Browsing Tag

chirtoaca

Mame de Îngeri

PENTRU MAME DE ÎNGERI

Mothers are AngelsS-au făcut 5 ani de când îl port pe Bogdan doar în suflet. 5 ani pe parcursul cărora mă găsesc mame care și-au pierdut copii și care nu se descurcă cu durerea lor. Nu mai fac față. Le chinuie gânduri urâte, le sufocă irecuperabilul. Ele caută un remediu care să le scape de ucigătoarea suferință rămasă în urma copilul pierdut. În sufletul meu am simțit nevoia să deschid o comunitate . Încă nu am curajul să-i dau o formă socială. Poate după această postare și după reacțiile voastre voi prinde la curaj. Această comunitate o numesc pentru mine Mame de Îngeri. Și de 5 ani înscriu în ea istorii pe care le păstrez doar în memorie. Nu vreau să speculez cu ele, nu vreau să storc lacrimi și nici vizualizări. Sunt istorii care ne unesc pe noi, mamele de îngeri, care avem atâtea de împărtășit, dar vrem să fi puternice și înghițim în tăcere amintirile.

Recent m-a contactat o mamă care și-a pierdut copilul într-un accident rutier. Era de vârsta lui Bogdan. Omul care se face vinovat de asta e unul mare. Nu-l paște pericolul unei justiții bune. Ciuda e și mai mare când apuci să-ți iubești copilul mai mult decât pe un bebeluș. Când începi să ți-l imaginezi cine va deveni când va crește mare, cum va face curte fetelor, cum o să-i cumperi costum de mire și într-o clipă, din cauza unui dobitoc, toate visele tale se spulberă. Acea mamă mă întreba ce-am făcut ca să supraviețuiesc? Ce pot să-i spun? Oricum există ceva care nu se tămăduiește niciodată. Ce-am făcut eu a fost să încerc toate metodele, dar absolut toate, pentru a supraviețui: călătorie, muncă, multă muncă, salvatoare și distructivă în același timp, meditație, psihologie, iubire, evadare. Dar sufletele noastre de mamă sunt toate atât de diferite și atât de fragile și toate își iubesc atât de intens și irecuperabil copiii pe care îi aduc pe lume, încăt e greu să spui că există remedii universale și atot tămăduitoare.

Continue Reading

Evenimente speciale

Care sunt şansele Rotondei?

100 de oameni, poate un pic mai mulţi. E mult, e puţin? Eu cred că e foarte puţin, reieşind din cei 800 mii cât se presupune că ar popula Chişinăul. Deci 100 de oameni asta ar însemna cam o sutime de 1 procent din populaţia capitalei. Atâţia oameni au ales  duminică să nu se ducă la biserică, să nu tolănească în pat, să nu meargă la prieteni, la film, la cumpărături, ci să-şi suflece mânecile şi să adune 40 de saci de gunoi dintr-un loc ex-foarte frumos al oraşului nostru. Cum vi se pare să renunţaţi la propriul confort ca să adunaţi mizeria pe care au făcut-o alţii?  Sunt absolut convinsă că nici unul dintre cei veniţi la această acţiune nu a aruncat vreo pungă sau pachet de ţigări pe acolo. Există aşa un soi de oameni, care nu aruncă gunoiul pe jos, dar,în schimb, pot să-l adune după alţii, de dragul propriul bine.

Continue Reading

De-ale mele

Hai la scăldat!


Colegii mei de Minister susţin că e mult prea greu să faci glume şi să zâmbeşti în urma investigaţiilor făcute de Mariana. Că după ce vezi un hoit de căine care se descompune într-un râuleţ care se scurge într-un lac nou-nouţ, nu-ţi ma vine să faci haz de necaz. Dar, vorba unuia dintre eroii acestei istorii: o viaţă trăim!

De-ale mele

Sărbătorim sau otrăvim copiii?

Ieri, pe 1 iunie,de ziua copiilor, am rupt o oră mai liberă, mi-am pus aparatul foto în gât şi am ieşit afară. Simţeam nevoia unei plimbări, pentru a mă încărca de la vesela şi zgomotoasa atmosferă de afară. Sute de copii şi părinţi se îmbulzeau în centru, cei din urmă isterizaţi de atâta comerţ stradal. Pe mine nu multitudinea comercianţilor mă sperie. Mă îngrozeşte ceea ce vând ei şi faptul că cineva le permite acest lucru sau ia o capică la buzunar ca să se facă mort în popuşoi, adică să-i lase în pace. Oricui nu-i este lene iese pe Ştefan cel Mare pentru a vinde tot felul de nimicuri şi chinezisme. Iar primarul nostru, care într-o bună zi va deveni şi el părinte,  măcar atunci să înţeleagă ce înseamnă de ziua copilului să se vândă jucării în praf, drept pe astfalt. Scuzaţi-mă pentru că nu reuşesc să văd decât partea goală a paharului.Am şi eu copii. Şi când îi văd cum le fug ochii după toate rahaturile astea şi când la fiecare rugăminte: mami, îmi cumperi te rog şi mie asta sau aia, trebuie sî le explic, că acest lucru fie este inutil, fie este toxic, fie este urât. Că frumosul, mai ales pentru copii nu se vinde în praf. Iar cocoşeii de caramelă sau de stelcă, cum le zicem noi, sunt făcuţi prin podvaluri răpănoase. Vata de zahăr nu e sănătoasă.Şi nici balonaşele cu cranii sau moriştele îmbâxite cu putoare de clei nu merită atenţia noastră. Asta nu e ziua copiilor, d-le primar..asta e bazar de porcării. La televizor numai ştiri despre cât de frumoasă e atmosfera din oraş. În oraş, nimic altceva decât cozi la cine primul cumpără o pacoste. Nu numai gospodarul pieţii e de vină dar şi oamenii care stimulează aceste vânzări. Alte impresii fără comentarii le regăsiţi în imaginile de mai jos.

Poştaşii Chişinăului

Poștașii pun mâna pe mături!

A fost acum 5 luni. Mai exact înainte de vacanţa de vară.  Am văzut cum sub ochii mei, în centrul istoric al  Chişinăului, a fost demolată o clădire veche, care îmi era foarte dragă. Practic, pe lângă ea mi-am trăit cei mai frumoşi ani din ultima mea iubire. Ştiu că şi până în vară se întîmplau asemenea acte de eroism, dar atunci parcă mi s-a umplut paharul. Am văzut că nu doar mie mi se umpluse. Am scris mai mulţi oameni, câte un anunţ, pe blog şi ne-am întîlnit atunci vreo 30 şi ceva de inşi care ne-am revărsat durerea, unii peste alţii, ca să înţelegem că dacă mai continuăm să trecem indiferenţi pe lângă aceste acţiuni, într-o zi ne vom pomeni trâind între termopane şi celebrele anexe(пристройчь)ale Chişinăulu. Uite aşa s-au născut Poştaşii Chişinăului. Totul a pornit de la o Poştă-nepoştă. Un grup de chişinăuieni. Jurnalişti, vedete, oameni simpli. Atunci am protestat lângă Leogrand, acţionarii căruia sunt noii proprietari ai terenului unde în loc de vechea Poştă,o clădire frumoasă, cu un singur etaj, urmează să fie înalţat încă un business centru din metal şi sticlă.  De atunci, nici un om nu a fost tras la răspundere pentru acea demolare ilegală. Mai mult, în baza acestui caz au fost descoperite atâtea porcării, încât mi-e frică să vi le înşir. Începând cu potlogăriile făcute de fostul minstru al culturii Artur Cozma şi continuând cu cele ale unor funcţionari care încă mai sunt în funcţie. Deci, de la demolarea de ACUM 5 LUNI nu s-a luat NICI O MĂSURĂ!!!. Să fi fost în Chişinău un primar ca în Vilinius, sigur nu ar fi permis aşa ceva.

Aş vrea să cred că acest mesaj îşi va găsi susţinătorii. Dintre acei care nu se mai mulţumesc cu poziţia de un simplu spectator. Ci susţinători care ar pune luni dimineaţa mâna pe o mătură şi ar veni în faţa Primăriei, la un protest.

Aşteptăm să ni se alăture tot cei care cred:

1. Că merităm un centru istoric al Chişinăului, bine definit, protejat şi reconstruit. Iar toţi cei care au cumpărat clădiri vechi, lăsându-le să se prăbuşească, doar cu scopul de a se alege cu un lot de pământ în centrul Chişinăului, să fie deposedaţi de ele.

Asta înseamnă revizuirea planului urbanistic  al Chişinăului, care în momentul acesta conţine lucruri  inaceptabile pentru centrul istoric.  Asta mai înseamnă alegerea unui arhitect, poate din străinătate, care ar veni la Chişinău cu o viziune modernă, dar protectoare pentru ceea ce a mai rămas din inima Chişinăului. Deocamdată, marea noastră performanţă este faptul că D-ul Modărcă nu mai este în funcţia de arhitect principal al Chişinăului. Arhitectul, care prin semnăturile sale, a ucis o sumendenie de clădiri vechi şi a permis o grămadă de ilegălităţi la acest capitol, nu a fost destituit din funcţie pentru mârşăveniile comise, ci a fost trimis la pensie!!!! Ştiu că şi-a asigurat o pensie liniştită. De asta nu mă îndoiesc.Mă nelinişteşte însă faptul că în locul acestuia a venit Radu Blaj, înlocţiitorul său. Radu Blaj pare să fie un băiat cuminte. Dar oare aceasta este cea mai importantă calitate a arhitectului principal al unei metropole? Mie nu mi s-a părut, din interviul pe care l-am realizat acum 1 an, că d-ul Blaj are vreo viziune şi mai ales vreo putere de decizie. Şi dacă are o viziune, aş vrea şi eu ,ca locuitor al Chişinăului, să o văd prin acţiuni concrete.

2. Că merităm măcar o stradă pietonală în Chişinău.

Una de pe care să fie măturate toate maşinile şi pe care, cu multă atenţie, să se elibereze autorizaţii pentru diverse restaurante şi magazinaşe. Cănd mă refer la atenţie, mă refer şi la schiţele de publicitate de faţadă care urmeză să fie aplicate. O strada pietonală în centrul istoric nu are doar menirea de a le oferi locuitorilor un respiro ci şi ar putea reconstitui atmosfera Chişinăului de altă dată. Poftiţi un video la acest capitol.

3. Că merităm un centru istoric fără atâtea panouri şi ecrane publictare. Şi mai ales fără toate aceste gherete oribile de pe Ştefan cel Mare.

4. Că merităm un primar mai hotărât şi mai categoric. Ca cel din Vilnius măcar. Să ne amintim de acţiunea lui de răfuială cu şoferii care parchează ilegal.

5. Că merităm clădirea Poştei înapoi şi tragerea la răspundere a tuturor celor care au permis demolarea acesteia.

Protestul nu vine să toarne toate zoile în capul lui Chirtoacă. Oamenii care se vor aduna la protest vor aduce cu sine instrumente de făcut curat (mături, mănuși, căști, mopuri, salopete). Aceștia vor face curățenie în fața Primăriei. Acțiunea va reprezenta un îndemn pentru primarul Dorin Chirtoacă să înceapă ORDINEA în Capitală. Nu venim cu acuzaţii doar la adresa lui. Ştim că multe lucruri nu-i reuşesc şi din cauza lipsei unei echipe cu care să facă ordine. Suntem mai mulţi oameni care îi oferim suportul nostru. Doar să-l vrea. Doar să-l ceară. Poștașii Chișinăului sunt hotărâți să meargă până la capăt și vor adopta diferite forme de protest împotriva instituțiilor responsabile.

Vă aşteptăm pe toţi cei necajiţi de starea lucrurile din Chişinău, cu o mătură în mână, luni, la 10.00, în faţa Primăriei. Aceasta nu este o acţiune politică, deşi mulţi ar putea să o califice aşa. Aceasta este o formă de exprimare a faptului că îţi pasă.

De-ale mele, Uncategorized

Un pasaj cu Bucureşti despre Chişinău

Am fost la București. Ca să văd un concert, ca să văd oameni dragi, ca să mânînc o ciorbă după care mă topesc,  ca să dorm într-o casă veche românească, printre tablourile uimitoare ale Eudochiei Zavtur, ca să văd studiourile performante ale unei televiziuni, ca să o cunosc pe jurnalista Carmen Avram și să mă liniștesc. Nu mai mă mai simt atât de singură în boala pentru meseria mea.

În primul rînd am un cuvânt de bine pentru drumurile din România. În doar 4 ani, de când fac parte din EU, românii și-au tras drumuri. Drumuri foarte, foarte bune. De nota 10. Am fost și iarna în România. Chiar și prin cele mai părăsite sate, m-am rătăcit, dar drumurile continuau să mă uimească. La noi nici cele care se fac acum nu arată ca cele din România. Mă aflam la volan și simțeam cum drumul mă poartă ca o apă. Mi-am amintit atunci de problemele cu proaspătul asfalt de pe Alba Iulia, cel din Valea Trandafirilor sau chiar și cel de pe șoseaua Chișinău-Leușeni. De ce oamenii, în mâinile cărora ajung niște bani de administrat pentru un bine comun, nu-și pun problema unui ecou pe care îl va avea escrocheria, furtul, neglijena față de acești bani și mai ales față de așteptările înșelate ale oamenilor. Eu pe fiecare dintre cei care au pus mai puțină smoală în asfalt i-aș pune cu burta goală pe panouri și aș scrie pe aceeași burtă: Aici sunt banii dvs!

Bucureștiul mai are o mândrie și merită aplauze. Vara aceasta bucureștenii s-au ales cu o construcție, cea mai mare de acest gen din Europa. Un pasaj care risca să fie numit în cinstea primarilor care nu se puteau înțelege al cui e meritul: „Pasaj început de BĂSESCU şi terminat de OPRESCU”, dar într-un final s-a ales să fie numit în cinstea lui Matei Basarab.

Îi lipsesc pistele pentru bicicliști și băncile de pe care să urmărești priveliștile din jur. Dar, decât așa priveliști, mai bine fără băncuțe. Parcări, mașini, mașini, parcări…offf.  Pasajul însă uimește prin proporții și prin iluminarea nocturnă. Mai tristă este însă situați chiar din centrul Bucureștiului.O sumedenie de clădiri vechi, care ascund atâtea povești, taine și istorii, pe care nimeni nu mai vrea să le cunoască, lăsate de izbeliște. Bineînțeles,  când ai de ales între a oferi o soluție practică pentru traficul aglomerat  și a investi banii în niște case vechi, vei alege prezentul, nu trecutul. Dar, vai, cât de urât arată Bucureștiul acolo, unde unii se fac a uita istoria. Clădirile vechi, pe care timpul, dar mai ales intențiile necurate ale unora, le transformă în pietre de mormânt. Știi că trebuie să stea acolo, dar nu-ți vine să te uiți la ea. Mai am o poză pe care am făcut-o în București. Așa că să-i simțiți atmosfera. Cred că bucureștenii au internet bun, deci viitorul sună bine. Dar la capitolul trecut, cabluri nu prea se trag.

Scriu despre toate astea, pentru că am profitat de escapada mea scurtă, ca să iau o gură de aer. Nu mai pot de atâta Chișinău în care nu ai ce face. Știu exact ce m-ar face  să-mi placă de orașul nostru. Încă vrea 3 parcuri ca Dendrariul de pe str. Creangă, încă vreo 30 de terenuri ca cele instalate de Vitanta, un centru istoric cu edificii restaurate ca cel de pe str.S.Lazo colț cu București, străzi pietonale – măcar una, piste pentru bicicliști, nici un panou publicitar în centrul istoric, nici o gheretă cu fundul spre Primărie, plăcuțe informaționale, cu indicatoare și mesaje binevoitoare pentru cetățeni și turiști și ăsta e doar punctul întîi. Dar asta nu se va întîmpla niciodată. Niciodată în viața mea, precizez.Îmi pare rău să fiu atât de categorică, dar atâta timp cât nu vom avea un primar hotărât, cu o mână de fier, atâta timp cât oricine își va șterge picioarele de istoria Chișinăului, de tinereațea primarului, de legi și de viitorul copiilor săi, Moldova va avea o capitală din care nu turiști, ci proprii locuitori vor căuta să evadeze.

De-ale mele

POZITIV!

Ştiţi, unii au rău de mare? Eu am făcut rău de muzică românească.  Eu, care pot asculta o grămadă de pop bunuţ fără să roşesc, după mulţi km condamnaţi la ascultarea hiturilor din 2010 la radiourile româneşti, nu mai pot.

Andra, şmandra, silvia, sofia, sava, andreea…ei toţi sunt la fel. Iar în 2010 şi-au înmulţit capodoperele mai ceva ca muştele la butoiul de must. Şi asta nu e rău. Rău e altceva. Că muzica lor a devenit insuportabilă pentru ascultare. Mai ales dacă stai să asculţi un Top 172 hituri româneşti. Toate trase la indigo, unul după altul. Tyntz, tyntz….neapărat  muzicuţa copiată de la Akcent, care e un mauvais ton deja. Iar versurile….,versurile neapărat în engleză. Artiştii români nu mai fac muzică românească. Şi e mare păcat. Chiar şi drăguţul de Smiley s-a lăsat bătut. I wanna know if you like me, girl give me sugar and honey.No, we don’t need any money.We love each other.‘Cause love is for free…Alo! Baieţi! Dar Taxi…ei de ce pot scoate muzică îmbelşugată de vocalele graiului românesc. Sau Puya… El e tare bravo. El reuşte chiar şi în două  limbi de-o dată. Eu cu atâta poftă aş învăţa nişte versuri noi în română…dar n-am de la cine.

Acum, când cineva se întreabă, citind înşiruirile de mai sus, de ce mă rog scriu eu despre această nouă alergie, vin explicaţiile….dar poate nu vin. La urma urmei. E un fel de OFF şi mâtincă oamenii nu trebuie să dea detalii cind îşi spun OFF-le. Că de asta OFF-ri se şi numesc.

Eu am câteva concluzii însă, în urma acelor numeroşi km parcurşi. Una nu-mi aparţine, dar mi-ar fi plăcut să o pot eu formula.  În Moldova nu prea avem indicatoare, în schimb avem multe cruci pe marginea drumului. Crucile ne sunt indicatoare de direcţie. Dacă s-ar ilumina drumure şi ar apărea indicatoarele, cu singuranţă s-ar reduce numărul crucilor.

Concluzia nr. 2. Anul acesta încă il iert pe primarul D.Chirtoacă pentru aspectul sinistru al Chişinaului în sezonul sărbătorilor. La anul însă, no way!!!!!!!!  Îl mănânc cu tot cu ochelari. Eu l-am ales şi eu vreau că el să ţină cont de aşteptările mele, măcar de sărbători.  Adică, în ţara vecină, chiar şi cel mai horopsit sătuc este decorat cu  beculeţe şi ghirlande, dar la noi Crăciunul e doar la Primârie? Unde naiba sunt ghirlandele de la Telecentru, de la Botanica? Eu vreau să simt sărbătoare nu doar pentru 2 min, cât merg prin centru Chişinăului. Eu am ghirlande şi beculeţe în grădină şi mă gândesc că la anul poate şi vecinii vor dori să aducă puţină bucurie în grădinile lor. Însă atunci când mă întorc, nici măcar din oraşe foarte mari româneşti, dar cu brăduţi eleganţi  la fiecare intersecţie şi regăsesc Chişinăul meu trist şi adormit, devin tristă şi eu.

După încă un hit alergic: „Bun găsit! Ascultaţi radio nu ştiu care, iar cuvântul cheie este:POZITIV”

Bingo! Ăsta e cuvântul cheie care ar trebui să se prindă scai de noi toţi. Nu fericire, nu bani mulţi, nu iubire… Prieteni, cuvăntul cheie al acestui an este POZITIV!  Şi asta înseamnă atât de puţin, dar şi atât de mult! Pozitiv înseamnă să te saluţi cu vecinii, să le zâmbeşti oamenilor cu ochii, să oferi prioritate când eşti la volan, să te bucuri de orice clipă în care cei apropiaţi sunt sănătoşi şi alături, să te amuzi când cineva îţi trage o ţeapă, să te iubeşti şi mai mult, atunci când te roade gelozia, să nu încerci să le placi la toţi – oricum e imposibil, să reacţionezi la critică, doar din partea oamenilor care te iubesc cu adevărat, să nu fii mâhnită dacă nu sună. Neapărat va suna. Va suna! Unde va mai găsi el aşa un om pozitiv şi luminos ca tine. Bun?