Duminică am stat până la 12 noaptea la montaj, ieri la fel.Ne pregătim de o ediţie specială de aniversare. Azi ne-am îmbrăţişat cu toţii în echipă şi ne-am pupat, am mâncat bomboane de la Ora de Ras, am ascuns sub masă o şampanie tot de la ei, că la noi nu e permis alcoolul în companie, am reuşit să le trezesc interesul celor de la ştiri care fac un reportăjel de aniversare şi am făcut o dezbatere pe fb cu Vasile Botnaru despre “Valoarea emisiunii mele care se estimează în cantitatea de parteneri care își doresc să apară în ea.”Da, aşa mi se pare că un produs tv de divertisment îşi justifică existenţa: dacă este atractiv şi comercial. Bineînţeles că aş putea să îndrug romantisme gen: oferim telespectatorilor posibilitatea de a evada din rutină, am venit cu un spectru larg de reţete noi, promovăm un mod sănătos de viaţă şi alimentaţie corectă, oferim glume şi voie bună, îi eliberăm pe cei de acasă de stres şi inhibiţii, avem cei mai valoroşi invitaţi din Moldova şi vedete din străinătate. Toate sunt adevărate, dar toate trebuie să aibă un echivalent de audienţă. Sper că după 1 an de Sare şi Piper televizorul din casa voastră se deschide mai des la Jurnal TV. Am noroc de şefi care ne oferă această şansă şi o echipă care încearcă din plin să o valorifice. Suntem 8 oameni care scoatem 4 show-ri pe săptămână plus o echipă întreagă în regie. Toţi oamenii ăştia trebui motivaţi şi justificaţi. Credeţi că îmi arde de romantisme? Acum 1 an m-am ambiţionat să fac cea mai bună emisiune autohtonă de divertisment. Chiar şi colegii de la televiziunile concurente nu ezită să ne spună că facem o treabă excelentă. Deci,mulţi ani înainte Sare şi Piper!
‘Sare si Piper’
1 an de Sare şi Piper.
marți, 8 noiembrie 2011Nevoie de ajutor
marți, 1 februarie 2011
Am povestit despre Natalia Malaniuc în emisiune. Nu m-am putut abţine să plâng chiar dacă eu am filmat povestea şi tot eu am şi montat-o şi deci am ascultat-o de zeci de ori.Ceva din vocea ei mă face să tremur.O lumina prea puternica.
Apoi mi-am zis că aici nu e de plâns. Şi dacă în viaţa unui om este preţioasă orice clipă de inspir-expir, apoi nu e loc de lacrimi. Orice clipă căştigată de ea în faţa unei hoaţe necruţătoare înseamnă VICTORIE. Şi dacă această hoaţă se teme cel mai mult de puterea viselor noastre şi de credinţă, vă îndemn să vă umpleţi de vise şi de speranţe. Natalia are acum o familie, însă hoaţa aceasta îi fură tot mai mult din posibilitatea de a fi mobilă.
Orice ajutor financiar este binevenit. Pentru aceasta va rog să o contactaţi pe Irina, asistenta noastră de la Sare şi Piper.Tel.068302152
Eşti trist(ă)? Citeşte asta….
duminică, 30 ianuarie 2011Am cunoscut-o prin 2008, pe vremea când făceam One O’clock Show la ProFm. A fost o emisiune cu Antoniţa Fonari în care am vorbit despre procedura de adopţie a copiilor în Moldova. A sunat o domnişoară. S-a prezentat ca Natalia şi mi-a spus că ar vrea să afle cât mai multe detalii despre adopţie, pentru că medicii nu-i permit să nască şi se gândeşte la adoptarea unui copil. Ceva nu m-a lăsat în pace. Cum adică nu-i permit? Ce are de nu-i permit? Am rugat-o să mă sune şi după emisiune.
Ceea ce am aflat, este o istorie care face parte din capitolul ” Incredibil, imposibil, nemaivăzut şi nemaiauzit”. Era foarte mică atunci când sora sa mai mică a murit de cancer. Peste un timp şi mama sa a fost diagnosticată cu aceeaşi boală. Medii i-au recomandat să rămână însărcinată pentru a opri boala. Boala însă nu a putut fi oprită, dar pe lume a venit încă o fetiţă. Natalia s-a pomenit fără mamă. Tata în fiecare seară stătea de vorbă cu fiicele sale ca să afle ce li s-a mai întîmplat peste zi . La 15 ani, făcea sport şi în timpul unui antrenament s-a lovit foarte tare la picior. În fiecare zi simţea că o doare tot mai tare. Peste câteva luni după lovitură nu mai putea merge şi i-a spus tatălui său că o doare foarte tare piciorul. De la un medic la altul, au ajuns la Oncologie. Acolo i-au spus că are cancer de gr. 3 şi trebuie urgent făcută operaţia. Ceea ce a urmat în viaţa Nataliei chiar şi cu o fantezie bogată ca a mea, nu se încadreză în nici un scenariu sau raţiune. Operaţii peste operaţii, recuperări, înlocuirea osului de la picior cu o proteză, tratamente de alungire a osului.
Au fost însă perioade când uita de toate. Pentru că s-a îndrăgostit, pentru că era fericită, pentru că spera. Spera ca într-o bună zi medicii să-i spună că poate rămâne însărcinată. Are acum 26 de ani. Şi un băieţel pe nume Ionuţ, născut prematur la 32 de săptămâni. În aceeaşi zi în care a venit pe lume mult visata minune, la câteva ore distanţă de naştere,Nataliei i s-a făcut încă o operaţie de extragere a unei tumori la creier. Această tânără femeie, mămică, a adunat în ea atâta forţă, atâta credinţă încît mă închin în faţa ei. Şi cred că aş face orice ca să conving cât mai multă lume să creadă, să spere, să viseze. Ei încă au nevoie de foarte, foarte multă susţinere, inclusiv financiară.Urmează tratamente chinuitoare şi medicamente costisitoare. Povestea incredibilă a unei luptătoare o puteţi urmări mâine seară,la “Sare şi Piper” la JurnalTV.
O declaraţie de iubire
luni, 13 decembrie 2010Bun început de post. Eu azi am avut o zi fără notă. Adică aşa note nu există, pur şi simplu. Şi totuşi a fost aşa o zi, cum să zic, o zi care trebui să fie şi care e bună prin virgula sa, sau poate prin mai mult de cât atât.
Linişte înainte furtună. Ş-apoi brusc, câteva focuri de artificii, ş-apoi iarăşi linişte şi tot aşa……Un scepticism infantil al colegului meu, visavis de emisiunea de azi. O linişte inexplicabilă a mea…Ca într-un final să simt nevoia pentru o simplă declaraţie de dragoste pentru o femeie pe care azi am descoperit-o.Azi, în cea mai frumoasă ipostază a sa. Receptivă, emotivă, coaptă şi maternă, tolerantă, dar hotărâtă sau mai bine zic decisă.
Tortul ăstă nu-mi ieşea un sfert de show, în final nici nu am apucat să gust din el pentru că a fost mistuit într-o secundă de colegi.
TORT CU STRUGURI ŞI PĂLĂRIE DE BEZEA … citeşte în continuare »
Cale de întoarcere nu e….şi nici nu trebuie
luni, 8 noiembrie 2010Weekend cu sare şi piper
duminică, 7 noiembrie 2010Vineri noaptea probe până la 4 şi ceva dimineaţa, sâmbătă probe, duminică probe.
Cine se jeluie, înmulţeşte jeluitu…iată de ce nu prea am scris…N-am chef să mă jelui pentru cât de greu îmi e.
Nu e mai greu decât atunci când porneam Deşteptarea, dar e cam complicat să rezişti mai mult timp într-un astfel de ritm. În plus, n-am nici un chef să mă aleg cu tot felul de comentarii binevoitoare gen: singură ţi-ai ales calea, nimeni nu te-a pus cu de-a sila, rabdă or renunţă….Mi-e ciudă că pierd vremea asta mirifică, stând prin cabine de montaj. Însă ceea ce iese începe să prindă culoare…or gust..or şi una şi alta.Noroc de câţiva colegi binevoitori care se uită la imaginile de la probe şi se hlizesc pe tot coridorul. Viaţa n-are gust? De măine ohoho ce gust o să aibă….
În sfârşit!
marți, 2 noiembrie 2010
Dragi prieteni şi prietene. Eu încă nu am nici un motiv, decât o tonă de efort şi propria intuiţie care îmi şopteşte că va ieşi ceva drăguţ.Aş vrea să mă dau tare şi mare spunând că totul va fi extraordinar,inedit, impecabil şi extraordinar. Dar parcă ceva îmi spune să fiu cuminte şi să aştept acele sacre 3, 2, 1 sunteţi în aer! Mă încred doar în Dumnezeu, oriunde ar fi el, mica mea echipa şi experienţă. Spre această emisiune am mers toţi aceşti ani de ProFm Beach Party, Proveşti de Crăciun, Fabrici de Staruri şi Aventuri Americane. Şi acum, când văd aceast platou minunat în care se încheagă puzzle-ul nostru, trădătoarele frici îmi spun: tu ştii că nu mai poţi da înapoi? tu ai numărat câţi oameni ţi-au spus că de-abia aşteaptă să-ţi vadă show-ul? tu îţi aminteşti la câte clipe petrecute cu cei dragi ai renunţat ca să supraveghezi toate procesele. Astăzi Cheianu a intrat în platou, s-a uitat cu ochii plini de admiraţie şi mi-a spus că orice de ce m-aş atinge eu iese bine. Şi iar m-am stresat şi ce dacă nu e aşa?
Lunea viitoare o să vedeţi noua noastră casa. Casa emisiunii “Sare şi Piper”.Deocamdată vă arăt cum a început totul în luna iulie. De la o simplă schiţă a unui spaţiu, desenată cu mână, fotografiată şi trimisă designerului de platou, Eugen Băcioi la Bruxelles. Acolo de unde săpătămâni la rând am ţinut legătura şi am tot schimbat elemente, culori şi geometria formelor.

Aşa arăta platoul nostru acum 3 luni.

Ca să umplem atmosfera cu energie creativă şi constructivă, în acest spaţiu, între lucrări s-au făcut şi câtevă brainstorminguri.

Andrei, ca de obicei, a făcut ce ştie el mai bine, vrăjit fetele…

Şi fetele nu s-au lăsat mult aşteptate…

Şi ce brainstorming a mai fost….immmmm

Vă invit să faceţi parte din public să vă daţi cu părerea, să ne propuneţi reţetele voastre preferate, să ne spuneţi cum spargeţi rutina şi cum vă petreceţi serile în familie şi mai ales să ne creşteţi cifrele de audienţă:))
saresipiper@jurnaltv.md
skype; saresipiper.jurnatv
ATENŢIE! CEA MAI FRUMOASĂ GOSPODINĂ
joi, 21 octombrie 2010
O sesiune foto profesionistă în rolul unei gospodine! Dacă nu ţi-ai dorit asta niciodată, ar fi bine să ţi-o doreşti. E distractiv, e incitant, e amuzant, e gratuit şi chiar util. Ai putea să te redescoperi, să te reinventezi, să-ţi testezi talentul actoricesc şi să spargi rutina. Tot ce trebuie, e să-mi trimiţi poza ta şi o mică descriere despre tine, familia ta, hobby-le tale.Neapărat un număr de telefon. N-ar strica şi o motivaţie. De, candidate pot fi multe.
Condiţii de participare: să ai peste 21 ani, să ai curaj pentru a încerca ceva nou, să vrei să apari în faţa unei camere foto, dar şi la tv.
nata.albot@jurnaltv.md
nataalbot@gmail.com
