Azi sunt nostalgică. Cum e și normal într-o lună de noiembrie, fără soare, cu frig și departe. E o nostalgie caldă şi pozitivă. Ca după un copil care a crescut şi a plecat de acasă în lumea mare. Ca după o călătorie care s-a încheiat, dar care a lăsat atâtea amintiri şi atâtea clipe de neuitat. Ca după o bucată de viaţă, plină de culori, pe care ai vrea să o pui în borcan şi să o conservezi, ca nu cumva vreo culoare să fie uitată de memoria ta selectivă.
Acum câteva luni, într-o după amiază de vineri, după o zi de muncă şi pe nemâncate, îmi mai rămase un lucru de făcut. Să onorez invitaţia unei companii care reprezintă un brand al unui procesor de bucătărie, de ultimă generaţie, despre ale cărui funcţii am auzit doar la superlativ.
Am invitat cu mine şi câteva gospodine moderne: una care toată copilăria a gătit pentru fraţii mai mari şi mai mici, alta căreia nu-i place gătitul și încă una care are noroc de un soţ care găteşte.
<RO>De când mă țin minte, in casa părinților mei aveam și o plantă de aloe. Ne aminteam de ea la diverse ocazii de urgență: răceală, răni mici, etc. Și acum mai am la un deget arătător cicatricea rămasă în urma unei mânuiri neîndemânatice de cuțit, căt mi-a zburat o bună parte din pernuța degetului și doar cu ajutorul unui pansament cu frunză de aloe, am reușit să “înclei” pernuța înapoi.
Ieri, stând în coadă la un magazin de fructe și legume a arabilor, am văzut în mâna unei cumpărătoare o frunză de aloe. Ce-i drept, una de proporții mult mai mari decât mă obișnuisem eu să văd. Curiozitatea mea profesională m-a făcut să intru în vorbă cu doamna.
– La ce folosiți planta asta?
– Beauty, îmi spune ea. Hair mask, face mask. It’s very healthy. Also, you can drink it. It’s aloe vera, you know? Very healthy.
Imediat în clipa aceea mi-am amintit cum mai mulți ani în urmă, când îmi cădea foarte tare părul, borcanele cu aloe vera, atât de activ promovate și atât de frumos descrise de o cunoștință, așa și nu au mai apucat să intre în viața mea. Probabil pentru că am o reținere față de sănătate naturală conservată în borcane. Citisem mult pe atunci despre aloe vera. Și toate surse spuneau într-o voce: FACE MINUNI!
Aici insă, am mers repede până la standul spre care mi-a arătat doamna ca să descopăr că nu mai e nici urmă de frunze de aloe. Se duc repede, îmi explică ea. Cine se pricepe, le cumpăra rapid.
Văzându-mă probabil puțin dezamăgită, mi-a dat o jumătate din frunza sa. Am reușit să fac din ea o mască de păr, o mască de față, dar cel mai important a fost cocktailul de azi dimineață.
Aloe are o textură gelatinoasă, în plus e foarte amară. Dar amestecată în blender cu zeamă de lămâie, suc fresh de portocale, miere și câteva funze de busuioc sau mintă proaspătă face minuni, dimineața, pe stomac gol. Iese o băutura extrem de energizantă și plăcută la gust. Faceți o probă. Și mai ales faceți din asta un obicei. O să vă placă. Și organismului vostru la fel. Plin netul de rețete. Dar pentru început, găsiți n loc pe pervaz pentru o plantă de aloe. Pup din Montreal.
Da, apropo, de azi încerc să scriu și în engleză. Pentru o universalitate mai mare. Așa că nu ma penalizați prea dur pentru greșeli. Învăț în fiecare zi.
