Browsing Tag

furiosnails blue passports

EVENIMENTE

De la fana Nr.1 pt trupa Nr.1

Urmează un cuvânt bun pentru Furiosnails.
Deşi îmi va lua ceva timp să mă obişnuiesc cu noua lor denumire, nu e foarte grav. Oraşe, străzi şi oameni îşi schimbă numele, darămite o trupă. Risc să greşesc, dar în urma concertului de lansare a noului album, această gaşcă de melci turbaţi merită,pe bună dreptate, în 2011 titlul de Trupa nr.1 a ţării. Iar după prestaţia de sâmbătă irecuperabil a devenit fana lor nr.1. De fapt, eu şi-aşa îi iubeam mult. Dar revenirea lor a fost ca o gură de aer şi de speranţă în tot calvarul emoţional pe care mi-l trezeşte starea de lucruri în ţară.

Băieţi, o viaţă lungă echipei voastre! Eu vreau ca şi fetele mele să moştenească admiraţia pentru voi. Mai cântaţi, măcar încă vreo 10-15 ani, până se fac şi ele mai mari ca să meargă la concerte în berării. Noul vostru album arată superb.Totul e o poveste. Aveţi denumire nouă, album nou, muzică nouă şi un sound de milioane. Apropo, sound făcut în ţara lui Cardigans şi a lui Roxette. Eu zic să prieteniţi bine cu Moldcell ca să vă dea bani şi pentru următoarele capodopere înregistrate şi lucrate în Suedia. Noul album va rupe. Sunt convinsă. Aştept clipul….Cică pe 11.11.11. Oare unde la TV îl veţi prezenta în premieră?
Deocamdată ţin să revedeţi un video cu care mă mândresc mult .A fost înregistrat în emisiunea Sare şi Piper la Jurnal TV. Furiosnails aduc un tribut lui Steve Jobs. Şi-au lăsat instrumentele acasă şi au cântat la iphone şi ipad.