Un an. Ai fost condamnată la viață. Așa mi-a spus un bun prieten. De câte ori pe zi plîngeam și-mi scrîșneau dinții de neputință și disperare. De cîte ori îmi ștergeam lacrimile înainte să intru la serviciu sau să ma văd cu ai mei: să nu-i traumez, să nu-i sperii. Fiecare amintire e mai vie decît mine. Și pentru că am fost condamnată la viață, tot ce-mi doream era să întîlnesc oameni care să nu-mi facă și mai rău prin cuvinte, prin gesturi necumpătate. Am avut însă parte de tot felul de situații….cîteva dintre ele vi le povestesc…de ce? Pierderea unui om drag de cele mai deseori îi ia pe oameni prin suprindere. Pentru astfel de situații nu există nici un ghid special de comportament, atitudine pentru oamenii îndurerați. Din păcate, se întîmplă să  greșim din dorința noastră de a fi plini de compasiune.

Primul mesaj a venit pe blog de la o “bună creștină”. Aceasta mă acuza de faptul că mi-am revenit prea repede și că se pare că nu am învățat deloc minte din această tragedie. … citeşte în continuare »

M-am macinat foarte mult inainte de a scrie acest mesaj. Incerc , pe cit de mult pot, sa gasesc acel echilibru subred intre exhibitionism si bun simt. Am hotarit sa incerc sa fac ceva ca sa nu ma innec in durere. Adevarul e ca, pe mine timpul nu ma ajuta, ba dimpotriva, simt ca imi face si mai rau. ”Aventura Americana”,o calatorie departe  de casa, a fost un pai salvator pentru mine, dar de scurta durata. Pentru ca, la intoarcere  m-am simtit de parca nu as fi plecat nicaieri. Stiu ca nu sunt singurul om de pe pamint care trece printr-o tragedie. Am descoperit in aceasta perioada oameni care sufera. Din diferite motive. Au pierdutpe cineva drag, au soti nesimtiti, sotii lor sunt prea buni pentru ele, nu sunt implinite sufleteste, nu le ajung bani ca sa-si realizeze visele, au copii bolnavi,nu pot ramine insarcinate, nu primesc satisfactie de la sex, nu-si pot gasi jumatatea,nu cred in viitorul luminos al Moldovei s.a.m.d  Dureri si suferinte cite furnici intr-un furnicar. Cum isi infrunta oamenii acestia durerea? As vrea sa cred ca o infrunta…Eu una, caut solutii, o evadare, si sper foarte mult ca incercarile mele sa dea rezultate. Va voi oferi mai multe detalii, doar dupa ce incerc asta pe propria piele. Si am s-o fac, ca sa ajut  un suflet, doua, trei sa se repuna pe picioare.

Intrebari, sms-ri, condoleante….Cred ca doar cei mai rauvoitori oameni si-ar dori acum sa stie ce anume s-a intimplat. Cei care cu adevarat sufera alaturi de familia noastra, cauta cum sa ne ajute sa trecem peste aceasta pierdere imensa. Ma ajuta zimbetul prietenilor mei, care-mi sunt alaturi si nu ma intreaba nimic. Pentru ca vreau sa-mi traiesc durerea doar in suflet, in inima, in gind. Daca aceasta tragedie a atins sufletul vostru, va rog sa ne intilniti cu zimbetul pe buze si cu nimic mai mult decit un “…sunt alaturi de tine”. Va multumesc pentru condoleante si credeti-ma, este enorm de greu sa le citesc cu sutele in fiecare zi. Puterea rugaciunilor voastre ne este de mare ajutor.

Sunt citiva oameni, care au fost alaturi de noi din prima clipa si a caror contributie sufleteasca ne-a facut sa intelegem ca nu suntem singuri.

Parintii nostri, Viorica si Sergiu, Ana si Mihai, Angela, Hulya si Eduard, Alina si Victor, intreaga familie Marcenco,Diana…..

Ii sunt recunoscatoare din tot sufletul Corinei Fusu pentru receptivitate.

Colegilor mei de la Pro pentru ca pling alaturi de mine. Catalin, iti multumesc ca mi-a fost alaturi acum, asa cum ai fost alaturi de toate bucuriile si necazurile mele in ultimiii 10 ani.

Colegilor si Copiilor din “Fabrica” - multumesc pentru sustinerea si prezenta voastra. 

Va rog sa intelegeti toate tentativele noastre de a trece prin acest doliu si prin aceasta perioada grea.

Iar comentariile voastre le voi pastra doar pentru mine.

Bogdan va fi mereu in inima mea. De acolo nimeni nu mi-l poate lua.