Calatorii

UNA DINTRE CASELE MELE DE VIS

Mie îmi rămân în memorie casele cu personalitate. Case îngrijite de stăpânii lor și prețuite. Mai ales când vine vorba de case nu de azi sau de ieri. Așa o casă am avut norocul să vizitez în Toscana, unde am ajuns vara aceasta pentru un atelier culinar.

Acoperișul este primul lucru la care atrag atenția când mă uit la o casă. Dacă e vorba de o casă nouă și are acoperiș din oale, înseamnă că are un stăpân care, pe lângă faptul că își poate permite acest lux, a primit educația cuvenită și se pricepe să-i investească cu bun gust. Dacă văd o casă veche, cu acoperiș din oale, înseamnă că stăpânul e un cunoscător și rafinat, chiar dacă nici el nu știe despre asta. În ambele cazuri, casele deja mă interesează.

Aici era vorba de un sătuc, în care tradițional se cultivau măslini, iar casa în care am ajuns, cândva, demult era un loc în care se producea ulei de măsline.

Curtea surprinde prin simplețe, bun gust și abundență de obiecte gospodărești autentice. Nimic lustruit, șlefuit sau cumva exagerat de aranjat. O dezordine ordonată, firească, a unei curți în care zilnic viețuiesc oameni. O bucătărie de vară, din cărămidă, duce dorul unei mâncări pe care cineva s-o gătească la foc. Ghiveciuri din lut cu busuioc și mintă în ele.

După canicula de afară, am știut să apreciem răcoarea din interior a casei. Pentru că e construită din materiale care mențin această răcoare salvatoare. Teracota, covoarele obosite de timp, micile elemente de decor, toate mi se culcau atât de bine pe suflet.

Casa se dă în chirie la turiștii care vin la mare, la Viareggio. Se dă scump, dar merită. Pentru că e o casă care trezește amintiri plăcute și oferă multe locuri de dormit.

Bucătăria nu e foarte mare, dar e de bun gust. Mozaic, pereți jerpeliți, un geam care te scoate în curtea cu măslini. Și multe vase din lut, imense și tare frumoase.

În camere – bârne de lemn pe pod, culori pastelate, obiecte de decor cochete. Într-unul din dormitoare cada e chiar în cameră. Pentru că de ce și nu? După o zi toridă și o baie relaxantă să sari direct în pat din ea și să adormi buștean.

Cum pe mine tot ce e vechi și păstrat mă emoționează, în această casă am avut destule ocazii să mă minunez de bunul gust al stăpânilor. Dantele la fereastră, floricele pictate pe mobilă, păsărele brodate p perdeluțe, of și iară of!

Dar să vedeți ce descoperire avem la subsol! Aici a fost păstrată piatra de presare a măslinelor și rezervorul de ulei, așa cum au fost ele folosite în respectiva casă de către buneii actualului stăpân.

În această mare odaie, care pe vremuri era un spațiu de lucru, depozitare și uleiniță, acum găsim fotografii de pe vremuri și o bucătărie pentru cei care închiriază și vor să gătească acasă.

S-ar putea această slăbiciunea a mea pentru case vechi și păstrate cu grijă și bun gust, să vă fie străină. Dacă însă suntem pe aceeași lungime de undă, sper că îmi înțelegeți bucuria nemărginită. Eu, în Toscana, gătesc paste de case cu sos de roșii, cu un bucătar cu barbă, deschid un vin și nu mă pot ține în pachioaște de fericire, la văzul acestei case, în care probabil nu voi reveni niciodată, dar care mi-a rămas tare frumos în memorie.

Păstrați casele vechi, dacă aveți norocul să le moșteniți. Păstrați-le acoperișul din oale de lut, dacă aveți norocul să se fi păstrat. Păstrați obiectele vechi, dar purtătoare de amintiri. Rle în timp devin foarte prețioase.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply