintă mare cu mere pentru a încuraja producătorii autohtoni.
RESTAURANT DAY, FINLANDA, HELSINKI, MAI, 2014
Zilele acestea am aflat despre un proiect internațional culinaro-social care mi-a servit drept sursă de inspirație. Noi stăm și ne chinuim, căutând identitate națională și turiști cu lumânarea. Când lucrurile sunt atât de simple. Trebuie pur și simplu de încercat de solidarizat cu idei bune care se întâmplă în lumea întreagă. Și de promovat aceste evenimente cât mai mult. Proiecte de street art, de sărbători internațioanale, de social media. De solidarizat și de profitat de publicul numeros care susține aceste tendințe pentru a ne promova și propria identitate.
Ideea care m-a inspirat se numește Restaurant Day. Un proiect inițiat de o organizație non-profit din Finlanda care încurajează gurmanzii din întreaga lume să improvizeze pentru o zi un restaurant într-un loc mai public, puțin previzibil. Alee, parc, hudiță, curtea casei…oriunde vrei să animezi un spațiu public și să te manifești gastronomic, ești încurajat să o faci. Alegi-ți locul, decide conceptul și meniul, apoi înscrie-ți evenimentul pe acest site: http://www.maplantis.com/map?event-map=53d37cd003648c17ba381ef4&event-id=53e2f36fe4b0a74b11df4992 și pormovează-ți evenimentul pe unde poți.
ROCHIE DE LA EUGEN HUDOROJCOV. SPECIAL PENTRU CONCURSUL ”MÂNDRIA”
La doar câteva zile după Ia Mania, jurnalista Rodica Trofimov și fotograful Florin Tăbârță m-au scos din oraș pentru o sesiune foto.Urma să apară în revista Felicia. Fotograful a ales să aterizeze la Tribujeni. Da, eu știu că peisajele frumoase ale Moldovei nu se opresc la Orheiul Vechi, dar acea după amiază mi s-a părut mirifică. O stare de spirit care s-a întipărit întocmai în aceste fotografii. Caniculă care topea machiajul ca pe o înghețată, o linișteeeee….cum numai la țară, ziua în amiaza mare poți găsi, și o frumusețe de natură pe care atât ochiul omului cât și obiectivul aparatului foto nu aveau cum să o lase neobservată. Fiind întrebată cu ce mă voi îmbracă, răspunsul a fost imediat. În cele mai frumoase haine de la Concursul ”Mândria”.
Era în ziua de după Ia Mania. Ajunsesem acasă și mă simțeam ca după o bombă atomică. Totul exploadase în mine. Mai ales rezervele de forță și creativitate. Am umplut cada cu apă fierbinte, am intrat în cadă și m-am scufundat până la nas. Începusem să simt cum mă desclei. Presimțeam deja o rostogolire moale spre somn. Aproapem că începeam să ațipesc. Sună telefonul. Cu o voce caldă m-a complimentat pentru eveniment și fără să pierdem mult timp mi-a povestit despre proiectul său. Mi s-a părut îndată o chestie cam greu de realizat. E vorba totuși despre disabilități. Și nu oricine caută să și le expună. Am vorbit despre multe. Eram foarte obosită. Țin minte foarte bine starea asta de după evenimente.Sincer, în anumite momente credeam că-și dă seama că pic în milisecunde de adormire și trezire bruscă. Dar nu m-a slăbit nici o secundă. Am apreciat mult perseverența ei. Am ajuns să vorbim despre vizual.I-am sugerat o idee pentru macheta campaniei. I-a plăcut, dar nu era sigură că îi va reuși. Mai ales să-și găsească eroină principală. Nici eu nu credeam că îi va reuși atât de bine. Vizualul proiectului DARE arată aproape cum mi-l închipuisem. Atunci m-am simțit și eu parte din echipă, chiar și nefiind aproape.