Tag ‘jurnaltv’
Ei au nevoie de mamă, mama are nevoie de noi
marți, 24 aprilie 20122 ani. Jurnal TV.
luni, 5 martie 20122 ani. Prea puţin pentru a ne umfla în pene. Prea mult, pentru cît efort s-a făcut ca să ajungem aici. Tot efortul care se vede la ecran este cam de 3-4 ori mai mare în spatele lui. De data asta nu vreau să fiu modestă şi să aştept să ne laude alţii. Noi facem tot ce ştim să facem mai bine,pentru că tu meriţi tot ce e mai bun. Mulţumesc Jurnal TV pentru 2 ani de altfel de viaţă.
Alin Gălăţescu şi mica revoluţie de la Chişinău
joi, 23 februarie 2012Mai pe scurt. Nu, mai pe scurt n-o să iasă. Am tot stat pe gânduri, dacă merită sau nu să scriu despre asta. Cu anii tot mai mult stau pe gănduri. Mi se pare firesc. Începi tot mai mult să-ţi doreşti să nu o mai dai atâta în bară. Vorba aia despre pasărea care pe limba ei piere este una foarte adevărată. Şi totuşi îndrăznesc.
1. Ştiu că nu mă îmbrac ireproşabil. Nu ştiu, nu pot, n-am chef, n-am timp, dar cel mai sigur e că nu mă duce capul.Uneori îmi pasă, alteori nu. Ştiu însă sigur că nu stilul meu este lucru cu care mă mândresc cel mai mult. Am performaţe care salvează lipsa unei culturi vestimentare profunde. Spre deosebire de alţii….Iar când mă critică Valentina Vidraşcu sau Viorica, accept şi recunosc. Mai calc prin străchini. Când însă mă critică nişte gândăcei, a căror ţinute niciodată nu au strălucit şi care nici nu au făcut ceva palpabil la viaţa lor, nu mă supăr, doar îi ignor. Nu suport când prin critici se confundă garderoba unui om cu ceea ce poartă el în suflet. Atât în sens negativ, cât şi pozitiv. Şi mai ştiu că nu poţi trata un om după hainele pe care le poartă. Asta mi se pare foarte trist. Dar o persoană publică? E normal ca aceasta să fie apreciată şi după ţinutele sale? Sau succesele sale e tot ce contează şi ar trebui să facem abstracţie de lipsa unui bun gust la haine?
2. Azi nu critic pe nimeni personal. Mai ales din punct de vedere vestimentar. Pentru că……vezi p.1 Nu sunt perfectă. dacă aş fi fost, îndrăzneam. Aşa că vin doar cu nişte constatări. Când urma să vină la Chişinău, nici nu auzisem de el. Dar Valentina Vidraşcu mi-a zis: e cel mai bun. Aşa îl aşteptam. Aşa a fost Alin Gălăţescu în emisie la Sare şi Piper. A analizat şi criticat ţinutele câtorva artişti şi femei politicieni din MD.Ne-a lăsat muţi pe toţi. Mai exact pe mine. Că băieţii, săracii, nu s-au putut abţine de la a chicoti. Alin a fost, ca de obicei, sincer, acid, necruţător. Aşa şi-a promis să fie de mai mult timp încoace şi se ţine de cuvânt. Chiar şi cu preţul răului pe care şi-l face. A fost atât de dur, după unităţie noastre moldoveneşti de măsură, încât, firesc, sinceritatea lui a dat în clocot nişte spirite. A rupt tot ce i-a picat: păr de culoare roz-blond, cămăşi din atlas de culoarea muştar, ţinute etno picate în kitch, flori în cap, dar neştiind cine e şi ce face i-a dat un plus pentru stil lui Gordienco. La băieţi - la fel.A fost mai dur cu unii şi mai blând cu alţii. Am fost sunată imediat după emisiune de mai mulţi oameni şi certată pentru faptul că nu am sărit în apărarea moldovenilor noştri. Că cine este acest român împuţit, să vină la Chişinău şi să ne critice valorile? Am avut discuţii lungi, deloc plăcute, care mi-au atins nişte coarde. Acesta e motivul pentru care am hotărât să scriu azi. M-am simţit nu prea bine ascultând reproşuri pentru că aş fi vrut şi eu să fiu foarte sinceră la telefon. Dar nu mi-am putut permite. Din frică, din bun simţ sau din ipocrizie, poate. … citeşte în continuare »
1 an de Sare şi Piper.
marți, 8 noiembrie 2011Duminică am stat până la 12 noaptea la montaj, ieri la fel.Ne pregătim de o ediţie specială de aniversare. Azi ne-am îmbrăţişat cu toţii în echipă şi ne-am pupat, am mâncat bomboane de la Ora de Ras, am ascuns sub masă o şampanie tot de la ei, că la noi nu e permis alcoolul în companie, am reuşit să le trezesc interesul celor de la ştiri care fac un reportăjel de aniversare şi am făcut o dezbatere pe fb cu Vasile Botnaru despre “Valoarea emisiunii mele care se estimează în cantitatea de parteneri care își doresc să apară în ea.”Da, aşa mi se pare că un produs tv de divertisment îşi justifică existenţa: dacă este atractiv şi comercial. Bineînţeles că aş putea să îndrug romantisme gen: oferim telespectatorilor posibilitatea de a evada din rutină, am venit cu un spectru larg de reţete noi, promovăm un mod sănătos de viaţă şi alimentaţie corectă, oferim glume şi voie bună, îi eliberăm pe cei de acasă de stres şi inhibiţii, avem cei mai valoroşi invitaţi din Moldova şi vedete din străinătate. Toate sunt adevărate, dar toate trebuie să aibă un echivalent de audienţă. Sper că după 1 an de Sare şi Piper televizorul din casa voastră se deschide mai des la Jurnal TV. Am noroc de şefi care ne oferă această şansă şi o echipă care încearcă din plin să o valorifice. Suntem 8 oameni care scoatem 4 show-ri pe săptămână plus o echipă întreagă în regie. Toţi oamenii ăştia trebui motivaţi şi justificaţi. Credeţi că îmi arde de romantisme? Acum 1 an m-am ambiţionat să fac cea mai bună emisiune autohtonă de divertisment. Chiar şi colegii de la televiziunile concurente nu ezită să ne spună că facem o treabă excelentă. Deci,mulţi ani înainte Sare şi Piper!
Căldură pentru Violeta
marți, 8 noiembrie 2011Aţi observat cît de rece s-a făcut afară? Dar cum e să fii un adolescent de 8, sau 10, sau 15 ani, şi să te pomeneşti în dimineţile friguroase de noiembrie fără haine de iarnă,să trebuiască să mergi la şcoală, unde copii te ţin la distanţă pentru că eşti sărac. Să vii acasă în lacrimi, să nu mai vrei să mergi la şcoală, să ai un tată bolnav de tuberculoză şi o mamă disperată, care munceşte ca vânzătoare, cu un salariu de 2000 lei pe lună şi cu datorii acumulate pentru apartament.
Acesta este destinul Violetei, care m-a sunat într-o dimineaţă şi mi-a spus că este disperată. Numărul meu de telefon l-a luat de la un medic care i-a spus ca aş putea să o ajut. Atunci am cunoscut-o pe Violeta şi am ajutat-o să acopere o parte din datoria pentru apartament, ca să nu mai fie purtată pe la poliţie.
De ce s-a pomenit Violeta în această situaţe? Habar n-am. Pentru că viaţa-i curvă.Pentru că nu s-a născut în ziua, locul, ţara potrivită. Pentru că plăteşte datoriile strămoşilor săi. Pentru că nu s-a măritat cu cine trebuie. Ipoteze ar fi o mie. Violeta nu este alcoolică, nu fură. Violeta este unul dintre mulţii cetăţeni ai Moldovei ajunsă la disperare. Din nefericire Violeta şi copiii este nevoită să stea în acelaşi apartament cu soţul său bolnav de tuberculoză. Cea mai mică fiică, de 8 ani, a fost şi ea diagnosticată cu tuberculoză. Iar azi m-a sunat plângând şi mi-a povestit cum au venit fetele îngheţate de la şcoală, refuzând să mai meargă acolo unde colegii nu le tolerează. M-a rugat să o ajut cu haine pentru copii.
Ştiu că poza Vioetei ar fi fost mai convingătoare, dar încerc încă o dată puterea comunicării noastre virtuale, amintindu-vă de binefacere. Fetele Violetei, de 8 şi 10 ani, poartă mărimea 33 şi respectiv 34 la încălţăminte, iar băiatul de 15 ani poartă 41. Dacă în dulapul copiilor voştri mai măricei se găsesc haine şi încălţăminte de iarnă de care nu v-ar părea rău să vă desparţiţi, vă îndemn să faceţi un gest de caritate. Pungile cu haine le puteţi aduce la JurnalTV, str. Vlaicu Pârcălab 63.
Pe lângă haine calde, puteţi să-i scrieţi Violetei şi un mesaj cald. Iar atunci când vă îmbrăcaţi cald ca să ieşiţi din casă, nu uitaţi să mulţumiţi destinului că aveţi parte de tot ce nu are această familie.
Clubul Nostru face frumos
sâmbătă, 22 octombrie 2011
Doina, eu stiu ca nu sunt un partener media exemplar, dar eu incerc sa ma corectez. Mai ales dupa citeva sms-ri si telefoane de la tine.
Vine Revelionul, dragele mele. Parca va vad stresate, pe ultima suta de metri, cautind disperate cu ce sa imbracati. Hai ca am eu o idee.
Pe 26 octombrie, Clubul Nostru va face program. Va propun sa vedeti o frumoasa colectie de rochii create de designerul roman Andreea Constantin. Rhea Costa este un brand romanesc de tinute de seara. Rochii lejere, sexy,fara patos, croieli deocheate, stofe care provoaca imaginatia, repetind forma dar si camuflind ceea ce se ascunde sub ele. Imaginea brandului Rhea Costa este reprezentata de prezentatoare de stiri de la TVR Malvina Cervenschi, care va fi si ea prezenta la eveniment. Am impartit invitatii la Sare si Piper si m-am bucurat mult pentru cele care le-au cistigat. Erau mamici, care stau acasa cu bebelusii si care cautau sa evadeze putin. Cred ca nimanui nu strica o evadare, la mijloc de saptamina. Intrati pe clubulnostru si aflati mai multe detalii. Sau mergeti la Welness Land ca sa va luati o invitatie sau poate doua, ca sa mergeti cu vreo prietena pe care de mai mult timp incercati sa o vedeti, dar din lipsa de timp sau ocazie, nu ati reusit. Ne vedem acolo. Andreea Constantin si Malvina Cervenschi sunt invitatele emisiunii Sare si Piper de marti, 25 octombrie.
Pofta mare, Chisinau!
miercuri, 5 octombrie 2011Bintuie un virus. Unul foarte naspa. Iti infunda nasul, nu mai poti deloc respira spre seara.Iti vine mereu sa stranuti, dar nu tot timpul iti iese. Si asta e foarte enervant. Trag apa cu sare pe nas, ustura si injur in minte tot globul pamintesc, apoi incepe putin sa ma lase. Dar obsev cum ii atinge pe cei din jur. Familie, colegi. Deci, paziti-va. Bantuie un virus.
In aceasta toamna, fara sa-mi dau seama, am pornit sa realizez un vis mai vechi de-al meu. Acela de a petrece si altfel sarbatorile noastre. Acum 3-4 ani am scris un proiect. Am ajuns pina la a negocia cu cei de la Cartea Recordurilor Guinness. Vai, cit business e si acolo. Pentru a certifica un record iti cer sa le respecti proceduri, sa platesti cu bani grei echipa de experti si tot sa. Deci era nevoie de prea multi bani pentru o idee aplicata in MD. Si nu-s buna eu la a-mi vinde ideile. Ma pricep la a le inghesui in cap, dar nu si la a bate pe la usi cu: dati-mi si mie niste bani, am o idee geniala. Multi bani. Asa ca am ramas cu proiectul neimplinit si l-am lasat de-o parte pentru vremuri mai senine.
Acum, de citeva saptamini, ma framint cu Hramul Chisinaului. As fi putut sa ma ascund dupa diverse circumstante si obstacole si sa-mi petrec aceasta zi cumva mai omeneste. Nu, m-a impins pacatul sa-mi iau belea pe cap. Dar, ce belea.Vom organiza cu Jurnal Tv primul din istoria Chisinaului show gastronomic in plina strada.
Hramul Chisinaului pentru mine, in special in ultimii ani, cind am devenit mai critica si mai pretentioasa, este mai tot timpul o deceptie. Mesteri populari, minunati, scumpi si talentati, inghesuiti pe un gazon, fara mese, fara scaune, vinzindu-si munca direct pe jos, pe trotuar. Concerte fara un concept mai iesit din comun, scenarii create nu de dragul sarbatorii ci pentru a unge ochii. Deci, sufletul meu nelinistit, cauta ma mult. In primul rind, niste traditii instituite si respectate de-a lungul anilor. Cum ar fi o stilistica vestimentara si cromatica a Sarbatorii. Toti Chisinauienii ar trebui de buna voie si mai ales cu multa mindrie si bucurie sa stabileasca culoarea orasului lor. Daca e alb, alb sa fie, vorba cintecului. Daca praful nu va permite sa vedeti alb, hai sa alegem o alta culoare. Si sa poarte toata lumea aceasta culoare in par, haine, accesorii, drapele. Cei care nu au aceasta culoare in garderoba sa poata imediat sa-si cumpere in strada un tricou, o boneta, o ghirlanda sau o geanta de culoarea orasului. Olandezii au ales oranjul pt ziua lor nationala. De ce nu si-ar alege si chisinauienii culoarea pentru a o purta si a aduce un omagiu orasului lor? Oare nu ne-ar face asta sa ne simtim mai aproape? Tot de Ziua Reginei olandezii organizeaza si cea mai mare vinzare de second hand. Dar ce second hand! Asa cum pentru noi second handurile reprezinta notiuni gen sarac, murdar, rupt si mai ales purtat de altcineva, am putea sa organizam ceva ce ne reprezinta. De ex, sa avem cel mai mare Tirg de Mirese, adica fete nemaritate, care sa-si demonstreze calitatile, in speranta gasirii unui mire. Sa vinda o mincare gatita de ele, o haina cusuta sau crosetata de ele, sa demonstreze ce conseve pt iarna pot face, cum se pricep la cusut un nasture direct pe sacoul imbracat sau cit de repede pot lega o cravata. As mai organiza o parada anuala a tinerilor designeri, pe care sa-i sustina statul sau chiar primaria si pe care sa-i incurajeze sa munceasca pt aceasta tara. O expozitie de lucrari trasnite ale artistilor liberi. Sa poata oamenii patrunde in atmosfera in care traiesc cei care creaza in Moldova. As face o competite de purtat neveste in brate sau de fugit pe tocuri. Vai cite as face..dar pina vor veni la putere oamenii pe care il vor interesa si alte idei decit mocirla in care traim si mucegaim de atitia ani, va invit la ceea ce indrazneste o televiziune ca Jurnal Tv sa organizeze. Pe 14 octombrie, in fata Primariei vom folosi 300 kg de ciuperci pentru a face cea mai mare ciulama de ciuperci din toate pe care le-ati mai vazut pina acum in MD. Vom pregati si 3 ceaune de 50 de kg de mamaliga. Cel putin acesta ne e planul. Poftiti la Hramul nostru.Am emotii mari. Dar oare nu de ele e nevoie pentru a ne descreti putin fruntile!?
Moldova, eu chiar te iubesc
vineri, 19 august 2011Dimineaţa am ales sloganul. Moldova, eu chiar te iubesc.Slogane au fost mai multe. Incredibile(asta nu e de bine). Patetice.Aşa cum ne-am obişnuit să fim în raport cu ţara asta. 365 de zile pe an scuipăm în ea, ne văicărim,o înjurăm. Nu că n-ar merita. Dar nu ţara e de vină. Ţara e minunată. E o bucată de pământ care ne găzduieşte, ne dă de mâncare, de trai, de muncă. De vină sunt doar gândacii din capul nostru.
Gândim greşit, credem prea mult în preoţi şi clarvăzători, bem mult, spunem minciuni, nu ne respectăm, nu învăţăm limba, furăm, dăm mită, …ce mai…eu să vă spun….Nu ţara e de vină. Oamenii fac ţara. Şi dacă oamenii o fuck, ei să o şi desfacă.Adică nimic nu e imposibil. Trebuie doar schimbate sau direcţia, sau viteza, sau volumul, sau lumina din gânduri.Ceva cu siguranţă trebuie schimbat. În minţile noastre. Schimbările sunt un proces destul de rapid. Consecinţele schimbărilor însă durează cam mult până le simţi. Şi cum cineva a spus că ar fi bine să te grăbeşti încet, Spune-ţi şi tu:
Eu vin şi mă duc.
Copiii rămân.
Eu le las ce-am găsit
sau pot şi mai mult?
(Creaţie proprie.Mătincă am prins o rimă.Deci mă duc la pescuit)
Tot dimineaţa am ales şi piesa. Seara la 10, după toate emisiile, ne-am aşezat 3 oameni şi ne-am sfredelit minţile. Pe la 1 dimineaţă versurile erau terminate. Peste câteva zile piesa a fost înregistrată în studio. Apoi filmată. Un scurt making off.
Am parte de o echipă cum numai concurenţii şi-o pot visa. Cei mai frumoşi. Muncitori. Ceea ce văd mai sus, e chiar ceea ce simt. Mai mult nu simt nimic. Obosită. Mâine la 6 scularea. Dacă v-am inspirat pentru un acces de patriotism, înseamnă că a meritat. Atenţie, însă, nu ţine mult efectul dacă nu vă uitaţi la clip măcar o dată pe zi.
Cauti de lucru, intra aici
luni, 6 iunie 2011Toata viata mea, dadacele si menajerele mi le-am gasit prin makler. Unii or fi zicind ca-s nebuna, avind incredere in anunturi de ziare, dar eu sunt de alta parere. Organizam interviuri, cite 4-5 pe zi si imi alegeam omul. In urma unui articol cu un titlu similar, postat anul trecut, am reusit sa o descopar pe Anastasia Cires. Nu s-a speriat nici de promisiunile mele de a nu prea avea viata personala, par pe cap si alimentatie sanatoasa. Din momentul intrarii in TV ca reporter, m-a facut sa-mi fac mai multe planuri in privinta ei. Intimplarea a facut ca Nastea sa ramina insarcinata. Asa ca nu am putut valorifica potentialul pe care l-am descoperit gratie unui anunt de pe blog. Astept marea zi din viata Anastasiei, iar apoi si revenirea ei printre noi. Hai, Nastea, eu, stiu, ca nu-i usor, dar tu poti.
Se prea poate că acum, în sfârşit , voi scrie mai des. Dar există multe şanse să se întîmple şi invers. Ştiu, n-am uitat. Calitatea şi nu cantitatea contează. Iată deci, încerc din răsputeri să încheg un mesaj calitativ, cu o noua povara profesionala,cea mai grea de pina acum.
M-am tot gândit cum ar trebuie să se manifeste schimbarea în mine referitor la cele mai recente schimbări din viaţa mea profesională. As vrea sa cred ca nicicum.Probabil asta va insemna intersectarea mai profunda cu citeva alte destine de oameni. Ceea ce n-ar putea trece fara consecinte. Insa o interventie chirurgicala clasica voi incerca sa evit. Eu nu as umbla la mine. Decit foarte putin.As vrea sa invat sa vad mult mai bine lucrurile in avans, as vrea sa nu-mi pierd senzatiile olfactive in fata a ceea ce e lipsit de creativitate sau plictisitor. As vrea sa nu-mi fie afectat echilibrul meu de libertate si bun simt,de care parca n-am abuzat pina acum. Si as mai vrea sa treaca nu mult tim ca imaginea locului in care muncesc sa se schimbe din cea “de pe azi pe maine” in cea a unei televiziuni cu in care muncesc profesionisti fara exceptii. Ca sa inteleg incotro sa merg, chiar din prima zi a intrarii mele am facut un formular prin care angajatii Trustului au fost rugati sa-si mute opiniile de pe coridoare. Nu cred nici o iota din tot ce scrie in tabelele cu audienta care vin zilnic pe posta. Si nu pentru ca scriu cifre proaste pe alocuri, ci pentru ca singurele audiente cu care traieste piata media din MD sunt eronate. Cu incalcare grava a conditiilor obligatorii pentru a asigura veridicitatea datelor. Asa dar, mi-am facut propriile date de audienta si e tot mai bun decit AGB.
M-am bucurat sa descopar ca muncesc cu oameni variati, deci pupcureala in masa, dar si ostilitatea fara motiv, for fi 2 extreme care se vor evita. Optiunea generala a colegilor mei insa, coincide in mare cu motivele mele de a face acest sondaj,adica, 95% din presupuneri s-au adeverit: visavis de calitatea emisiunilor, calitatea prezentatorilor,calitatea editorilor si a cameramanilor. Au fost oameni care au decis sa nu participe la sondaj. Primul motiv: le sunt antipatica. Le sunt antipatice schimbarile si intreaga lor existenta. Formularele nu au fost personalizate, dar i-am rugat sa semneze doar pe cei care au idei de noi proiecte. Am avut si citeva din astea.Ceea ce ma incinta. Daca intr-un val virtej cum e televiziunea, printre oamenii deja prinsi in creatie mai rasar idei de noi proiecte si acestea pot fi realizate, nu pot decit sa ma incint.
Viziunea mea in pr invinta unei televiziuni la care mi-ar placea sa ma uit sunt semiformate. Nu vreau sa vad oameni cu spuma de lapte la gura discutind despre reforma in justitie, pentru ca nu-i cred. Asa cum nu vreau sa vad reportaje de 6 min despe nimic. Cine nu face munca de teren, nu are voie sa vina in fata oamenilor. Sa te vezi la tv e misto, dar cita responsabilitate baga fiecare in aparitiile sale in fata oamenilor?
Acestea fiindu-mi gindurile, va indemn sa prindeti la curaj si sa-mi scrieti. Sunteti un om de tv cu experienta si cautati o echipa interesanta in care sa munciti? Stiu ca cei cu experienta nu prea cauta de lucru,oricum sper. Nu aveti experienta, dar sunteti gata sa faceti voluntariat ca sa o acumulati, in eventualitatea ca cineva sa va aprecieze simtul umorului, viziunile si creativitatea? Cu voluntarii voi fi foarte selectiva, altfel raminem fara oxigen in redactie. Cunoasteti pe cineva care credeti ca ar fi o gaselnita pentru tv? Monteaza sau filmeaza sau stie sa comunice extraordinar?Scrieti-mi la nata.albot@jurnaltv.md. Iar urmatorul meu articol va fi despre institutia producatorului tv, o meserie cu prea putini practicanti. Iar ei, la cite televiziuni avem in MD , ar trebui sa existe de vrea 3 ori mai multi. Ca sa ai pentru cine sa te bati. N-ati hotarit unde sa mergeti la invatatura? Alegeti ceva cit mai aproape de aceasta meserie. De lucru se gaseste. Nata Albot. Mai nou, Producator General Jurnal TV.
P.S. Off, Albot asta…..
Teoria strângerilor de mână şi împachetarea în ciocolată
sâmbătă, 26 martie 2011Azi seara am vrăjit bucatele cu un freamăt deosebit. În sfârşit s-a invit ocazia preţioasă de a găti nu pentru ţară, nu cu un invitat-neinvitat şi nu cu 4 fluxuri verbale concomitente (unul în cască, unul spre coleg, unul spre vedetă şi unul spre bucate ),ci pentru cei de-ai casei. În timpul acestei rare procesiuni sună telefonul de serviciu. Vineri seara, nu-i cam nu-i cam? Numărul de pe ecran începe cu un prefix străin. Alo…
- Bună seara. De la Ney York vă sun.Mă numesc….
Începutul părea a fi destul de prietenos şi respectuos.
- Nu mă cunoaşteţi, dar vă sun pentru că avem multe cunoştinţe în comun. Dvs sunteţi un fel de …(nu-mi mai amintesc cum s-a exprimat, dar mie mi s-a părut că aş fi o)… personalitate generatoare de tendinţe,’nţelegi, şi că împachetatul meu în ciocolată în timpiul emisiunii Sare şi Piper la JurnalTv a rămas ca un vis de împlinit pentru o oarecare domnişoară care ar vrea să ştie unde am făcut această procedură.
Super! îmi zic eu. Acum 2 săptămâni am încercat, la propunerea Wellness-Land, acest serviciu pe propria piele. 
Ş-acum, tocmai de la New York,mă sună omul ca să afle unde în Chişinău poate fi încercată această lingură de rai. Minunat comunicăm noi, aştia de aici, din Moldova. Mă refer la centurile de acces către o informaţie sau persoană. Dacă la ruşi, acest serviciu funcţioneză prin “теория 6 рукопожатий”, dacă vă mai amintiţi de istoria filmului “Елки” cu Vanea Urgant(vaniusha), apoi la moldoveni totul e mai simplu. “Sună-ţi prietenul”, adică maxim 2 strângeri de mână. Ia gândiţi-vă câţi oameni trebuie să sunaţi la noi , ca să daţi într-un final, de informaţia sau omul de care aveţi nevoie. Ok. maxim 3(cu tot cu “ai noştri tineri” din apropiata depăratare).
Asta a fost doar o remarcă neînsemnată. Vă povestesc despre împachetarea în ciocolată.
Prima expresie care -mi vine în cap: greasy pleasure. Şi chiar un pic de guilty pleasure. Sau poate nu. Orice plăcere ori e imorală, ori e ilegală, ori îngraşă? Mătincă nu chiar orice. Un scrub complet al corpului, urmat de picături de ciocolată naturală caldă, urmat de un masaj chinuitor de scurt.
N-ar fi fost rău să dureze ceva mai mult. Dar există un adevăr absolut despre orice plăcere. E scurtă.Prea scurtă.
A urmat un duş fierbinte şi apoi o cremă hidratantă, la care eu am renunţat simţind că-i în plus. Am acceptat invitaţia de a încerca împachetarea cu ciocolată cam la fel de sceptică, precum sunteţi acum, citind aceste rânduri. Fiţă, relaxare suptă din deget.
M-am ales cu o binecuvântată porţie de relaxare mentală şi cu o senzaţie de foame pentru o nouă împachetare. Mai ales masajul lasciv.
Nu e usturător de costisitoare împachetarea în ciocolată. Mai puţin de 30 de euro pentru o procedură.. Un cadou mult mai potrivit decât o nouă,banala prostiuţă care n-ar lăsa nici o urmă de amintire. Nu m-aş supara deloc pe vreo 2 astfel de cadouri pe lună. Dar n-am timp. O bag la categoria hobby. Adică n-ar strica să-mi fac timp pentru un astfel de hobby.
Vă recomand să încercaţi măcar o dată, ca să ştiţi pe lângă ce rare clipe de relaxare, ne trăim obişnuitele stresuri.
http://www.facebook.com/pages/Wellness-Land/148135401879695?ref=ts
Cu urări de bine,special pentru New York.
Trimiteţi iubitului acest video cu recomadarea de a apăsa pe repeat, iar voi între timp, ruşinate şi vinovate, simţiţi-vă bine, împachetate.Mulţumiri lui Ion Grosu pentru această sugestie.
