Browsing Category

Design

Design

Votați designerii locali!

Băieții ăștia mi-s foarte dragi. Pe Natali am cunoscut-o prima dată abia acum. Irina Sandalovici face niște genți din piele,foarte simpatice, și poartă cu mult gust rochia mamei din tinerețe. Pe Eugen Hudorojkov l-am cunoscut acum cîțiva ani.  Un băiat care are nevoie de încă mult curaj. Ei toți merită o șansă să iasă în afară. Noi putem să-i ajutăm. Cu 1 vot fiecare. Grăbiți-vă, votingul durează doar până pe 4 august!

Am fost la studiou, la fete, și am făcut niște poze. Apoi am pus ochiul pe un tricou creat de Natali și Irina special pentru colecția nouă. Și cum am pus ochiul pe el așa mi l-am și cumpărat. Iar ieri l-am și purtat. Și-mi place, place, place. Partea din fața e din piele naturală, pictată de Irina, partea din spate e un fel de cârpă, foarte plăcută la port. Încurajați-i pe artiștii noștri și căutați să le purtați creațiile.Iar din banii câștigați se vor naște alte creații. Unii dintre ei chiar sunt foarte talentați. Aici puteți intra ca să votați: http://www.talenthouse.com/the-lane-style-house-designer-collection-contest#submissions

20120801-133811.jpg

20120801-133842.jpg

20120801-133827.jpg

 

20120801-133852.jpg

 

Design

Vintage-terapia

Nu ştiu care-s trendurile şi must have-le, decât atunci când întâmplător îmi pică în cale vreo revistă de modă care să recomande pe ce să-ţi cheltui banii.Şi continui să cred că niciodată nu voi avea suficient de mult timp sau dorinţă să mă aprofundez în domeniu. Pentru că nu-i de mine. Niciodată nu m-am omorât după mari designeri şi nici după a lăsa o avere, doar ca să le port creaţiile. Dar ştiu exat ce-mi place să port şi ce mă inspiră. Îmi place moda scandinavă, îmi plac designerii tineri. Şi când călătoresc – pe ei îi caut, în primul rând . Mă inspiră croielile care sparg  tipare şi oamenii coloraţi.

20120725-213125.jpg

Nu am în dulap nici o haină cu animal print – pentru că mi se pare îngrozitor, dacă nu ştii cum să-l dozezi şi să-l asortezi. Am câteva little black dresses, dar cea mai iubită dintre ele îmi provoacă o durere prea mare şi de 3 ani nu o mai pot îmbărca. Nu am decât o singură rochie cu paiete,de la Zara, dar o păstrez pentru broderia frumoasă, ca să o transmit într-o bună zi fetelor mele. Nu port culori foarte ţipătoare, pentru că nu mai am nici corpul şi nici starea de spirit ca să mă simt confortabil în ele. Am vreo 30 de perechi de blugi, pentru că nu mă despart nici de cei pe care i-am purtat acum 12 ani. Mi-ar fi plăcut să renunţ la 3/4 din ei în favoarea unor fuste sau rochii rămase de la maică-mea sau bunic-mea.  Mă disperă mall-le grandioase sau magazinele în care dacă nu pierzi vreo 5 ore până îl traversezi, nu scapi. De aceea refugiul meu sunt bouticurile. Şi tot timpul am avut o slăbiciune inexplicabilă pentru vintage. În sfârşit, vara asta am picat pradă acestei slăbiciuni.

Aflându-mă la Montreal, CarpeDiem mi-a propus să mergem la shopping. La un altfel de shopping. Şi am mers. Şi m-am scăpat la magazinaşe frumuşele, cochete, cu un uşor iz de naftalină, dar unde puteai să găseşti haine de prin anii 60-70. unele dintre ele chiar noi.

20120725-213105.jpg

Există un cartier în Montreal împânzit cu asemenea buticuri. Nu, asta nu e second hand. Asta e o întreagă filozofie. Şi trebuie să te pricepi bine ca să ai un magazin vintage bun, dar şi să porţi vintage cu gust nu e chiar simplu. Eu nu mă pricep, dar îmi place la nebunie. Chiar dacă cumpărăturile mele i-au cam lăsat fără replică pe cei de-ai casei când am început să le demonstrez cumpărăturile. Cică e prea colorat, prea extravagant, prea retro. E clar că nu am fost înţeleasă deloc.Şi asta  m-a făcut să mă simt şi mai bine.

20120725-212831.jpg

20120725-212854.jpg

 

20120725-212919.jpg

20120725-212944.jpg

20120725-213006.jpg

20120725-212806.jpg

Iar pantalonii ăştia probabil sunt cea mai deocheată achiziţie a mea. Dar gândul la ei mă face să zâmbesc:)

20120725-213032.jpg

În final, treceam pe lângă o vitrina şi mi s-a născut o metăforă. Am văzut în această fustă roz un simbol al viselor noastre de femei. Apoi am trecut pe lângă vitrina din poza din dreaptă. Şi am văzut în aceste rochii cum ajung unele dintre visele noastre să se banalizeze sau să moară. În una, e un fel de zefir, vis, freamăt, fior înaripat,  imaginea a ceea ce întruchipează perfectul. Na, că până la urmă perfectul pentru fiecare e diferit. În altă poză e realitatea pe care o văd în stradă şi în ochii femeilor care îmbătrânesc mai devreme decât le vine timpul. Nu uitaţi de fustele voastre roz cu aripi niciodată şi aveţi grijă ca rochiile de nanaşă care vă trag la pământ să nu le ocupe locul.

20120725-212724.jpg

20120725-212733.jpg

Design

MINT IS IN THE AIR

Cei de la revista „Вкус Жизни” fac lucruri frumoase.Au avut o inițiativă salutabilă de a promova mai mulți designeri vestimentari, creatori de accesorii și stiliști din Moldova. Și până când culoarea mint nu a fost detronată de alta, poftiți un pictorial frumos din creațiile acestora unde firul roșu este această minunată nuanță a verdelui.Bineînțeles fără o rupătoare fată model nu se putea. Felicitări „Вкус Жизни” pentru articol.

De-ale mele, Design

Bun simţ, pe 4 roţi

1,2,3,4,5,6,9,10…În ultima vreme, fiind la volan, am făcut un obicei din a număra câţi şoferi îmi vor trece prin faţă,până se va găsi unul care îmi va oferi prioritate.  Mă uit în ochi la fiecare, încerc să-i prind privirea, mă amuz, mă distrez, le dau semne că aş vrea să ies din parcare sau dintr-o intersecţie nedirijată de semafor şi îi număr.

Nivelul de cultura a unei societăţi poate fi apreciat şi prin prisma comportamentului în trafic. De ce nu? Vă mai amintiţi, cândva demult, după ce vizitam România, am trăit cu toţii un şoc cultural când am aflat că pietonii de acolo au prioritate şi că şoferii tot timpul stopează în faţa unui pieton, chiar şi dacă nu sunt în preajma unei zebre.

Apoi am gustat din cultura traficului din Europa. Despre asta chiar nu are rost să vorbesc mult. Atât pot să spun: e plăcut. Plăcut când oamenii găsesc în scara lor de valori sau pur şi simplu în orizontul bunului lor simţ şi obişnuinţa de a fi corecţi, drăguţi şi binevoitori între ei, şoferii, dar şi cu pietonii. Credeţi că e doar vorba de amenzi? Fie şi-aşa. Dacă prin amenzi se educă bunul simţ, sunt adepta celor mai usturătoare pedepse. Pentru ca de frică, şoferii să fie şi oameni. Dacă nu vor să fie oameni, aşa, fără nici un pretext sau condiţii.

Şi acum să revenim la Chişinău. Ziua în care voi fi cu adevărat suprinsă va fi aceea când măcar un şofer de maxi-taxi sau un şofer de taxi va face un gest ieşit din comun: va lăsa conştient un pieton să-i traverseze calea sau un alt şofer să i-o ia pe dinainte. Aşadar, cea mai joasă castă de şoferi în capitală, sunt ăia pentru care traficul nu este doar un segment de traversat de la o destinaţe la alta, ci o sursă de venit. Atâta timp cât pentru un om de la noi un ceva de uz comun, este şi o sursă de câştig, imediat individul în cauză consideră că îi poate fi justificată nesimţirea. Aceea de a fi atât de grăbit, încît poate ignora un grup de pietoni aşteptând să treverseze pe zebră, aceea de a nu observa un alt şofer care-i cere prin semnal să treacă în faţă. El je lucrează pentru stăpân, el je câştigă bani pentru familie, nu s-a dus ca alţii în Italia la munci. Şi fiecare minut ratat pe manifestări de bun simţ, înseamnă pentru el un băţ de cârnaţ sau un pachet de ţigăro sau pivă ratată sau o cartelă de reîncărcare pentru unul dintre cele 2 tilifoane la care vorbeşte mai tot timpul.

O altă castă de participanţi în trafic sunt proprietarii de maşini mari şi luxoase. Atât de mari, încît te sufocă prin obrăznicie şi atât de luxoase, încât nici  nu îndrăzneşti să te aştepţi la manifestări de bun simţ de la şofer. Singurul detaliu care-i deosebeşte de casta cea mai de jos, este doar preţul maşinii. În rest, la fel de nesimţiti şi mai ales grăbiţi. Şi dacă pe şoferii de maxi-taxi de obicei îi înjur, că ei mai mereu au geamul întredeschis. Pe şoferii de maşini luxoase,cu geamuri închise şi cu mult aer condiţionat în interior, îi claxonez la fel de tare şi mult, cum mă claxonează ei, atunci când scapă trenul şi se grăbesc. Ce mult mă bucur însă, dacă marele lor elan este strivit de culoarea galbenă a semaforului la care ne întîlnim din nou, chiar dacă el mă claxona aşa de parcă ne vedem ultima dată. Ei mă învaţă să nu mă grăbesc nicăieri. Ei mă ajută să desenez profilul idiotului în trafic.

Mai avem o categorie de participanţi în trafic. Îi poţi ghici după anumite manevre stupide şi inutitle pe care le fac. Şi poate după câteva jucării de pluş. Corect. La şoferiţe mă refer. Azi, putea să se întîmple un al 3-lea război mondial, până când o blondă se hotăra cum să iasă dintr-o intersecţie aşa ca să se pacrheze imediat. Această matematică complicată din capul fetei a creat o coadă lungă de maşini, în care mă aflam şi eu. Aici s-au manifestat un taximetrist, ca de obicei, nu prea familiarizat cu noţiuni de toleranţă, simţul umorului, ironie, şi când s-a apucat să facă ordine….of.of.of, vai de capul fetei. Sunt totalmente de-acord. Femeile la volan sunt o altă extremă a categoriilor menţionate mai sus. Ezită cam mult şi nu sunt mai puţin agresive.

1,2,3,4,5,8,10….Şofezi? Câte maşini îţi trec prin faţă, până te lasă vreunul să ieşi, în sfârşit din intersecţie.

Şi la tine pietonii se uită, de parcă au primit o cărămidă în cap, când te opreşti şi îi laşi pe ei să treacă primii?

Nu sunt o şoferiţă exemplară. Şi eu uneori, mai ales la prânz, mă grăbesc. Şi eu am în zonă o trecere de pietoni  prea aglomerată şi dacă vreau să fiu foarte politicoasă, stau până diseară ca să treacă toţi pietonii. Încerc să cultiv în mine o şoferiţă mai puţin grăbită, şi mai ales mai puţin nesimţită. O cresc şi o laud în mine, atunci când mă opresc automat,vâzând măcar şi un om care ezită să traverseze o trecere fără semafor. Ce să mai zic de surpriza de pe faţa unui şofer pe care îl las să o ia în faţă, dacă-i dă în foc borşul acasă. Oare poate funcţiona şi aici modelul de educaţie prin propriul exemplu şi dacă da, câţi ani durează asta? Că eu aş fi gata să mai aştept…

 

 

 

Design

Un strop de primăvară

img_0799Ca tare satula mai sunt de iarna asta. Si de varicele, ciorapi grosi, preparate pentru imunitate, masina incalzita la repezeala, zgribuleala si asteptare……

Bulbii i-am adus acum 2 săptămâni din Amsterdam. Erau la vreo 2,5 euro duzina. Am cumpărat nişte crocuşi şi încă nişte minunăţii pe nume muscari, cunoscute în popor şi ca zambile struguraşi. „Vazoanele”, precum v-aţi dat seam sunt tot de pe acolo. Este atât de simplu să aduci primăvara în casă, când după geam mercurul în termometre e sub zero, iar zăpada scârţâie sub picioare. Iar dispozitia e ca si glodul inghetat pe drumurile stricate din Schinoasa.