De-ale mele, GUSTAR EXPERIENCE

GUSTAR EXPERIENCE: ZIUA III

Salut dragi urmăritori ai aventurii noastre fotografice. Am rămas corigentă la rapoarte pentru zilele anterioare. Și asta pentru că am ajuns  cu călătoria noastră prin locuri în care  nu am avut mare contact cu civilizația, netul și electricitatea.  Cea de-a treia zi a călătoriei noastre a început cu un mic dejun copios la Bahmut Club. Cu greu m-am despărțit de locul acesta. Mi-ar fi plăcut să mai stau măcar încă o zi sau două ca să-l explorez. Această zi a fost despre natură, peisaje și magie.

DESTINAȚIA I: PĂDUREA DOMNEASCĂ. ACASĂ LA ZIMBRI

De la prima mea vizită la Pădurea Domnească și până acum s-au ameliorat niște lucruri. În primul rând, a fost construit un pasaj din lemn care oferă o vedere mult mai frumoasă și mai cuprinzătoare asupra habitatului zimbrilor. La ora actuală, rezervația are 2 pui de zimbri, care-s ținuți în același ocol cu mamele lor, dar de tata sunt separați.  Și asta pentru ca să nu se repete istoria tristă de acum câțiva ani, când, din imprudență, puii au fost lăsați în același țarc cu masculul și au pierit, fiind luați în coarne de el.

Alți doi frați zimbri ne-au oferit un spectacol impresionant, luându-se în coarne chiar în fața noastră și dându-le fotografilor noștri imagini bune pentru poze. Știți ce te vrăjește în urmărirea zimbrilor? Calmul unui animal care se mișcă greu, agale, scoate greoi aer pe nări, paște silențios, cu ochii scufundați în blană, înconjurat de zeci de muște pisăloage, pe care nu le mai observă și care cântărește 1, 2 tone.

La drept vorbind, urmărirea zimbrilor nu e o activitate foarte antrenantă, de aceea prezența unui ghid ar putea aduce un pic de interactivitate. În rest, peisajul e minunat, verde, proaspăt, suculent. Țânțarii de pădure îs mai flămânzi ca cei de oraș, dar aerul e îmbătător.

Apropo, la Pădurea Domnească puteți rămâne peste noapte. Au avut 3 căsuțe de lemn, construite special pentru turiști. Una a ars, între timp, dar altele două sunt bune de închiriat turiștilor.

DESTINAȚIA  II: S.CUHNEȘTI, TABĂRĂ DE SCULPTURĂ

Ni s-a întâmplat însă o mică minune la Pădurea Domnească. Un grup de tineri zgomotoși au dat buzna pe terasa de pe care urmăream zimbrii. Unul din ei s-a apropiat de grupul nostru și ne-a invitat în satul învecinat, Cuhnești, unde toți acești tineri, care sunt sculptori de meserie, au organizat o tabără de sculptură. Fără ezitare am mers într-acolo.

Alexei Vidrașco, locuiește în Cuhnești, este profesor la școala de arte din zonă și are o poftă nebună de creare și schimbare. Acesta e al treilea an când își invită colegii în satul natal, ca să creeze timp de 10 zile lucrări din lemn, ca mai apoi acestea să rămână în sat, chiar în acea vale din preajma casei sale.

”Ultima Picătură”, lucrarea lui Pavel Obreja.

Sculpturile sunt fascinante. Unele dintre ele chiar îți taie răsuflarea, te fac să zâmbești sau să pui întrebări.


Și cum se obișnuiește, la noi la moldoveni, am fost invitați în curtea casei, unde am cunoscut-o pe mama lui Alexei, Lidia.

Femeia asta ne-a lăsat tuturor o urmă atât de frumoasă în amintiri. Pentru că bunătatea și generozitatea ei ne-au dat aripi. Un optimism debordant, în pofida tuturor greutăților, cu o poftă de viață și iubire pentru cei 6 copiii săi și 8 nepoți, doi dintre care îi crește tot ea.Scrie poezii, gătește nemaipomenit și adoră când i se umple curtea de prietenii fiului său.

Lidia ne-a servit cu plăcinte, făcute cu o zi înainte în bucătăria în care apa de la ploaie ajungea până la genunchi în timp ce le cocea. Ne-a oferit sarmale făcute la oală și miere cu castraveți, că era a doua zi de Sf Ilie.

Văzând frumusețea de curte și ușă veche, normal că nu am putut să trec pe lângă ea.

Această mică escapadă din itinerarul nostru prestabilit, încă o dată mi-a confirmat faptul că Moldova e o țară necunoscută și ne explorată de proprii săi cetățeni și că puțină dragoste în plus și curiozitate nu ne-ar strică pentru a o descoperi.

DESTINAȚIA III: MÂNÂSTIREA DE LA ZĂBRICENI

Călugării de la Zăbriceni au o mică afacere. Se numește Bio Cămăra. Sub acest brand puteți găsi legume, fructe, mure, miere, plante aromate, infuzii bio.Produsele Bio Cămara sunt certificate ecologic și sunt livrate la domiciliu, dacă doriți. Am mers la Zăbriceni ca să vedem cum sunt crescute ele.

Călugării sunt un popor special, tăcut, distant, mai puțin binevoitor, atunci când le calci pe teritoriu cu 11 aparate foto. Inițial ne-au primit cu ușile întredeschise . Dar, în pofida faptului că am venit să le deranjăm liniștea,  ne-au așezat la o masă cu bucate gustoase, simple, de post. Apoi ne-au adus coșuri cu produse, plante aromate și au așteptat răbdător să le fotografiem.

Atmosfera de la Mănăstire este dominată de sunetul hipnotizant al slujbei transmise prin difuzoare. Curtea este mare și plină de flori.

La Zăbriceni nu e un loc de mers în turism, dar unul pe lângă care merită să vă opriți ca să vă scufndați pentru câteva zeci de minute într-o altă lume.

DESTINAȚIA IV: LACUL DE ACUMULARE COSTEȘTI STÂNCA

Am ajuns pe malul lacului exact în clipa când soarele se pregătea să apună. Fotografii noștri s-au grăbit fiecare să rupă un cadru frumos din acest apus.

O echipă special angajată ne aștepta cu corturi și altă recuzită pentru camping. Am gătit mămăligă la ceaun, am sorbit dintr-un Rose din Găgăuzia. Am cântat din drâmbă și cratițe. Seara aceasta a adus atâta bucurie și împlinire.

O mână de oameni, pe care Moldova i-a unit și prin toată frumusețea și oamenii săi, i-a adunat în jurul rugului și i-a făcut prieteni.

Iar răsăritul a fost la fel de fermecător ca și apusul. Numai că înainte să plecăm am luat fiecare câte un sac și am adunat gunoiul, mult gunoi, lăsat de cei care s-au bucurat ca și noi de acest loc pitoresc și care nu s-au gândit că după ei vor veni și alții să se bucure.

O nouă zi promitea o nouă aventură extraordinară, kayaking pe Nistru și o altă noapte de vară petrecută în cort, undeva unde nici noi nu știam că ne poate aduce aventura.

PENTRU A REVENI LA ALTE ZILE FACEȚI CLICK AICI: ZIUA I, ZIUA II

Gustar Experience este organizat cu sprijinul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.

Comentarii

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply