De-ale mele, DIN INIMĂ BRANDURI DIN MOLDOVA

NATALIA MELNIC – ROCHIILE SEKANA, ALEGEREA PRIMEI DOAMNE

În seria de articole „Oameni din inimă” vorbim despre cei care stau în spatele celor mai cunoscute branduri locale ale industriei ușoare. „Sekana” este un nume cunoscut printre femeile care, în virtutea profesiei, trebuie să poarte ținute clasice, dar care, în același timp, nu vor să se conformeze cu rutina. Femeia de afaceri cu bun gust – pentru ea a creat acest brand Natalia Melnic, designerul „Sekana”.

Natalia s-a născut acum 50 de ani, la Comrat, într-o familie de vinificatori celebri.  „După horoscop sunt Capricorn și Cal – muncesc mult și nu obosesc.”

Școala a făcut-o Criuleni, unde au fost transferați părinții săi. Când Natalia a împlinit 12 ani, tatăl ei a fost transferat să lucreze la Cricova, iar familia s-a mutat în apropiere, în satul Ciorescu. După absolvirea clasei a 8-a, Natalia a fost admisă la Colegiul Tehnologic din Chișinău, specialitatea de tehnolog în industria ușoară.

„Chiar și înainte de colegiu am încercat să cos și să tricotez. Am fost întotdeauna pasionată de tot ce are legătură cu munca manuală. Colegiul mi-a oferit experiență și un impuls puternic pentru activitatea mea. Fiind studentă, am înțeles în mod clar că modelul este un organism viu, pe care îl studiem din interior, iar căptușeala ar trebui să fie la fel de frumoasă ca și fața hainei.”

La vârsta de 18 de ani Natalia l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Serghei, care era cu 5 ani mai mare, iar pe atunci, după serviciul militar, muncea în calitate de electrician la mină. Peste doi ani s-au căsătorit și s-au mutat în propriul lor apartament cu o singură odaie, oferit de stat. Aici a început povestea brandului „Sekana”.

„În 1988, când s-a născut prima noastră fiică, Katia, coseam haine pentru copii și le vindeam la piață”, povestește Natalia.

Serghei: „Îmi era rușine să stau la piață și m-am dus să vând la Dubăsari: îmi trăgeam șapca peste ochi și vindeam. Este foarte neplăcut când ești numit „speculant”. În anul 1992 am vândut tot ceea ce am avut, inclusiv parfumul franțuzesc al Nataliei și pantofii mei noi, pentru a cumpăra prima noastră mașină de cusut cu tiv. Coseam acasă până târziu, la ora două de noapte, vecinii băteau în calorifere, iar dimineața ne trezeam și mergeam la piață pentru a vinde. Natalia cosea, iar eu călcam. Eu coseam, ea croia. Fustele mele „cu șase falduri” se dovedeau să aibă opt falduri. Tăiam etichetele de pe cămășile socrului și le puneam pe lucrurile cusute de noi.”

Până în prezent, cei mai stilați din anii ‘90 își amintesc costumele din tricot cu buline, care se bucurau de o popularitate nebună.

„Tot visam la o haină de blană Astrahan, iar Serghei îmi spunea: „Nu putem, trebuie să cumpărăm tricot.” Așa e și în ziua de astăzi, toți banii îi investim în producție, iar eu tot nu am blană”, continuă Natalia.

A fost nevoie de încă 2-3 ani, până familia Melnic a început să angajeze lucrători – cusătorese care lucrau acasă, deoarece mica întreprindere încă nu avea propriul atelier.

„Produsele noastre le vindeam de la Sahalin la Norilsk. Jumătate de sat cosea pentru noi, iar cealaltă jumătate vindea. Anii ’90 erau perioada deficitului și a micilor comercianți.

 În anul 1995 a apărut brandul „M Nataly” și timp de 18 ani produsele noastre s-au vândut cu această marcă. În tot acest timp, am construit o „Casă de modă” la Ciorescu – pentru noi nu este o fabrică, ci anume o casă, în care încă investim.

Anul 2013 a marcat o nouă evoluție în activitatea noastră. Am participat în proiectul care sprijină industria ușoară „Din Inimă”, aflat în căutare de producători care creează îmbrăcăminte cu nume propriu.

 Acesta a fost anul în care brandul nostru a primit un nume nou , „SEKANA”, format din primele silabe ale numelor noastre: Serghei, Katerina și Natalia. Avem și o fiică mai mică, Liubovi („dragoste”). După nume, de fiecare dată adaugăm sloganul: „Facem totul cu dragoste”.

„Sekana” coase exclusiv îmbrăcăminte pentru femei, piese clasice, mereu actuale: costume, rochii de cocteil, bluze, fuste și sacouri.

„Sekana” creează ținute pentru VIP-uri și este cunoscută pentru costumul pe care prima doamnă, Margareta Timofti, l-a purtat la întâlnirea oficială cu Barack și Michelle Obama.

Serghei: „Clientul nostru este femeia elegantă, cu vârsta între 25 și 55 de ani. Femeia activă, care merge la întâlniri de afaceri. Hainele noastre sunt pe placul celor care își doresc să arate bine. Mulțumim Moldovei, pentru că femeilor de la noi le place să se îmbrace bine, apreciază confortul și calitatea.

Ce este succesul pentru noi? Lumea ne cunoaște, iar articolele produse de noi sunt recunoscute. Vindem în Chișinău de peste 20 de ani. Dacă noi continuăm să muncim, ar putea însemna că succesul a venit deja? Acum totul se măsoară în like-uri, nu ca pe vremuri – dacă produsele se vindeau, însemna că ai succes.

10 lucruri despre Natalia Melnic și brandul „Sekana”

  1. Istoria „Sekana” a început în anul 1992, în localitatea Ciorescu, cu un mic atelier în care încăpeau trei mașini de cusut
  2. „Sekana” este o afacere de familie, iar numele este format din primele silabe ale numelor fondatorilor și al fiicei lor mai mari: Serghei, Katerina și Natalia
  3. Prima prezentare „Sekana” a avut loc în 2013, la Ambasada SUA, la reședința ambasadorului William H. Moser.
  4. De 9 ani articolele „Sekana” pot fi găsite în magazinul „MODA”, la adresa: bd. Ștefan cel Mare, 83
  5. Sekana produce 2 colecții pe an și le prezintă la show-urile „Din Inimă”, iar cel puțin o dată pe lună în magazin apar piese noi, conform tendințelor sezoniere
  6. Sacourile clasice cu croială perfectă sunt principalul atu pentru care clienții apreciază „Sekana”
  7. „Sekana” primește comenzi de uniforme pentru hoteluri, angajații băncilor și așa mai departe. A cusut costume și pentru angajații aeroportului
  8. Ajustarea articolelor „Sekana” conform siluetei este inclusă în preț
  9. La o întâlnire oficială cu președintele american Barack Obama, prima doamnă a Moldovei a purtat un costum „Sekana”
  10. Fiica mai mare a Nataliei și a lui Serghei, Ekaterina, și-a creat propriul brand succes –„Katea Gri”

 Acest articol a fost realizat în cadrul Proiectului de Competitivitate al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).Proiectul susține eforturile Republicii Moldova de a promova o economie puternică, diversificată și orientată spre export, contribuind la creșterea competitivității în sectoare-cheie: sectorul vitivinicol și turism, industria ușoară (în special îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii), și sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor. Această asistență este posibilă datorită suportului generos al poporului American, prin intermediul USAID, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova.

Autor: Anya Glazkina

Sursa: Locals.md

Comentarii

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply