Browsing Category

Cartea cu titlu atractiv

Cartea cu titlu atractiv

Cartea cu titlu atractiv…azi

Tot în cămin am trăit o altă experiență. Am aflat ce este moartea. Un băiat de la un etaj de mai jos, s-a spânzurat chiar de niște copaci din apropierea căminului. În capul meu de copil de 4-5 ani s-a întîmplat o confuzie:cum adică vecinul pe care îl cunoșteam putea să se spînzure? Ce-I lipsea?Părea un băiat împăcat cu viața?De ce oare ar vrea să se despartă de ea? Atunci probabil am înțeles absurdul unui astfel de gest disperat. Moartea însă nu a rămas pentru mine doar o descoperire a copilăriei. Abia acum înțeleg că această are loc în fiecare zi. Trece prin destinele multor oameni, iar într-un moment dat și destinele acestor oameni se încheie cu o moarte. Știu că mulți ar putea să mă condamne pentru că vorbesc atât de ușor despre ea. Eu însă nu i-aș condamna.

 

Părinții mei, fie au avut prea multă încredere în mine, fie erau pre ocupați de serviciu, casă, griji. Pentru că mi-au dat destul de multă libertate. Eram mică, nici nu mergeam la școală cred, cînd m-a înscris mămica la școala de balet. Despre balet nu-mi amintesc mare lucru, dar despre drumul pe care trebuia să-l fac pînă acasă, singură, cu troleibuzul – asta da experiență! Vai, ce mică și măndră eram să știu că sunt atît de mare, încăt pot singură să merg acasă.

 

Cartea cu titlu atractiv

Cartea cu titlu atractiv…gînduri noi

Cred că am înțeles că tata este tata, atunci cînd după prînz, pe care vara îl luam la balcon, am intrat în odaia răcoroasă, m-a culcat pe pat și am auzit ceva sub masă. Era un șoricel. Am strigat bineînțeles. Taică meu a intrat în odaie, a luat o mătură și jnap! După aia ținea triumfator șoarecele de codiță  în drum spre lada de gunoi. Iar eu m-am simțit atît de protejată atunci. Senzația de protecție încerc să le-o ofer și copiilor mei. Orice s-ar întîmpla, le cuprind, le țin mult timp în brațe și le spun că mama este alături.

Cartea cu titlu atractiv

Cîteva rînduri din „CARTEA CU TITLU ATRACTIV”

DON’T HATE CAUSE I’M DIFFERENT, BUT BECAUSE YOU WISH YOU WERE…

Dedic aceasta carte clipelor fericite pe care le-am pierdut și părinților mei.

Dragoste. Multă dragoste. Este ceea ce mi-au oferit părinții din prima clipă de viață.Nu alintată, nu lăsată să fac orice… Dragoste și respect. Cînd îmi amintesc de botezurile în urma cărora mă alegeam cu tone de haine, care într-o lună nu se mai potrivea pentru bebelușii mei, îmi vine să rîd. Tot de ce are nevoie un copil este sînul mamei, dragoste și doar un set de haine. Ei au nevoie atît de puțin de ceea ce noi, maturii, credem ca ar avea ei nevoie. În schimb, ceea ce le lipsește cel mai mult, noi le oferim cu țîrîita. Nu judec pe nimeni, nu sunt o mamă exemplară. E doar o remarcă, pentru viitorii părinți. Sînul mamei, dragostea părinților, sănătate prin călit…

Cartea cu titlu atractiv, De-ale mele

„CARTEA CU TITLU ATRACTIV”

SĂ LE FIE CLAR LA TOȚI

Scriu pentru că îmi place și pentru că mă simt liberă să fac tot ce vreau. Deci păstrați nevociferate orice fel de comentarii acide vis-a-vis de această intenție. Scriu o carte. Cartea are deosebit de atractivul titlu  „CARTEA CU TITLU ATRACTIV”. Titlul a fost inspirat de unul dintre comentariile voastre. Poate succesul acesteia va ajunge peste mări și țări, poate vă rămîne în  faza embrionară. Why not? Să zicem că nu mă voi simți suficient de mult încurajată. Chiar îmi rezerv dreptul ca într-o bună zi să apăs inocent pe un delete, dacă mă enervez. Dar sper să nu. Vreau doar ca cei care vor dori să mă apostrofeze într-un fel sau altul, să mă întrebe înainte de asta dacă MĂ interesează ce cred EI despre asta.Oare cum ar fi asta? Stimată Nata, vrem să vă întrebăm daca sunteț de acord să vă f… un pic pentru lipsă de modestie și vedetism.

Oare care ar fi primul pas? Ce fac oamenii care vor să dea jos de pe ei o povară? Dar oare vreau eu să dau jos o povară? Nu. E povara mea și o port cu mine. Și nu simt deloc necesitatea să scriu despre ea.

Așa s-a întîmplat că azi am reușit să împart niște prime. A fost o emoție plăcută și plină de recunoștință pentru cei grație cărora satisfacția mea pentru job nu este una deloc ușoară. Băieții au reacționat diferit de fete.Ca niște adevărați vînători. Au primit din vînatul comun și au hotărît să sărbătorească cu toată echipa. Ananas, napoleon, zâmbete.Frumos, mai pe scurt.

 Rîndul i-a ajuns și lui Alecu. I-am dat prima și în schimb, am primit de la el o povestire din cartea lui Florin Piersic jr. Istoria se întitulează The Producer. Alecu a fost destul de insistent chiar și văzînd că nu mă prea rup să citesc timp de 5 min o povestire de pe fix 2 pagini. Dar a fost ceva acolo care m-a atras. Poate pentru că exact cu 5 min înainte de asta am postat pe blog întrebarea despre carte.Reacțiile oamenilor pe blog au fost diferite, dar incitante.

So, încerc să fiu promtă și să reacționez la feng shui.Povestirea a fost superbă. M-am regăsit în ea. Eram gata să plîng și să rîd în același timp. Dar am simțit că într-atît de tare de de plîns încît îmi vine să rîd. E groaznic. Acest sentiment al autoidentificării cu un om pierdut.

Zacalibeală…asta simt acum. Să fie despre asta cartea mea? Uuuuu what a trash topic. Cîtă lume perversă s-ar aduna să citească despre zacalibeala unui om. Presupun că mult mai multă decît cei care nu s-ar aduna.Așa-i firea omului. Prea sadistă.

Dar pînă voi decide că nu voi scrie despre ceva anume, iau o pauză. Pînă mâine, or poimâîne. Dă-o măsa de feng shui…..Așa-i Dorin?