Browsing Tag

pietre vii

De-ale mele

Micile plăceri mari

Numai eu şi ele, veveriţele mele gălăgioase. Timp de câteva ore ne-am umplut de vopsea acrilică, din cap până în picioare. Şi masa, şi mâinile, şi prosoapele. Dar am petrecut câteva ore superbe printre pensule, pietre şi pălăvrăgeală.Fără telefon şi facebook. Bineînţeles că fără gadgeturi e minunat. Şi fericirea are alt gust. Când a trecut o jumate de dumincă  fără net, când am văzut că nu le pot dezlipi de mine pe meşteriţele mele, mi-am pus şi eu câteva întrebără existenţiale. (Mă mai apucă uneori treaba asta cu existenţialele, dar îmi trece).De ce oare avem nevoie, după ce ne-a fost bine, să împărtăşim acest lucru cu lumea întreagă? De ce vrem aprobare şi like-ri de la străini pentru rarele clipe de fericire ? S-a simţit cineva mai fericit după 58 de like-ri la o poză sau după un status gen: ieri seara a fost foarte bine, iepuraş te iubesc?

Internetul ne-a transformat pe toţi în exhibiţionişti. Numai că noi nu stăm la colţ de stradă, în întuneric, aşteptând un trecător buimac. Noi, scoatem la iarmarocul de like-ri stările noastre de bine. Până nu demult nu puneam like-ri. Mai nou, relaţia mea cu facebook mă obligă să fiu mai atentă. Nu e bine numai să primeşti like-ri. Trebuie să şi dai. Fix ca în viaţă. Vrei să primeşti atenţie şi tandreţe, trebuie să şi oferi. Similitudinile cu viaţa reală aici abia încep.

Naşterea,moartea, iubirea, sexul, despărţirea, spovedaniile, rugăciunile, sms pentru Dumnezeu, distracţiile, cumpărăturile, căştigarea banilor, pierderea banilor – toate  sunt deja posibile pe net.  Totul. Chiar şi sfârşitul lumii acolo e posibil. Acolo chiar e mai posibil. De când cu Anonymous sau cum îi mai cheamă pe ăştea, pseudo Dumnezeii internetului.

Dar iată pietrele să le colorezi pe net nu poţi.Aşa încât să le poţi lua după aceea în mână. Şi nici pe bicicletă nu te poţi da pe net. Şi nici un herring cu cepuşoară şi castravete marinat nu poţi mânca pe net. Există plăceri şi bucurii pe care nu le poţi trăi pe net, oricât de mult s-ar încerca mimarea, reconstituirea lor acolo.  Nu e prea îndepărtată clipa când vom începe a pune dorinţe cum ar fi:  Ca nimeni să nu ne poată lua din viaţa reală micile plăceri. Şi mai ales, să putem trăi aceste plăceri fără ca bucuriile noastre să depindă de numărul de like-ri.  Succes la a vă identifica plăcerile rămase în afara netului. Şi mai ales la păstrarea lor cu sfinţenie.

P.S. Acest articol mi se adresează în primul rând.

EVENIMENTE

Cum să tragi o beţie de care să fii mândru. A nu se repeta, a se inspira

Întrebaţi-l pe Ion Grosu. Sunt unii oameni care aplică trendurile şi alţii care le generează. Apoi, mătincă, în materie de petreceri, a apărut un nou trend. Bineînţeles că cei veniţi în djinshi la event nu se vor grăbi să confirme faptul că i-a apucat un soi de invidie albă pentru faptul că nu ei , ci anume Ion a dat tonul unei petreceri de zi de naştere, despre care toată lumea va tace şi va vorbi. Cert este, că cei prezenţi la sindrofie, vor încerca să nu se mai mulţumească cu beţii banale. Sau din protest, faţă de o idee atât de mişto, dimpotrivă se vor lăsa bătuţi şi vor bea neinspiraţi şi condamnaţi la chileală mai departe.  Până la urmă ele toate-s beţii. Mai mari sau mai mici, mai ruşinoase sau mai onorabile, mai pompoase sau mai dipizioşnice.

După petrecerea pe care a dat-o Ion Grosu, fiecare s-a ales cu câte ceva. Omagiatul cu vreo 70 de cărţi primite în dar. În fiecare carte are o rugăminte-rugăciune lăsată de invitat. Aşa că dacă vreţi să ştiţi  ce visează peste 10 ani să aibă consilierii lu Filat, profesoarele univesitare, pr managerii, bloggerii cu incisivi, deştepţii, sexoasele, managerii de proiecte,  sare şi piper, spuneţi-i lu Ion să vă împrumute vreo carte dintre cele primite în dar.

Foarte bună ideea cu prezentările. Atât de bună, încât nu mi-aş fi dorit deloc să fac parte din ea. Pentru că oi fi eu genială în mica mea lume de om complexat, dar nici până într-atăt încât să admit pentru o secundă că musorul reciclat de creierului meu, poate interesa pe cineva. Unii dintre cei care au înţeles că gunoiul trebuie sortat pe lăzi speciale şi atunci gunoiul în cauză se poate transforma în beneficiu, chiar mi s-au părut interesanţi.

De fapt în treaba asta cu prezentările  ar trebui să fiu mai atentă cu aprecierile. Întîi de toate, pentru că tot timpul mi-au fost dragi oamenii mai ciudaţi, şi n-aş fi vrut pe nimeni să judec şi nici să descurajez pe nimeni. Mai ales că întro săptămână s-ar putea, precizez s-ar putea, să trec şi eu prin experienţa de a vaccina un public mai larg cu ideile mele de viaţă. Apropos, dacă vrea cineva să mă ajute şi să-mi sugereze o temă mai interesantă, mai actuală, mai la modă, mai nelamodă, mai gustoasă pentru a mă exprima pe marginea ei, v-aş fi recunoscătoare.

Au mai fost ateliere. Iar invitaţii au putut alege între chiromanţie, curs de masaj, bătut în tobe, interpretare de vise, mafia şi desenat pe pietre . Eu mi-am adus câteva kilograme de pietre de mare, vopsele, periuţe şi m-am întors acasă tot cu ele,cu aceeaşi pungă, cu aceeaşi greutate. Numai că, atenţie, ce simbol frumos, punga s-a rupt în drum spre casă. Pentru că am plecat la petrecere cu pietrele moarte şi m-am întors cu ele vii. Un trofeu. Două trofee. Fără nici un fel de i în plural.

Autor:Dragoş Turea. A zis că viaţa lui nu va mai fi ca înainte din moment ce a descoperit această îndeletnicire

Autor:Dragoş Turea. A zis că viaţa lui nu va mai fi ca înainte din moment ce a descoperit această îndeletnicireimg_0830img_0838img_0839

Mariana Postovanu: prima piatră a pus-o în buzunar.Aici o vedeţi pe a doua şi cred nu e ultima.

img_0829

Doina, nu-ţi cunosc întregul nume, dar îţi cunosc semnătura, prin această piatră.Acum şi tu cunoşti secretele învierii pietrelor.

img_0832

img_0836

Un tânăr de la ArtLabirint. Pictează la fel de frumos precum bate în tobe şi suflă întro şmecherie

img_0833

Cred că se numeşte Inga.

img_0834

Valeriu Tihai a demonstrat încă o dată că bărbaţii nu-s ca femeile. În timp ce noi o desenam pe a 3-ea , a 4 -a, el o tot vrăjea pe prima. Cu multă răbdare, adusă la perfecţiune.

img_0835

Cine o vede pe Sabina, spuneţi-i că a pictat cel mai frumos mâncător de pizza

img_0837

Şi în final, înainte de a vă arăta şi pietrele mele, vă spun ca luni, la 13.00 la AquarelleFm Ion Grosu va veni să-mi povestească cât de mândru este de cea mai tare beţie de zi de naştere pe care a organizat-o chiar el.

img_0831img_0840