Browsing Tag

artisti

De-ale mele

PENTRU CE NE TREBUIESC ARTIȘTII?

1_Moldova

Trăim zilnic sute de emoții. De la cele mai plăcute, până la cele mai dureroase.  Iar felul nostru, al fiecăruia, de a trăi aceste emoții este o parte a personalității noastre.  Cineva simte nevoia să-și exteriorizeze emoțiile din viață, pe rețele de socializare de exemplu: de la nașterea unui copil, ziua de naștere a soțului, obținerea unei diplome și pănă la pierderea unui părinte. Altcineva alege să trăiască aceste emoții într-un cerc foarte restrâns de oameni apropiați sau chiar în interiorul sufletului său. Vă închipuiți, sunt oameni care nu folosesc facebook ca să  se bucure de viață? (ironie). În familia fratelui meu, de exemplu, adulții nu folosesc facebook. Ei o văd ca pe o sursă de necazuri. Și nicevo, nu par să fie niște oameni neîmpliniți, din cauza că nu au anunațat toți 5000 de prieteni despre faptul că li s-a întâmplat ceva frumos. Continue Reading

EVENIMENTE

”TE IUBESC. ION ȘI DOINA”. PREMIERĂ CU SALA PLINĂ.

Îmi lipsesc oameni curajoși. Îmi lipsesc tare mult prietenii care să îți  ia apărarea în blestematul facebook, dacă alții te atacă. Mi-e dor de oameni care să nu mai simtă nevoia să împroaște atâta venin. Îmi lipsesc românii din Moldova, care să recunoască cine sunt și să se umple de încrederea că au o identitate pe care nimeni nu le-o mai poate fura. Și am nevoie să cunosc mai mulți oameni, mai mulți decât cercul apropiat de oameni, care să  susțină  deschis și necondiționat ideile bune ale altora. Ușurința cu care oamenii mușcă, în loc să-ți zâmbească te face uneori să crezi că nu doar sărăcia e la mijloc. Îmi lipsește senzația de toți la grămadă, toți uniți, toți într-un gând. Îmi lipsesc artiștii care să cânte despre ce îi doare cu adevărat, dacă îi doare ceva. Ne lipsește o Doină și un Ion. El cânta și gândea prea românește, ea era prea frumoasă și extravagantă pentru vremuri în care lipsa de identitate era o valoare. Erau niște nedoriți, niște incomozi.

Ion+si+Doina+AldeaTeodorovici+5

Nu ratați proiecția de mâine a unei povești de iubire, de dor și durere a unor oameni care au lăsat atâta frumos și bine în urma lor. Oare când se vor naște în Moldova cei care vor putea măcar umbra să le-o înlocuiască. Să aibă har, să fie plini de iubire, să aibă curaj să iubească , cu adevărat,  limba română și țara lor. Leontina Vatamanu și Virgiliu Mărgineanu cu echipa au făcut un lucru mare. Și mi se pare ciudat că au crezut că în Chișinău nu se vor găsi oameni care să le umple sala de la Odeon, ca să vadă primul documentar despre Doina și Ion Aldea Teodorovici. Eu i-am iubit și îi voi iubi tot timpul. Pentru că au făcut parte din viața mea de adolescentă, când îmi căutam idealurile. M-a inspirat iubirea lor. Am vrut să fiu ca ea, neordinară și frumoasă. O prințesă pe care nu am avut-o niciodată. Și ca el am vrut să fiu, puternică, talentata și neobosită. Pentru că sunt niște adevărați. Iar cei care au avut grijă să facă această poveste nu au trăit înzadar ultimii 2 ani din viața lor.

foto

CRISTOFOR ALDEA TEODOROVICI. LEONTINA VATAMANU. VIRGILIU MĂRGINEANU.

De-ale mele

Alin Gălăţescu şi mica revoluţie de la Chişinău

Mai pe scurt. Nu, mai pe scurt n-o să iasă. Am tot stat pe gânduri, dacă merită sau nu să scriu despre asta. Cu anii tot mai mult stau pe gănduri. Mi se pare firesc. Începi tot mai mult să-ţi doreşti să nu o mai dai atâta în bară. Vorba aia despre pasărea care pe limba ei piere este una foarte adevărată. Şi totuşi îndrăznesc.

1. Ştiu că nu mă îmbrac ireproşabil. Nu ştiu, nu pot, n-am chef, n-am timp, dar cel mai sigur e că nu mă duce capul.Uneori îmi pasă, alteori nu. Ştiu însă sigur că nu stilul meu este lucru cu care mă mândresc cel mai mult. Am performaţe care salvează lipsa unei culturi vestimentare profunde. Spre deosebire de alţii….Iar când mă critică Valentina Vidraşcu sau Viorica, accept şi recunosc. Mai calc prin străchini. Când însă mă critică nişte gândăcei, a căror ţinute niciodată nu au strălucit şi care nici nu au făcut ceva palpabil la viaţa lor, nu mă supăr, doar îi ignor. Nu suport când prin critici se confundă garderoba unui om cu ceea ce poartă el în suflet. Atât în sens negativ, cât şi pozitiv. Şi mai ştiu că nu poţi trata un om după hainele pe care le poartă. Asta mi se pare foarte trist. Dar o persoană publică?  E normal ca aceasta să fie apreciată şi după ţinutele sale? Sau succesele sale e tot ce contează şi ar trebui să facem abstracţie de lipsa unui bun gust la haine?

2. Azi nu critic pe nimeni personal. Mai ales din punct de vedere vestimentar. Pentru că……vezi p.1 Nu sunt perfectă. dacă aş fi fost, îndrăzneam. Aşa că vin doar cu nişte constatări. Când urma să vină la Chişinău, nici nu auzisem de el. Dar Valentina Vidraşcu mi-a zis: e cel mai bun. Aşa îl aşteptam. Aşa a fost Alin Gălăţescu în emisie la Sare şi Piper. A analizat şi criticat ţinutele câtorva artişti şi femei politicieni din MD.Ne-a lăsat muţi pe toţi. Mai exact pe mine. Că băieţii, săracii, nu s-au putut abţine de la a chicoti. Alin a fost, ca de obicei, sincer, acid, necruţător. Aşa şi-a promis să fie de mai mult timp încoace şi se ţine de cuvânt. Chiar şi cu preţul răului pe care şi-l face. A fost atât de dur, după unităţie noastre moldoveneşti de măsură, încât, firesc, sinceritatea lui a dat în clocot nişte spirite. A rupt tot ce i-a picat: păr de culoare roz-blond, cămăşi din atlas de culoarea muştar, ţinute etno picate în kitch, flori în cap, dar neştiind cine e şi ce face i-a dat un plus pentru stil lui Gordienco. La băieţi  – la fel.A fost mai dur cu unii şi mai blând cu alţii. Am fost sunată imediat după emisiune de mai mulţi oameni şi certată pentru faptul că nu am sărit în apărarea moldovenilor noştri. Că cine este acest român împuţit, să vină la Chişinău şi să ne critice valorile? Am avut discuţii lungi, deloc plăcute, care mi-au atins nişte coarde. Acesta e motivul pentru care am hotărât să scriu azi. M-am simţit nu prea bine ascultând reproşuri pentru că aş fi vrut şi eu să fiu foarte sinceră la telefon. Dar nu mi-am putut permite. Din frică, din bun simţ sau din ipocrizie, poate. Continue Reading

De-ale mele

80 de brazi şi nici un preşedinte

[slideshow id=23]

2 ani. Şi nici un preşedinte.

Aproape 80 de brazi. În doar 10 zile. Am reuşit să facem un parc de brazi şi mai ales am reuşit să salvăm brazi de la tăiere. Chiar dacă anumite exemplare create de voi nu vor trece de preselecţie finală, sunt convinsă că sărbătoarea în casă vă va fi asigurată de brazii pe care chiar voi i-aţi crescut, cu ajutorul imaginaţiei şi iscusinţei voastre. În această perioadă, cunoştinţele mele care aflau despre concursul anunţat la mine pe blog, erau, ca şi mine, sceptice visavis de receptivitatea oamenilor noştri.Şi nu în ultimul rând, visavis de mentalitatea locală. Dacă ei nu ies în stradă pentru a cere o viaţă decentă, de ce s-ar apuca să facă brazi la chemarea unui blog?

Şi eu mă întrebam ce v-ar face să intraţi în joc? Oare un braduţ proaspăt tăiat, care miroase a brad fix jumate de zi, care se usucă chiar în faţă ochilor tăi şi îşi scutură neîncetat spinii pe care trebuie să îi aspiri în fiecare zi – nu este priveliştea pe care o adorăm atât de mult?

Cred că merităm fiecare un  trai mai bun, de care să-şi bată capul aleşii noştri. Dar ei, vezi că se îneacă în principii şi valori. Dumnezeu cu dânşii. Cert e că ei, spre deosebire de noi, de sărbători o să-si dorească ipocrit unii altora un preşedinte. În sinea lor, însă îşi vor freca palmele, presimţind  miros de carne frăţeşte împărţită. Sunt atât de sătulă de marasmul ăsta, încât mi-am spus că numai naivii ar mai putea urmări acest porno, ca să vadă dacă ăsta,care i-o trage  mai puţin creştineşte ăleia, la final o s-o ia sau nu o s-o ia de nevastă.

Eu, îmi voi dori de sărbători tot ce poate să-şi dorească un om normal. Şi mi-e fix în cot cine va fi şi cînd vom avea un preşedinte în Moldova. Până la urmă nu asta urmăresc unii aleşi? Să cultive şi să sporească ignoranţa din noi.

Cum o să fie el ales, câţi bani se vor mai cheltui pentru asta şi cine are cel mai mult de câştigat de pe urma acestui penibil show must go on – nu mă interesează. Şi când pe toţi n-o să ne mai intereseze, cineva hop! şi-o să mai semneze vreun document ce scuteşte de vreo amendă sau taxă pe nu ştiu care importator de benzină,tutun sau casinou.

Moldova e o ţară apolitică cu politicieni apolitici.O mână de bosumflaţi, meschini, lacomi, minciunoşi şi corupţi, care s-au intoxicat cu principovaloron. Pe care îi doare fix în cot ce crede poporul despre ei. Cine este poporul? Ion? Maria? Copii lor? Buneii rămaşi cu aceşti copii? Părinţii care îşi lasă copii şi pleacă la munci, ca să-şi găsească copii asfixiaţi cu gaz, sau strangulaţi cu cablul de la televizor?

În dragoste idiferenţa-i cea mai grea, vorba cântecului. Aşa că hai să recunoaştem că şi nouă ni se rupe de ei. Să ne căutăm de treabă. Să parcăm regulamentar, să facem ordine în scară, să mai scoatem 1-2 flori pe pervazul comun. Să nu scuipăm mucuri de ţigară peste balcon, să băgăm puţină lumină în priviri. Să vorbim corect, să punem la loc şoferii nesimţiţi de maxitaxi, să nu le mai cerem să oprească oriunde ni se scoală, ci doar în staţii. Hai să nu mai dăruim flori în cleioancă şi să înlocuim 20 de pungi de plastic cu o traistă din in, când mergem la cumpărături. Hai să nu ne mai mărităm ca să divorţăm. Şi să nu ne mai însurăm, ca să înşelăm(dacă asta bineînţeles nu contravine principiilor şi valorilor voastre). Hai să lăsăm acasă pantofii lăcuiţi cu bot ascuţit şi să purtăm ghete ca la Posmotrel. Hai să ne luăm câte o pereche de căşti în urechi şi în loc să caşti gura când mergi în transport, mai bine ascultă un audiobook sau o Adele răguşită.  Hai să nu mai mâncăm prostii, că-s pline magazinele, ci să ne învăţăm să citim ambalajele şi mai ales să avem destulă curiozitate ca să învăţăm să gătim gustos şi sănătos. Hai să ne căutăm de treabă. Hai să învăţăm să vedem partea plină a paharului şi mai ales bârna din propriul ochi.

Brazii voştri sunt încântători. Pe brazii voştri se ţine ţara asta. Sincer. La anul promit un bal al brazilor mai fastuos. Că anul acesta mi-a luat prea mult timp să dospesc ideea. Până luni voi delibera. Subiectiv, emotiv şi nesilită de nimeni. Din aproape 80 voi alege 15, sau poate 20 după gustul meu, fără nici o comisie.Decât dacă vrea cineva foarte tare să facă parte din juriu.

Iar de Crăciun, pe 24 decembrie, la ora 16.00, la salonul Moldeco vom face un bal al brazilor. În care vom cunoaşte mai îndeaproape cei mai inspiraţi brazi şi autorii acestora.

Apropo, locul pentru potenţiali parteneri este încă gol. La fel, dacă aţi ochit vre-un brad, daţi-mi un semn şi vă ajut să luaţi legătura cu stăpânul acestuia. Mai multe detalii vă dau luni.

EVENIMENTE

Anunţ important pentru tinerii artişti!!!!!

Ştiu foarte bine în ce mă bag. Lumea artiştilor din Moldova nu e una cu care ai vrea neapărat să te legi. Flămândă şi prea puţin alintată, supărăcioasă şi ranchiunoasă. Ei tot timpul au impresia că plebea nu-i înţelege şi nu-i apreciază. Iar atunci când vrei  să faci ceva pentru ei, văd acest gest ca o tentativă de a-i vaccina contra rabiei, împotriva voinţei lor. Neapărat, chiar şi cea mai strălucită idee legată de artă îşi va găsi critici necruţători. Deci nu-mi fac iluzii că toată lumea va fi încântată de ideea&visul meu. Doar îndrăznesc să fac primul pas.

Am o idee. Adică un vis. Vis şi idee la un loc. Le am de când am început să călătoresc puţin prin lume şi să văd ce înseamnă în străinătate arta contemporană, ce înseamnă Tate Museum, ce înseamnă să investeşti în artiştii tineri, ce înseamnă viziuni artistice sărite peste şifer şi fortan.  Arta este o carte de vizită a ţării. În practică, această carte de vizită se manifestă prin expoziţii, evenimente, printr- un aspect trăsnit al locului,ce atrage turiştii şi îi face pe cetăţeni săi să fie mândri că să-au născut în ţara lor. Pentru că ei sunt mişto. Sunt cool că au în ţară asemenea talente.  E cool să fii cool. Aş vrea şi eu să contribui cu puţină susţinere, inclusiv financiară.

Am 32 de ani şi cunosc foarte puţine lucruri despre artiştii moldoveni. Mai exact cunosc doar 4 care îmi plac foarte tare. E ruşinos să fac asemenea afirmaţii, dar asta e realitatea. Poate tu cunoşti mai mulţi, poate nu- i cunoşti deloc.Şi e păcat.  Primul pe care l-am îndrăgit foarte tare a fost Marik Verlan. Un om pentru care mizeria sau minimalismul, dacă vreţi, este definiţia condiţiilor perfecte pentru a crea. El colectează pantofi prăpădiţi de alcoolici şi chiloţei de domnişoare seduse. Acestea, ajungând la Marik acasă, se transformă în sclipiri de talent. Marik Verlan îşi lasă semnătura, o pisicuţă în bărcuţă, pe toate clădirile din oraş. Dacă încercaţi să vă ascuţiţi atenţia în timpul promenadelor prin Chişinău, neapărat o veţi observa pe undeva. După mine, Marik Verlan e un geniu romantic fără asemănare. Are umor, dar nu are deloc nevoia să fie convenabil cuiva. Prima lucrare de mai jos am primit-o cândva în dar de la omul  drag. Pentru acea zi de naştere îi mulţumesc. M-am ales şi eu cu un Marik Verlan în casă.

Despre Eudochia Zavtur ştiam doar din auzite. Mi-a povestit Valentina Vidraşcu despre ea. Dar am descopert-o pe Eudochia Zavtur atunci când am petrecut 2 nopţi într-o casă veche românească din Bucureşti, cu tablouri mioritice pe perete.  Toate purtau semnătura Zavtur. Colecţia de ii pe care o are Valentina Vidraşcu la Bucureşti avea nevoie de aceste vecine pe pereţi. Să nu să se simtă în singurătate, la showroom, cât Valentina e la Chişinău. Tablourile Eudochiei fac parte din aceeaşi poveste cu iile Valentinei. Recent am sunat să o cunosc pe d-na Zavtur. Aştept să pun mâna şi eu pe o lucrare. A rămas pentru mine visul unei nopţi româneşti.

Din păcate, pe Ghenadie Popescu l-am cunoscut personal doar în acest weekend. Si am ramas cu gura cascata.Un artist al cărui cel mai mare talent se ascunde în sensibilitate şi formele pe care le alege pentru a transmite ceea ce simte. Ghenadie simte fenomenele din societatea moldovenească, dar mai ales le exprimă fenomenal. Are o colecţie impresionantă de filmuleţe conceptuale. Iată unul dintre ele, cu atmosfera unei ţări a cărei copiii sunt lăsaţi în grija buneilor şi-şi cunosc părinţii doar prin transferuri băneşti.

Ghenadie filmează, pictează şi crează diverse instalaţii din mămăligă. Am găsit pe net ca să vă arăt şi un tablou de-al său. Îmi este simpatică şi tânăra Anna Constantinova. Lucrările sale îmi place să le admir de la distanţă. Deschideţi linkul ca să înţelegeţi de ce. Dar Anna are un stil splendid. Uşor inspirat de la Dali, dar foarte personal în acelaşi timp.Am aflat recent că Anna este nepoata lui Glebus Sainciuc şi m-am încîntat. Anna nu afişează această legătură de rudenie. Cred că e bine şi cu aceste mici secrete de familie. Eu am ales cea mai puţin reprezentativă lucrare a Annei.

Sunt convinsă că mai sunt în Moldova artişti de care m-aş îndrăgosti. De câteva ori mai mulţi decât îmi imaginez. Dar nu-i cunosc, aşa cum nu-i cunoaşte o mare parte a populaţiei. Pentru că arta nu-i ca pâinea.Se consumă mai greu. Mai ales când nu ştii cum e la gust şi nici nu te-a făcut nimeni curios să-i cunoşti gustul. Poate fi sculptură, pictură, filme de scurt metraj sau instalaţii.

Despre ce este ideea mea? V-o spun foarte curând, dacă îmi promiteţi să transmiteţi un mesaj tuturor artiştilor liberi,tineri (până în 35 ani) pe care îi cunoaşteţi. Vreau şi eu să-i cunosc. Am să le propun ceva….