De-ale mele, GUSTAR EXPERIENCE

GUSTAR EXPERIENCE. ZIUA II

Această zi a trecut sub semnul trăirilor de suflet.  Și pentru că sufletul nu este un camion de mare tonaj, când îi vine greu să care ceva după el, se descarcă sub forma unor lacrimi. Acest moment de eliberare l-am simțit la Palanca, când am primit o pâine mare și fierbinte din brațele Snejanei, după ce un grup de copii din sat ne-au oferit o primire atât de frumoasă și atât de emoționantă încât nu mi-am putut stăpâni emoțiile. Dar să ajungem până acolo. Azi grupul de fotografi a continuat călătoria GUSTAR EXPERIENCE pe meleagurile noastre. Azi ne cunoșteam puțin mai bine, discuțiile au devenit mai calde, de la priviri distante am trecut la glume, luat peste picior și îmbrățișări prietenești.

DESTINAȚIA I: HOGINEȘTI, CASA OLARULUI

Deși ne știm cu meșterul Vasile Gonceari de ani buni, niciodată nu am avut ocazia să-l cunosc atât de bine, cum am reușit azi. După 12 ani de muncă în Italia, în 2009, Vasile cu familia a revenit în Moldova. Și nu oriunde, ci în satul natal, Hoginești, raionul Călărași. Aici și-a construit gospodăria, unde azi se întâmplă tradiționalul Târg al Olarilor. Aflând că îl avem pe Stefano în grup, un fotograf din Italia, Vasile imediat a început să rupă într-o italiană rapidă și gălăgioasă, pentru a-și aminti, probabil, de acele vremuri când își câștiga pâinea departe de casă.

Ceea ce m-a surprins cel mai mult, după atâția ani de când ne cunoaștem, e să-l văd pe Vasile în ipostaza de mentor. Nu era o simplă gazdă în fața unor musafiri. Și-a asumat cu multă seriozitate rolul de a contribui la impresionarea unor oameni și îndrăgostirea lor de țara noastră. Ne-a povestit detaliat despre lut, cel verde, roșu, galben, despre care și la ce folosește. Ne-a povestit cine era tatăl său, cu care se mândrește din toată inima. Care e diferența între un meșter și un ceramist, de ce meșter te naști, iar ceramist poți doar deveni. Vasile nu este un simplu olar, el este un fel de strajnic al meseriei sale. Și vrea ca oamenii să afle despre această meserie dintr-o sursă bună și de încredere.

Vasile muncește mult. Poate face și până la 200 de oale pe zi. Știe totul despre roată, cum a fost pe timpuri, cum a evoluat, cât costă,ce fel de pedale sunt bune, ce formă a aparatului e mai comodă pentru olar. Este un expert, în fața căruia nu ai vrea să greșești cu vreo întrebare nelalocul ei.

I-a lăsat pe cei curioși să încerce contactul cu lutul. Emoțiile eu dat peste margini.

Vasile are un vis mare, cu care trăiește de câțiva ani deja. Vrea să construiască cea mai mare oală de lut din lume. Și, ca și orice artist, are un orgoliu care nu-i permite să meargă cu cerutul. El încă mai așteaptă să fie auzit de vreun minister sau sponsor generos. Vasile crede că această oală este un proiect, pe cât de ambițios, pe atât de necesar, pentru a pune o dată și pentru totdeauna punctul pe i: în Moldova sunt cei mai buni olari din lume. Olaru a pornit deja și pregătirea locului unde va fi construit un cuptor imens, în care vrea să ardă acea oală. Dar spune că și oamenii trebuie să realizeze importanța acestei oale gigantice ca și atracție turistică. Și atunci, cu mai mare ușurință ar veni fiecare cu câte o cărămidă pentru a construi cuptorul cu pricina. Dacă vreți să contribuiți la împlinirea visului celui mai reputat olar din Moldova, nu ezitați. Nici nu vă imaginați ce bucurie de copil veți primi drept recompensă.

Primul olar a fost Dumnezeu, spune Vasile. Pentru că dintr-o bucată de lut l-a creat pe Adam. Cred că la Casa Olarului trebuie neapărat să mergeți cu copii. Ar fi o incursiune captivantă în istoria olaritului și a celor care s-au învățat să transforme lutul în obiecte care ne fac viața mai ușoară sau mai frumoasă.

DESTINAȚIA II: ”CASA PĂRINTEASCĂ”, SATUL PALANCA, CĂLĂRAȘI

De Casa părintească mă leagă multe amintiri calde.  Câțiva ani în urmă am filmat o emisiune Sare și Piper de Paști. Atunci m-a îndrăgostit irecuperabil de Tatiana Popa. Grație acestei femei-legende am descoperit toată varietatea de plante aromate locale, adunate de ea într-o carte. Tot aici, la Palanca, am văzut prima dată covorul făcut după o tehnică veche de țesut, băsmăluța brodată pe vremuri de fete, pentru a-și urzi viitorul și colțul pentru acoperirea părului, pe care Tatiana îl poartă cu atâta mândrie zi de zi. Datorită ei, mi-am luat și eu peste ani câteva colțuri și mai cochetez cu ele la diverse ocazii.

Aceste 2 ființe frumoase ne așteptau la poarta cu dulceață de cireșe, servită pe o frunză de cireș și cu apă de fântână.

În curtea casei pluteau arome de grădină și din bucătărie.

Am găsit-o pe Tatiana, îngrijorată de organizarea vizitei noastre, dar ușoară ca o pană în mișcările ei și mereu zâmbăreață.

Aici inima mea s-a topit. Melodii în română, cântate de copii cu rădăcini ucrainești, care vorbesc preponderent rusa acasă, îmbrăcați în straie tradiționale autentice și pâine, încă fierbinte, oferită în semn de bun venit. Lacrimile au dat șuvoi din mine. Atâta timp cât așa ritualuri se vor mai practica în Moldova pentru a întâmpina musafirii și a le împărți ospitalitatea noastră, atâta vom avea dreptul să credem, că nu ne-am prăpădit ca și neam.

Flămânzi fiind, ne-am scăpat la bunătăți, pregătite de femeile din sat. Cartoflence cu ghiveci de tomate verzi, serbușcă – un fel de zeamă făcută pe zer, sarmale cu bulgur. Niciun gram de carne, dar te simți sătul și fericit. La desert- infuzie de plante cu alivancă și dulcețurile casei.

Cineva, după un asemenea prânz copios, ar trebui să-și ia o pauză, noi însă am urcat pe biciclete și am mers prin sat pentru a explora un circuit culinar întitulat ”Palanca Delights”. În gospodăria Tatianei tocmai s-a înfiripat un proiect turisti, susținut de polonezi. 10 biciclete așteaptă turiștii, ca să-i poarte pe ulițele acestui sat fermecător, apărut sute de ani în urmă,  datorită ucrainenilor pribegi.

Circuitul culinar poartă gurmanzii prin diverse gospodării din sat. Oamenii s-au lăsat convinși să primească turiștii, adică să respecte anumite norme de ospitalitate, igienă alimentară, vestimentație. În prima gospodărie a familiei Chistrea am fost primiți cu dulcețuri, tartă de dovleac și suc proaspăt de roșii.

Așa sătui cum eram, oricum am gustat de toate, că să putem aprecia efortul gazdelor.

În următoarea gospodărie a familiei Vdovicenco, am gustat produse din mere, gazdele având mai multe hectare de diferite soiuri de mere și fiind unii dintre cei mai mari producători de mere din zonă.

După pedalat prin căldură, sucul proaspăt de mere a mers ca pe unt. Iar gazdele, cu mult drag și căldură, ne-au povestit despre soiurile de mere cultivate și despre metodele de conservare ale sucului pentru iarnă.

”Palanca delights” este un proiect nou, care ca și multe alte proiecte din Moldova, în care europenii investesc fonduri, are șanse egale să reușească sau se ieșuieze. Doar că fata din imaginea de mai jos, pe care o cheamă Elena Scobioală, membru al Mișcării ecologiste din Moldova, va face tot ce-i stă în puteri ca acest circuit culinar să prindă viață, să fie solicitat de străini și să aducă cât mai multe beneficii comunității din Palanca. Mă bucur că am putut și noi pune umărul la testarea turului și la popularizarea  lui.

În gospodăria familiei Rață am gustat din lactatele care hrănesc întregul sat. Chișleac, brânză, lapte covăsit. Gospodina chitită frumos, alături de soțul său modest și rușinos, ca prima dată, și-a prezentat bucatele, bucurându-se pentru fiecare apreciere primită.

Turul nostru culinar s-a încheiat la Tatiana Podgurschi în gospodărie. Aici am fost învățați cum se bea țuica turnată într-o adâncitură scobită în pere. Lichiorul de zmeură a fost divin. Iar gazda, ar fi de o mie de ori mai bună decât multe prezentatoare de televiziune, care fără prompter nu știu să lege două vorbe.

Cred că ar fi în plus să vă spun care este motivul bucuriei de pe fețele noastre.

DESTINAȚIA III: ECO FERMA ANTONINEI TOCARENCO DIN SATUL BAHMUT

La poalele acestui stejar de 250 de ani vechime, din satul Bahmut, am făcut următorul popas. Aici, Antonima Tocarenco, o doamnă carismatică, plină de viață și înțelepciune, ne-a făcut o excursie în gospodăria sa. Crește plante aromate, mure și fructe, ghidându-se de experiența sa de 25 de ani în biologie. Toate sunt crescute ecologic și cu multă dragoste. Antonina este o legendă vie. Nu știu cum să vă descriu acest om mai bine, are o poftă de viață și comunicare incomensurabilă.

Mai multe restaurante din Chișinău se numără printre clienții Antoninei. Zâna plantelor aromate spune că nu lucrează cu toți, pentru că nu toți pricep. Furnizează plante celor elevați, cu bun gust și cu suflet bun.

Nu cred că există pe lume vreo plantă aromată sau floare comestibilă pe care să nu o aibă în grădină. Melisa, busuioc de trei feluri, sparanghel, măghiran, cimbru de mai multe feluri, mintă, chiar și cu aromă de ananas, salvie, panseluțe și o sumedenie de alte culturi despre care fotografi noștri auzeau prima dată.

Cum să dau de așa mure și să nu fac o poză cu ele?

La final, Antonina ne-a servit cu sosul pesto pe care îl pregătește doar din ingrediente locale. Unul din ele, cu busuioc de lâmâie, mi-a tulburat liniștea. Asta nu încape în nici o descriere.

Antonina ne-a servit cu dulceața din rubarbă cu portocale, pregătită după o rețetă franțuzească.Iar mai jos, în imagine, vedeți niște rulouri din foi de pireu de mere și zmeură, crescute în gospodărie. Desertul perfect pentru cine caută să scape de greutate, dar și gustarea ideală pentru copii.

DESTINAȚIA IV: BAHMUT CLUB

Noaptea am fost cazați la Bahmut Club. Încă o descoperire plăcută din această călătorie fotografică. Chiar în mijlocul Codrilor, un complex de căsuțe,  care de vreo doi ani primește turiști, răsfățându-i cu aer curat, liniștea pădurii, mâncare bună, țuică și vin de-al casei.

Nicolas Nicula este patronul fabricii Covoare Ungheni și, respectiv, Bahmut Club, moștenit drept baza de odihnă a fabricii. Acum 2 ani complexul era în paragină.Azi patronul Bahmut Club este bucuros să-și poată vedea bucățica de rai readusă la viață.

La Bahmut Club puteți merge dacă vreți intimitate, plimbare prin pădure și evadare din gălăgia urbană. Apropo, un mare avantaj, cel puțin pentru min, este că nu au țânțari și seara este o plăcere să te afli în natura Codrilor.

Iar, noi, am încălecat pe-o roată și ne continuăm drumul Gustarului prin Moldova. Mâine revin cu noi descoperiri. Ca să vă puteți iubi țară, trebuie întâi să o cunoașteți, iar noi vom încerca prin fotografii frumoase să vă ducem acolo unde încă nu ați ajuns.

PENTRU A REVENI LA ALTE ZILE FACEȚI CLICK AICI: ZIUA I

Gustar Experience este organizat cu sprijinul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.

Comentarii

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply