De-ale mele

MOLDOVENI MAI FERICIȚI

Cum numai trec de aeroportul Chișinău încep să întâlnesc oameni cu fețe încremenite. Nu, mie nu mi-e mai ușor să critic de departe, fiind plecată din Moldova, așa cum îi văd pe unii că mai tot timpul mă apostrofează. Și nici nu mi-e mai simplu să rămân zâmbitoare și împlinită când vin în Moldova, știind că voi pleca în curând, cum mă apostrofează alții. Mai pe scurt, oriunde m-aș afla, mie îmi este mai ușor, in viziunea unor oameni.
Deși nici părinții mei, darămite niște străini, nu au cum ști când îmi e mai greu și de ce.
În schimb, eu sunt un om foarte curios. Și datorită acestei calități viața mea este nu ușoară sau grea, ci foarte interesantă. Iar când viața este interesantă, te simți mai des fericit, decât nefericit. Și atunci, m-am gândit eu, poate moldovenilor anune „curiozitatea” le lipsește pentru a fi mai puțin frustrați și mai zâmbăreți. Dar curiozitate de aceea, sănătoasă, ca a unui copil căruia nu i se mai termină: „de ce” – le. Pentru că atunci când curiozitatea ta este trează, reușești foarte bine să te deconectezi de la grijile tale și să-ti focusezi atenția pe alți oameni, frumoși, deosebiți, talentați, speciali, unici, extraordinari. Mă simt o norocoasă, pentru că sunt curioasă.

20140829-113007-41407635.jpg

Și atunci când Simon, sunetisul unei emisiuni în care am participat, începuse să-mi fixeze lavaliera, folosind în loc de o mână cârligul care i-o înlocuia, vocea mea interioară m-a întrebat: „oare cum e posibil ca un om cu o proteză în loc de o mână să poată munci cu atâta ușurință și îndemânare?” M-am uitat lung la el și l-am întrebat: tema mâinii tale e un tabu? A zis nu, întreabă-mă.
Ce-ai pățit? La 18 ani muncea într-o uzină și i s-a dus mâna sub nuș ce aparat. A fost o zi de 3 mai groaznică. Și acum, când îți vorbesc, mi se face pielea găină, îmi zice el. Îți imaginezi, continuă el, atât de tare mă răvășesc emoțiile în data de 3 mai, încât destinul mi-a trimis o fiică care cum crezi, când s-a născut?

Nu pot să cred, tot pe 3 mai?

Da, pe 3 mai.

Și pe nevasta ta, cum ai cunoscut-o? Este sora medicală care m-a recepționat la spital când am venit fără mână.

Iubești aceeași femeie de la 18 ani?

Da.

Și am văzut în el un om căruia poate nu i-a mers perfect în viață, dar care se poartă ca un norocos și ca un om împlinit. Și apropo mânuiește perfect cablurile și echipamentele, în pofida disabilității sale. M-am uitat la el și m-am simțit o norocoasă pentru că viața îmi trimite în cale oameni care mă fac curioasă.

20140829-113009-41409360.jpg

In concluzia acestei povești moldo-canadiene: Fiți mai curioși dragii mei moldoveni, priviți în jurul vostru. Sunt atâția oameni și atâtea istorii care vă vor umple de inspirație și vă vor elibera de frustrări. Mie îmi pasă de Moldova mea și vreau să-i văd pe moldovenii meu mai fericiți când mă uit în jurul meu.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Aliona Dulgan 29 august 2014 at 04:14

    buna dimineata de aici din Cehia!! asi dori sa iti spun Nata asa cum am facut-o ci pe blogul tau cu citiva ani in urma,ca te respect mult,te admir mult,si citind tot ce faci,privind toate proiectele,imi dai curaj..Eu nu asi spune ca sunt o fire curajoasa,eu iubesc sa incurajez pe toti,dar cind vine vorba de mine dau aripile in jos(vorba mamei mele)insa cind iti citesc articolele imi dai curaj,sa devin altfel,poate si mai increzatoare,poate si mai optimista!! viata mi-a intins si mie multe curse,si multe capcane din care am iesit.Atunci cind lupt…si inving( asa imi place sa zic) pling…Imi pling de mila..pling de fericire,un sentiment pe care nu il inteleg la moment! Multumesc Nata ca existi,si ne faci sa ne gindim la multe,si n-am sa sfirsesc niciodata sa iti multumesc pentru asta…Cu un mare respect Aliona!(fata cu ochi albastri)

  • Leave a Reply