Cînd mi-o fi mai rău, aşa să-mi fie…aşa zic moldovenii?
Apoi, se pare că despre asta ar putea fi postarea mea de azi. Despre cum îmi freamătă sufletul de satisfacţie. Despre cum mă încîntă evoluţia statutului unei femei în noua societate a unei ţări prăpădite.Iertaţi-mă pentru prăpădită. O spun cu dragoste.
Acum 3 săptămîni am zis “da”,amânând o decizie anterioara, atunci când am zis “nu”. Până aici, e clar totul? Păi, iniţial am zis că nu voi participa la un eveniment, al cărui specific îmi cerea prea multă responsabilitate, dar şi timp în plus de pregătire, ori eu chiar nu-l am.
Este vorba despre Women’s Envision. Ce nu mai am eu sau, cel puţin, cred că nu am, este siguranţa că experienţele mele de viaţă ar putea interesa pe cineva la nivel de transmitere a lor prin intermediul unei conferinţe de acest gen.
Atunci când mi s-a spus că va veni şi Natalia Morari şi Onorica Banciu (despre care am auzit doar lucruri frumoase), şi Angela Stafii, şi Ludmila Andronic, şi Sanda Filat, m-am gândit de ce oare nu. De ce oare nu, să spun Nu unui Nu spus anterior şi să spun DA. Aş fi chiar onoarată să fac parte din această gaşcă de idei-femei.
Pregătirea discursului. Contrar unor critici, eu nu l-am pregătit în ultima noapte, ci l-am scos în capăt în ultima noapte. Iar de pregătire m-am apucat cu o săptămână înainte. Cum? Am citi o grămăzenie de sondaje, studii şi mai ales maxime, citate despre suferinţă,ale unor oameni interesanţi. Iar tema discursului meu a fost una deloc inovativă. Suferă.Caută.Crește.Mai cu seamă o concluzie inspirată de vremurile prin care am trecut şi încă mai trec.
Cum m-am simţit eu?Emoţionată, jenată, dar curajoasă şi puternică. Cum s-au simţit cei din public? Diferit. Unii entuziasmaţi şi receptivi, alţii plictisiţi şi distanţi. Am vorbit despre suferinţă şi despre cum am învăţat să trăiesc cu ea, să o accept şi să învăţ din ea. Bineînţeles că au fost şi critici, dar cel mai necruţător critic îmi sunt chiar eu. Aşa că staţi pe pace, n-am ieşit de acolo cu senzaţia că am rupt…Şi-mi pare tare rău că nu am putut asista şi la discursurile celorlalte colege.
Acesta este un feedback puţin cam întîrziat. Conferinţa a avut loc acum o săptămână. Scriu acest mesja tot de atunci, dar nu-l puteam scoate în capăt, din lipsă de timp. Poate era cazul deja să-i dau şi-un cancel. Dar m-am încăpăţînat să-mi exprim plăcuta uimire şi mai ales bucuria că ideile femeilor de la noi încep să ia pondere. Trezesc atenţie, inspiră….
Pe 7 mai vine un nou episod. Se aşteaptă 12 vorbitori. Organizatorii au spus că negociază chiar şi cu Paulo Coelho.Oare el ştie despre Asta? Ţara asta care se numeşte Moldova? Cărţile lui mă interesează deja mai puţin. Dar un speech despre mecansime de gândire montată spre un trai fericit m-aş fi bucurat să aud.
Mâine vă spun cât costă tona de relaxare. Despre o altă experineţă vă voi povesti. Împachetarea în ciocolată.
Iubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşteIubire,iubiţi, iubeşte
Nata Albot scrie despre iubire. Şocant, femeia aceasta nu se poate opri? Cum le reuşeşte ea pe toate?
Carne, noi vrem carne…..Prăjită, crudă, semipreparată, cu sânge, carne vrem. Ce-ar fi vrut ea să comunice prin acest articol. Unde, unde e scheletul?
Dar mie deloc nu-mi e interesant pe cine iubiţi voi, cu cine vă simţiţi bine, de ce iubiţi sau nu mai iubiţi.Eu doar mă bucur dacă reuşiţi cât mai mult timp să vă simţiţi bine în doi şi mă mâhnesc când cei nu mai reuşesc. Nu mă interesează detalii, nu vreau să ştiu ce n-a mers. N-a mers? Şi n-a mers!
Să începem, aşa dar…eu îl iubesc pe Viorel. Pentru că el numai mie mi-a arătat măseaua lui de minte şi pentru că el ştie secrete despre mine, pe care nici mie nu mi le spune…….Eu îl iubesc pe Andrei, pentru că el ştie să cânte, să glumească şi să mârâie aşa cum nu mârâie nimeni, eu il iubesc pe Cibo…pentru că numai el îmi spune Natashunea, eu îl iubesc pe Alecu pentru că mi-a adus azi o ciocolată de la Moscova….şi toţi ei şi voi toţi meritaţi o dedicaţie de Dragobete. Urmează….acesta este doar to tease= a zădărî (dicţionar eng-mold)
Weekend = sărbătoarea copiilor. Mă întilnesc ca pe Moş Crăciun, cînd vin de la serviciu şi ma petrec, când plec, de parcă s-ar despărţi de un desen animat căruia îi scapă finalul.
Sâmbătă dimineaţa. La 10 vine Olga Anatolievna. Zâna noastră -pictoriţă.Eva pictează, zboară cu pensula în mână, eu dorm,tot zbor . Peretele din camera lor nu mai are loc pentru atâţia cracaleţi geniali. Eu însa am o imaginaţie bogată şi încep să-mi doresc să se extindă pereţii, să nu înceteze să apară fanteziile pe A4.
Mă trezesc cu un tablou nou în pat. Sonia de obicei nu picta, pentru că încă nu ştie să stea locului, să se concentreze şi să ducă treaba la bun sfîrşit. Azi însă, la galeria noastră de artă, s-a adăugat încă o capodoperă. De ce e atît de sfântă?
Pentru că e primul desen realizat de Sonia, fără nici un ajutor. Am hotărît să-l imortalizez. E atât de relevant. E atât de clar cine-i Sonia – printesa cea mare şi cine-s toţi ceilalţi. În realitate, printesa e cea mai mică. Ba nu. Cea mai mică e Panda. Panda e noul nostru membru de familie. Panda îsi are locul ei în desen. Direcţie: colţ, dreapta.
Mie, în timpul săptămânii, mi se face atât de dor de ele, încât atunci când ajung în weekend, am impresia că aş putea să le mânânc. Ca rezultat, ne pornim să cumpărăm peşti pentru acvariu şi ne întoarcem cu un câine. Sau ne pornim la patiserie şi ne întoarcem cu găuri şi cu primii cercei în urechi.
Între timp, acumulez diverse informaţii utile şi interesante. Şi pentru că nu vreau să transform postările mele doar în impresii zilnice ale unei mame pline de remuşcări, încerc aici să adun pentru voi tot ce aflu nou şi interesant.
În primul rând, Sorin Hadârcă, omul pe care cu greu ai putea să-l impresionezi, atât de impresionant este el însuşi şi pasiunea lui pentru lecturi,a făcut nişte recomandări de cărţi pentru copii. L-am rugat şi s-a ţinut de cuvânt.
Nata Albot, mă țin de cuvânt.
1. Angie Sage (seria Araminta Nălucilă)
2. Cressida Cowell (seria despre viking și dragoni)
3. Spiridon Vangheli (seria despre moldoveni)
Potrivit spuselor lui, pot fi găsite la Diverta și librăriile Pro-Noi.
Apoi, aici pe blog, cineva mi-a scris următorul mesaj.
“Vreau sa recomand mamicilor ce cauta un loc de joaca pentru copiii lor miniclubul GIRAFFE ( Centru de dezvoltare timpurie si distractie pentru copii), care se afla in sectorul Cicana, bd. Mircea cel Batrin, 13/1 (Pe linga mag Budesti). Noi l-am descoperit astazi si ne-a placut mult.E ceva deosebit de Ramzamzam– copiii se joaca cu o multime de jucarii interesante, au carti, dar si activitati controlate-deseneaza, modeleaza, danseaza, se joaca cu boabe de mazare sau fasole (ceea ce copiilor le place la nebunie dar nu le dai sa se joace acasa cu asa ceva!). Pe linga atmosfera , inventar si coordonatori (2 fete tare dragute) ne-a placut spalatul pe maini la intrare si la plecare.)))))) Momente speciale- 1. o vizita dureaza 1ora 30., la pretul de 50 lei. 2. vizitele se programeaza din timp tel.843302. 3. parintii stau impreuna cu copiii. asta ar parea o incomoditate, dar mie personal nu mi-a parut. Ce-i drept am cam obosit, desi fetita mea ar fi stat acolo toata ziua!”
Azi am dat telefon acolo. Era cam târziu să mai venim, dar tot ce-am auzit mi s-a părut captivant. În primul rând, o voce foarte prietenoasă, care se irosea, fără să se gândească, dacă mai omul de la capătul firului mai vine sau nu. O voce povestitoare şi foarte, foarte primitoare. Aşa dar, weekendul viitor încercăm să ajungem acolo. Apropos, chestia cu programatul în avans, trebuie respectată.
Zilele trecute m-a mai contactat cineva, cerându-mi să trag o privire pe un site. Am tras o privire şi vă recomand şi vouă să o faceţi. E un fel de Serviciu de Urgenţă pentru părinţi sictiriţi.
Cam atât, dragii mei părinţi. Uitându-mă la ceas, m-a îngorzit un gând. Că va veni o zi în care ne vom schimba cu locul. Şi grijile noastre pentru ei, vor deveni grijile lor pentru noi.
E cam târziu(noaptea) să vă dau detalii. În plus, lumina e de partea celor care o caută. Aşa că nu intru în pâine, decât dacă vă interesează subiectul cu adevărat, sunteţi o viitoare mămică, vă gândiţi cu soţul la o naştere naturală, la una conştientă şi matură.Mâine la 13.00 vă invit la Aquarelle FM, 90.7 FM ,să ascultaţi un interviu pe tema despre care în ultimii 3 ani am fost întrebată de cel puţin o dată pe lună, de diverşi oameni. Mă refer la naşterea acasă. Am promis la mai multe femei să scriu despre asta întro bună zi şi uite că ziua a venit. Dar este o ocazie şi mai bună. Nu voi povesti doar eu. Mă voi exprima prin cineva mai versat, cu mai multă experienţă. Este vorba despre Mihail Fomin – o moaşă spirituală. În activitatea sa zilnică – medic de familie, care de 20 de ani primeşte naşteri acasă, având la activ circa 300 de naşteri cu succes. Profesează în Odesa. Moldova îi este cunoscută şi prin intermediul cazurilor de contrabandă cu roşii despre care deseori se aude pe la ei. Despre Fomin azi am aflat multe lucruri, chiar cunoscându-l personal şi reuşind să transform o întîlnire programată să dureze 15 min, într-o discuţie care nu mai apuca să se termine. Deşi este puternic în domeniul său, cu Fomin poţi sta de vorbă pe diverse teme şi la toate am fost flămândă să-i cunosc părerea. N-am simţit nici un gram de decepţie. Vă invit să-l ascultaţi. Apoi, mai stăm de vorbă.
Iată şi temele la care cei interesaţi pot afla mai multe informaţii preţioase de la Fomin. Una sau chiar subiecte vom aborda şi noi mâine.
Trebuie să mă grăbesc, nu-i aşa? Noua Zeealandă deja sărbătoreşte 2011, iar eu nici nu am apucat să mă concentrez la ce să-i cer cosmosului, lui Dumnezeu şi mie din noul an. Şi dacă n-aţi ştiut – e foarte important să faceţi o alegere. Dintro multitudine de dorinţe, să le alegeţi pe cele, de împlinirea cărora vă veţi ocupa ceva mai serios în 2011! Ştiţi şi voi cum e, gândurile noastre răzleţe nu-i permit atmosferei să înţeleagă ce ne dorim şi respectiv, atmosfera este debusolată şi nu ştie de la care capăt s-o apuce cu împlinirile.
Ş-acum reţeta. Nici un NU în afirmaţii, puţină concentrare, revizuirea celor neîmplinite, o tonă de imaginaţie, un gram de realism. Respectivul fel de bucate nu iese, dacă nu faci publică lista sau şi mai bine o scoţi la tipar şi o vezi yilnic în faţa ochilor. Uite-aşa primitiv, banal şi probabil neinspirat pentru unii închei eu anul. Eu însă mă simt exact ca la marginea unui lan de mazăre verde şi dulce. Adică entuziasmată de acest procest numit pe la noi MAKE A WISH.
1. S-o iau de la început şi să-i păstrez lângă mine doar pe cei care mă fac fericită sau de la care am ce învăţa
2. Să fac din Sare şi Piper cel mai tare show TV al anului şi să devin cea mai tare bucătăreasă
3. Să muncesc mai puţin şi să cîştig de 3 ori mai mult
4. Să produc un proiect TV, al cărui idee mi-a venit ieri
5. Să fiu mai atentă cu sănătatea mea şi a celor dragi
6. Să fac yoga de 3 ori pe săptămână
7. Să primesc paşaportul românesc şi să călătoresc cu familia în Canada şi în Italia, la Lago de Garda
8. Să o învăţ pe Eva să citească rapid, iar pe Sonia să-şi strângă hainele şi jucăriile
9. Să fiu în stare să le spun şi să arăt şi să le mulţumesc celor care mă iubesc
10. Să …………(nu pot să spun), dar sigur se va împlini pentru că mă gândesc mult la asta
Fiecare dorinţă se scrie pe o hirtiuţă, iar la miezul nopţii li se dă foc şi scrumul se aruncă în paharul cu şampanie care trebuie băut până la capăt – asta din popor
Şi de la mine o sugestie.Fiecare dorinţă se ascunde prin diverse locuri din casă, iar prietenii aghesmuiţi sunt rugaţi să le găsească. Care vor fi găsite, acelea se vor împlini.Succes!
Inca 24000 de ani Cernobyl va fi un loc periculos pentru oameni. Ucrainenii il transforma intr-o destinatie turistica. Sinucigasilor, vesti bune, aveti o noua distractie. Ce-i drept, nu e de lunga durata. Dupa ocuparea de catre o gimnasta a locului 11 la o competitie sportiva, antrenoarea este indignata de nedorinta autoritatillor de a-i oferi titlu de Maestru in Sport. Cine stie, locul 11 la moldoveni inseamna unul de frunte? Lumea spune ca s-a schimbat directia vintului si ca Lupu e deja vazut cu ochi mult prea buni de Ghimpu. Concluzii: Inca nu stiu exact de ce, dar simt ca ni s-a facut un vaccin de toleranta si turmentare ca sa ne obisnuim cu intinderea gumei. Si ca o solutie, care cica s-ar plamadi la negocieri, deja e ista. Si ca sa nu se rascoale lumea, se introduce vaccinul cu urmatorul efect: Ei las ca’i ghini. Din 2 rele, tot e una mai buna. Da cit s-au fytzyit saracii….Suntem kidanitzi.Si pentru a nu repeta o zi de aprilie, runda negocierilor e aproape de a ajunge la o cifra de ris. In plus, si alianta si-a luat numele Ex, de fata mare. Acestea au fost stirile de azi. Ramineti aproape
A fost un târg încântător. Ochii au uitat cine le e stăpânul şi alergau de la o ţară la alta, ca nu cumva să le scape ceva. Incredibil, Târgul de Binefacere la Moldexpo a început la 10, iar la ora 12 multe farfurii erau deja goale, s-au băut litri de vin fiert, s-au cumpărat zeci de daruri pentru cei dragi. Şi asta în pofida vremii, pe care mulţi ar fi folosit-o ca scuză serioasă,ca să nu meargă la vot.
Am revăzut o sumedenie de oameni, cu care n-apuci să schimbi o vorbă nici prin telefon, din lipsă de timp. Ba chiar am cunoscut telespectatori, care au venit la târg, aflând despre el de la “Sare şi Piper”. Chiar dacă au filmat mai multe televiziuni, eu am făcut o sumedenie de poze şi vă voi oferi un fotoreportaj luni, la emisiune. Aşa că urmăriţi-ne!
Americanii au avut un frumos stand, zgomotos şi gustos. Aici am încercat un cheescake, aşa cum îmi place – fraged, dar dozat de gras şi dulce. De asemenea, am încercat şi o tartă cu ciocolată şi alune. Am luat şi cu mine acasă. La stand-ul SUA puteai alege dintr-o sumedenie, şi o carte bună în limba engleză.
Mâncarea de la ruşi a fost formidabilă. Păcat că unele cunoştinţe, pe care le-am întîlnit, au spus că, din principiu, nu vor să treacă pe la stand-ul ruşilor. Aveau somon, marinat chiar de bucătarul Ambasadei, aveau vinegretă, varză murată, castraveţi şi vodcă(la cele din urmă se făcea coadă chiar), chifle mici cât pumnul unui copil, cu varză şi carne. Tot aici am gustat şi un mors de răchiţele, al cărui reţetă am şi aflat-o.
La stand- ul românesc – cam mioritic, adică puţin cam cuminte. Multe pliante, mâncare mai puţină, în schimb, am cumpărat un vin alb spumant foarte bun.
La italieni, multe dulciuri. Nu înzadar stand-ul Italiei s-a numit “La Dolce Italia”. Aici, din nou, m-am lăsat ispitită de un vin alb din 2009. De ce nu? Unde mai găseşti la noi un vin de străinătate, la preţ acceptabil.
În fiecare an de Târg, acesta din urmă fiind deja a 15-ea ediţie, mă uimesc plăcut ucrainenii. Sunt cei mai zeloşi. O grămadă de bucate tradiţionale şi foarte, foarte petrecăreţi. Azi lumea făcea cozi la slănină şi la balabuşte cu un 50 de vodcă.
Cei din Belarus aveau multe bunătăţuri şi cosmetice, pentru cei care pricep.
Nemţii vindeau la greu waffers şi clătite. Iar la la stand-ul turcesc putei găsi o cafea turcească autentică, măsline şi găluşte conservate. Turcoacele, se vede că sunt negustorese din născare. Nu te lasă să treci pe lângă ele, fără să te cucerească cu vreo ofertă.
Au cam lipsit anul acesta handmade-rii noştri şi e păcat. Mizam să găsesc mai multe daruri de Crăciun.
Cu toate acestea, Târgul, organizat de Clubul Internaţional al Femeielor , dar şi de Organizaţiile Internalţionale din Moldova, mi se pare unul dintre cele mai colorate, spectaculose şi reuşite evenimente de la noi. Şi dacă s-ar organiza măcar şi-n fiecare weekend din decembrie, ar avea un succes şi mai mare.
Luni la emisiune vă spun reţeta unei băuturi calde, tradiţional suedeze. Graţie bunei mele cunoştinşe Nina Orlov, vă deschid secretul celei mai gustoase licori pentru sezonul în care intrăm. Seamănă cu vinul fiert, dar are câteva ingrediente care nici nu am bănuit că ar putea intra într-o băutură fierbinte.
Fiţi cu ochii pe noi, luni,la 18.15, la JurnalTv. Eu şi cu Andrei suferim în fiecare zi pentru ca cele 2 ore de Sare şi Piper să devină motivul revenirii voastre cât mai grabnice acasă, după o zi de muncă.
Azi, vineri, credeam că va fi mai greu. De fapt a fost şi n-a fost. Întîi de toate, aproape că am inventat o zicală sau chiar două,inspirată din experienţa mea matinală de la stomatolog: Sub orice punct, se poate ascunde o groapă sau Nu orice găurică din dinte e atât de mică pe cât pare. Am precizat că e din dinte, ca nu cumva nişte muligambişti neinspiraţi să dea replici, doar de dragul replicilor.
În al doilea rând, azi mi-am umflat capul de reţete. Şi nu înzadar. Pentru că în sfârşit, am avut timp să le aleg pe cele care o să-mi placă să le şi gătesc. Că până acum, cam multe la repezeală s-au făcut.
Tot azi, am avut un interviu cu Stela Popa. Interviul a fost făcut pentru Vocea Basarabiei, iar eu am simţit un val de admiraţie pentru Stela şi pentru abilitatea ei de a conecta întrebările cu răspunsurile, aşa încît să nu fie nici un moment de suspans, nici o pauză şi în acelaşi timp, interviul să curgă ca din izvor.
Tot azi, am mai petrecut o oră în juriul Concertului la Pălărie şi deşi i-am avertizat că voi fi rea şi necruţătoare – n-am avut nici chef şi nici inspiraţie. Aşa că am vegetat 60 de min, urmărînd oameni atât de diferiţi, cu vârste între 12 şi 72 de ani, fiecare cu micul său talent. Ei cum să fii tu rea şi nesuferită când unii pleacă la mozzarella şi spaghetti, iar alţii râmân să mănânce mămăligă şi caşă de hrişcă şi încă mai cred că pot veni la TV, fluierând ca o privighetoare ca să câştige un apartament?
Vine iarna. Colegii din redacţie suspină. Eu mă bucur. Eu vreau bulgări de zăpadă şi mai sper că se va găsi vreun prieten mai bun să-mi bage un bulgăre după ceafă. E viroză în oraş – păziţi-vă! Maică mea umple casa cu hrean şi îşi amăgeşte inofensiv nepoatele cu usturoi la prânz.
Şi încă ceva. Nu rataţi Sare şi Piper de luni. De ce de luni? Pentru că nu veţi mai avea la ce să vă uitaţi mai bun. Da, eu ştiu că nu prea ai la ce te uita seara la tv. Şicemi mai ştiu, că noi ne facem luntre şi punte să iasă bine tot ce vedeţi voi. Mai avem de rânit, dar nu atât de mult.
Nu rataţi nici emisiunea de marţi. Veţi cunoaşte pe unicul blogger-bucătar de la noi. Am atâta admiraţie pentru el, iar reţeta pe care mi-a propus-o mi-a făcut să simt un complex de inferioritate. Lasă, recuperez eu. Timp, răbdare şi muuuuuuuuuultă dragoste pentru tot ce faci. Iată încă o reţetă.
Miercuri, de Ziua României, voi învăţa să gătesc la Sare şi Piper supă cu perişoare şi saramură de pui. Invitatul nostru mi-a vorbit azi atât de inspirat despre aceste bucate tradiţionale româneşti, încât mie deja mi-a lăsat gura apă.
Vin sms-ri electorale. Parcă-i Anul Nou.Toţi la vot. Eu vreau să vină anul nou!
Dialog între mine şi mine..(pls fără aluzii la careva devieri psihice)
- Nata, ce ai fi vrut să faci iubito în această magică zi a cifrelor?
- Păi, cum adică ce? Cel mai mare vis al meu, în acestă zi, e să lucrez. Neapărat să lucrez.E duminică totuşi. Să stau în ploaie, cu machiaj, coafură, în cea mai frumoasă, romantică şi vaporoasă rochie, cu un microfon în mână, să-mi îngheţe măinile şi vârful degetelor de la picioare,să mă fac că nu plouă şi să-i fac şi pe vreo 300 de oameni să uite de ploaie, frig şi de ziua de luni care urmează.
- Şi ţi-a reuşit? Cum?
- Uuuuu. Ştii vorba aia: satu arde, da baba se chiaptănă. Azi am înţeles că nu e o zicală chiar atât de proastă. Având în vedere condiţiile climaterice precare, evenimentul din start nu promitea mare lucru. Dar musafirii s-au simţit binişor, ascunzându-şi pielea de găină sub plapumele primite în dar, au urcat la înalţime să admire oraşul, au văzut cele mai spectaculoase focuri de artificii şi au gustat din canapeuri gustoşele.
- Şi totuşi cum ţi-a reuşit?
- Păi am avut un partener cărui nici cu pistolul la tâmplă nu-i închizi gura. Slavic Romanică. Bun băiat. Adevărat profesionist. Rezervat în spatele scenei, dar foarte generos în faţa publicului.
Şi bineînţeles, această superbă rochie, care cred că şi pe cel mai mare ger te-ar încălzi cu gândul că eşti aproape irezistibilă.
Pentru aceasta nu pot pot decât să-i spun un mare mulţumesc Cătălinei şi salonului Royal, al cărui proprietară este. Îţi face din ochi de pe strada Bucureşti, Crown Plaza.
Vă sugerez să mergeţi neapărat acolo, dacă veţi avea nevoie să arătaţi excelent şi nu vă veţi dori decât o rochie cu adevărat specială. Sper, că de aici în colo, să legăm cu Royal o colaborare frumoasă, care mi-ar permite de fiecare dată să ies în scenă cu capul sus ridicat. Ce puţin îi trebuie unei femei pentru a se simţi pe cal, pe ploaie, pe scenă….
