Azi am scris cea mai sinceră postare ever. Probabil una care ar fi făcut multe vizualizări. Şi când am apăsat pe save, a apărut mesajul că tentativa mea a eşuat:)) Deci şi internetul are un Dumnezeu.Vă pup. A venit primăvara.

Azi nu vreau să mă plâng. Prea mulţi o fac.Şi nici nu vreau să intru în armata antiValentine-lor. Pentru că nu am nici o aşteptare în legătură cu ziua de azi. Şi sunt foarte împăcată cu mine. Nu am aşteptări nu pentru că mi-e frică să rămân dezamăgită, ci pentru că aşa pur şi simplu, nu le am. Ieri nu am le-am avut, alaltărieri nu le-am avut. De ce le-aş avea azi? Şi cu toate acestea, Universul are grijă să-mi facă azi ziua. A început cu Eva, care fără a şti că e ziua îndrăgostiţilor, mi-a sărit în braţe, m-a îmbrăţişat şi a început să mă sărute şi să-mi spună cât de mult mă iubeşte.  E vorba de fiica mea cea mai nepupăcioasă, care tot timpul se şterge pe faţă după fiecare sărut pe care il dau. Sonia, care o copiază în toate, nu s-a lăsat mult aşteptată şi a continuat pornirea iubăreaţă a Evei. În drum spre serviciu am văzut un gospodar vânjos şi sprinten cu lopata în mână, curânţindu-şi zăpada din drum şi din faţa curţii. Era atât de mândru şi atât de frumos în ceea ce făcea. Nu e greu să fii frumos în ochii oamenilor. Trebuie doar să faci ceva ce-ţi place şi să fii foarte mândru de asta. Ziua a continuat cu un buchet de trandafiri frumoşi. Apoi  a sunat o bună cunoştinţă şi mi-a spus că azi e ziua faptelor bune şi să am grijă să fiu azi mai bună cu lumea. Iar afară ninge atât de frumos…..Un 14 februarie măcar cu o faptă bună, vă doresc….şi vă spun că vă iubesc…

N-am timp să trec pe aici pe parcursul săptămânii. Dar sâmbătă , când toată lumea se hodineşte, iar eu mă hodinesc în cabina de montaj, trec pe la ei să-mi iau un latte la pachet. Asta măcar cumva mă consolează şi mă ajută să uit de atmosfera înmlăştinită care mă absoarbe zi de zi. Bineînţeles, consolarea nu durează mult. Şi-atunci trecem la artileria grea – cheescake-le. Au la ieşire şi scorţişoară, şi nuci tocate şi zahăr brun nelimitat. Pentru toate gusturile. Atmosfera de la ei este cea mai bună pt o porţie de aşa numit chat, mai simplu spus – bârfe de sâmbătă sau duminică.

Personalul la ei încă mai zâmbeşte, torturile la ei încă mai sunt proaspete şi foarte important….nu se fumează.

Mi-aş dori Tucano să cunoască secretul unei vieţi lungi pt un local bun. Pentru că s-au mai deschis la noi localuri bune, dar nici nu se mai zâmbeşte în ele ca înainte, nici nu te mai salută nimeni, nici frişca nu mai este naturală, nici atmosfera nu mai este primitoare.Toată lumea uită că politeţea nu este un bonus, ci un standard. Şă dacă nu-l mai respecţi, nu mai poţi pretinde că eşti un brand.

Deocamdată, mă bucur că avem şi noi un singur loc în Chişinău, în afară de McD, din care poţi să-ţi iei cafea la pachet, iar dacă o bei pe loc – uiţi că te afli în Chişinău.

Apropo de postarea anterioară. Pe naiba. Nimic nu durează mai mult decât e nevoie ca să înțelegi că nimic nu durează. “Pt clipa fericirii, ce o clipă ține poate.” Și acum îmi amintesc de această frântură de poezie de pe peretele din clasa de fizică. Pe-atunci mi se părea prea efemeră. Acum știu exct ce-a vrut să spună poetul. Și profesorul de fizică.

Tot mai prețios începe să mi se pară somnul la peste 30 ani. Cineva mi-a spus că e suficient să dormi o oră și jumătate sau orice ciclu complet din 1,5 ore înmulțit la cît vrei tu. Important e ca durata somnului să fi divzibiă la 1,5 ore. Cică, doar așa creierul reușește să aibă o odihnă calitativă, iar organismul se poate regenera. Așa că azi mai bine dorm.Oricum Vip Magazin m-a pus a 2-a în lista celor mai tari 50 bloguri. Noroc că-s cu A în familie. La școală credeam fix invers. Bineînțeles că e mai sexy acest clasament, decit clasamentul nesexy al celor mai sexy. 50 bloguri e cam mult ca să le citești pe toate. De aceea eu nu citesc nici unul. Și nici pe al meu nu l-aș citi. Păcat că nu-s atât de multe bloguri, ca să te simți oarecum mai special, în obiceiul de a vorbi singur cu tine pe net. Cred că unul dintre cele mai triste lucruri care i se pot întîmpla cuiva este să fie lipstit de posibilitatea de a comunica. Ciudat însă fenomen se întîmplă. Folosim internetul, cel mai periculos inamic al comunicării vii, pentru a comunica, virtual ce-i drept. Inventăm medicamente de la care ne îmbolnăvim și cu care ne și tratăm. Dar ne tratăm noi oare?Iată întrebarea. Totul e atât de lipsit de sens în socilizarea virtuală.. Sau poate cineva nu crede asta, citind acum monologul meu virtual. E o lume prea ostilă. În viața reală oamenii îs mai ipocriți sau au mai mult bun simț. Ceea ce uneori e același lucru. Și de asta se mai abțin de la a-și expune ostilitatea. În lumea virtuală libertatea de exprimare este însă greșit percepută. Și nu e de mirare. Deci mai bine dorm.

Scrieți-mi cât timp vă ia despărțirea de lumea virtuală. Adică din momentul deciziei de a închide netul și pănă la închiderea reală. Mie azi mi-a luat 40 min.

P.s. Sper să ajung in sfîrșit să fac niște poze în locul din care puteți lua oricînd cafea la pachet. Mie tare mi-a plăcut. E unic în Chișinău. Dar nu vreau vorbe, vreau să vă arăt imagini, ca să-l laud pt bunul gust pe proprietar.

Doamne, nu-ţi cer prea mult. Fă aşa ca ziua mea de azi să continuie măcar în somn. Sau măcar 1 lună, sau măcar o viaţă. Eu încă mai aştept punctul 10 din 2011 şi punctul 11 din 2012.

Şi fie ca toţi cei care nu au contribuit la ziua mea de azi să se întrebe cu ce ar putea contribui la ziua mea de mâine. Şi chiar dacă nici un om nu se va întreba, eu oricum voi crede că ziua mea de azi poate dura mai mult decât o zi.Îţi mulţumesc că ai grijă să-mi dai  uneori câte o lingură de miere.

Azi aşa, mai modest.

De când cu averile declarate ale demnitarilor moldoveni, simt că trăiesc într-o ţară de proşti. Cel puţin aşa aratăm noi, cetăţenii, prin prisma acestor declaraţii de avere. Altfel cum să califici nesimţirea cu care unii îţi declară apartamentele de 1500 lei, loturile de 1200 sau lipsa unei maşini în care îl vezi pe străzile micuţului nostru oraş. Un vagonaş deloc ieftin în care îşi plimbă fundul spre o căsuţă de cel puţin jumate milion. Din păcate, cel mai onest din toţi pare să fie Plahotniuc. Omul a câştigat în 2011 36 mln lei. Dar şi asta e de râs. Pentru că suma bineînţeles e mult mai mare. Pe fonul colegilor săi, nu putea vicepreşedintele parlamentului, putred de bogat,  să spună că locuieşte la gazdă sau că televiziune-i falimentară. Altfel, de ce ar mai fi intrat în politică?

Averea oficial declarată a unui politician e un băţ cu două capete. Pe de-o parte speri că e atât de bogat încât nu va mai fura. Pe de altă parte realitatea demonstrează altceva. În 2010 Plahotnuc avea venit 1 mln, iar de când s-a făcut vicepreşedinte, şi-a înmulţit veniturile oficiale de 36 de ori, d-apoi cele neoficiale?

Dumnezeu cu veniturile lor, dar poporiu, poporiu de ce să-l ţii de prost?

N-ar strica deloc ca demnitarii noştri să urmeze exemplul unui partid din Slovacia.Membrii partidului Libertăţii şi solidarităţii, 17 la număr, pledează pt renunţarea la imunitatea care îi protejează pe deputaţi, dezgolindu-se în faţa camerei . De dragul PR-lui sau nu, dar acţiunea merită să fie preluată de ai noştri. Poate măcar atunci declaraţiile de venit ale politicienilor noştri vor fi ceva mai aproape de realitate. Deocamdată, cu ajutorul photoshopului, vă demonstez cât de bine le-ar sta şi la ai noştri într-o comoziţie fotografică similară.

O mîță face gălăgie urîtă după geam. Eu o înțeleg. Eu tot de acolo am venit. Parafrazând celebra zicală: Degeaba ești o curvă mîțo, dacă nu ai un sărac care să te găzduiască la -26 grade. Că eu sigur nu ies să te salvez. Din mine n-a mai rămas eu. 2 ședințe,sare și piper și un minister cu adevărul tras de coadă azi. Așa-i când știi că toată lumea așteaptă răstignirea unui ministru, unii cred că ai pornit o vânătoare, da tu nu vrei decât să caști ochii oamenilor, să aduci acolo lumină și mai apoi să faci acești ochi să zâmbească. Tare nu-i ușor de lucrat și cu bărbații.Ei se ciondăneasc și la urmă tot tu ești de vină. Ap spuneți și voi, îi normal așa? Îi greu cu voi, îi greu și fără voi.

Am meritat cu toții acest ger. Parcă ne mai limpezește mintea. Parcă ne mai stăpânește puțin și ne obligă să mai stăm locului, să mai zăbovim, să mai reflectăm puțin. Sunt convinsă că scoțând dimineața nasul afară, iar mai apoi, revening pe același ger, seara acasă, măcar o dată v-ați gândit că sunteți un om norocos. Că nu înghețați acum undeva pe sub garduri, într-un centru de triere sau într-o celulă parșivă unde dorm mai mulți și urăsc gerul de afară exact ca mîța pe care au apucat-o cântările acum sub geamul meu. Conservați această stare și nu uitați de ea, mai ales atunci cînd vă năpădesc gânduri mai întunecate. Că de la ele și mai frig se face, înăuntru, dar și în jur. Pun pariu, că prin noiembrie vom avea o explozie demografică. Trebuie cumva oamenii să se încălzească. Încălziți-vă sănătoși unul de altul, iar prin noiembrie, în țară să vor naște copii.

Iar am scris despre nimic. Ce bine.