pietre vii

Întrebaţi-l pe Ion Grosu. Sunt unii oameni care aplică trendurile şi alţii care le generează. Apoi, mătincă, în materie de petreceri, a apărut un nou trend. Bineînţeles că cei veniţi în djinshi la event nu se vor grăbi să confirme faptul că i-a apucat un soi de invidie albă pentru faptul că nu ei , ci anume Ion a dat tonul unei petreceri de zi de naştere, despre care toată lumea va tace şi va vorbi. Cert este, că cei prezenţi la sindrofie, vor încerca să nu se mai mulţumească cu beţii banale. Sau din protest, faţă de o idee atât de mişto, dimpotrivă se vor lăsa bătuţi şi vor bea neinspiraţi şi condamnaţi la chileală mai departe.  Până la urmă ele toate-s beţii. Mai mari sau mai mici, mai ruşinoase sau mai onorabile, mai pompoase sau mai dipizioşnice.

După petrecerea pe care a dat-o Ion Grosu, fiecare s-a ales cu câte ceva. Omagiatul cu vreo 70 de cărţi primite în dar. În fiecare carte are o rugăminte-rugăciune lăsată de invitat. Aşa că dacă vreţi să ştiţi  ce visează peste 10 ani să aibă consilierii lu Filat, profesoarele univesitare, pr managerii, bloggerii cu incisivi, deştepţii, sexoasele, managerii de proiecte,  sare şi piper, spuneţi-i lu Ion să vă împrumute vreo carte dintre cele primite în dar.

Foarte bună ideea cu prezentările. Atât de bună, încât nu mi-aş fi dorit deloc să fac parte din ea. Pentru că oi fi eu genială în mica mea lume de om complexat, dar nici până într-atăt încât să admit pentru o secundă că musorul reciclat de creierului meu, poate interesa pe cineva. Unii dintre cei care au înţeles că gunoiul trebuie sortat pe lăzi speciale şi atunci gunoiul în cauză se poate transforma în beneficiu, chiar mi s-au părut interesanţi.

De fapt în treaba asta cu prezentările  ar trebui să fiu mai atentă cu aprecierile. Întîi de toate, pentru că tot timpul mi-au fost dragi oamenii mai ciudaţi, şi n-aş fi vrut pe nimeni să judec şi nici să descurajez pe nimeni. Mai ales că întro săptămână s-ar putea, precizez s-ar putea, să trec şi eu prin experienţa de a vaccina un public mai larg cu ideile mele de viaţă. Apropos, dacă vrea cineva să mă ajute şi să-mi sugereze o temă mai interesantă, mai actuală, mai la modă, mai nelamodă, mai gustoasă pentru a mă exprima pe marginea ei, v-aş fi recunoscătoare.

Au mai fost ateliere. Iar invitaţii au putut alege între chiromanţie, curs de masaj, bătut în tobe, interpretare de vise, mafia şi desenat pe pietre . Eu mi-am adus câteva kilograme de pietre de mare, vopsele, periuţe şi m-am întors acasă tot cu ele,cu aceeaşi pungă, cu aceeaşi greutate. Numai că, atenţie, ce simbol frumos, punga s-a rupt în drum spre casă. Pentru că am plecat la petrecere cu pietrele moarte şi m-am întors cu ele vii. Un trofeu. Două trofee. Fără nici un fel de i în plural.

Autor:Dragoş Turea. A zis că viaţa lui nu va mai fi ca înainte din moment ce a descoperit această îndeletnicire

Mariana Postovanu: prima piatră a pus-o în buzunar.Aici o vedeţi pe a doua şi cred nu e ultima.

Doina, nu-ţi cunosc întregul nume, dar îţi cunosc semnătura, prin această piatră.Acum şi tu cunoşti secretele învierii pietrelor.

Un tânăr de la ArtLabirint. Pictează la fel de frumos precum bate în tobe şi suflă întro şmecherie

Cred că se numeşte Inga.

Valeriu Tihai a demonstrat încă o dată că bărbaţii nu-s ca femeile. În timp ce noi o desenam pe a 3-ea , a 4 -a, el o tot vrăjea pe prima. Cu multă răbdare, adusă la perfecţiune.

Cine o vede pe Sabina, spuneţi-i că a pictat cel mai frumos mâncător de pizza

Şi în final, înainte de a vă arăta şi pietrele mele, vă spun ca luni, la 13.00 la AquarelleFm Ion Grosu va veni să-mi povestească cât de mândru este de cea mai tare beţie de zi de naştere pe care a organizat-o chiar el.