Yearly Archives

2016

De-ale mele

#EUVINDINMOLDOVA – CASTELULUL MIMI, MOȘTENIREA BOIERULUI ÎNDRĂGOSTIT DE VINURILE MOLDOVENEȘTI

La nici 30 de minute distanță de Chișinău, în satul Bulboaca, vă așteaptă o priveliște care vă va tăia răsuflarea și pe care o veți putea cinsti cu un pahar de vin bun. Aici se înalță „Castel Mimi” – primul „château” adevărat din regiune, construit în anul 1900 de ultimul guvernator al Basarabiei, de la care își trage și numele – Constantin Mimi. Continue Reading

EU VIN DIN MOLDOVA

#EUVINDINMOLDOVA – VINURILE F’AUTOR DE PE VALUL LUI TRAIAN

Vinurile F’Autor m-au cucerit de la prima degustare, acum câțiva ani. Apoi o amică îmi vorbea despre cât de plăcută este colaborarea companiei sale cu cei care conduc cu F’Autor. Îmi spunea cât de bine e să poți colabora și cu oameni flexibili, deschiși la minte și inovativi. Apoi, mi s-a întâmplat să fac o postare critică la adresa unei reclame stradale a vinurilor F’Autor. Știți ce m-a uimit atunci? Felul în care cei de la F’Autor au reacționat la acea critică. O reacție de oameni civilizați și inteligenți, care pe lângă faptul că au evitat să se justifice, au acceptat remarca mea, ba chiar au fost drăguți să îmi ofere în schimbul criticii mele un vin bun. Or noi nu prea suntem obișnuiți să vedem în Moldova asemenea reacții la critică. Începând cu politicienii și Continue Reading

De-ale mele

ARBORELE GENEALOGIC ȘI ÎNTÂLNIREA CU RĂDĂCINILE MELE

Nu știu dacă există printre voi cineva care nu s-ar interesa de rădăcinile sale. Numai că acest interes variază între a mai sta de vorbă seara cu părinții despre bunei și străbunei, la un pahar de vin scos de tata din beci, sau a merge mai departe, a scotoci prin arhive, a căuta fotografii vechi la neamuri. Prima mea experiență cu arborele genealogic a fost la școală, în clasele primare, când am primit ca și temă de acasă să ne facem arborele familiei. Țin minte și acum, că amintirile părinților se epuizase la un moment dat și am oprit pomul fără să știu încotro să-l fac să crească.
Continue Reading

EU VIN DIN MOLDOVA

#EUVINDINMOLDOVA – VINURILE DIN ”POIANA” LUI BUDDHA

Vinăria Poiana, din satul Ulmu, reprezintă acea generație de vinificatori, cu viziuni proaspete și inovatoare, care au început să apară din ce în ce mai mulți în Moldova. Le pasă de vin, de cifre, de afacere, dar cred că, în primul rând, le pasă de protecția mediului înconjurător, de energia cu care se face vinul, de mâncare sănătoasă, de cultivarea viței de vie cu minim sau deloc intervenție de pesticide, de protecția solului. Într-un cuvânt le pasă de sustenabilitate.   Continue Reading

De-ale mele, EU VIN DIN MOLDOVA

#EUVINDINMOLDOVA – CU MOTOCICLETA PRIN SUBTERANELE DIN MILEȘTII MICI

În raionul Ialoveni, la nici jumătate de oră distanță de Chișinău, se află complexul oenoturistic „Mileștii Mici”, destinația care a scris istorie și ne-a făcut țara cunoscută în toată lumea, intrând în„Cartea Recordurilor Guinness” pentru cea mai mare colecție de vinuri din lume. Am avut noroc ca vizita noastră la Milești Mici să coincidă cu cea a unui grup de motocicliști, veniți tocmai din țările Baltice. Băieții au ajus în Moldova deloc întâmplător. Această destinație i-a interesat în mode deosebit pentru că nu mai exostă în lume subterane pe care să le poți parcurge pe motocicletă. Nu au gustat nici măcar o gură de vin, dar au făcut multe poze și au fost de-acord să ne ajute nițel cu filmarea. vedeți mai jos ce-a ieșit.  Continue Reading